Al doilea și al treilea Petrov îl aleargă pe Băsescu!
Postat la: 12.06.2022 |
Nu s-a încheiat încă definitiv scandalul generat de punerea la podea a lui Traian Băsescu de către Petrov, numele său conspirativ. Mai e necesar un deznodământ în Parlamentul European și încă unul în Justiție, pentru declarații în fals. Și iată că statuia ex-președintelui este zgâlțâită de un nou scandal de mari proporții. Declanșat de astă dată de către prefectul Capitalei, Toni Greblă.
Printre numeroasele situații lăsate încâlcite de Traian Băsescu, una datează din timpul mandatului său de primar general al Capitalei. Prin două decizii semnate, el a cedat un important teren de utilitate publică, unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Bucureștiului, unui om de afaceri, Constantin Constanda, care făcuse în acest sens o înțelegere prealabilă cu foștii proprietari. Atâta doar că foștii proprietari nu erau în drept să obțină restituirea terenului de la Primăria Generală a Capitalei.
În 1935, prin decret regal, terenul în suprafață de 3,2 hectare de pe malul lacului Floreasca, despărțit printr-un pod rutier de lacul Herăstrău, a fost expropriat, proprietarii primind la data respectivă o justă despăgubire. A fost expropriat pentru a fi transferat domeniului public, în vederea amenajării râului Colentina și construirii salbei de lacuri din jurul Capitalei. Și, treptat, a devenit unul dintre cele mai importante parcuri ale bucureștenilor. Este adevărat că ei nu au putut beneficia de acest parc decât până în 1980, când accesul publicului a fost interzis. Parcul Bordei a fost declarat zonă de protecție zero, întrucât se afla în imediata vecinătate a reședinței lui Nicolae Ceaușescu. După 1989, situația a revenit la normal, până când Traian Băsescu a luat una dintre cele mai controversate decizii ale sale.
Dar Primăria Generală, după plecarea lui Traian Băsescu, s-a străduit din răsputeri să păstreze acest parc în beneficiul bucureștenilor. Omul de afaceri Costantin Constanda, care preluase drepturile ilegitime ale urmașilor foștilor proprietari, cei expropriați și despăgubiți, a dat Primăria Generală în judecată și a obținut, printr-o sentință dată după ureche de judecători, dreptul de a fi despăgubit de primărie cu o sumă uriașă, de 125 de milioane de euro. Un alt primar iscusit, Nicușor Dan, a încheiat în acest an un acord scris și parafat cu Constanda, care prevede că primăria îi va vira acestuia uriașa sumă de bani în rate, pe parcursul a 30 de luni. Și a venit Toni Greblă, fost judecător la Curtea Constituțională și actual prefect, care a tăiat în fine nodul gordian.
În felul lui, Toni Greblă, prefectul Capitalei, este un fel de Petrov. Un fel de umbră a lui Traian Băsescu, care presupuneam că nu se va mai întâlni niciodată cu acesta. Dar umbra de aceea e umbră, pentru a rămâne lipită de personajul principal. Statul subteran condus de Traian Băsescu i-a înscenat judecătorului de la Curte Constituțională o acuzație și o anchetă penală, încercând să-l scoată din dispozitivul CCR, ca represalii pentru modul în care, în calitate de judecător, a sancționat fel de fel de aberații ale oamenilor președintelui și pentru a plasa în locul acestuia un om al fostului președinte. După ce și-a pierdut poziția în CCR, după ce a fost crucificat mediatic în piața publică, după ce a fost hăituit în ultimul hal de Justiție, adevărul a ieșit la iveală, Toni Greblă a redevenit un om liber, iar relativ de curând, în baza algoritmului politic, PSD, revenit la putere alături de PNL, l-a plasat în poziția de prefect al Capitalei. Acolo, acest jurist de marcă s-a ciocnit de perspectiva blocării conturilor primăriei, ceea ce ar fi însemnat nici mai mult nici mai puțin decât încetarea oricăror activități în slujba cetățenilor, și de cerbicia lui Nicușor Dan, care căuta o soluție disperată pentru a cădea la înțelegere cu familia Costanda, astfel încât să-i poată vira uriașa sumă de 125 de milioane de euro în rate.
Iar Toni Greblă a tăiat, așa cum arătam mai sus, nodul gordian. El cere în Justiție anularea celor două decizii semnate fie în mod iresponsabil, fie în calitate de complice, de către Traian Băsescu. Cu certitudine va reuși în demersul său. Cu certitudine, domnul Costantin Constanda, păcălit poate de falșii moștenitori ai proprietății, va pierde posibilitatea de a obține acești bani de la bucureșteni. Cu certitudine parcul, proprietate de utilitate publică, va putea funcționa în continuare în beneficiul cetățenilor. Dar ce se va întâmpla totuși cu Traian Băsescu? Acest personaj a creat o problemă uriașă Primăriei Generale a Capitalei și bunei funcționări a Municipiului. Semnând iresponsabil sau poate în schimbul unor avantaje cele două decizii. Ei bine, cum va răspunde Traian Băsescu, după ce Toni Greblă își va fi încheiat cursa în care îl aleargă pe fostul președinte și pe fostul primar general, îl va prinde de guler și îl va culca la pământ?
Sunt curios cât de repede va suporta Traian Băsescu consecințele faptelor sale legate de Parcul Bordei. Va fi oare mai repede decât împlinirea amenițărilor lansate la sfârșitul săptămânii trecute de Elena Udrea privind dezvăluiri de o gravitate excepțională, legate de modul în care a fost împărțită prada rezultată în urma operațiunilor repetate de trafic de influență? Pentru că acum capcana s-a închis. În ciuda asigurărilor și prognozelor lansate de fel de fel de avocați și analiști, se întâmplă ceea ce eu am spus din capul locului că se va întâmpla. Elena Udrea merge după gratii la Târgșor. Traian Băsescu a fost incapabil să o protejeze. Sau poate pur și simplu s-a spălat pe mâini. Va suporta consecințele? Se va transforma Elena Udrea, după Toni Greblă, într-un al treilea Petrov?
Sorin Rosca Stanescu
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu