Victoraș Micula, urmărit penal! Se îmbrăca în polițist, participa la percheziții oficiale și avea acces la baza de date MAI
Postat la: 20.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Victor Micula, fiul lui Viorel Micula, unul dintre patronii de la European Drinks, a fost pus sub urmărire penală de către Parchetul Bihor, alături de patru polițiști din Oradea. În noiembrie 2018 el a participat în mod ilegal la o acţiune a poliţiei, având uniformă MAI şi cagulă pe faţă.
În noaptea de 16/17 noiembrie 2018, Victoraș Micula (25 ani) a sesizat poliția cu privire la un rival al său care s-a urcat băut la volan. Asta nu ar fi nimic ieşit din comun, numai că moştenitorul European Drinks a şinut să plece şi el în urmărire alături de oamenii legii. Mai mult decât atât, el a fost prezent la percheziția corporală a suspectului, purtând o geacă de poliţie şi cu cagula pe faţă, ca să nu fie recunoscut.
Cu permisiunea agentului de poliție Vaida Ovidiu, Micula Jr. a continuat noaptea în forţă, efectuând mai multe activități specifice unui lucrător de poliție (percheziție corporală, percheziție autovehicul, asistare la toată activitatea de constatare a infracțiunii, însoțire persoană cercetată la spital pentru recoltare de probe biologice, etc.) se arată în se arată în răspunsul Parchetului Bihor către G4media.ro.
Victoraş Micula nu este la prima abatere de acest gen. În martie 2018, după o şicanare în trafic cu un Opel, Micula l-a încolţit şi agresat pe şofer. Acesta a sunat la 112 după ajutor, dar în mod miraculos, Micula Jr. s-a alăturat poliţiştilor în urmărirea şoferului. Pentru că operaţiunea nu a dat rezultatul scontat, Victoraş Micula a fost lăsat să caute maşina în baza de date a MAI, cu sprijinul subofițerului de poliție Ile Camelia... Şi dacă tot avea acces la date secrete ca la el acasă, după câteva zile s-a gândit să caute în baza de date MAI date despre cunoscuta cântăreaţă Vlăduţa Lupău, mai notează sursa citată.
Parchetul Tribunalului Bihor a început urmărirea penală împotriva lui Victor Micula pentru acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și uzurpare de calități oficiale. Odată cu el, au fost puşi sub acuzare şi agenții de poliție Camelia Ile, Ovidiu Vaida, Alin Zanca și Claudiu Rengle.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Continentele Pământului se usucă într-un ritm fără precedent. Unde dispare apa dulce a Pământului?
Oamenii de știința avertizeaza ca rezervele de apa dulce de pe continentele Terrei scad intr-un ritm fara precedent, fen ...
-
Moment tensionat la Washington: Zelenski evită să spună dacă cedează teritorii pentru pace cu Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat sa spuna clar daca ar fi dispus sa faca concesii teritoriale pentru p ...
-
Genetica, ultima redută în lupta cu Inteligența Artificială: O nouă elită umană prin selecția embrionilor în funcție de IQ
În Silicon Valley, testarea genetica a embrionilor crește in popularitate, ceea ce se presupune ca prezice, printr ...
-
Multinaționalele îi transmit lui Bolojan că iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
Foarte multe multinaționale susțin ca introducerea unor tarife comerciale suplimentare sau a unor bariere netarifare ar ...
-
Dramatic cat s-a tampit tineretul de azi: Bacalaureat de toamnă 2025 - Peste 70% dintre candidați nu au promovat examenul!
Ministerul Educației și Cercetarii a publicat luni, 18 august, la ora 12:00, rezultatele inițiale ale celei de-a doua se ...
-
Surse ale serviciilor de informatii dezvaluie ce i-ar fi propus Trump de fapt lui Putin: prea putin e vorba despre Ucraina!
In ultimele ore un zvon ciudat a inceput sa circule in randul comunitatii ofiterilor de informatii: Trump i-a propus lui ...
-
O nouă metodă de furt din buzunare ia amploare. Nu vă lăsați îmbrățișați de de oameni necunoscuți!
În acest weekend, la Suceava, un barbat a ramas fara telefon dupa ce un necunoscut l-a imbrațișat intr-o statie de ...
-
Teorie năucitoare despre obiectul misterios care a intrat în sistemul nostru solar si despre care se presupune ca ar fi o uriasa nava extraterestră
Un obiect misterios, sosit din spațiul interstelar și aflat acum in trecere prin sistemul nostru solar, ridica intrebari ...
-
The Theory of Mind: DARPA, Palantir și războiul digital împotriva spiritului - era armelor mentale
Manipularea gandurilor, reacțiilor și deciziilor este noua forma de razboi psihologic. Și aceasta nu vizeaza doar inamic ...
-
O actriță pentru adulți care se lăuda că este „Vaxxed, waxed and ready to (_|_)" a suferit un accident vascular cerebral fatal
Moartea subita a vedetei din filme pentru adulți și influencerului Lina Bina este cea mai recenta dintr-o serie ingrijor ...
-
Scandal după ce Meta recunoaște că liniile directoare privind AI permiteau chatbot-urilor să flirteze cu copiii
Senatul SUA a solicitat o ancheta dupa ce s-a descoperit ca regulile gigantului tehnologic permiteau chatbot-urilor sa c ...
-
AI ne demonstrează că Peter Thiel este arhitectul principal din spatele preluării tehnocratice a administrației Trump
Cunoscutul editorialist american Patrick Wood l-a identificat pe Peter Thiel, un antreprenor miliardar din domeniul tehn ...
-
Larry Fink și André Hoffmann au fost numiți noi președinți ai WEF in locul lasat vacant de Klaus Schwab
În aprilie, in cadrul unei reuniuni extraordinare a consiliului de administrație al Forumului Economic Mondial (&b ...
-
Statul a spart 30 de miliarde de euro pe licitații în primul semestru. De 5 ori mai mult decât gaura bugetară!
În primul semestru al anului, autoritațile publice și instituțiile statului au pus la bataie 150 de miliarde de le ...
-
DNA extinde ancheta în cazul locurilor de veci pentru artiști. Nume celebre implicate
Procurorii militari din Direcția Naționala Anticorupție (DNA) au extins ancheta in dosarul care il vizeaza pe fostul șef ...
-
"Am tratat 12 pacienți cu psihoză indusă de inteligența artificială în acest an". Avertismentul unui psihiatru cu experiență
Pe masura ce inteligența artificiala devine tot mai prezenta in viața noastra de zi cu zi, interacțiunea cu aceste tehno ...
-
Momentul unui jaf de 90 de secunde comis în plină zi. Hoții au luat diamante și ceasuri de lux
Un suspect mascat a amenintat angajati cu spray pentru ursi si un pistol cu electrosocuri FOTO Captura X/ Un suspect mas ...
-
Ce trebuiau să mănânce „POO-tihn" și Trump la prânzul de la summit. Meniul și alte documente sensibile, uitate în imprimanta unui hotel din Alaska
Documente ale Departamentului de Stat al SUA au fost gasite vineri dimineața in centrul de afaceri al unui hotel din Ala ...
-
Ministrul Dragoș Pîslaru are casă la Bruxells dar a decontat zeci de mii de euro din bani publici cu cazarea
Ministrul Dezvoltarii, Dragoș Pislaru, s-a plimbat de zeci de mii de euro in 2025. Deși premierul Ilie Bolojan a declara ...
-
Descoperire neașteptată la Ierusalim: Obiect misterios legat de o profeție biblică a lui Iisus Hristos
Iisus Hristos a prezis caderea Templului in Evanghelii, spunand ca nu va ramane piatra pe piatra. Aceste pasaje, gasite ...
-
O forță gigantică se mișcă pe Pământ sub picioarele noastre. Alinierea cristalelor post-perovskit are implicații vaste în tot ceea ce trăim pe Terra
O echipa de oameni de știința de la Universitatea Tehnica Federala din Zurich, Elveția, a descoperit o forța geologica u ...
-
Absența lui Nicușor Dan de la Ziua Marinei a stârnit controverse. Unde era de fapt presedintele
Președintele Romaniei Nicușor Dan, alaturi de familia sa, a participat, vineri, 15 august, la slujba de Sfanta Maria, la ...
-
Peste 66 de kilograme de cocaină, descoperite într-o autorulotă în Sibiu. Cât valorau drogurile pe piața neagră
Peste 66 de kilograme de cocaina au fost gasite intr-o rulota in județul Sibiu, a anunțat Poliția Romana vineri, 15 augu ...
-
Scenariu SF sau realitate: Cum ar fi viața pe Pământ după un război nuclear
De la inceputul razboiului din Ucraina și pe fondul amenințarilor venite dinspre Rusia, intrebarea despre cum ar arata l ...
-
A apărut pastila care dezarmează cancerul! Descoperirea care ar putea rescrie regulile chimioterapiei: Chiar și cele mai rezistente tumori răspund la tratament
Cercetatorii de la King's College London au dezvoltat un medicament experimental care ar putea transforma modul in care ...
-
Monedele de Gambling: Un Nou Trend în Crypto
În ultimul deceniu, criptomonedele au revoluționat multiple industrii, iar una dintre cele mai afectate de aceasta ...
-
Antrenamentul de baschet: Depășește-ți limitele
Baschetul este mai mult decat un sport, este o disciplina care imbina forța fizica, rafinamentul tehnic și rezistența me ...
-
Operatiunea "Casa Iohannis": ANAF l-a notificat pe Klaus Iohannis sa plateasca aproape un milion de euro pentru proprietatea luata fraudulos
Am fost informati pe surse ca fostul presedinte Klaus Iohannis tocmai ce a fost notificat de ANAF sa plateasca in jur de ...
-
PREMIERA: "În interiorul vaccinurilor cu ARNm" - Filmul despre noua tehnologie care a omorât milioane de oameni si e pe cale sa mai ucida inca o data e in top pe internet
Patriot TV folosește astazi timpul nostru de difuzare pentru „Patriot TV Premieres" pentru a difuza „Î ...
-
O republicană din Congresul SUA descrie rapoarte credibile despre "ființe interdimensionale". Martorii susțin că au observat "mișcări în afara timpului și spațiului"
Reprezentanta din Congresul SUA Anna Paulina Luna (Republicana - Florida) a lansat o bomba in emisiunea The Joe Rogan Ex ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu