Un bărbat a murit după ce un bolovan desprins de pe versant i-a strivit mașina pe DN7, în județul Sibiu
Postat la: 21.07.2026 |
Un grav accident s-a produs marți dimineață, 21 iulie, pe Drumul Național 7, între Boița și Lazaret, în județul Sibiu, după ce un bolovan desprins de pe versant s-a prăbușit peste un autoturism aflat în mers. Impactul a fost devastator, iar una dintre persoanele aflate în mașină și-a pierdut viața, în ciuda intervenției rapide a echipajelor de salvare.
Potrivit autorităților, la locul incidentului au fost mobilizate importante forțe de intervenție, inclusiv echipaje de descarcerare, pompieri, medici SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD. Traficul pe DN7 a fost blocat complet pe durata operațiunilor de salvare și de degajare a carosabilului.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a anunțat că intervenția a fost declanșată imediat după producerea accidentului.
„ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 7 între Boița și Lazaret pentru a degaja de pe un autoturism un bolovan căzut. La fața locului sunt mobilizate o autospecială de descarcerare, una de stingere, un echipaj SMURD cu medic și o ambulanță SAJ. De asemenea, la fața locului intervine și elicopterul SMURD", a transmis ISU Sibiu.
În autoturism se aflau două persoane. Una dintre acestea a reușit să iasă singură din vehicul înainte de sosirea salvatorilor. Celălalt ocupant a rămas prins în caroseria grav avariată.
Victima, un bărbat, a fost extrasă de echipele de descarcerare în stare de inconștiență, iar medicii au început imediat manevrele de resuscitare.
Ulterior, autoritățile au revenit cu o actualizare privind evoluția intervenției. În pofida eforturilor depuse de echipajele medicale, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Medicul aflat la fața locului a declarat decesul bărbatului, în vârstă de 71 de ani. Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
De ce Dunărea este la un minim istoric, deși a plouat? Explicațiile Apelor Române și ce măsuri au fost luate pentru protejarea centralei de la Cernavodă
Debitul Dunarii la intrarea in Romania ramane la un nivel mic, record in ultimii 30 de ani, in ciuda precipitațiilor inr ...
-
Doi membri ai clanului Cârpaci care au obligat un bărbat să doneze un rinichi, prinși de polițiști
Doi membri ai familiei Carpaci din Timișoara au fost ridicați de polițiști intr-o operațiune desfașurata in județul Cara ...
-
Roboții cugași umanoizi "Phantom 2", tot mai aproape să ia locul soldaților pe front. Testele din Ucraina deschid o nouă eră a războiului
Inteligența artificiala și progresele rapide din domeniul roboticii schimba radical modul in care ar putea arata conflic ...
-
Aproape jumătate de milion de bugetari riscă să rămână cu salariile înghețate, după noua lege a salarizării
Noua lege a salarizarii (proiect) din sectorul public ar putea duce la inghețarea veniturilor pentru peste 400.000 de an ...
-
Raport israelian: Iranul a mutat mii de centrifuge nucleare în Muntele Târnăcop
Serviciile secrete israeliene au evaluat, se pare, ca Iranul a mutat mii de centrifuge nucleare in Muntele Tarnacop, ing ...
-
Detalii despre intervenția din Marea Neagră, în urma exploziei la un petrolier. Cei 17 membri ai echipajului au fost salvați
O misiune de salvare a avut loc in noaptea de luni spre marti in Marea Neagra, dupa un incendiu produs la un petrolier a ...
-
Descoperire care poate schimba căutarea vieții în Univers. Astronomii au detectat în premieră atmosfera unei planete asemănătoare Pământului
O echipa internaționala de cercetatori a identificat, pentru prima data, atmosfera unei exoplanete cu caracteristici apr ...
-
Mobilierul masiv în dormitor nu iese din modă. Se schimbă doar cum îl folosești
Exista un moment in care te uiți la dormitorul tau și realizezi ca arata exact ca toate dormitoarele pe care le-ai vazut ...
-
Un cip din aur și sticlă ar putea aduce tehnologia cuantică în dispozitivele de zi cu zi
Tehnologiile cuantice sunt asociate, de obicei, cu laboratoare uriașe și temperaturi apropiate de zero absolut. O echipa ...
-
Știința confirmă: După naștere, celulele mamei continuă 'să trăiască' în noi până la vârsta de 19 ani
O descoperire care schimba nuanța felului in care privim relația mama-copil vine din laboratoarele Centrului de Cancer F ...
-
Finala Cupei Mondiale a produs un fenomen rar: Pământul s-a cutremurat la golul Spaniei. Bucuria suporterilor a fost înregistrată ca undă seismică
Sarbatorile legate de Cupa Mondiala din Spania au rasunat in toata tara, chiar si sub pamant: o unda seismica a fost inr ...
-
O forță invizibilă ajută conștiința să „se acordeze" la lumea din jur, inclusiv la mințile altor oameni - spun oamenii de știință
Suntem bucați de materie și multa apa ținute impreuna de campuri vaste de energie. Daca nu am avea energie electromagne ...
-
Harta invaziei terestre asupra Iranului care va fi pusa in aplicare în cateva zile, conform unui fost ofiter de rang inalt al serviciilor secrete ale Pentagonului
Aceasta harta a invaziei din Iran este autentica, afirma un fost ofiter de rang inalt al serviciilor de informatii ale P ...
-
Ce nu îți spune nimeni când alegi un aparat de cafea cu capsule
Toata lumea știe ca aparatele de cafea cu capsule sunt rapide și ușor de folosit. Asta e prima fraza din orice recenzie, ...
-
Cum explică "Benzile lui Monroe" structura "Vieții de Apoi" în straturile de conștiință și cum poate fi evitată "Capcana Reîncarnării"
Robert Monroe, cunoscutul cercetator pe teme de conștiința, decorporalizare, dar și ale vieții de apoi sau al efectelor ...
-
Dunărea a scăzut atât de mult încât poate fi traversată la pas în unele locuri
Debitul Dunarii la intrarea in tara a atins un nou minim istoric. „Pe Dunare, la intrarea in tara, debitul atinge ...
-
Aplicația UE pentru verificarea vârstei prezentată de Ursula von der Leyen a fost spartă în două minute de la lansare
Pe 15 aprilie, Ursula von der Leyen a ieșit public și a anunțat ca European Age Verification App este „gata din pu ...
-
Asteroidul „Zeul Haosului" se apropie de Pământ. Fenomenul are loc „o dată la un mileniu" și va fi vizibil pentru miliarde de oameni
Pana la 90% din populația Pamantului ar putea vedea asteroidul uriaș Apophis, supranumit „Zeul Haosului", trecand ...
-
Atac în Marea Neagră: O navă turcă a fost lovită de rachete. Cinci membri ai echipajului au fost uciși
Marina militara ucraineana a acuzat duminica Rusia ca a lovit cu trei rachete o nava comerciala turca si a ucis cinci di ...
-
Experiment tulburător pe TikTok: Algoritmul a „otrăvit" într-o oră contul fals al unui copil de 12 ani. Avertismentul ANITP
Un cont nou de TikTok, configurat pentru profilul unui baiat de 12 ani, a inceput sa afișeze in mai puțin de o ora conți ...
-
Ayahuasca și DMT amplifică undele din retelele neuronale, se arata într-un studiu amplu publicat de Nature Medicine
Cel mai mare studiu de imagistica cerebrala cu substanțe psihedelice de pana acum a adaugat dovezi importante la o dezba ...
-
Un studiu care durează de 55 de ani dezvăluie secretul longevității: Elementul comun la toți oamenii care au depășit 100 de ani
Secretul centenarilor nu consta intr-o dieta sau un singur obicei. Asta reiese din cea mai ampla analiza de pana acum as ...
-
Israelul pregătește "Alcatrazul aligatorilor": o temută închisoare în care se află deținuți Hamas ar putea fi înconjurată de crocodili
Amplasarea crocodililor in jurul penitenciarelor pentru a descuraja eventualele evadari ale detinutilor palestinieni car ...
-
Premieră medicală: Un implant cerebral redă pacienților paralizați controlul mâinilor și simțul atingerii
Un sistem experimental bazat pe implanturi cerebrale a permis unui barbat cu paralizie provocata de o leziune severa a m ...
-
Cazul Straniu al lui Elias Thorne, bărbatul fictiv de care chatboții AI sunt obsesionați
Elias Thorne este o ciudațenie a sistemului, dar și un simbol al cat de goi și profund lipsiți de originalitate pot fi c ...
-
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că undele gravitaționale sunt cele care mențin integritatea conștiinței umane
Creierul uman a evoluat avand gravitația ca punct de ancorare, dar zborurile spațiale cu echipaj uman elimina aceasta le ...
-
De ce marile civilizații se prăbușesc: Goliații moderni și rețeta dezastrului după teoria unui academician de la Cambridge
În liniștea buncarului sau de lux din Noua Zeelanda, co-fondatorul PayPal, Peter Thiel, nu se gandește la urmatoru ...
-
O structură gigantică se înalță deasupra Căii Lactee. După 40 de ani, oamenii de știință au aflat ce este de fapt
Astronomii au rezolvat un mister cosmic vechi de 40 de ani. O structura masiva, despre care s-a crezut mult timp ca izvo ...
-
Românii, pedepsiți penal pentru folosirea apei din fântânile proprii. Precizările ANAR după informațiile rostogolite online
Administrația Naționala „Apele Romane" (ANAR) infirma zvonurile potrivit carora oamenii ar urma sa plateasca taxe ...
-
Americanii au dezvoltat drona care devine aproape invizibilă în timpul zborului. Cercetătorii spun că tehnologia ar putea influența viitorul războiului
O echipa de cercetatori de la Universitatea Northwestern din Statele Unite a dezvoltat un prototip de drona care devine ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu