Pustnic găsit în grota de lângă Mănăstirea Stănişoara din Munţii Cozia. A fost deconspirat de turiştii cărora le-a cerut de mâncare
Postat la: 15.06.2020 |
Într-o grotă din Munţii Cozia, jandarmii vâlceni au găsit un bărbat care susţine că este pustnic. Nu s-ar fi ştiut nimic despre existenţa lui dacă n-ar fi cerut de mâncare unor turişti.
Întâmplarea s-a petrecut duminică, 14 iunie, în Parcul Naţional Cozia din judeţul Vâlcea. Nişte turişti au alertat autorităţile după ce dintr-o grotă aflată în apropierea Mănăstirii Stânişoara a ieşit un bărbat ca să le ceară de mâncare. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Postului de Jandarmerie din Călimăneşti, care l-a descoperit pe necunoscut într-un loc greu accesibil, de lângă o cascadă, după mai bine de o oră de căutări. Bărbatul a recunoscut că este pustnic, că a venit din Rovinari - Gorj în urmă cu două săptămâni, pentru a-şi căuta liniştea sufletească, că este ajutat cu mâncare de călugării de la Mănăstirile Turnu şi Stănişoara, care ştiu de prezenţa lui pe munte şi că vrea să fie lăsat în pace.
Cum asupra lui nu avea decât haine, iar zona în care se afla era destul de periculoasă, mai ales în perioadele cu ploi abundente, jandarmii l-au convins să plece, după ce acesta a refuzat categoric să meargă la spital. Un echipaj de pe ambulanţa care a fost solicitată în zonă i-a acordat primele îngrijiri medicale, dată fiind şi starea precară în care acesta se afla. Jandarmii l-au convins să urce în tren şi să meargă acasă.
„Totul s-a întâmplat în jurul orelor 12.30, când echipajul de jandarmerie aflat în serviciu pe traseul montan Păuşa - Stănişoara (din Parcul Naţional Cozia - Vâlcea - n.r.), a fost sesizat de către turiştii din zonă cu privire la faptul că la aproximativ 1 km de Mânăstirea Stănişoara se află ascuns într-o grotă un bărbat, care cere de mâncare. După aproximativ o oră de căutări, întrucât grota se afla într-o zonă accidentată şi greu accesibilă, bărbatul a fost găsit de către jandarmi, într-o stare precară.
Întrebat de prezenţa lui în zonă, bărbatul în vârstă de 43 de ani, le-a comunicat jandarmilor faptul că este pustnic şi în urmă cu două săptămâni a plecat de acasă din motive religioase, pentru a medita în linişte. De asemenea, bărbatul a mărturisit că cere de mâncare turiştilor, deoarece nu are de unde să îşi procure întodeauna hrană. Între timp jandarmii au sunat la apelul unic de urgenţă 112 pentru a solicita un echipaj de ambulanţă, în vederea acordării îngrijirilor medicale.
După minute bune de negocieri, bărbatul a fost convins să îşi ia lucrurile din grotă - două pungi de haine împreună cu o pătură şi să meargă la echipajul de ambulanţă care îl aştepta. Acesta a primit două pacheţele de mâncare din partea şoferului de pe ambulanţă, respectiv a jandarmilor şi acceptat să i se ia doar tensiunea arterială, refuzând deplasarea la spital. În cele din urmă, bărbatul a fost condus la Halta CFR Păuşa şi urcat în tren pentru a merge acasă", a comunicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea, Teodora Cincă.
La faţa locului s-au deplasat şi doi agenţi de poliţie din Călimăneşti pentru încheierea unui proces verbal cu cele întâmplate. Nu este pentru prima dată, de când a izbucnit pandemia de coronavirus, când în grotele din Munţii Cozia sunt locuite de diverse persoane. La începutul stării de urgenţă, în luna martie, într-o altă peşteră, aflată la aproximativ 5 kilometri depărtare de grota în care se stătea pustnicul din Gorj, au fost găsite două femei cu cinci copii. Locuiau acolo de 11 zile, când au fost descoperite tot de jandarmii montani. Au refuzat să spună motivul pentru care au plecat în pribegie cu copiii, dar şi ele au fost convinse să se întoarcă acasă de unde fuseseră date dispărute din data de 8 martie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu