O imagine simbolică generată de AI ce ilustrează tranziția de la democrația coruptă la tehnocrația algoritmică

Postat la: 28.03.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Contrastul dintre clădirea clasică decrepită și structura digitală rece, împreună cu figura umană izolată și ochiul digital de deasupra, transmite exact tensiunea și neliniștea teoriei lui Wikström (Erik Wikström, Technocratic Drift in the Age of AI, Stockholm Policy Institute, 2023). Tranziția de la democrația coruptă la tehnocrația algoritmică: perspectiva lui Erik Wikström și implicațiile pentru România:

1. Lumea traversează o etapă istorică: de la democrații corupte de fațadă la o tehnocrație algoritmică, controlată de elitele din Silicon Valley.
2. Această schimbare nu este vizibilă prin revoluții sau lovituri de stat, ci prin infrastructură digitală și haos controlat.
3. Elitele tehnologice nu urmăresc bani - ci controlul total al societății, prin automatizare, supraveghere și algoritmi decizionali.
4. Se aplică strategia clasică „problemă - reacție - soluție": crizele sunt amplificate pentru a justifica soluții extreme care, altfel, n-ar fi acceptate.
5. Donald Trump este prezentat ca pionul ideal, un „outsider" controlat, folosit pentru a slăbi vechea ordine și a pregăti terenul pentru noua structură.
6. Filosofia acestei transformări vine de la gânditori precum Curtis Yarvin, care propun înlocuirea democrației cu guvernarea corporatistă și algoritmică.
7. Conceptul RAGE („Retire All Government Employees") vizează demantelarea completă a aparatului de stat, înlocuit cu AI și "loialiști".
8. Infrastructura necesară pentru control total - AI, rețele digitale, monedă virtuală, identitate biometrică - este deja instalată.
9. Ceea ce pare progres (modernizare, eficiență, siguranță) este de fapt codificarea unui sistem de dominație invizibilă, fără coerciție directă.
10. Fereastra în care mai putem influența direcția este îngustă - iar tăcerea sau confortul temporar pot duce la pierderea ireversibilă a libertății umane.

Această prezentare explorează premisele teoretice formulate de Wikström și aplicabilitatea lor la realitatea românească actuală. Wikström pleacă de la constatarea faptului că, în multe state democratice, legitimitatea guvernării a fost subminată de corupție, manipulare mediatică și captură instituțională. În locul unei reînnoiri democratice, apare o soluție alternativă: delegarea deciziilor către algoritmi și sisteme digitale, coordonate de elite tehnocratice transnaționale. Acest model - denumit tehnocrație algoritmică - promite eficiență, imparțialitate și transparență, dar elimină responsabilitatea politică, deliberarea publică și dimensiunea etică a actului de guvernare.

Caracteristicile tehnocrației algoritmice:
• Deciziile publice sunt automatizate și guvernate de date, nu de valori.
• Guvernarea devine predictivă, nu reactivă.
• Se diluează controlul democratic și se restrânge spațiul dezbaterii.
• Puterea este transferată către actori opaci: companii tech, platforme de social scoring, infrastructuri AI.
Aprofundarea pe cazul României ar fi extrem de relevantă, pentru că deși nu suntem în epicentrul tehnocrației globale, suntem parte din infrastructura de testare și implementare a noii ordini algoritmice. Iar România, prin slăbiciunile sistemice și caracterul său de „stat de frontieră", este un teren fertil pentru implanturi soft de control.
România oferă un caz tipic de stat aflat între eșecul democrației reprezentative și tentația tehnocratismului, ce se manifestă prin :
• Lipsa de încredere în politicieni și partide care generează o disponibilitate publică pentru „soluții automatizate".
• Dependenta de tehnologii și know-how externe (import de platforme, software guvernamental, infrastructuri de tip cloud public) , care accentuează vulnerabilitatea.
• Lipsa unei culturi digitale democratice și slaba alfabetizare civică care pot transforma procesul într-un transfer de suveranitate mascat.
Riscuri sistemice pentru România
• Decuplarea deciziei de realitatea locală: algoritmi antrenați pe seturi de date străine nu pot înțelege nuanțele sociale și istorice ale societății românești.
• Centralizarea datelor fără mecanisme de control democratic: crește riscul abuzului, al discriminării automate și al erorilor sistemice.
• Pierderea reflexelor democratice: cetățeanul nu mai este actor, ci obiect într-un sistem de gestiune optimizată.
Teoria lui Wikström ne oferă un instrument util pentru a analiza nu doar evoluțiile tehnologice, ci și deriva politică a epocii noastre.

În România, unde statul este slăbit, iar societatea civilă fragmentată, pericolul nu este doar acela de a fi guvernați de algoritmi, ci de a accepta această guvernare ca pe o soluție firească. Or, tocmai aici se află provocarea: cum putem regândi un proiect democratic autentic, adaptat epocii digitale, fără a abdica de la libertate, responsabilitate și controlul cetățenesc asupra puterii?

Ciprian Nastasiu