Profesoară bătută de un elev cu o ţeavă, umilită de familia acestuia. Ce daune morale trebuie să primească
Postat la: 06.07.2020 |
Judecătoria Vaslui a obligat familia unui elev-problemă să despăgubească o profesoară care a fost victima unei agresiuni de neimaginat. În urmă cu patru ani, cadrul didactic a fost atacat cu o ţeavă la ieşirea de la ore de către elevul de 12 ani, nemulţumit că fusese notat cu 4 în teză.
Cazul petrecut în anul 2016 în localitatea vasluiană Todireşti a fost fără precedent pentru învăţământul din judeţ. Deşi poliţiştii au deschis o anchetă penală, elevul agresor nu a putut fi tras la răspundere penală, dată fiind vârsta sa, procurorii dispunând soluţia de clasare în dosar. Umilită în continuare de elevul agresor şi de familia acestuia, profesoara s-a adresat instanţelor civile, solicitând judecătorilor să-i oblige pe părinţii agresorului la plata unor despăgubiri morale şi materiale.
După mai mulţi ani de procese, Judecătoria Vaslui a admis cererea cadrului didactic şi i-a obligat pe cei doi părinţi să-i achite profesoarei vătămate suma de 11.000 lei cu titlu de daune morale. Decizia instanţei nu este încă definitivă. Motivarea sentinţei judecătoreşti scoate la iveală detalii revoltătoare. Profesoara arată în acţiunea înaintată judecătorilor cum a fost umilită şi nevoită să plece de la şcoala din satul natal, mutându-se într-un alt judeţ.
Cazul s-a petrecut pe 12 decembrie 2016, seara, în centrul comunei Todireşti, în timp ce profesoara se îndrepta de la şcoală spre casă. În ziua respectivă, adusese tezele elevilor de la clasa a VI-a B, iar agresorul fusese notat cu 4.50. După ce a primit teza, elevul a rupt-o în faţa clasei, sfidându-şi profesoara care îi era şi dirigintă. La finalul cursurilor, în jurul orelor 18.20, la scurt timp după ce a părăsit şcoala, în apropierea primăriei, profesoara a fost atacată de elevul de 12 ani. Înarmat cu o ţeavă, pe care o sustrăsese din sala de sport, acesta a lovit-o peste picioare şi spate, provocându-i leziuni ce au au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale. Tânăra a scăpat abia după ce un martor a intervenit, auzindu-i ţipetele.
Inspectoratul Şcolar şi Poliţia au deschis o anchetă în acest caz. Elevul era cunoscut în unitatea de învăţământ ca fiind unul cu grave probleme de comportament, care îşi agresa colegii şi aducea injurii cadrelor didactice. Faptul că diriginta îi chema părinţii la şcoală după fiecare incident, nu a dus la îmbunătăţirea atitudinii elevului, ba din contră.
De altfel, profesoara agresată a menţionat în faţa judecătorilor că, după ce a fost agresată, a fost supusă presiunilor exercitate de părinţii acestuia, direct sau prin persoane interpuse. Mai mult, elevul de 12 ani care a ameninţat, în mod repetat că "îşi va duce treaba până la capăt", după ce acesta a primit nota 1 la purtare, iar la reevaluarea notei la teză nota i-a fost micşorată de la 4,50 la 3,70.
Cadrul didactic a mai arătat că familia elevului "a influenţat un consilier local din comună pentru ca acesta să pătrundă cu forţa la şedinţa consiliului clasei din data de 14.03.2017, când i-a adus grave acuzaţii, pătându-i grav imaginea acesteia în faţa colegilor". Deşi victimă, profesoara s-a simţit culpabilizată de întreaga comunitate, motiv pentru care s-a decis să se mute din judeţul Vaslui.
În faţa instanţei au fost prezentate mai multe probe, inclusiv înregistrări video surprinse de camerele din şcoală care îl arătau pe elevul de 12 ani în timp ce agresa cu brutalitate alţi copii.
"Cu titlu de exemplu, instanţa modul de adresare a minorului în relaţia cu profesorul de matematică în data de 22.11.2016: "Ce ai, bre? Nu ţi-ai mâncat fasolele dimineaţă?", i-a adresat cuvinte obscene profesorului de sport în data de 31.10. 2016, a refuzat să comunice, în mod sfidător, în timpul cursurilor, cu profesoara de geografie, şi-a bătut colegii de clasă, etc. Acest comportament al minorului, constată instanţa că a continuat, chiar a crescut în intensitate după data desfăşurării faptei ilicite. Înregistrarea video de pe C D-ul depus la dosar ul cauzei , fila 50 volumul I, întăreşte aspectele de fapt reţinute de instanţă, expuse mai sus; astfel, din vizionarea fişierului video, rezultă că în data de 12.12.2016,ora 12:54:36, minorul se comportă violent cu colegii de clasă, în mod public, pe holul şcolii, prin exercitarea actelor de agresiune, fără nicio reţinere de a fi văzut sau oprit", se menţionează în hotărârii Judecătoriei Vaslui..
La solicitarea dirigintei, pentru a lua cunoştinţă de comportamentul copilului, mama acestuia a ameninţat-o atât telefonic, cât şi în mod direct, la şcoală, unde a ţipat 15-20 de minute în interiorul clădirii şcolii şi a pătruns cu forţa,smucind clanţa uşii, în sala de clasă.
Părinţii elevului agresor sunt cunoscuţi în comunitatea locală ca fiind crescători de animale, cu o situaţie materială bună. În faţa instanţei, în ciuda probelor care incriminau derapajele de comportament, părinţii au invocat că, de fapt, fiul lor a fost victima bullingului şi discriminării, acuzând că profesoara le-ar fi solicitat "produse lactate, carne, câine din rasa ciobănesc mioritic". Instanţa a constatat că afirmaţiile respective nu au fost susţinute de nicio probă, nici măcar de martorii pe care familia i-a propus, acuzaţiile înscriindu-se în atitudinea de umilire cu care părinţii elevului au încercat să intimideze dascălul.
"Contrar susţinerilor pârâţilor, constată instanţa că minorul nu a fost victima unui fenomen de bullying, ci, din contră, acesta s-a manifestat ca un subiect activ al acestui fenomen, victimele fiind colegii de clasă şi corpul profesoral. Un alt motiv de apărare al pârâţilor l-a constituit faptul că săvârşirea faptei ilicite nu este rezultatul unei proaste educaţii ori a nesupravegherii minorului aspect care impune analiza condiţiilor specifice ale răspunderii părinţilor pentru fapta minorului întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, pe lângă necesitatea dovedirii îndeplinirii condiţiilor răspunderii delictuale în persoana minorului, în cauză trebuie dovedite şi condiţii specifice acestui tip de răspundere", au conchis judecătorii.
Profesoara de limbă română era cunoscută în mediul profesoral ca fiind un cadru didactic cu o pregătire de excepţie, cu o conduită profesională şi socială ireproşabile.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu