• Tweet

Cineva, şi ştim cine, a considerat că e bine să le dea pe surse. E o eroare majoră, oamenii sunt îngrijoraţi", a spus Iohannis despre "legile securităţii". A confirmat astfel că proiectele despre care s-a vorbit şi care dau puteri aidoma Securităţii serviciilor secrete din România sînt reale. Şi că ele au girul său. Iohannis e de două ori mai rău ca Băsescu: dacă "Petrov" a turnat la Securitate, Klaus Iohannis se dovedeşte, pur şi simplu, un om al ei.

Fără să vrea, Klaus Iohannis ne-a arătat, prin susţinerea noilor "legi ale securităţii" că gîndeşte ca un comunist tipic. Mai mult, că are toate reflexele acestuia: atunci cînd este cumva contrazis, sau simte că i se clatină tronul, face apel la Securitate. "Servicii", pe stil nou.

Prin pachetul noilor "legi ale securităţii naţionale", Iohannis readuce România la cheremul comportamentului şi hachiţelor cîtorva mii de Dumnezei, dotaţi cu "tehnică" şi avantajele conferite de lege, cu "firme acoperite" şi bani, nimeni nu ştie cîţi, pentru a spiona, supune, şantaja şi în final chiar condamna, sub pretextul oferit de mantaua largă a "securităţii naţionale". Pe oricine le pică, în numele şi pentru apărarea "regimului", confundat din nou cu "patria". Se redeschide astfel, în mod evident, calea spre dictatură.

Bineînţeles, acesta poate fi socotit şi drept un răspuns pe potriva celor aproape 60% din români, care, după cum s-au exprimat recent, doresc un regim autoritar. Dar, cînd se gîndesc la asta, respondenţii merg cu gîndul la cineva în stare să poată pune ordine, în debandada jafului naţional şi în sarabanda scumpirilor. Răspunsul la întrebare nu e unul care trădează o opţiune sinceră, ci exprimă mai mult un sentiment de exasperare. Căci nimeni, la o adică, nu mai vrea să se întoarcă sub călcîiul Securităţii. Să-i fie frică să vorbească. Să se gîndească de două ori, înainte de a deschide gura şi apoi să considere că e mai bine, oricum, să tacă şi să înghită. Orice.

Renaşterea Securităţii e altceva decît autoritarism şi, cu siguranţă, nu o doreşte mai nimeni, în afară de cei cîţiva care îşi imaginează că apasă pe pedala ei. Fără să ştie că Securitatea îşi devorează şi comandanţii. O dovedeşte ce s-a întîmplat cu mai toţi liderii sovietici, ce s-a întîmplat cu înşişi comandanţii NKVD-ului stalinist şi ai KGB-ului o bună perioadă de timp, sau, ce s-a întîmplat, mai aproape, la noi - la români: din cei doi lideri comunişti, Dej şi Ceauşescu, care s-au încrezut în Securitate, unul a murit iradiat, altul împuşcat. Ori, cu ce s-a întîmplat cu Băsescu, care, cînd n-a mai avut putere, a fost arătat drept ceea ce era de fapt: "Petrov".

Se pare că odată cu preşedintele cu care ne-am ales de două ori, fără să ştim prea bine ce votăm (faţă de Ponta sau Dăncilă, orice a părut mai bun), ne-am pus în spate o povară mai mare decît cei doi la un loc: Iohannis e un preşedinte care, ca un comunist, se bizuie pe Securitate, ca să-l apere de popor. Dar el nu ştie că asta se va întîmpla numai atît timp cît "aparatul" pe care-l învesteşte acum cu puteri depline îl simte puternic. Cînd îi va simţi primul semn de slăbiciune, îl devorează imediat. E exact ce a păţit Băsescu, dar Iohannis e prea orb, prea naiv şi manipulat ca să-şi dea seama de asta.

Iohannis e pe cale să cadă într-o mare capcană şi să ne tragă pe toţi, după el: să predea ţara Securităţii, a cărei renaştere o "năşeşte" fără nicio tresărire. Asta, pentru că el însuşi, Klaus Iohannis, ca persoană, nu cred să fi avut în viaţa lui, în adîncul fiinţei sale, alte reflexe decît cele comuniste. Preşedintele nostru se încadrează perfect, prin reacţia sa faţă de faptul că "s-a aflat" de pachetul de legi privind securitatea naţională, pe care îl pregătea în secret, în portetul ipocritului, identificat de Andrei Pleşu în "Minima moralia", prin persoana care "confundă morala cu discreţia", persoana pentru care "nu actul blamabil e ruşinos, ci eventuala lui publicitate".

Serviciile secrete îşi croiesc propriile legi sub aripa preşedintelui

Hai să spun că nu mă supără că Iohannis e un naiv, ori că e ipocrit. Dar e mai mult decît atît. În acest caz, e vorba de ceva mai grav - de faptul că noile servicii secrete, clădite pe ruinele Securităţii îşi croiesc, sub aripa preşedintelui Iohannis, proprile legi, căţărîndu-se în spinarea cetăţeanului. Structuri birocratice şi conservatoare imanent, "serviciile" depăşesc cu mult, în aspiraţiile lor pentru putere, necesitatea reală de protejare a siguranţei naţionale. Consecinţele acestui fapt nu sînt de neglijat: înseamnă conservarea puterii tot în mîinile vechii elite comunisto securiste, de astă dată prin "moştenitorii" ei, nu neapărat genetic, ci din acelaşi cîmp de mentalităţi.

Explicînd dominanta psihologică a elitei comuniste, politologul polonez Piotr Wierzbicki arăta că "entităţile sacre, superioare, suprareale, suprapersonale nu pot fi obiectul unui sentiment atît de comun cum este curiozitatea". Poporul nu mai are voie să fie curios. Nici măcar faţă de legi atît de importante, care privesc naţiunea, precum cele ale securităţii ei. Iar "secretizarea" unei societăţi e prima premiză a dictaturii. Nu neapărat a unei persoane, ci a unui clan, camuflat, grupat în spatele unui lider.

Această "secretizre" a avut deja consecinţe dramatice. După 1989, noua putere neocomunistă a trecut nestingherită la "privatizarea comunismului", însuşirea puterii economice în România tranziţiei, ceea ce a structurat treptat o clasă politică ineficientă, coruptă, îngheţată într un sistem clientelar şi lipsită de viziune şi capacitate de proiecţie pe termen lung. S a realizat, în fond, un fel de "pluralism în cadrul Frontului", visul exprimat public (din neatenţie) de principalul diriguitor al României vreme de peste un deceniu, Ion Iliescu. Care funcţionează pînă în ziua de azi. Visul lui Iliescu e chiar la guvernare.

"Fetişizarea" experienţei traumatizante prin care a trecut poporul român între 1945 şi 1989, în timpul comunismului, are deja de prea mulţi ani urmări grave: sub apăsarea greutăţilor tranziţiei, tot mai mulţi oameni privesc înapoi nu doar cu nepăsare, ci cu o nostalgie declamată uneori cu vehemenţă. Secretizarea inutilă a unei societăţi, a istoriei ei apropiate şi triste s-a dovedit, cum se vede acum, prin ceea ce fac "serviciile", sub pulpana preşedintelui Klaus Iohannis, o premiză a restauraţiei, avînd efecte nefaste asupra mentalului colectiv. Preţul eşecului înregistrat în încercarea şi dorinţa legitimă de a evalua corect impactul produs asupra naţiunii de comunism, eşec care a fost cauzat, după 1989, de interesele de grup ale elitei politice a regimului Iliescu, iar în present de nepăsare şi de birocratism, s-a dublat acum, ca efect al inconştienţei şi egoismului prezidenţial al lui Iohannis. "Legile securităţii naţionale" vor fi plătite de fapt cu un preţ foarte mare, de întreaga naţiune, şi pe termen lung.

Lipsa reperelor a făcut să se treacă pe nesmiţite şi peste un episod recent, anterior acestor "legi": cel al re-închiderii, secretizării arhivelor fostului partid comunist, de către "doi şi-un sfert", unul din serviciile secrete (cel din Ministerul de Interne), clădit pe ruinele Securităţii. Epsod care arată cît de accentuată e amnezia noastră istorică. Simbolurilor şi reperelor comunismului, dărîmate odată cu statuia lui Lenin, nu le a luat locul nimic capabil să solidarizeze corpul social, dezbinat de manipulările politice ale moştenitorilor Securităţii. Iar ei profită acum din plin, de acest vid.

Soclul statuii lui Lenin a rămas pentru un sfert de veac gol, pînă la înlocuirea ei cu monumentul Aripi, dedicat foştilor deţinuţi politici. Pe fundal, în tot atîţia ani cît înseamnă o întreagă generaţie ajunsă la maturitate, goliciunea cenuşie a Casei Scînteii, fostul Minister al Adevărului, a ilustrat această tranziţie, în care amnezia, din voinţa politică a moştenitorilor lui Ceauşescu, a intrat în corpul social, născînd o naţiune liberă, dar lipsită de rădăcini. Şi ca urmare, uşor de "altoit", cu orice. Chiar şi cu o nouă Securitate, reînfiinţată de un profesor de fizică, neamţ.

Marius Oprea