Pacienta COVID-19: "Sunt internată de 20 de ore şi nu m-a consultat niciun medic. Bolnavii îmi spuneau să plec, să fug"
Postat la: 13.10.2020 |
Lili Comsa Militaru a postat pe contul de Facebook un „Jurnal de Covid". Constănţeanca a avut primele simptome miercuri, 7 octombrie, când şi-a dat seama că i-a dispărut mirosul. Apoi a urmat testarea, aşteptarea ambulanţei şi a unui consult medical.
„Nu am avut temperatură, nu nas înfundat, nu durere în gat, nu tuse, nu gat roşu, nimic...doar o durere de cap. Am început sa miros prin casă Domestos, oţet, şi nimic...nu simteam nimic şi nici acum nu simt. M-am programat dimineaţă, a doua zi, 08.10. la prima oră pentru test Covid la Regina Maria".
A doua zi, vineri, a primit rezultatul testului: pozitiv. „La 15 minute m-au sunat cei de la DSP care mi-au comunicat următoarele: aveţi un test pozitiv Covid, cum va simţiţi?! Le-am spus ca nu am absolut nimic, doar că nu am miros şi mai nou, nici gust în rest sunt ok. Mi-au spus ca o sa-mi trimită o salvare care o să mă transporte la spitalul de infecţioase şi de acolo o sa fiu repartizată către un centru COVID şi că pot să refuz salvarea, dar că nu o să primesc concediu medical dacă nu stau internată minim 48h".
După acest apel, tânăra şi-a pregătit bagajele pentru a fi preluată de o ambulanţă. Doar că aceasta întârzia să apară. Aşa au trecut ore întregi de aşteptare, a trecut chiar şi ziua de vineri, iar sâmbătă la ora 16.00 Lili a simţit că îi amorţesc picioarele.
„Am înţeles ca mi se coagulează sângele, mi-am făcut un anticoagulant în abdomen şi am continuat să aştept salvarea. Noaptea a fost foarte lungă......Duminică dimineaţa m-au sunat de la salvare la ora 8. M-au întrebat dacă merg la spital ,sau nu ,şi le-am spus ca da....trebuie sa ma vada un medic".
Preluată de ambulanţă, tânăra a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa unde un medic distribuia pacienţii direct în alte ambulanţe care stăteau în aşteptare. Deşi spunea medicilor că nu-şi mai simte picioarele, aceştia îşi vedeau în continuare de triaj. Aşa a ajuns la Secţia COVID de la Palazu.
„M-a luat în primire o asistentă, multe formulare, mi-a spus care este numărul camerei unde trebuie să stau şi a plecat. Astfel, am rămas cu bagajul la intrare, în clădire şi cu pacienţi care se plimbau pe lângă mine şi îmi spuneau să PLEC, SĂ FUG şi să nu stau....Eu tot nu înţelegeam ce mi se întâmplă şi mă tot uitam după un medic. Am fost oprită pentru o radiografie şi am urcat în cameră...când am înţeles că nu o să apăra prea curând un medic, mi-am scos iar din geantă un anticoagulant şi mi l-am făcut în burta. Am înţeles că am nevoie de anticoagulant la fel ca de aer...."
La mai bine de 20 de ore de la internare, atunci când scria acest Jurnal, Lili nu fusese consultată de niciun medic. la telefoanele afişate pe uşa salonului răspund doar asistentele medicale, tot ele fiind cele care intră prin saloane echipate cu costume de protecţie. Medicii nu intră.
„Oare cu cât mai expus se poate sa fii aici pe secţie îmbrăcat în costum, faţă de momentul când mergi pe stradă după programul de muncă, sau în supermarket, sau faţă de momentul când te întâlneşti acasă cu membrii familiei?"
În cele din urmă, a fost sunată de un medic ce i-a comunicat faptul că radiografia este bună, că este un caz uşor de COVID şi i se recomandă să stea 7-8 zile în spital pentru tratament. „Nu ma consultă fizic niciun medic, în continuare. La ora 17, pentru că trec aproape 24 de ore de când mi-am făcut un anticoagulant iar simt cum mi se coagulează sângele, sun la asistente, le anunţ ca am nevoie de injecţie, dar.......ghinion, medicamentele se administrează în intervalul orar 20-22, nu se poate mai devreme.....aşa ca îmi fac iar o injecţie pe care o am de rezervă în geantă.... Mi-au fost făcute analizele astăzi, abia aştept mâine sa mi le citească un medic, prin telefon, şi ulterior plec acasă cu semnătura pe propie răspundere."
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu