Cea mai citită ştire la ruşi: Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România
Postat la: 16.01.2025 |
Interviul dat de Călin Georgescu "conspiraționistului" american Alex Jones în care a susținut, fără nici o dovadă, că "globaliștii" vor să declanșeze al treilea Război Mondial cu ajutorul României, a devenit cea mai citită ştire în presa de propagandă a Kremlinului.
Anterior, Călin Georgescu a catalogat în mod fals drept "ofensivă" baza militară de la Mihail Kogălniceanu, într-un podcast pentru Shawn Ryan.
Ştirea cu titlul "Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România", publicată miercuri noapte, a ajuns cea mai citită de ruşi pe siteul tass.ru, al agenţiei de presă de stat.
Candidatul independent la președinție, Călin Georgescu, a spus că secretarul general al NATO, Mark Rutte, încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial cu ajutorul României, scriu ruşii.
„Domnul Rutte, șeful NATO, a încercat să-și impună regulile și să declanșeze un al Treilea Război Mondial în regiune, în special prin România", a spus el într-un podcast pentru Alex Jones, pe care ruşii îl numesc „blogger și jurnalist american".
„Acesta este cel mai mare pericol cu care ne confruntăm, ei au doar sclavi în funcții de conducere, în general sunt foarte puțini lideri în România, și cu ajutorul lor vor să înceapă al Treilea Război Mondial în Ucraina prin România cât mai repede posibil...Fără România este imposibil să controlezi războiul din Ucraina", este citat Călin Georgescu de către agenţia oficială rusă.
Potrivit lui Georgescu, NATO este acum împărțită între președintele ales al SUA, Donald Trump, „care vrea pace" și „aripa europeană", care urmează o politică în favoarea continuării conflictului, este scenariul rezumat de TASS.
Agenţia TASS, finanţată de statul rus, scrie că "Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România pe 24 noiembrie 2024, cu 22,94% din voturi. Locul doi cu un scor de 19,18% a fost ocupat de liderul USR, de centru-dreapta, Elena Lasconi. Ar fi trebuit să fie rivali în turul doi al alegerilor pe 8 decembrie".
„Cu toate acestea, pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a României a anulat întregul proces electoral și a dispus reluarea votului, inclusiv campania electorală. Decizia a venit după ce agențiile de informații române au desecretizat documente care susțin că Georgescu și-a finanțat ilegal campania electorală, că au avut loc atacuri cibernetice la adresa infrastructurii digitale folosite în procesul electoral și că Rusia ar fi desfășurat niște "activități hibride" împotriva statului", mai scriu ruşii.
Atât Georgescu, cât și Lasconi au criticat aspru decizia Curţii Constituţionale şi cer ca procesul electoral să fie reluat de unde a fost întrerupt, adică să se desfăşoare al doilea tur de scrutin. Curtea de Apel a respins cererea lui Georgescu, care încearcă în prezent să conteste decizia, se mai arată în articolul TASS.
Liderii coaliției de guvernământ formată din Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România au decis să organizeze alegeri prezidențiale pe 4 mai (primul tur) și 18 mai (posibil turul doi), încheie agenţia de presă rusă.
Pe 11 şi 14 ianuarie, Călin Georgescu a apărut în două podcasturi americane, care au strâns împreună aproape 14 milioane de vizualizări. Podcastul cu fostul pușcaș marin american, Shawn Ryan, intitulat "Lovitura de stat din România dezvăluie disperarea NATO de a forța cel de-al Treilea Război Mondial?" a strâns pe Youtube 343.000 de vizualizări în 5 zile. Iar interviul cu conspiraționistul Alex Jones, publicat pe platforma X cu titlul "Lovitura de stat organizată de globaliști împotriva președintelui de drept al României, dezvăluită" a strâns 13,6 milioane de vizualizări în mai puţin de 2 zile.
„UE e brațul politic al globaliștilor, iar NATO e brațul militar. UE vrea să controleze NATO. Ei (n.r. globaliștii ) vor să preia controlul războiului înainte ca Trump să depună jurământul pe 20 ianuarie. Ei, Mark Rutte vor să-și impună regulile și să preseze pentru al treilea război mondial via România... Au numai sclavi în poziţii de putere, oameni care se agață de putere, nu lideri. În România sunt doar marionete și prin aceste marionete vor să controleze și să impună al Treilea Război Mondial cât de repede se poate, înainte de învestirea președintelui Trump, din 20 ianuarie", a declarat Georgescu în interviul acordat lui Alex Jones pe platforma X.
Alex Jones a venit cunoscut în special după ce a afirmat că masacrul armat comis în şcoala din Sandy Hook, în urma căruia 20 de copii şi şase adulţi au fost ucişi în 2012, nu a fost decât o înscenare. Teoria sa a fost atât de crezută, încât fanii săi au început să hărțuiască familiile victimelor.
A fost obligat în 2022 să plătească aproape 1,5 miliarde de dolari sub formă de amenzi sau despăgubiri, iar apoi şi-a declarat falimentul personal, la câteva luni după ce compania sa Free Speech Systems intrase la rândul ei în faliment.
Georgescu a repetat despre NATO ceea ce a spus în podcastul lui Shawn Ryan, unde a acuzat în mod fals că baza militară de la Mihail Kogălniceanu ar putea fi folosită pentru a lansa o ofensivă împotriva Rusiei. „Această bază NATO, cea mai mare care va fi construită în Europa, este construită pentru a sprijini o ofensivă majoră împotriva Rusiei?", l-a întreabat Ryan.
„Exact. Acesta este cuvântul: ofensiv, ceea ce este greșit! Nu putem accepta asta, nu e treaba noastră, nu e războiul nostru", a răspuns Geogescu.
James O'Brien, secretarul adjunct american al Biroului pentru afaceri europene si eurasiatice, a fost întrebat marți, 14 ianuarie, despre afirmațiile lui Georgescu, pe care le-a catalogat ca fiind "niște prostii".
„Aceasta este o bază românească pentru a apăra România. România găzduiește acolo câțiva militari americani care ajută România să se apere. Cred că acest tip de propagandă a fricii chiar nu își are locul. Și ar trebui să încerce să ofere niște dovezi dacă va continua cu astfel de declarații" a spus O'Brien, citat de G4Media.
Profitând de declaraţiile lui Călin Geogescu, care s-au aliniat cu propaganda rusă, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a spus marţi într-un interviu pentru Komsomolskaia Pravda, preluat de TASS, că Uniunea Europeană a pierdut dreptul de a vorbi în numele unora dintre membri, printre care și România, care ar fi interesați de "stabilitatea în Europa şi de adoptarea unei poziţii echilibrate faţă de Rusia".
După această declaraţie, Ministerul Afacerilor Externe a transmis miercuri pentru Observator că declarațiile lui Nikolai Patruşev nu conțin nimic nou.
„Sunt aceleași teme agresive de propagandă și dezinformare cu care Moscova ne-a intoxicat, îndeosebi în ultimii ani. Aceste pronunțări publice repetitive nu pot ascunde realitatea: faptul că Rusia duce un război de agresiune împotriva Ucrainei, încălcând Carta ONU și dreptul internațional, și că derulează acțiuni hibride masive și sistematice împotriva Republicii Moldova.
Totodată, în pofida tuturor acțiunilor prin care Rusia urmărește să creeze diviziuni în Europa, realitatea rămâne că Uniunea Europeană a acordat și continuă să asigure un sprijin multidimensional semnificativ Ucrainei, în toate domeniile, și să sancționeze Rusia".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
De ce oamenii nu vor putea trăi la nesfârșit chiar dacă îmbătrânirea ar putea fi încetinită. Speranța maximă de viață a oamenilor s-ar situa între 150 și 190 de ani
Chiar daca medicina ar reuși intr-o zi sa elimine principalele cauze ale imbatranirii și sa previna bolile asociate vars ...
-
Scandalul SAFE: reprezentanții Rheinmetall au fost întrebați de ce nu au participat la licitarea şantierului naval Mangalia deşi primesc bani pentru modernizarea sa
Pachetul de 920 de milioane de euro, finantat prin SAFE, destinat cumpararii a patru nave de patrulare, a fost justifica ...
-
Teoria conspirației în Bulgaria: "Le-au aruncat din elicopter" - Invazie de lăcuste uriașe. Oamenii se tem pentru culturile agricole
Locuitorii din mai multe regiuni ale Bulgariei semnaleaza, de cateva saptamani, apariția unui numar neobișnuit de mare d ...
-
Conducta prin care vin 63% din importurile de petrol ale României s-a închis după atacuri ucrainene. Experții avertizează: „O criză a carburanților cum n-am mai avut până acum"
Kazahstanul a suspendat temporar transportul de petrol catre terminalul maritim al Consorțiului Conductei Caspice (CPC), ...
-
Consecințe în lumea reală după ce un agent autonom OpenAI a scăpat de sub control și a ieșit din mediul izolat
OpenAI a recunoscut ca un agent autonom de inteligența artificiala pe care il testa a fost responsabil pentru atacul cib ...
-
Scenariu alarmant prezentat de ministrul apărării polonez: Rusia ar putea lansa atacuri în România folosind drone ucrainene capturate
Ministrul apararii polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a avertizat marti cu privire la posibila utilizare a dronelor ucr ...
-
România intră în elita mondială a pașapoartelor. În câte țări pot călători românii fără viză
Romania ocupa locul 11 la nivel mondial in clasamentul celor mai puternice pașapoarte, realizat de Henley Passport Index ...
-
Lista de verificare înainte să comanzi: ce trebuie să știi când folosești un configurator de jante online
Primele clicuri pe un configurator de jante online pot fi foarte tentante: alegi mașina, vezi instant cum ar arata cu al ...
-
Cercetători în fizică și medicină: "După moarte, e posibil să ajungem într-un tărâm tahionic, în care putem călători în trecut"
Fizicianul american dr. Gerard Feinberg, profesor la Universitatea Columbia (SUA), a elaborat o demonstratie matematica ...
-
De ce Dunărea este la un minim istoric, deși a plouat? Explicațiile Apelor Române și ce măsuri au fost luate pentru protejarea centralei de la Cernavodă
Debitul Dunarii la intrarea in Romania ramane la un nivel mic, record in ultimii 30 de ani, in ciuda precipitațiilor inr ...
-
Un bărbat a murit după ce un bolovan desprins de pe versant i-a strivit mașina pe DN7, în județul Sibiu
Un grav accident s-a produs marți dimineața, 21 iulie, pe Drumul Național 7, intre Boița și Lazaret, in județul Sibiu, d ...
-
Doi membri ai clanului Cârpaci care au obligat un bărbat să doneze un rinichi, prinși de polițiști
Doi membri ai familiei Carpaci din Timișoara au fost ridicați de polițiști intr-o operațiune desfașurata in județul Cara ...
-
Roboții cugași umanoizi "Phantom 2", tot mai aproape să ia locul soldaților pe front. Testele din Ucraina deschid o nouă eră a războiului
Inteligența artificiala și progresele rapide din domeniul roboticii schimba radical modul in care ar putea arata conflic ...
-
Aproape jumătate de milion de bugetari riscă să rămână cu salariile înghețate, după noua lege a salarizării
Noua lege a salarizarii (proiect) din sectorul public ar putea duce la inghețarea veniturilor pentru peste 400.000 de an ...
-
Raport israelian: Iranul a mutat mii de centrifuge nucleare în Muntele Târnăcop
Serviciile secrete israeliene au evaluat, se pare, ca Iranul a mutat mii de centrifuge nucleare in Muntele Tarnacop, ing ...
-
Detalii despre intervenția din Marea Neagră, în urma exploziei la un petrolier. Cei 17 membri ai echipajului au fost salvați
O misiune de salvare a avut loc in noaptea de luni spre marti in Marea Neagra, dupa un incendiu produs la un petrolier a ...
-
Descoperire care poate schimba căutarea vieții în Univers. Astronomii au detectat în premieră atmosfera unei planete asemănătoare Pământului
O echipa internaționala de cercetatori a identificat, pentru prima data, atmosfera unei exoplanete cu caracteristici apr ...
-
Mobilierul masiv în dormitor nu iese din modă. Se schimbă doar cum îl folosești
Exista un moment in care te uiți la dormitorul tau și realizezi ca arata exact ca toate dormitoarele pe care le-ai vazut ...
-
Un cip din aur și sticlă ar putea aduce tehnologia cuantică în dispozitivele de zi cu zi
Tehnologiile cuantice sunt asociate, de obicei, cu laboratoare uriașe și temperaturi apropiate de zero absolut. O echipa ...
-
Știința confirmă: După naștere, celulele mamei continuă 'să trăiască' în noi până la vârsta de 19 ani
O descoperire care schimba nuanța felului in care privim relația mama-copil vine din laboratoarele Centrului de Cancer F ...
-
Finala Cupei Mondiale a produs un fenomen rar: Pământul s-a cutremurat la golul Spaniei. Bucuria suporterilor a fost înregistrată ca undă seismică
Sarbatorile legate de Cupa Mondiala din Spania au rasunat in toata tara, chiar si sub pamant: o unda seismica a fost inr ...
-
O forță invizibilă ajută conștiința să „se acordeze" la lumea din jur, inclusiv la mințile altor oameni - spun oamenii de știință
Suntem bucați de materie și multa apa ținute impreuna de campuri vaste de energie. Daca nu am avea energie electromagne ...
-
Harta invaziei terestre asupra Iranului care va fi pusa in aplicare în cateva zile, conform unui fost ofiter de rang inalt al serviciilor secrete ale Pentagonului
Aceasta harta a invaziei din Iran este autentica, afirma un fost ofiter de rang inalt al serviciilor de informatii ale P ...
-
Ce nu îți spune nimeni când alegi un aparat de cafea cu capsule
Toata lumea știe ca aparatele de cafea cu capsule sunt rapide și ușor de folosit. Asta e prima fraza din orice recenzie, ...
-
Cum explică "Benzile lui Monroe" structura "Vieții de Apoi" în straturile de conștiință și cum poate fi evitată "Capcana Reîncarnării"
Robert Monroe, cunoscutul cercetator pe teme de conștiința, decorporalizare, dar și ale vieții de apoi sau al efectelor ...
-
Dunărea a scăzut atât de mult încât poate fi traversată la pas în unele locuri
Debitul Dunarii la intrarea in tara a atins un nou minim istoric. „Pe Dunare, la intrarea in tara, debitul atinge ...
-
Aplicația UE pentru verificarea vârstei prezentată de Ursula von der Leyen a fost spartă în două minute de la lansare
Pe 15 aprilie, Ursula von der Leyen a ieșit public și a anunțat ca European Age Verification App este „gata din pu ...
-
Asteroidul „Zeul Haosului" se apropie de Pământ. Fenomenul are loc „o dată la un mileniu" și va fi vizibil pentru miliarde de oameni
Pana la 90% din populația Pamantului ar putea vedea asteroidul uriaș Apophis, supranumit „Zeul Haosului", trecand ...
-
Atac în Marea Neagră: O navă turcă a fost lovită de rachete. Cinci membri ai echipajului au fost uciși
Marina militara ucraineana a acuzat duminica Rusia ca a lovit cu trei rachete o nava comerciala turca si a ucis cinci di ...
-
Experiment tulburător pe TikTok: Algoritmul a „otrăvit" într-o oră contul fals al unui copil de 12 ani. Avertismentul ANITP
Un cont nou de TikTok, configurat pentru profilul unui baiat de 12 ani, a inceput sa afișeze in mai puțin de o ora conți ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu