Scandal imens la Spitalul de Urgenţă Craiova. "Ne-aţi băgat mama în sac şi ziceţi că are COVID, nemernicilor!"
Postat la: 09.07.2020 |
O familie a acuzat personalul medical craiovean că a fost obligată să-şi înmormânteze ruda decedată de cancer conform protocolului COVID-19, deşi aceasta nu fusese infectată. Un alt bărbat a povestit şi el că a păţit acelaşi lucru cu bunica sa. „V-o livrăm pe protocol COVID“.
Nu este prima dată când familiile persoanelor decedate se revoltă atunci când află că trebuie să-şi înmormânteze persoanele dragi ca şi cum ar fi fost contaminate, deşi nu li s-au înmânat teste pozitive COVID-19.
Aşa s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, când doi fraţi au mers la Spitalul de Urgenţă din Craiova să-şi ridice mama decedată. Când au aflat că trupul neînsufleţit a fost băgat într-un sac negru şi că imediat trebuie să-l ducă la cimitir, oamenii au început scandalul.
„În mod normal, se testează la 6 zile de la contact, dânsa n-a mai apucat să fie testată, dar rămâne în continuare suspectă. De aceea a venit în sac, asta-i procedura. Pentru a evita îmbolnăvirea pentru toată lumea", a încercat să explice o asistentă.
„Atunci de ce ne-aţi dat hainele mamei acasă? Dacă erau infectate?", a strigat disperată fiica persoanei decedate. Au urmat multe vorbe grele şi acuzaţii la adresa personalului medical. „Aţi lăsat-o să moară ca un câine. Nu ne-aţi spus nimic. Ne-aţi băgat mama în sac şi ziceţi că are COVID, nemernicilor! Cum să se infecteze de la o altă pacientă? Ea a stat singură în salon", au strigat copiii femeii.
Conform conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pacienta fusese operată de cancer de colon. Iniţial, a stat singură în salon, dar înainte de a deceda a dormit alături de o altă pacientă care s-a dovedit a fi pozitivă şi care a şi fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova.
„Personalul medical a găsit-o pe pacientă în alt salon, a dormit cu o doamnă care a fost testată pozitiv ulterior. Nu am mai apucat să-i facem testul COVID pentru că a decedat. Dar a intrat în contact direct cu un pacient pozitiv şi era normal să o considerăm suspectă. Ăsta-i protocolul, dar nu toţi oamenii înţeleg", a declarat Bogdan Fănuţă, directorul medical al spitalului.
În urma scandalului, s-a stabilit că pacienta care fusese testată pozitiv avea un nivel scăzut la încărcătura virală a probei recoltate. „S-a stabilit că boala este la debut. Am făcut investigaţiile necesare şi în cele din urmă s-a stabilit că persoana decedată poate fi dată familiei fără protocol COVID", au declarat reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Cu câteva zile înainte de acest incident, pe data de 2 iulie, un alt craiovean a scris pe pagina sa de socializare prin ce a trecut până când a reuşit să o înmormânteze pe bunica soţiei sale. „...Am trăit pe viu experienţa pe care mulţi o descriau, dar îmi părea neverosimilă: îngroşarea numărului de infectaţi si morţi COVID prin practici mizerabile", a scris Alexandru Bogdan Samfira pe facebook.
Bătrâna de 80 de ani fusese internată la secţia de Hematologie a Spitalului Filantropia din Craiova cu multiple diagnostice: leucemie acută, trombocitopenie, diabet, hepatită C, microlitiază renală.
„La internare, conform protocolului, s-au recoltat probe pentru analiza COVID, atât de la ea, cât şi de la însoţitor (nu a fost suspiciune, ci analize de tip screening) . Peste noapte, starea i s-a înrăutăţit şi a fost transferată la Spitalul Regional la ATI. De aici începe regia! Cu toate ca de la Filantropia nu a venit ca suspect COVID, »eroii din linia întâi» ai Spitalului Regional au mirosit oportunitatea şi au internat-o ca suspect COVID. În seara acelei zile, bunica s-a stins. De aici începe balamucul!
După ce a murit, nimeni nu s-a deranjat sa dea un telefon să anunţe familia. Am aflat cu ajutorul unui medic cu suflet mare (prieten de-al nostru) , care ne-a fost alături în toate aceste încercări. Mergând aparţinătorii duminica dimineaţa pentru a ridica trupul neînsufleţit... ŞOC!!! »N-a venit analiza COVID, dar v-o dam ca şi cum ar avea COVID şi o îngropaţi pe protocol COVID». Bineînţeles că am refuzat şi am spus că aşteptăm analizele, să o luăm acasă şi să o îngropăm creştineşte. Rezultatul covid a venit luni seara, dar ghici! Nimeni nu ne-a anunţat despre asta. Din nou am aflat rezultatul cu ajutorul bunilor prieteni."
„Marţi dimineaţa mergem la morga pentru împlinirea formalităţilor, dar.... STUPOARE: «chiar dacă a venit testul negativ la covid, v-o livram (aici am citat-o pe gingaşa doctora) pe protocol covid si mergeţi cu ea direct la cimitir». Încercând să aflăm ce se întâmplă, ne-am lovit de lipsa de empatie şi de arogaţa (să nu zic nesimţirea) personalului de la morgă. Iar replica unei doctoriţe (cea care era de gardă se pare) este antologică: «Puteţi să vă daţi cu curu' de toţi pereţii, că tot de COVID v-o livrez». O altă doctoriţă (asta era mai tinerică, foarte aranjată) m-a ameninţat că va chema politia (deh, aşa tratăm noi oamenii cu necazuri şi cu ofuri - ca pe 10 august). Nimeni nu voia sa ne asculte, nimeni nu a vrut sa-şi arunce un ochi peste hârtii. Ei ştiau una şi bună: protocol COVID. Când i-am acuzat că au interes pentru a face asta, domniţei aranjate i-a sărit muştarul", a mai povestit Alexandru Bogdan Samfira.
În cele din urmă, bărbatul a spus că a reuşit să găsească pe cineva din conducerea Spitalului dispus să-l asculte. „Am reuşit să găsesc o persoană integră în acel spital, cu funcţie de conducere (din motive lesne de înteles nu voi spune despre cine este vorba, dar să-i dea Dumnezeu sănătate) care şi-a făcut timp să mă asculte, să se uite peste actele medicale pe care i le-am pus la dispoziţie, să facă o cercetare amănunţită a cazului şi să îndrepte o greşeală monstruoasă", a spus Samfira.
„Greşeala monstruoasă" avea legătură cu transferul pacientei. Pe fişa de transfer a femeii cu leucemie, medicii de la Spitalul Filantropia nu menţionaseră că pacienta nu este suspectă şi că i se făcuse, de fapt, un test de screening, şi nu un test de COVID.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Hackerii au stat nouă luni într-un sistem al Pentagonului fără să fie descoperiți. Datele a 3 milioane de oameni sunt deja expuse
Un sistem folosit de Pentagon pentru gestionarea informațiilor despre personal a fost accesat fara autorizație timp de a ...
-
Prăduiala USR: TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de sabotaj, după ce acesta a anunțat că va intra în faliment. "Un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale"
TAROM respinge afirmațiile senatorului USR Cristian Ghinea potrivit carora compania ar urma sa intre in faliment in urma ...
-
Călin Georgescu e închis cu trei traficanți de droguri: Unul din ei e membru al mafiei albaneze
Liderul suveranist Calin Georgescu este inchis pentru 30 de zile in Arestul Central, acolo unde imparte o celula cu alți ...
-
Un inginer a construit o cameră de tortură pentru Inteligența Artificială după ce a descoperit că aceasta "simte durerea"
Un inginer a construit o „camera de tortura AI" pentru a testa descoperirea recenta a unui ax al durerii in modele ...
-
Experții avertizează asupra unui fenomen care apare o dată la 250 de ani: Ar arunca milioane de oameni în întuneric
Un nou studiu realizat de catre cercetatorii de la Universitatea George Mason din Virginia, Statele Unite, a avertizat c ...
-
O femeie a șocat America: A supraviețuit la 2 injecții letale și deschide o mare dezbatere în SUA
Christa Pike, condamnata la moarte in SUA, a supraviețuit dupa ce autoritațile din Tennessee i-au administrat doua injec ...
-
Schimbări radicale împotriva înșelătoriilor din magazine: Produsele 'eco', 'bio' sau 'verzi' nu mai pot fi promovate prin afirmații generale și imposibil de verificat
Avertisment dur pentru comercianți: produsele prezentate drept „eco", „verzi" sau „prietenoase cu medi ...
-
Regulă nouă la bancomatele din România: Cum vei putea retrage banii după noua decizie din Parlament
O modificare majora privind funcționarea bancomatelor din Romania a primit unda verde. Potrivit noului proiect de lege a ...
-
A picat mitul celor 90 km/h la oră: Care este, de fapt, viteza reală la care mașina consumă cel mai puțin combustibil
Mulți șoferi au impresia ca viteza de 90 km/h este pragul universal pentru un consum minim de combustibil, indiferent de ...
-
Transport România-Germania: cum alegi o firmă de transport pentru o călătorie fără griji
Planificarea unei calatorii intre Romania și Germania presupune mai mult decat alegerea unei date de plecare. Fie ca vre ...
-
Acest deget robotic este acoperit cu piele din tesut uman si care se vindecă la fel ca la om
Ce s-ar intampla daca un robot nu doar ar parea ca are piele, ci ar purta efectiv piele umana vie? Cercetatorii de la U ...
-
Scandal mare cât DIICOT: Susținătoare a lui Călin Georgescu, săltată de polițiști și dusă la Obregia
Arestarea pentru 30 de zile a lui Calin Georgescu, acuzat ca ar fi inșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro, ...
-
Când uitarea devine un semnal de alarmă. Interviu cu Helene Radu - inspector de specialitate în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Alzheimer
Seniorii din Sectorul 1 pot beneficia in luna octombrie de evaluari cognitive orientative și iși pot verifica tensiunea ...
-
Senzația unică a nisipului fin și a apei turcoaz exact ca în fotografiile de prezentare din Thailanda
Ai ales un sejur in Republica Dominicana pentru plaja aceea deschisa la culoare, apa limpede și palmierii care par așeza ...
-
După urși, și lupii amenință orașele Văii Jiului. Haitele pun stăpânire pe fostele zone miniere și atacă gospodăriile
Peste 100 de lupi traiesc in padurile din jurul celor șase orașe din Valea Jiului. Unele animale salbatice au ajuns pe s ...
-
Mașina ta știe mai multe despre tine decât crezi. Cercetătorii spun că nu mai poți cumpăra una nouă care să nu te urmărească
Mașinile conectate nu mai colecteaza doar informații tehnice despre motor, baterie sau trasee. Un nou studiu realizat de ...
-
Capsulele cu cofeină comandate pe internet i-au adus moartea unui tânăr de 25 de ani. Înainte de a ajunge la spital, fost găsit desculț și în delir pe stradă
Un tanar de 25 de ani din Marea Britanie a murit dupa ce a luat o cantitate mare de cofeina sub forma de capsule cumpara ...
-
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Susținatorii lui Calin Georgescu s-au intors miercuri seara in fața Arestului Central din București, unii dintre ei cu c ...
-
Mărturia pasagerului care a imobilizat copilotul atacator și a preluat manșa avionului: „Am văzut documentarul «Dezastre în aer»"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a intalnit miercuri, pe aeroportul Ben Gurion, cu pasagerii avionului flydubai ...
-
Al treilea femicid în ultimele 10 zile: încă o femeie a fost ucisă de soț, în Neamț. Bărbatul ar fi ascuns cuțitul și a prezentat anchetatorilor o altă versiune
O femeie in varsta de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost injunghiata mortal de soț, a informat, joi, 1 oc ...
-
Călin Georgescu ar urma să fie scos din arest. Ce urmăresc procurorii să afle în dosarul în care este acuzat de înșelăciune
Calin Georgescu ar urma sa fie scos din centrul de detenție, pentru a participa la perchezițiile informatice ce urmeaza ...
-
Lovitură de 400.000 de euro. Cristian Rizea, executat silit în Republica Moldova. Sechestru pe casa din Chișinău
Fostul deputat PSD Cristian Rizea este urmarit silit in Republica Moldova pentru recuperarea sumei de 300.000 de euro, c ...
-
Inteligența artificială a ajuns să le arate hackerilor cine are cei mai mulți bani în cont
Un malware bancar pentru Android folosește Gemini nu doar ca instrument tehnic, ci și pentru a decide ce victime merita ...
-
Pârnaie pentru Inteligenta Artificială: Nvidia construiește practic o "cușcă" pentru agenții AI ca aceștia să nu poată face lucruri periculoase pentru om
NVIDIA a lansat Open Agent Safety Platform, o soluție de securitate conceputa pentru agenții AI capabili sa execute sing ...
-
Semnele vitale ale Pământului sunt pe roșu: Șapte sisteme ale vieții au fost „sparte"
Un nou raport realizat de catre Laboratorul științific „Planetary Boundaries" de la Institutul din Potsdam pentru ...
-
Prima execuție a unei femei din ultimii 200 de ani, în Tennessee, a eșuat. A fost transportată la spital după administrarea injecției letale
Execuția Christei Pike, 50 de ani, in statul american Tennessee pare sa fi eșuat, potrivit martorilor și avocaților cond ...
-
Cursa Flydubai: Netanyahu spune că pilotul care și-ar fi înjunghiat copilotul și ar fi încercat să prăbușească aeronava a fost arestat
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri ca pilotul unei curse de la Dubai catre Israel, care ar fi fo ...
-
Pilotul unui zbor Dubai-Israel a vrut să prăbușească intenționat avionul. Celălalt pilot l-a înjunghiat ca să îl oprească. Unul era rus, celălalt era ucrainean
Un zbor Flydubai de la Dubai spre Israel a fost deviat miercuri, 30 septembrie, catre Arabia Saudita, dupa ce piloții ae ...
-
Percheziții EPPO în România și alte state europene, într-un dosar de 300 de milioane de euro: Peste un milion de telefoane făcute din piese folosite, vândute drept noi
O rețea investigata de Parchetul European ar fi vandut pe platforme online peste un milion de telefoane prezentate drept ...
-
Măsuri de protecție ca în pandemie pentru ca Vladimir Putin să nu răcească. Oficialii cu teste pozitive la gripă sunt trimiși în concediu medical
Administrația prezidențiala a Rusiei se confrunta cu o alerta medicala. Șeful de cabinet Anton Vaino și adjunctul sau, S ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu