Cercetători în fizică și medicină: "După moarte, e posibil să ajungem într-un tărâm tahionic, în care putem călători în trecut"

Postat la: 21.07.2026 |

Fizicianul american dr. Gerard Feinberg, profesor la Universitatea Columbia (SUA), a elaborat o demonstratie matematică a posibilei existente în Univers a unor particule având viteze mai mari decât cea a luminii - pe care le-a denumit „tahioni", de la cuvântul grecesc „tahys" = "repede".

În formularea sa, publicată în „Physical Review" nr. 5/1967, plecând de la postulatul acestuia că viteza luminii este o limită, a extins concepţia relativistă în sensul posibilei existente a unui domeniu matematic-imaginar şi dincolo de viteza limită a luminii. Particulele acestui domeniu - tahionii - nu ar exista în stare de repaos, pentru ei viteză luminii fiind limita inferioară a deplasărilor. Ar rezulta astfel că „efectele" s-ar produce oarecum înaintea cauzei, practic toate fenomenele fiind instantanee, timpul nemaiexistând.

Pornind de la această abordare, fizicianul francez Regis Dutheil, profesor de fizică şi biofizică la Facultatea de Medicină din Poitiers, vine cu o teorie extrem de interesantă. Reluând concepţiile „relativităţii superluminice", acesta a extins existenţa tahionilor şi în cazul entităţilor spirituale, considerându-le a fi formate din aglomerări de astfel de „particule imaginare". Conform enunţărilor sale, conştiinţa fiinţei umane ar manifesta o altă realitate materială, diferită de cea a mediului ambiant sesizată prin simţurile corpului; aceasta ar rezulta din faptul că „eul" nostru ar fi constituit dintr-un câmp de tahioni, situat dincoace de „zidul luminii".

Murind, senzaţia tunelului întunecat ar rezulta din traversarea acestei bariere, după care ajungem într-un alt spaţiu-timp, care ne dă senzaţia de pace, de iubire. În acest nou spaţiu - în care de fapt timpul nu mai există - totul s-ar petrece în prezent, respectiv instantaneu; astfel se explică retrăirea extrem de rapidă a întregii vieţi avute în lumea materiei terestre. Dar chiar mai mult, toate informaţiile existente în noul univers existând permanent în prezent, le preluăm de asemenea în mod instantaneu. În viaţa terestră nu putem beneficia decât de o mică parte din aceste informaţii existente „dincolo", întrucât creierul nostru se comportă ca un filtru, retransmiţându-ne doar unele imagini ale acestei realităţi universale sub forma unor holograme.

Întrucât conform deducţiilor matematico-fizice ale teoriei „relativităţii superluminice" rezultă că în universul tahionic dezordinea (entropia) descreşte, profesorul Dutheil sugerează şi o altă explicare: atunci când conştiinţa noastră se detaşează de corp şi revine în universul ordinei crescânde - degajată de influenţele negative ale dezordinii (entropiei) universului material - aceasta resimte o senzaţie de fericire nemaiîntâlnită în viaţa terestră! Drept urmare, astfel s-ar explica şi acea lipsă a dorinţei de a mai reveni la viaţa cotidiană „de jos" a multora dintre eu-rile care au trecut „dincolo" în cursul experienţei morţii apropiate.

Aşadar, e posibil ca după moarte să ajungem în universul tahionic, în care viteza luminii este depăşită. Dar, aşa cum scriam într-un alt articol - Este posibilă călătoria cu viteze mai mari decât cea a luminii? Dacă da, am putea călători în trecut... - conform relativității speciale, orice lucru care ar putea călători mai repede decât lumina s-ar mișca înapoi în timp. Asta înseamnă că, după moarte, e posibil să putem călători în timp, mai precis în trecut şi să fim astfel martorii unor evenimente care au avut loc în istoria omenirii. Astfel, am putea afla adevărul pe care mulţi ni l-au ascuns...