• Tweet

PSD nu este un partid oarecare. El s-a născut din cenușa Partidului Comunist. A partidului-stat. Iar din decembrie 1989 până în prezent, a trecut prin transformări și ajustări succesive. A rămas cel mai mare partid din România. Și este cel mai mare partid socialist din Europa. Sunt semne însă că i-a sunat ceasul. Semne pe care trebuie să le luăm în serios. Fie și numai dintr-o singură perspectivă. Cea a interesului național.

În acest moment, în România, din perspectiva raportului dintre suveranitatea națională și interesele parteneriatelor din care facem parte, UE și NATO, PSD este singura formațiune politică în al cărui program, urmat cu o oarecare consecvență, este înscris discret, dar urmărit consecvent, un principiu extrem de important. Și anume că în interesul național este să încercăm continuu să echilibrăm loialitatea statului român față de Uniunea Europenă și NATO în raport cu loialitatea față de proprii cetățeni și interesele acestora pe termen lung. Cele două loialități nu se suprapun decât parțial și, ca atare, nu trebuie confundate. E rațional să ne gândim că trebuie să cedăm atâta suveranitate și doar atâta cât este necesar pentru buna funcționare a sistemelor UE și NATO, din care facem parte. În rest, suveranitatea, adică libertatea de mișcare, aparține poporului suveran și nu poate fi diminuată sau reorientată din afară în funcție de interesele altor state, care invocă în mod incorect interesele comunitare. Dacă nu se întâmplă așa, statutul României în UE și NATO este de tip colonial. Ei bine, în prezent singurul partid mare - ALDE nu este un partid mare - din România care proclamă și încearcă să respecte acest principiu este PSD. Fie că ne place, fie că nu ne place. Fie că le place unora dintre partenerii euroatlantici, fie că nu le place. Ei bine, în acest punct este obligatoriu, pentru a înțelege cum stau lucrurile, să discutăm despre resurse.

Resursele unui partid politic, oricare ar fi el sunt de două feluri. Resurse interne și resurse externe. Resursele interne înseamnă potențialul pe care partidul îl are în plan uman și în plan logistic, în raport cu alte partide politice. Din această perspectivă, PSD are încă o poziție de invidiat. Dispune de cei mai mulți activiști, plasați pretutindeni în teritoriu. Peste 400.000. Acoperă, electoral vorbind, toate categoriile de vârstă și socio-profesionale. Își distribuie forța relativ unitar în teritoriu, cu precizarea că în centrul și vestul țării se află într-o concurență mai accentuată cu partidele competitoare. Dispune de cea mai mare organizație de tineret din România, care se transformă într-o excepțională pepinieră de cadre. Sub aspect logistic, are cei mai mulți primari, consilieri și parlamentari. Cam cu o treime mai mulți decât următorul partid plasat în această competiție, care este PNL.

O altă resursă internă este capacitatea de a încheia și menține alianțe cu alte forțe politice, dar și cu zone extinse ale societății civile. Din această perspectivă, apare primul semn de întrebare și primul semnal de alarmă pentru PSD. În prezent, cu excepția ALDE, un partid cu o reprezentare în Parlament de doar 6-7% și cu o reprezentare în teritoriu încă și mai slabă - PSD nu are un partener polutic cu care să se alieze într-un viitor cât de cât predictibil. În timp ce următoarele două partide mari, PNL și USR au această posibilitate, cel puțin teoretic. Câ privește organizațiile societății civile, politica PSD a fost total greșită, pentru că, la guvernare fiind, a permis ani de-a rândul formarea din exterior a unor structuri ale societății civile a căror finanțare și direcționare a scăpat și scapă oricărui control. Iar majoritatea acestor ONG-uri acționează conștient sau inconștient în direcția diminuării suveranității naționale. Deci ele se opun liniei politice promovate de PSD.

Un partid politic dispune de asemenea de resurse externe. Aceste resurse înseamnă forța atribuită unei formațiuni politice prin intermediul parteneriatelor externe, din care face parte. PSD, ani de-a rândul a făcut parte din Internaționala Socialistă. O grupare puternică la nivel european, aflată în dispută cu cealaltă mare familie, cea a popularilor. Treptat, dar sigur, partide mai mici din statele europene și-au coagulat mișcări care au devenit din ce în ce mai relevante, astfel încât în prezent, după ultimele alegeri europarlamentare, o construcție gândită de președintele Franței Emmanuel Macron, Renew Europe, a devenit cea de-a treia forță din Europa, care poate face efectiv diferența în funcție de modul în care se aliază, dintre polpulari și socialiști, care continuă să rămână forțele politice dominante. Ei bine, PSD, realist vorbind, nu mai face parte din niciuna dintre aceste familii. Întrucât s-a autosuspendat din Internaționala Socialistă de teamă de a nu fi exclus pentru pretinse încălcări ale statului de drept. Situația în care a ajuns PSD din această perspectivă este extrem de gravă și greu de reparat. Această importantă resursă externă, marea familie a socialiștilor europeni, este pentru moment epuizată.

Tot în Uniunea Europeană mai funcționează un mecanism suficient de relevant în momente cheie, în măsura în care statele care fac parte din el sunt solidare. Este vorba de o organizație semi-formalizată a așa-numitelor state de la Vișegrad. Sunt statele care, solidare fiind între ele, au reușit să se grupeze și să intre în primul val atât în Uniunea Europeană, cât și în NATO. Două dintre cele patru state dispun împreună și de o forță economică și politică suficent de relevantă pentru a reuși să impună anumite opțiuni la nivelul Uniunii Europene. Este vorba de Polonia și Ungaria. Zilele trecute, opinia publică cât de cât atentă a putut să vadă ce înseamnă aceste state de la Vișegrad. Ele au făcut imposibilă, desigur în parteneriat cu construcția lui Macron, impunerea candidaților propuși de populari și de socialiști la vârful Uniunii Europene. Viktor Orban a precizat clar și răspicat că statele de la Vișegrad se vor opune promovării oricărui om politic la nivel european, care s-a pronunțat sau a acționat împotriva intereselor acestor state. Scurt pe doi. Și a avut efect. România a fost deseori invitată să facă parte dintr-un Vișegrad extins la opt state. Ar fi fost, după Polonia, a doua putere europeană ca mărime și influență. Un Vișegrad 8, așa cum a fost preconizat și parțial formalizat, ar fi putut astăzi să promoveze o politică și mai eficientă în interesul acestor națiuni nou venite în Uniunea Europeană. Și care au interese, avantaje dar și vulnerabiltăți specifice. În mod straniu, PSD, care s-a aflat la guvernare, care a fost liber să promoveze ce politică externă a dorit, a ezitat să se solidarizeze cu statele de la Vișegrad. Și în acest fel și-a mai pierdut o resursă.

O altă resursă externă extrem de importantă este parteneriatul strategic așa-zis consolidat cu Statele Unite. În realitate, acest parteneriat se reduce la componenta militară. În materie politică nu există un parteneriat atâta vreme cât dintre Departamentul de Stat, mai ales prin intermediul ambasadorului Statelor Unite la Bucrești, pe adresa Guvernului PSD-ALDE au fost expediate aproape exclusiv numai săgeți otrăvite. Prin mesaje cel mai adesea negative. Nici parteneriatul economic nu funcționează, întrucât Guvernul Românei a fost incapabil să fructifice de pe poziții de la egal la egal mâna întinsă de organizațiile oamenilor de afaceri de peste Ocean. Iar în ceea ce privește parteneriatul militar, nici aici nu am știut să valorificăm oferta pusă pe masă. Am cumpărat cam multe echipamente militare de mâna a doua, nu am făcut uz de prevederile legii offset-ului, așa încât, în ciuda excepționalei poziții geostrategice pe care o are România, vedem cum un alt stat, Polonia ocupă linia întâi a parteneriatelor strategice consolidate cu Statele Unite. De ce o fi cedat Guvernul României presiunilor Germaniei, exercitate prin intermediul lui Klaus Iohannis, rămâne un mister. Nu era deloc în interesul PSD să procedeze astfel. În consecință, și resursa nord-atlantică este parțial epuizată.

În fine, mai există o resursă potențială în parteneriatul special și tradițional pe care îl avem cu statul Israel. Nici acest parteneriat nu a ajuns prea departe, în condițiile în care în mod cu totul și cu totul surprinzător, doamna Viorica Dncilă, în calitate de premier, a afirmat că nu se va lua o decizie legată de mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, decât cu acordul președintelui Klaus Iohannis. Deși Constituția nu prevede acest lucru.

Există și alte resurse externe, dar spațiul rezervat acestei analize nu ne permite decât să facem o succintă enumerare, cu observația că nici aceste resurse nu sunt exploatate: statele din Orientul Mijlociu, Turcia, China, statele africane.

La Neptun, a avut loc o întâlnire extrem de importantă pentru vitorul PSD, într-un moment de criză generat de vacantarea funcției de președinte, dar și de eșecul istoric de la alegerile europarlamentare, care tot eșec rămâne, chiar și în ipoteza în care rezultatul e deteminat de o fraudă. Ați afla ceva cât de cât important despre rezultatele concrete ale acestei întâlniri la vârf? Răspunsul este nagtiv. Și urmează un Congres. Dacă acest Congres nu a schimbat nimic în politica de resurse interne și externe pe termen imediat, pe temen mediu și pe termen lung, ei bine atunci acest partid, cel mai mare din România și încă cel mai mare din familia socialiștilor europeni se va prăbuși și se va zdrobi sub propria greutate.

Din perspectiva interesului național, atâta timp cât doar PSD și ALDE sunt partidele care promovează suveranitatea României la pachet cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ieșirea din prim-planul politicii interne a PSD ar putea reprezenta o pierdere irecuperabilă.

Sorin Rosca Stanescu