• Tweet

Fermierul din Olt care a demascat practica vânzării roşiilor din Turcia drept roşii româneşti într-un mare lanţ de supermarketuri a făcut un pas mai în faţă şi a obţinut şi dovezi pentru practici pe care fermierii români le reclamă de multă vreme. Cât de uşor poţi importa legume pe care să le vinzi cu eticheta ta.

Mihai Chesnoiu, un fermier din Grădinari, judeţul Olt, a demonstrat cum în doar patru ore poţi să pui la cale importarea unui tir cu legume. Acţiunea a demarat-o luni, 19 iulie 2021. A inventat un nume de firmă - Bioland - şi a început o corespondenţă electronică cu un intermediar din Macedonia. Intermediarul este cel care l-a abordat, găsindu-l pe internet (numărul său de telefon este afişat pe pagina Sere Chesnoiu). „Dacă aş fi continuat discuţiile, astăzi aveam tirul cu marfă în curte", spune Chesnoiu.

Firma din Macedonia era interesată să aducă în România legumele produse în Macedonia, iar pentru asta nu avea nicio problemă să le eticheteze ca fiind româneşti. În câteva ore inclusiv eticheta (pe care Mihai Chesnoiu a realizat-o cu ajutorul unui alt legumicultor) firmei inventate - Bioland - era pe lădiţele cu legumele din depozitul intermediarului şi totul era bine pus la punct - preţ, cantitate, cost transport etc.

De menţionat că firma din Macedonia îşi asuma toate riscurile de transport, angajându-se să livreze marfa în Bucureşti, semn că există deja o filieră bine pusă la punct de trecere fără probleme a frontierei. Conversaţia s-a dus pe whatsapp, acolo unde intermediarul a postat fotografii cu marfa existentă la acea dată în depozit. Macedonenii puteau livra ardei - gras şi kapia, dar şi pepeni, cu menţiunea că acestea erau la acel moment produsele, dar că pot aduce, evident, şi altele şi că pot livra orice cantitate.

Un tir cu ardei ar fi putut fi adus în ţară la un cost total de 16.900 euro, sub preţul producătorilor din România. „Nu ne permitem să ducem experimentul până la capăt, nu avem aceşti bani", a explicat Chesnoiu, pentru Adevărul, de ce acel tir nu a ajuns efectiv în ţară pentru ca demonstraţia să fie completă, altfel marfa ar fi ajuns într-o zi în România. Concluzia acestui experiment este aceea că producătorii români ar putea, în acest ritm, să arunce şi ardeiul, altfel un produs care încă se mai vinde din ferme.

„Ardeiul acum nu se aruncă la noi în România, pentru că au nevoie fabricile de procesare, şi dacă scade foarte tare preţul. Problema este că ajungem în ritmul ăsta să aruncăm şi ardeiul, deşi suntem deficitari la producţia de ardei, din cauza unei viroze apărute mai nou în sol, adusă, se pare, de substratul de producere a răsadului şi de seminţe, de tratamentele de seminţe", a explicat Chesnoiu.

De ce intră atât de multe tiruri cu marfă din străinătate în vreme ce producătorii români îşi aruncă marfa ar fi întrebarea. Pe de o parte e vorba de preţ, mai mic, pentru că fermierii străini au, în majoritatea ţărilor, costurile de producţie acoperite de subvenţii, iar pe de alta e cantitatea mare care poate fi livrată, astfel încât un intermediar care are de onorat o comandă către un lanţ din România să nu mai fie nevoit să alerge după marfă.

„Cei care au depozite de intermediere trebuie să colecteze pentru pentru platformele unde livrează. Au nişte grafice şi nişte cantităţi, ca să livreze acele cantităţi trebuie să lucreze cu 4-5 producători de ardei, asta dacă nu propun mult, ci propun cantităţi limitate pentru că ştiu că vor avea probleme să le colecteze. Cu cât au cantităţi mai mari, cu atât au profit mai mare. Ca să strângă cantităţi mari de la mai mulţi producători au mare bătaie de cap. Şi atunci e foarte tentant să primeşti un tir de kapie, bine tratată să reziste în timp", a explicat fermierul de unde interesul atât de mare pentru marfa de import.

Ulterior intermediarul o etichetează conform cerinţelor. Iar dacă românul vrea pe raft ardei din România, atunci aşa va scrie pe etichetă, indiferent de unde este adus. În primăvara anului trecut legumicultorii autohtoni s-au confruntat de asemenea cu problema importurilor de marfă. A fost cazul verzei extratimpurii, care a intrat în ţară fără probleme tot din Macedonia şi a invadat piaţa românească. Iar asta în condiţiile în care producătorii macedoneni primeau subvenţii pentru a desfiinţa culturile.

„Ei au avut măsuri de defrişare, ştiu sigur de la şoferii care au adus varză de acolo. Au avut măsuri pentru desfiinţarea culturii, pentru că s-a creat supraproducţie din cauza pandemiei. Ei lucrează mult pentru export. S-au blocat vămile, au fost probleme cu transportul, aşa că statul a intervenit şi au dat bani pentru desfiinţarea culturii. Cei din Macedonia au făcut fotografii cu freza-n varză, la intrare, 2 metri, şi au încărcat varză extratimpurie din solar şi au trimis cu 1.000 euro camionul. Asta o ştiu de la câţiva şoferi, nu de la unul singur. A ajuns la un preţ de cost de vreo 30 de bani aici, în condiţiile în care varza extratimpurie să fie cam 2 lei ca să ai cât de cât rentabilitate. Atunci au apărut depozite care au preluat varza, au etichetat-o de România şi au trimis-o spre rafturi", a dezvăluit Chesnoiu.

Şi atunci sesizările, e drept, verbale, ale legumicultorilor români au ajuns până la secretarii de stat şi chiar la ministrul Agriculturii, însă nimeni n-a rezolvat problema. În câteva ore negocierea era terminată, iar eticheta solicitată de importatorul român era şi ea gata SURSA FOTO: Mihai Chesnoiu

Ce solicită producătorii nu este nicidecum ca cineva să-i favorizeze, ci ca instituţiile statului să-şi facă treaba şi tot ce intră în ţară să fie controlat. Că nu se întâmplă o dovedeşte lejeritatea cu care intermediarii de peste hotare propun oricui este dispus să intre în filieră astfel de afaceri. Nici odată ajunsă în ţara marfa nu este mai bine controlată. Şi marfa importată legal, din Turcia, Macedonia sau oricare altă ţară, poate fi reetichetată în România, de către intermediari, ca produs autohton şi pusă mai departe la raft cu această etichetă.

E o luptă pe care producătorii români nu pot să o ducă singuri, mai spune Chesnoiu, care s-a declarat şocat de descoperirea făcută, deşi cu toţii ştiau că există astfel de practici, însă niciun producăttor nu-şi imagina cât de uşor se poate face un import. „Suntem pierduţi!", a conchis fermierul.