O prostituată din România printre liderele protestelor sindicatului "sexual" din Germania: "Imi place sa lucrez la bordel!"
Postat la: 11.08.2020 |
Prostituatele din Germania au ieşit în stradă pentru a solicita suspendarea interdicţiilor impuse din cauza pandemiei. Multe dintre ele sunt din estul Europei şi nu mai pot trimite bani familiilor.
Elena este din România şi lucrează ca prostituată în Germania. Nu a mai putut lucra în ultimele cinci luni, ceea ce îi îngreunează situaţia, atât financiar cât şi emoţional. "Trebuie să muncesc şi trebuie să câştig bani," spune ea. "Am o fiică şi trebuie să muncesc pentru a o întreţine."
Sindicatul German al Furnizorilor de Servicii Sexuale şi Erotice (BeSD) a chemat la proteste în mai multe oraşe germane, după ce autorităţile au sistat activităţile din branşă, chiar la începutul lunii martie. Elena, care lucrează într-un "bordel mare", în metropola din vestul ţării, la Köln, a fost una din participantele la proteste.
Serviciile sexuale sunt legale în Germania, dar au fost interzise în momentul în care autorităţile au restricţionat activităţile civile şi publice pentru a bloca răspândirea noului coronavirus.
Elena a părăsit România în urmă cu doi ani şi jumătate pentru a veni în Germania. A lăsat-o acasă, cu părinţii ei, pe Natalia, fiica ei, care atunci avea doi ani. Ea vrea să câştige bani pentru mama ei, care este grav bolnavă şi să-i ofere o viaţă mai bună fiicei ei, pe care o descrie ca fiind "foarte inteligentă".
De când a venit în Germania, Elena nu a vizitat-o pe fiica ei decât de trei ori şi îi este foarte dor de micuţă. Dar i-a plăcut să muncească în Germania. "Chiar îmi place să lucrez în bordel," spune ea zâmbind cu ochii, deasupra unei măşti negre decorate cu oase. Poartă un tricou negru pe care scrie "limitless" (fără limită) şi pe pancarta ei se poate citi "legal, nu ilegal" .
Personalul din bordel, dar şi compania "celorlalte fete" sunt motivele pentru care îi place să lucreze acolo. Aproape 65% din totalul celor 400.000 de persoane care lucrează în industria sexului în Germania sunt migranţi, potrivit estimărilor Reţelei Europene pentru Promovarea Drepturilor şi Sănătăţii Migranţilor din Industria Sexului (TAMPEP). Multe dintre aceste migrante sunt femei din ţările mai sărace din estul Europei, din România sau Bulgaria, aşa cum este şi Elena.
Femeile îşi părăsesc ţările de origine, unde au mai puţine şanse de a lucra şi veniturile sunt foarte mici. Potrivit unui sondaj realizat de TAMPEP în 2019, acestea au trimis cea mai mare parte din câştiguri familiilor rămase acasă.
Activitatea în domeniul sexual rămâne "o soluţie practică" pentru femeile migrante care nu vorbesc limba din ţara-gazdă şi nici nu au niciun fel de pregătire profesională.
Începând cu luna august, Bavaria a permis din nou practicarea serviciilor sexuale, dar bordelurile trebuie să rămână închise. Şi Berlinul permite din 8 august reluarea activităţii, fără a accepta însă desfăşurarea acesteia în bordeluri.
În restul ţării se menţine interdicţia practicării prostituţiei, deşi cele mai multe restricţii în privinţa centrelor spa, a studiourilor de tatuaje sau a centrelor de masaje au fost anulate.
De obicei, Elena trimitea bani acasă pentru a-şi sprijini familia, dar de când a început pandemia, a avut mari probleme şi rolurile s-au inversat. Tatăl ei îi trimite acum 700 de euro lunar pentru chirie şi mâncare.
A pierdut "o grămadă" de bani de când nu mai are voie să lucreze, spune ea. "Cheltuiesc între 20 şi 50 de euro săptămânal pe mâncare", explică tânăra, care adaugă că nu îi mai rămân bani pentru nimic altceva, astfel încât îşi petrece timpul liber în parc. Elena a încercat să lucreze fără acte la o firmă de curăţenie, dar nu a reuşit.
Există ajutor financiar pentru angajaţii din sectorul prestărilor de servicii sexuale, în condiţiile în care se poate solicita un ajutor de stat de care beneficiază şi alţi lucrători pe cont propriu. Şi totuşi, Elena nu a reuşit să depună cererea, dat fiind că germana vorbită de ea este "prea slabă" pentru a completa formularul.
Luca Stevenson de la Comitetul Internaţional pentru Drepturile Lucrătorilor din Industria Sexului din Europa (ICRSE) a declarat pentru DW că există multe motive pentru care femei precum Elena nu vor să solicite ajutorul financiar oferit de stat. Barierele lingvistice sunt un aspect, dar mai există şi lipsa de încredere faţă de autorităţi a femeilor care vin din state unde prostituţia este ilegală.
Aflate în imposibilitatea sau nedorind să primească sprijin de la stat, unele dintre aceste femei continuă să lucreze în ciuda interdicţiilor impuse de pandemie, declară purtătoarea de cuvânt a BeSd, Schulze.
Ele riscă şi merg la locuinţele clienţilor sau în alte locuri ascunse, unde pot fi abuzate sau li se poate refuta plata. Lucrând ilegal, aceste femei nu vor îndrăzni să anunţe poliţia sau să ceară ajutorul de teamă că vor fi ele însele amendate, spune Schulze.
Lipsa unui venit regulat le face pe prostituate să acţioneze riscant, mai explică Schulze. "Acceptă acte sexuale cu mai mulţi parteneri în acelaşi timp sau fără prezervativ, expunându-se unui risc mult mai mare."
Elena nu vrea să lucreze ilegal. Speră să poate reîncepe activitatea în septembrie. Spune că nu ar deranja-o să poarte mască în timpul lucrului, după cum se recomandă şi în conceptul de igienă elaborat de BeSD.
Dacă bordelul ei va rămâne închis, atunci Elena va trebui să se mute în altă parte a Germaniei sau într-o ţară învecinată, precum Belgia sau Olanda, unde interdicţiile privind prostituţia au fost anulate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu