România guvernată de Chomsky
Postat la: 11.05.2015 |
De peste 25 de ani, România este bântuită de haos instituţionalizat, circ politic şi degradare morală, iar agenda zilnicâ a românului este dependentă de cei trei S- sânge, scandal şi sex. Distragerea atenţiei a devenit o adevărată armă de contracarare psihologică, fiind folosită permanent pentru estomparea, minimalizarea şi banalizarea temelor majore ale societăţii.
Practic, manipularea de zi cu zi a ajuns ceva obişnuit pentru cei aflaţi la butoanele puterii şi cu greu omul de rând mai poate discerne între realitate şi minciună. Mark Twain spunea că „este mai uşor să înşeli oamenii decât să-i convingi că au fost înșelați". Dar, reputatul lingvist american Naom Chomsky considera că "În manipulare nu contează aproape niciodată ce spui, ci mai degrabă, cum o spui". Ca atare, Noam Chomsky a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Aceste reguli au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit "Decalogul Chomsky".
Ele astăzi reprezintă, practic, o radiografie a tot ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă într-o Românie care a fost condusă de Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi acum de Klaus Iohannis. Adică o realitate manipulată şi cosmetizată descrisă de Alexandru Vlahuţă-„Adevărul aşteaptă. Numai minciuna e grăbită.", dar care se regăseşte în Decalogul Chomsky:
1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate. Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.
2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii. Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.
3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău. Pentru aceasta: Mecanismele propagandei "albe" (oficială, integral asumată de guvern), "gri" (parţial asumată) şi "negre" (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.
4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său. Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure dinn viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.
5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte. Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.
6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor. Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.
7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare. Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.
8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă. Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.
9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei. Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.
10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare. Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.
Ion TELEANU
-
"Sfat" pentru Putin: „Aici se află una dintre lecțiile creșterii și descreșterii imperiilor"
E nevoie de inițiative diplomatice capabile sa opreasca razboiul și sa permita construirea unei paci durabile. Escaladar ...
-
Si va fi razboi cum nu a mai fost pana acum!
Pentru cei care nu ințeleg sistemul politic israelian, voi explica lucrurile clar: Netanyahu a obținut ceea ce iși dorea ...
-
Retragerea NATO la frontierele din 1997 și propunerea lui Viktor Orban la șefia ONU!
Va amintiți ca, in anul 2022 și incepand din acel an, am dezbatut de mai multe ori cererile formulate, in mod formal sau ...
-
Cum a ajuns Universitatea din Iași plantația clanului Toader
Tudorel Toader zis Bubosul, a fost vreme de 12 ani decanul Facultații de Drept a Universitații Alexandru Ioan Cuza (UAIC ...
-
Civilizația care se clatină. Avertismentul pe care Europa n-a vrut să-l audă
Tot mai multe discursuri... Tot mai agramate și sarace, cultural. E semn clar ca in 50 de ani e posibil sa ajungem la i ...
-
Foarte departe de noi și de puterea noastră de decizie, începe negocierea secvențială privind Noua Ordine Internațională
Asta e, trebuie sa ne resemnam ca marile jocuri de putere au inceput sa fie negociate de mai mult timp intre super-puter ...
-
Asta așa, la spartul târgului...
A scris un consilier prezidențial o opinie in care a afirmat ca naziștii au fost socialiști. Babaiatuleeeeeee... s-a umf ...
-
STATUL GLOBAL UNIC: PACE PRIN „SĂNĂTATE”
Cine sunt dușmanii statului mondial unic este limpede și a fost de la inceput. În faimosul lui tom, „The Sec ...
-
Operațiunea psihologică numită Călin Georgescu e gândită la Ierusalim!
Acum ca avem dovada ca partidul lui George Simion e pilotat de consilierii lui Netanyahu, putem sa exprimam mai cu incre ...
-
Ce caută șefulul sistemului în ciberspațiu
Nu poți sa te lupți cu sistemul cand ești șeful sistemului, da? Nicușor Dan a recunoscut oficial ca este șeful sistemulu ...
-
Pablo Lulea Escobar sau când porcăria devine "artă politică"
Exista oameni care intra in politica pe ușa din fața, oameni care intra pe ușa din dos și oameni care, dupa o viața de i ...
-
Bulgaria ne-a predat o lecție exact în ziua din care avem guvern legitim din nou
Am discutat despre intalnirea celor trei granzi de peste o luna, din Shenzhen. Ma refer la Putin, Trump și Xi. Și am abo ...
-
O imigratie scapata de sub control, care se revolta impotriva tarii care i-a primit!
In loc de introducere: „Va veni o zi in care vom vedea mult mai multi radicali, extremisti si teroristi provenind ...
-
I se va schimba porecla din "Micul Ceaușescu" în "Lulea - cap de porc"!
Nu va mai redau detaliile incidentului de ieri dimineața, cu Lulea și jumatatea de cap de porc, pentru ca acestea sunt ș ...
-
De ce îl atacă dintr-o dată Trump și MAGA pe Zelensky? Pentru că vin alegerile!
Și indiferent ce elucubreaza mecanic elitele politice, oamenii știu exact ce vor. Dar mai ales ce nu vor. Adica pe Zelen ...
-
Europa vociferează, România tace!
Practic intreaga UE este cuprinsa de proteste, unele violente: Franța, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Germania. Mot ...
-
Trei adevăruri care ne distrug ca NEAM și ȚARĂ
Cel mai mare pericol pentru Romania este așa zisa „elita politica", reprezentata azi, la VEDERE, de Nicușor Dan, ...
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu