Peste 4.000 de baruri, terase sau cluburi în aer liber din toată ţara, verificate dacă respectă normele impuse de starea de alertă
Postat la: 29.06.2020 |
Peste 4.000 de baruri, terase, cluburi în aer liber şi plaje au fost verificate de poliţişti în ultimele trei zile, din care 73 au primit sancţiuni pentru nerespectarea normelor impuse pe perioada stării de alertă.
„Verificările au vizat în special transportul în comun şi activităţile de divertisment. În acţiunile de ieri (n.r. - duminică) au fost angrenaţi peste 3.200 de poliţişti (din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ai inspectoratelor de poliţie judeţene). În total, au fost verificate 4.139 de societăţi comerciale, iar în cazul a 73 de unităţi economice s-a constatat că nu au fost respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor Legii 55/2020, art. 5. (3)/Anexa nr. 3 la HG 394/2020", se arată în comunicatul IGPR.
Poliţişti au aplicat 19 sancţiuni, în valoare de peste120.000 de lei, operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis, pentru care au fost instituite interdicţii sau restricţii.
Totodată, au fost aplicate alte 52 de sancţiuni, în valoare de 3.500 de lei, persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii sau restricţii şi 407 amenzi, de aproape 36.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
Celor care nu au respectat modul de amenajare a teraselor privind distanţarea fizică şi locul prevăzut la mese li s-au aplicat 28 de sancţiuni, în valoare de 29.000 de lei.
La Legea 61/1991, au fost aplicate 393 de sancţiuni, de peste 140.000 de lei.
În cadrul acţiunilor, au mai fost aplicate:
aproximativ 600 de sancţiuni, de aperoape 114.000 de lei (dintre care 110 la Legea 12/1990 - privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite,
14 la Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe,
1 la Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor,
2 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere,
3 la Legea 53/2003 - Codul Muncii,
1 la Legea 270/2017 - Legea prevenirii,
3 la Legea 82/1991 - Legea Contabilităţii,
1 la Legea 333/2003 - privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 42 la OG 28/1999 - privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale,
33 la OG 21/1992 privind protecţia Consumatorului, 40 la HG 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice)
Infracţiuni depistate de poliţişti
Tot în acest context, au fost constatate 9 infracţiuni, una privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolui, 6 la Legea nr. 84/1998 privind punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, una privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar la Legea 86/2006, privind infracţiunea de contrabandă.
La activităţi au participat şi jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, reprezentanţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerul Muncii.
Reprezentanţii IGPR au dat câteva exemple:
În Arad: În urma controlului efectuat la o terasă, s-a constatat un plus de 200 de lei în casa de marcat fiscală, suma care a fost ridicată în vederea confiscării, iar societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu 20.000 de lei, conform Legii nr. 12/1990.
În Dolj: În urma controlului desfăşurat la o societate comercială din Dolj, s-a constatat faptul că nu ar fi fost întocmite note de recepţie şi au fost constatate diferenţe pentru produse deja comercializate, în valoare de 757 de lei, fiind aplicată o sancţiune contravenţională, de 20.000 de lei şi confiscată contravaloarea facturii nerecepţionate la punctul de lucru.
În Bucureşti: Reprezentanţii unui punct de lucru al unei societăţi comerciale din sectorul 2 au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă de 5.000 de lei, conform prev. H.G. nr. 857/2011, pentru insuficienţa produselor biocide. Totodată, reprezentanţii unui punct de lucru din sector 2 au fost sancţionată contravenţional cu amendă de 3.000 lei, conform prev. H.G.857/2011, pentru nerespectarea normelor igienico sanitare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu