Stenograme: Câștiguri uriașe ale patronilor din azilurile groazei. Din 30.000 de euro încasați lunar, pentru bătrâni se cheltuiau doar 4-5000
Postat la: 06.07.2023 |
Dezvăluirile unui martor sub acoperire arată că patronii de la azilurile groazei din Ilfov făceau profituri uriașe de pe urma bătrânilor care erau lăsați nemâncați și fără tratamente. În plus, se pare, potrivit datelor din referatul procurorilor, nici angajații nu erau plătiți sau li se dădeau sume mici pentru munca pe care o prestau.
"Beneficiarilor nu le este asigurată asistența medicală de care aceștia au nevoie, având vedere afecțiunile cronice de care suferă, care sunt și de altă natură decât cea psihiatrică, de asemenea nu le sunt administrate medicamentele de care au nevoie conform prescripțiilor medicale. Situația este cauzată de lipsa medicamentelor, întârzierea prescrierii acestora ori după caz neglijența angajaților care omit să le administreze sau nu cunosc cum să le administreze având în lipsa de pregătire de specialitate.
Totodată din probatoriul administrat până în prezent a mai rezultat că beneficiarii nu au fost consultați de medici specialiști pentru afecțiunile cronice de care suferă, întrucât contractele încheiate cu aceștia sau cu diverse clinici medicale sunt fictive, rolul acestora fiind să asigure îndeplinirea condițiilor pentru licențiere. Astfel orice problemă medicală fără caracter de urgență, care ar fi putut fi gestionată în cadrul centrelor, este rezolvată doar prin apelarea serviciului de urgență 112, prin intermediul personalului medical de la ambulanță.
Această practică este de natură să reducă cheltuielile pe care membrii grupului infracțional ar trebui să le facă în numele beneficiarilor, întrucât toată asistența medicală este asigurată de instituțiile statului (ambulanța, spitale) deși acest aspect ar fi trebuit să fie asigurat de asociație, în calitatea sa de furnizor de servicii sociale, din sumele de bani decontate în numele beneficiarilor.
De asemenea, membrii grupării infracționale simulează starea de legalitate privind acordarea unor servicii medicale în regim ambulatoriu, atât prin încheierea contractelor de prestări servicii / de colaborare cu cu personal medical de specialitate dar și prin întocmirea de documente din care să rezulte că aceștia acordă consultații paraclinice periodice, activități ce nu au loc în fapt.
De asemnea a mai rezultat faptul că angajații cunosc faptul că G. Ș. C. împreună cu fratele său realizează profituri considerabile ca urmare a exploatării beneficiarilor, (folosind expresia sunt puși pe căpătuit) astfel aceștia fac propriile calcule, ajungând la concluzia că G. Șt. C. face cheltuieli minime și plătește salarii derizorii atât lor cât și medicilor specialiști, astfel că dintr-un total estimat de aceștia de 30.000 de euro încasați lunar, acesta nu cheltuiește mai mult de 4000-5000 de euro în interesul și pentru îngrijirea și oferirea de servicii beneficiarilor, plata chiriei și a salariilor, fapt ce conduce la situația teribilă existentă la nivelul centrului, iar restul sumelor reprezintă profitul acestora", se precizează în referatul anchetatorilor.
Discuțiile purtate între angajații și patronii azilului sunt de-a dreptul revoltătoare. Bătrânii cer medicamente, dar nu li se dau.
DOMN: Mă doare burta rău!
A. C: Și ce vrei, mă, dacă tu mănânci, ce să-ți dau, păi ce dracu să-ți dau de burtă?
DOMN: N-ai un calmant, ceva?
A. C.: Da, am calmante, de unde, fac eu calmante, ia lăsați-mă, fă...
.........
C. C: A venit s-o ia p-aia?
A. C.: Nu!
C. C: Cred, cred că m-am întâlnit, dacă aia e o ambulanță d-aia mică, mică!
A. C.: Aha...
C. C: Cred că m-am întâlnit cu ea pe drum, dacă o fi aia!
A. C: Au terminat de mâncat și când mă uit, zic, de medicamente, Doamne...păi dacă ăștia te zăpăcesc de cap...
C. C.: Păi da, că eu am ieșit din cabinet, m-am dus după A...
A. C.: Da, da...
C. C.: Și așa mai departe, că le apucă atunci când plec, că d-aia zic mereu, să fiu liniștită când plec, că dacă te zăpăcesc așa, uiți, dracu, toate alea, am lăsat, îți dai seama, cutia cu medicamente în cabinet!
A. C.: Da...
C. C.: Aia e, când o veni șefu' pentru diseară!
A. C.: Da, mamă, da...
C. C.: De prânz, îi zici că le-am dat!
.........
G. D.: Da, frate!
G. Ș. C.: Nu vrea, mă, ăsta, să le ia!
G. D.: Să le ia, mă, dă-i-le cu japca, cum să nu le ia, că îl ia mama dracu!
G. Ș. C.: Nu vrea, nu auzi, ce vrei să-i fac? (Se adresează pacientului respectiv: Vino încoace, hai, ia pastilele...hai, vino încoace, nu mai face d-astea cu mine, că mă faci, păi îmi pierd eu cumpătul cu tine!)
Pe fundal se aude vocea pacientului respectiv, aflate în apropierea numitului G. Ș., notat în continuare cu DOMN.
DOMN: Lăsați-mă în pace...
G. Ș. C.: (Se adresează pacientului respectiv: Hai, ia-ți-le!)
DOMN: Nu mai trageți de mine că vă dau în judecată!
G. Ș. C.: (Se adresează pacientului respectiv: N-are nimica, dă-mă în judecată! Ia pastilele, te rog frumos!)
DOMN: Nu le iau, nu le iau cu forța!
G. Ș. C.: (Se adresează pacientului respectiv: Păi dacă eu vorbesc cu medicul acuma și zice să le iei, tu de ce zici că nu le iei?)
DOMN: Păi să mă ducă la Obregia să dau testul psihologic!
G. Ș. C.: (Se adresează pacientului respectiv: Hai, mă, lasă-mă cu testul tău psihologic, ia-ți pastilele!)
G. D.: Du-te dracu de nebun!
G. Ș. C.: Păi n-am, mă, ce să-i fac, decât să sun să-l ia la Bălăceanca, ce să-i fac altceva?
G. D.: Păi nu ai documentele, cheile sunt la mine!
G. Ș. C.: Ce?
G. D.: Cheile sunt la mine, de la cabinet...vezi dacă poți, dacă nu, o să ajung eu și vezi ce le ia el pe toate!
G. Ș. C.: Hai, bine!
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu