ÎPS Teodosie, scrisoare pentru Orban: "Ne veți bate și executa pe toți cei care vom merge la Peștera Sfântului Andrei?"
Postat la: 26.11.2020 |
ÎPS Teodosie i-a transmis premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă după ce miercuri polițiștii au amendat mai multe persoane care participau la o slujbă în interiorul unei biserici din Constanța, fără să poarte măști de protecție și să respecte distanțarea socială.
Arhiepiscopia Tomisului a catalogat intervenția polițiștilor drept un "mare abuz" și i-a transmis premierului că autoritățile încalcă articolul 29 din Constituție care protejează "drepturile credincioșilor ortodocși și ale clericilor de a se ruga":
"Credincioșii Bisericii Ortodoxe Române și slujitorii ei sunt obligați acum să îndure umilința și frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar) și de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică și luate de necunoscuții dumneavoastră specialiști, în dispreț total față de normele de drept, de credința și tradițiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental, de exercitare și exprimare a credinței, nu reprezintă mare lucru, raportat la pandemia care ne încearcă", notează Arhiepiscopia în scrisoare.
ÎPS Teodosie i-a transmis premierului Orban că "nu va îngădui" ca instituțiile Statului să "calce în picioare dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Apostol Andrei", sărbătorit de credincioșii ortodocși în 30 noiembrie. Teodosie a vorbit, în scrisoare, despre "cei care nu au frică de Dumnezeu și se închină unei științe absurde":
"Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?", a mai scris ÎPS Teodosie în scrisoare.
Arhiepiscopia Tomisului compară restricțiile impuse de carantina pentru limitarea răspândirii COVID-19 cu evenimentele din decembrie 1989 și spune că pastorului Laszlo Tokes i s-a făcut "o nedreptate mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de a ni se respecta credința și demnitatea". Teodosie i-a transmis premierului Orban "să nu subestimeze" dorința oamenilor "de a striga din nou în stradă cu noi este Dumnezeu".
"În luna decembrie a anului 1989, oamenii cu credință în Dumnezeu, profund nemulțumiți de abuzurile puterii, s-au adunat la Timișoara în jurul casei pastorului reformat Laszlo Tokes, căruia i se făcea atunci o nedreptate, mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de ani se respecta credința și demnitatea. Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanța și în alte părți ale țării „cu noi este Dumnezeu", pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înțelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră și colaboratorilor în suflete omenia, credința și dreapta simțire pe care se pare că rațiunile pandemiei vi le-au întunecat", a mai transmis ÎPS Teodosie în scrisoarea adresată premierului Orban.
Tribunalul Constanța a respins miercuri cererea Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului de anulare a deciziei prin care Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a interzis organizarea unui pelerinaj religios cu ocazia sărbătoririi Sfântului Andrei (30 noiembrie), potrivit minutei de ședință. Decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu apel.
CJSU Constanța a interzis evenimentul odată cu instaurarea carantinei în municipiu, după ce rată de infectare cu coronavirus a urcat la peste 6 cazuri la mia de locuitori.
Arhiepiscopul Teodosie Snagoveanul s-a remarcat pe durata pandemiei ca un contestatar al regulilor stabilite atât de autorități, cât și de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe. Spre exemplu, el a repetat slujba de Înviere.
Scrisoarea deschisă trimisă de Arhiepiscopia Tomisului premierului Ludovic Orban
"Incidentul petrecut la Constanța în dimineața zilei de 25 noiembrie 2020, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din cartierul Tomis Plus, când polițiștii și jandarmii au brutalizat și amendat credincioșii prezenți la slujbă, ne întărește convingerea, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm noi clerul, împreună cu credincioșii ortodocși, în fața unor mari abuzuri, pe care autoritățile le săvârșesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită.
Este inadmisibil ca articolul 29 din Constituția României, alineatul (1) și alineatul (5), să fie încălcate cu atâta naturalețe de către autoritățile locale pe care le coordonați prin miniștrii de resort. Niciodată drepturile credincioșilor ortodocși și ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite. Credincioșii Bisericii Ortodoxe Române și slujitorii ei sunt obligați acum să îndure umilința și frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar) și de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică și luate de necunoscuții dumneavoastră specialiști, în dispreț total față de normele de drept, de credința și tradițiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental, de exercitare și exprimare a credinței, nu reprezintă mare lucru, raportat la pandemia care ne încearcă.
Am îndurat suficient, de la începutul acestei pandemii, împreună cu toți oamenii de bună-credință din această țară și am respectat măsurile sanitare luate inițial, în mod responsabil. De această dată, însă, trebuie să denunțăm public abuzurile pe care le orchestrați, și pe care forțele polițienești și de jandarmerie le exercită asupra noastră, într-o țară europeană care se vrea a fi democrată și nu aflată sub dictatură și teroare.
Nu vom îngădui acum, ca dreptul de a-l cinsti așa cum se cuvine, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, să ne fie călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu și se închină unei științe absurde, care nesocotește pe om în integralitatea sa: trup, dar și suflet. Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?
În luna decembrie a anului 1989, oamenii cu credință în Dumnezeu, profund nemulțumiți de abuzurile puterii, s-au adunat la Timișoara în jurul casei pastorului reformat Laszlo Tokes, căruia i se făcea atunci o nedreptate, mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de ani se respecta credința și demnitatea. Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanța și în alte părți ale țării „cu noi este Dumnezeu", pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înțelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră și colaboratorilor în suflete omenia, credința și dreapta simțire pe care se pare că rațiunile pandemiei vi le-au întunecat.
Dumnezeu să vă dăruiască gândul cel bun pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această țară și a nu lupta cu înverșunare împotriva Lui Dumnezeu și a celor ce cred în El. Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit... Lăsați-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca și El să vă îngăduie acolo unde credeți că v-ați înveșnicit.
Cu nădejdea că încă Dumnezeu mai poate lucra în mintea și în inima dumneavoastră, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului", a transmis Arhiepiscopia Tomisului în scrisoarea deschisă trimisă miercuri premierului Ludovic Orban.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Jocurile de noroc ale lui Ciucu: Odeta Cristinela Nestor, arestată după un flagrant cu o mită de 100.000 de euro, a ciripit tot!
Dosarul primarului Ciucu, susține DNA, a fost disjuns din alt dosar. În acest prim caz, procurorii spun ca mai mul ...
-
A plouat cu petrol peste Moscova după cel mai amplu atac al Ucrainei: Hainele și mașinile oamenilor, acoperite cu o peliculă de ulei
Ucraina a lansat asupra Rusiei cel mai amplu atac cu drone de la inceputul invaziei. În total, aproape 1.000 de dr ...
-
Industria românească se prăbușește: INS raportează un declin accentuat iar situația va fi din ce in ce mai rea
Datele INS arata ca cifra de afaceri din industrie a scazut in luna aprilie 2026 comparativ cu luna precedenta cu 7,2%. ...
-
Rusia condamnă un român la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ucrainei
Un cetațean roman a fost condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare intr-o colonie penala de maxima securitate din Rusi ...
-
Demonul lui Maxwell, Jubileul și alegerea dintre iertare și sacrificiu
Autor: Dr. Heather Lynn Poarta este un arhetip puternic. Este locul in care energia vie trece din maini in maini și devi ...
-
Bateria care promitea să schimbe mașinile electrice ar fi fost doar o celulă litiu-ion. Scandalul Donut Lab lovește investitorii
Promisiunea unei noi baterii marca Donut Lab suna ca un salt uriaș pentru industria vehiculelor electrice, cu o baterie ...
-
Stare de urgență pe mai multe insule din Grecia. Rezervele de apă au fost epuizate în plin sezon turistic
Ministerul Mediului și Energiei din Grecia a declarat oficial stare de urgența pe insulele Alonissos și Tinos, situate i ...
-
Explicația DNA: de ce a fost inculpat Ciprian Ciucu. Două persoane arestate preventiv în dosar
Primarul Ciprian Ciucu a fost audiat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Edilul spune ca este nevinova ...
-
„Statele Unite au suferit o înfrângere glorioasă": tonul victorios domină presa iraniană după semnarea acordului
Titlurile ziarelor iraniene de joi au adoptat un ton victorios in urma semnarii protocolului de intelegere dintre SUA si ...
-
Lista de cumpărături pentru părinții cu primul copil
Scoica auto pe care o cumperi pentru transport cu mașina poate fi montata direct pe carucior fara sa trezești beb ...
-
Diferența dintre puff bar și kit vape cu atomizor
Doua dispozitive arata aproape identic pe raft: un tub compact, o gura de tragere, niciun buton vizibil. Unul se arunca ...
-
Trei explicații științifice care răcesc scenariile hollywoodiene: Dacă extratereștrii există, de ce nu ne vizitează?!
Publicarea recenta in Statele Unite a unor sute de cazuri de fenomene inexplicabile, odata clasificate, care acopera per ...
-
Ce trebuie să ai în vedere dacă faci mult sport pentru a-ți proteja sănătatea
Practicarea regulata a activitaților fizice și adoptarea unui stil de viața dinamic reprezinta unele dintre cele mai bun ...
-
O asociație fantomă de sorginte useristă spală bani publici printr-o grupare paramilitară
Astazi, Asociația Patria Prima a depus sesizari simultane la DIICOT, Parchet, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțe ...
-
Cum trebuie să bei ceaiul ca să aibă cu adevărat efect asupra sanatatii si longevitătii
Deși beneficiile consumului de ceai pentru sanatate și longevitate sunt susținute ferm de știința, o noua analiza averti ...
-
Muntele Erebus aruncă în aer zilnic praf de aur în valoare de 8.000 de dolari care se dep-une pe gheața din Antartica
Muntele Erebus, cel mai sudic vulcan activ de pe glob situat in Antarctica, nu este doar un gigant de gheața, ci și o su ...
-
Cercetătorii de la Stanford regenerează cartilajul pierdut și inversează evoluția artritei
Dupa decenii in care medicina a oferit preponderent soluții pentru gestionarea durerii, un tratament nou pentru artroza, ...
-
Val de căldură în Europa: Zece zile de "cuptor" atmosferic
Începand de astazi, valorile termice vor inregistra o creștere susținuta și semnificativa in partea de vest a cont ...
-
"Dezertări" record în armata Ucrainei - Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române
Peste 200.000 de militari ucraineni sunt cautați de autoritațile din Ucraina fiind „absenți fara permisiune". Ei p ...
-
Românii emigrează masiv din Spania: El Pais și Institutul de Statistică spaniol prezintă cu uimire fenomenul
Candva condamnați fiindca vin in numar prea mare acolo, romanii din Spania parasesc țara in ritm accelerat. INE, adica u ...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu