Un milion de euro, furaţi de la un spital. Autoarea delapidării este la al doilea „tun" de acest fel
Postat la: 29.05.2021 |
Fosta contabilă a Spitalului Judeţean Argeş trebuie să returneze unităţii medicale un milion de euro, bani delapidaţi timp de patru ani şi jumătate. Curtea de Apel Piteşti a dat o sentinţă definitivă, iar de patru ani procurorii DIICOT investighează uriaşa fraudă.
Delapidarea de proporţii a ieşit la iveală în aprilie 2017, când directorul economic al spitalului a fost schimbat. DIICOT a deschis un dosar în acelaşi an. Însă cum investigaţiile trenau, în august 2018 Spitalul Judeţean Argeş a acţionat-o în instanţă pe Amalia Dumitraşcu, fosta contabilă, pentru a recupera prejudiciul uriaş. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Argeş, iar în octombrie 2020 magistraţii au decis că Amalia Dumitraşcu trebuie să plătească Spitalului Judeţean Argeş prejudiciul de 3,98 milioane lei, plus dobânda legală remuneratorie de 324.235,26 lei, precum şi reactualizarea prejudiciului, în sumă de 370.687,80 lei.
Amalia Dumitraşcu a făcut apel, numai că în această lună Curtea de Apel Piteşti i-a respins definitiv acţiunea. Drept urmare, fosta contabilă trebuie să plătească cei un milion de euro furaţi timp de patru ani şi jumătate de la Spitalul Judeţean Argeş. Iar dacă acţiunea civilă a fost finalizată, dosarul de la DIICOT este în continuare în lucru, deşi au trecut peste patru ani de când a fost deschis. În 2017 Amalia Dumitraşcu a fost reţinută de procurori o scurtă perioadă, ulterior fiind cercetată în libertate. Trebuie precizat că Amalia Dumitraşcu, cea care a delapidat suma de peste 3,9 milioane lei între 2012 şi aprilie 2017 şi care este cercetată în libertate, mai are o fraudă foarte mare la activ, dată BCR Piteşti între 2002 şi 2005, împreună cu o altă colegă. În acel dosar, Amalia Dumitraşcu a scăpat de închisoare prin prescrierea faptelor, fiind doar obligată să achite băncii despăgubiri în valoare de 1,6 milioane lei.
Iată concret care era mecanismul fraudei comise de Amalia Dumitraşcu la Spitalul Judeţean Argeş: aceasta întocmea ordine de plată în care la rubrica beneficiar era înscrisă denumirea unui furnizor fictiv al Spitalului Judeţean, iar la contul IBAN şi identificarea fiscală erau trecute datele Rivertex Project, o firmă cu patroni din oraşul Ştefăneşti. Şi totul s-a întâmplat în condiţiile în care, aşa cum se precizează şi în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Argeş, "nu existau în evidenţa Spitalului Judeţean Argeş facturi emise de Rivertex Project, vizate pentru bun de plată, ce să ateste că aceasta ar fi livrat bunuri, ar fi executat lucrări sau ar fi prestat servicii Spitalului Judeţean Argeş". Şi cu toate că procedura legată de ordinele de plată trecea prin filtrul mai multor persoane, inclusiv cu funcţii de conducere, delapidarea unor sume foarte mari a fost posibilă patru ani şi jumătate.
Aşa cum se arată şi în acţiunea formulată în instanţă de către Spitalul Judeţean Argeş, "cauza plăţilor nelegale în sumă de peste 3,9 milioane lei către firma Rivertex Project este reprezentată de îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către persoanele din cadrul entităţii cu atribuţii referitoare la verificarea legalităţii, realităţii şi conformităţii cu prevederile privind întocmirea ordonanţărilor de plată şi a ordinelor de plată, pe de o parte, şi nefuncţionarea sistemului de control intern/managerial pe de altă parte".
Frauda a fost descoperită în aprilie 2017 de către directorul economic Isabela Din, cea care îi luase locul Rodicăi Beşliu, pensionată în vara lui 2016. Totul a pornit de la două ordine de plată emise în primăvara lui 2017 pe care datele nu corespundeau cu cele de pe facturi: contul bancar şi codul fiscal erau diferite faţă de cele de pe factură, iar numele furnizorului era acelaşi. După ce frauda a fost descoperită, o echipă de la Curtea de Conturi a venit în control. Iar concluziile auditorilor au arătat că sunt mai multe persoane responsabile din cadrul Spitalului Judeţean Argeş pentru delapidare.
„Atât persoanele care au aprobat ordonanţierile de plată, cât şi persoanele care au acordat viza controlului financiar preventiv au confirmat în mod nelegal corectitudinea sumelor de plată, în condiţiile în care nu au existat livrări de bunuri şi nu au fost executate lucrări sau servicii de către Rivertex Project. Documentele de plată au fost întocmite prin eludarea cadrului legal aplicabil, neexistând concordanţa obligatorie între rubricile privind datele de identificare ale beneficiarului plăţii. Toate ordinele de plată au fost semnate de către persoanele desemnate de către conducerea Spitalului Judeţean Argeş, fără ca aceştia din urmă să asigure condiţiile necesare legalităţii plăţilor efectuate, respectiv fără a verifica existenţa documentelor care să justifice plăţile, existenţa obligaţiilor entităţii faţă de beneficiarul menţionat în ordinele de plată, concordanţa între denumire CUI şi cod IBAN în vederea asigurării că beneficiarul sumelor este cel îndreptăţit", se precizează cât se poate de clar în raportul întocmit de Curtea de Conturi.
Aşa cum se precizează în raportul Curţii de Conturi din mai 2017, numai în 2013 au fost emise ordine de plată în valoare totală de 178.423 lei, ordine în care la rubrica beneficiar erau înscrise persoane juridice inexistente (AA Rivertex, AA Med Rivertex Logistic, AG MED Rivertex). La o simplă lecturare, se poate vedea că o parte din numele fictiv este identic cu cel al firmei unde ajungeau banii delapidaţi, în speţă Rivertex Project. Însă nimeni dintre cei de la Spitalul Judeţean Argeş care trebuia să verifice ordonanţierile de plată şi ordinele de plată nu a găsit de cuviinţă să verifice dacă respectivele firme existau cu adevărat şi dacă datele de identificare corespundeau şi dacă aveau contracte cu spitalul.
Tot cei de la Curtea de Conturi au mai constatat că în softul Hipocrate, aplicaţia informatică cu ajutorul căreia se gestionează activitatea desfăşurată de către Spitalul Judeţean Argeş, inclusiv modulele de achiziţii publice, în perioada 1 ianuarie 2012-30 iunie 2017, identificarea furnizorilor s-a făcut după denumire şi nu după CUI, "ceea ce a creat confuzie, existând astfel în evidenţa contabilă furnizori cu denumiri multiple, generate de modul de operare neuniform al operatorilor ce au introdus date în aplicaţie".
Între 2 şi 15 mai 2017, la Spitalul Judeţean Argeş a fost făcut şi un audit intern. Iar neregulile găsite au fost importante: organizarea neconformă a contabilităţii conturilor de capitaluri proprii aparţinând Spitalului Judeţean Argeş; lipsa inventarierii capitalurilor proprii la 31 decembrie 2016 şi lipsa monitorizării riscurilor la nivelul serviciului contabilitate, acolo unde lucra Amalia Dumitraşcu. Tot în raportul de audit intern s-a scris că, în cazul mai multor solduri ale furnizorilor, sumele erau înregistrate pe note contabile, "fără explicaţii, fără documente justificative şi fără verificarea notelor contabile întocmite".
După cum spune Sorina Bulf, şef birou juridic la Spitalul Judeţean Argeş, „după ce vom primi hotărârea definitivă a instanţei, vom face executare pentru recuperarea banilor în toate modalităţile prevăzute de lege, respectiv executare mobiliară şi imobiliară". Legat de faptul că în raportul Curţii de Conturi se precizează că sunt mai multe persoane responsabile din cadrul Spitalului Judeţean Argeş pentru delapidare, Sorina Bulf ne-a declarat că „instanţa de judecată a analizat toate probele, expertize, martori. La dosar a fost depusă de către DIICOT o adresă în care se precizează că restul persoanelor au semnat fără vinovăţie".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu