Revoluția tăcută din lumea băncilor și finanțelor: Trump lovește cu tarife, capitalul global contraatacă cu inovație
Postat la: 21.04.2025 |
Pe fondul unui climat economic învolburat și al unui val de tarife impuse de administrația Trump, marile fonduri și bănci de investiții intră într-o nouă eră a creativității financiare. Tranzacțiile de miliarde nu se mai închid ca odinioară: termene amânate, plăți împinse pe ani, mecanisme de criză scoase din arhivă. E semnul clar că regulile jocului în fuziuni și achiziții se rescriu - discret, dar radical.
După ce tarifele impuse de preşedintele american Donald Trump au provocat turbulenţe pe pieţele globale, bancherii şi investitorii încep să apeleze la structuri financiare neconvenţionale pentru a duce la bun sfârşit tranzacţii majore de fuziuni şi achiziţii (M&A), chiar şi cu întârzieri sau ajustări.
Un exemplu recent este acordul de 4,46 miliarde de dolari încheiat de fondul de investiţii Silver Lake Partners cu Intel pentru preluarea diviziei de cipuri programabile Altera. În urma negocierilor prelungite cu o săptămână, părţile au introdus în contract o clauză care amână plata a aproape o treime din sumă, tocmai pentru a reduce riscurile generate de volatilitatea pieţelor şi incertitudinea generată de tarifele impuse de SUA.
Silver Lake a convenit să amâne plata a 1 miliard de dolari: 500 de milioane până la finalul anului viitor şi restul până în 2027, conform unui document depus la autorităţile de reglementare. Dacă piaţa de semiconductori revine la nivelurile anterioare "Zilei Eliberării", cum a numit Trump anunţul noilor tarife, atunci plata iniţială se va face la închiderea tranzacţiei, estimată pentru finalul acestui an.
Deşi activitatea globală de M&A a crescut cu 12,6% în primul trimestru din 2025 faţă de anul trecut, atingând 984 miliarde dolari, în aprilie s-a înregistrat o scădere abruptă. Volumul tranzacţiilor a coborât cu 29% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, până la doar 98 miliarde dolari, fiind cel mai slab început de trimestru II de la criza din 2020, potrivit datelor Dealogic.
"Trăim vremuri turbulente," a declarat Hans De Cuyper, CEO al asiguratorului internaţional Ageas, care a cumpărat recent compania britanică esure de la Bain Capital, pentru 1,3 miliarde lire sterline (1,7 miliarde dolari), după simulări atente ale diferitelor scenarii economice.
În aceste condiţii, companiile îşi renegociază termenii cu creditorii sau adoptă soluţii financiare inovatoare pentru a acoperi diferenţele de evaluare apărute în ultimele săptămâni.
"Oamenii regândesc tranzacţiile, poate le reduc puţin. Am mai văzut asta în 2008-2009, când se foloseau clauze de tip ‘earnout' sau ‘contingent value rights' pentru a compensa evaluările scăzute. Aceste metode ar putea reveni," a spus Alex Hecker, vicepreşedinte global pentru M&A la Deutsche Bank.
Un alt caz relevant este tranzacţia de 24,3 miliarde dolari dintre Global Payments şi rivalul său Worldpay. Acordul era aproape finalizat pe 2 aprilie, când Trump a anunţat noile tarife, provocând o scădere de aproape 15% a acţiunilor Global Payments în două zile. Compania a decis totuşi să onoreze preţul acţiunilor de dinaintea anunţului - 97 de dolari - pentru a închide afacerea, deşi titlurile ajunseseră în zona 80 de dolari.
Chiar şi în acest climat dificil, unele tranzacţii considerate strategice continuă. Un exemplu este achiziţia Versace de către Prada pentru 1,38 miliarde dolari, anunţată pe 10 aprilie. Discuţiile dintre cele două case de modă din Milano au început în noiembrie 2024, după ce autorităţile de reglementare americane au blocat fuziunea dintre compania-mamă a Versace, Capri Holdings, şi retailerul Tapestry, deţinătorul brandurilor Kate Spade şi Coach.
"Dacă o tranzacţie are sens strategic şi e fezabilă indiferent de scenariu, atunci continui şi o finalizezi," a spus Hecker. Într-un context în care incertitudinile economice şi presiunile politice complică tranzacţiile financiare, creativitatea şi flexibilitatea devin esenţiale pentru bancheri şi investitori în atingerea obiectivelor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Hackerii au stat nouă luni într-un sistem al Pentagonului fără să fie descoperiți. Datele a 3 milioane de oameni sunt deja expuse
Un sistem folosit de Pentagon pentru gestionarea informațiilor despre personal a fost accesat fara autorizație timp de a ...
-
Prăduiala USR: TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de sabotaj, după ce acesta a anunțat că va intra în faliment. "Un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale"
TAROM respinge afirmațiile senatorului USR Cristian Ghinea potrivit carora compania ar urma sa intre in faliment in urma ...
-
Călin Georgescu e închis cu trei traficanți de droguri: Unul din ei e membru al mafiei albaneze
Liderul suveranist Calin Georgescu este inchis pentru 30 de zile in Arestul Central, acolo unde imparte o celula cu alți ...
-
Un inginer a construit o cameră de tortură pentru Inteligența Artificială după ce a descoperit că aceasta "simte durerea"
Un inginer a construit o „camera de tortura AI" pentru a testa descoperirea recenta a unui ax al durerii in modele ...
-
Experții avertizează asupra unui fenomen care apare o dată la 250 de ani: Ar arunca milioane de oameni în întuneric
Un nou studiu realizat de catre cercetatorii de la Universitatea George Mason din Virginia, Statele Unite, a avertizat c ...
-
O femeie a șocat America: A supraviețuit la 2 injecții letale și deschide o mare dezbatere în SUA
Christa Pike, condamnata la moarte in SUA, a supraviețuit dupa ce autoritațile din Tennessee i-au administrat doua injec ...
-
Schimbări radicale împotriva înșelătoriilor din magazine: Produsele 'eco', 'bio' sau 'verzi' nu mai pot fi promovate prin afirmații generale și imposibil de verificat
Avertisment dur pentru comercianți: produsele prezentate drept „eco", „verzi" sau „prietenoase cu medi ...
-
Regulă nouă la bancomatele din România: Cum vei putea retrage banii după noua decizie din Parlament
O modificare majora privind funcționarea bancomatelor din Romania a primit unda verde. Potrivit noului proiect de lege a ...
-
A picat mitul celor 90 km/h la oră: Care este, de fapt, viteza reală la care mașina consumă cel mai puțin combustibil
Mulți șoferi au impresia ca viteza de 90 km/h este pragul universal pentru un consum minim de combustibil, indiferent de ...
-
Transport România-Germania: cum alegi o firmă de transport pentru o călătorie fără griji
Planificarea unei calatorii intre Romania și Germania presupune mai mult decat alegerea unei date de plecare. Fie ca vre ...
-
Acest deget robotic este acoperit cu piele din tesut uman si care se vindecă la fel ca la om
Ce s-ar intampla daca un robot nu doar ar parea ca are piele, ci ar purta efectiv piele umana vie? Cercetatorii de la U ...
-
Scandal mare cât DIICOT: Susținătoare a lui Călin Georgescu, săltată de polițiști și dusă la Obregia
Arestarea pentru 30 de zile a lui Calin Georgescu, acuzat ca ar fi inșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro, ...
-
Când uitarea devine un semnal de alarmă. Interviu cu Helene Radu - inspector de specialitate în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Alzheimer
Seniorii din Sectorul 1 pot beneficia in luna octombrie de evaluari cognitive orientative și iși pot verifica tensiunea ...
-
Senzația unică a nisipului fin și a apei turcoaz exact ca în fotografiile de prezentare din Thailanda
Ai ales un sejur in Republica Dominicana pentru plaja aceea deschisa la culoare, apa limpede și palmierii care par așeza ...
-
După urși, și lupii amenință orașele Văii Jiului. Haitele pun stăpânire pe fostele zone miniere și atacă gospodăriile
Peste 100 de lupi traiesc in padurile din jurul celor șase orașe din Valea Jiului. Unele animale salbatice au ajuns pe s ...
-
Mașina ta știe mai multe despre tine decât crezi. Cercetătorii spun că nu mai poți cumpăra una nouă care să nu te urmărească
Mașinile conectate nu mai colecteaza doar informații tehnice despre motor, baterie sau trasee. Un nou studiu realizat de ...
-
Capsulele cu cofeină comandate pe internet i-au adus moartea unui tânăr de 25 de ani. Înainte de a ajunge la spital, fost găsit desculț și în delir pe stradă
Un tanar de 25 de ani din Marea Britanie a murit dupa ce a luat o cantitate mare de cofeina sub forma de capsule cumpara ...
-
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Susținatorii lui Calin Georgescu s-au intors miercuri seara in fața Arestului Central din București, unii dintre ei cu c ...
-
Mărturia pasagerului care a imobilizat copilotul atacator și a preluat manșa avionului: „Am văzut documentarul «Dezastre în aer»"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a intalnit miercuri, pe aeroportul Ben Gurion, cu pasagerii avionului flydubai ...
-
Al treilea femicid în ultimele 10 zile: încă o femeie a fost ucisă de soț, în Neamț. Bărbatul ar fi ascuns cuțitul și a prezentat anchetatorilor o altă versiune
O femeie in varsta de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost injunghiata mortal de soț, a informat, joi, 1 oc ...
-
Călin Georgescu ar urma să fie scos din arest. Ce urmăresc procurorii să afle în dosarul în care este acuzat de înșelăciune
Calin Georgescu ar urma sa fie scos din centrul de detenție, pentru a participa la perchezițiile informatice ce urmeaza ...
-
Lovitură de 400.000 de euro. Cristian Rizea, executat silit în Republica Moldova. Sechestru pe casa din Chișinău
Fostul deputat PSD Cristian Rizea este urmarit silit in Republica Moldova pentru recuperarea sumei de 300.000 de euro, c ...
-
Inteligența artificială a ajuns să le arate hackerilor cine are cei mai mulți bani în cont
Un malware bancar pentru Android folosește Gemini nu doar ca instrument tehnic, ci și pentru a decide ce victime merita ...
-
Pârnaie pentru Inteligenta Artificială: Nvidia construiește practic o "cușcă" pentru agenții AI ca aceștia să nu poată face lucruri periculoase pentru om
NVIDIA a lansat Open Agent Safety Platform, o soluție de securitate conceputa pentru agenții AI capabili sa execute sing ...
-
Semnele vitale ale Pământului sunt pe roșu: Șapte sisteme ale vieții au fost „sparte"
Un nou raport realizat de catre Laboratorul științific „Planetary Boundaries" de la Institutul din Potsdam pentru ...
-
Prima execuție a unei femei din ultimii 200 de ani, în Tennessee, a eșuat. A fost transportată la spital după administrarea injecției letale
Execuția Christei Pike, 50 de ani, in statul american Tennessee pare sa fi eșuat, potrivit martorilor și avocaților cond ...
-
Cursa Flydubai: Netanyahu spune că pilotul care și-ar fi înjunghiat copilotul și ar fi încercat să prăbușească aeronava a fost arestat
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri ca pilotul unei curse de la Dubai catre Israel, care ar fi fo ...
-
Pilotul unui zbor Dubai-Israel a vrut să prăbușească intenționat avionul. Celălalt pilot l-a înjunghiat ca să îl oprească. Unul era rus, celălalt era ucrainean
Un zbor Flydubai de la Dubai spre Israel a fost deviat miercuri, 30 septembrie, catre Arabia Saudita, dupa ce piloții ae ...
-
Percheziții EPPO în România și alte state europene, într-un dosar de 300 de milioane de euro: Peste un milion de telefoane făcute din piese folosite, vândute drept noi
O rețea investigata de Parchetul European ar fi vandut pe platforme online peste un milion de telefoane prezentate drept ...
-
Măsuri de protecție ca în pandemie pentru ca Vladimir Putin să nu răcească. Oficialii cu teste pozitive la gripă sunt trimiși în concediu medical
Administrația prezidențiala a Rusiei se confrunta cu o alerta medicala. Șeful de cabinet Anton Vaino și adjunctul sau, S ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu