Cine suntem „nebuni”?
Postat la: 05.03.2026 |
Privesc de ceva timp, cu o uimire teribilă, declarațiile tot mai dese ale liderilor europeni care par să descopere, brusc și teatral, realități pe care ei înșiși le-au construit, cărămidă cu cărămidă, în ultimul deceniu.
Unul din ultimele exemple, peste care s-a trecut foarte uşor, a venit de la Emmanuel Macron, care a spus acum 2 săptămâni, la summit-ul european al industriilor, cu o sinceritate aproape brutală, că Europa a ajuns într-o situație absurdă: nu își protejează producătorii locali și ajunge chiar să finanțeze soluții non-europene. „Suntem nebuni”, spune el.
E greu să nu ridici o sprânceană. Pentru că exact aceeași elită politică (Macron, birocrația de la Bruxelles, arhitecții actualei Uniuni) este cea care a condus continentul în ultimii ani. Nu vorbim despre o opoziție marginală care a preluat puterea ieri. Vorbim despre establishment-ul european.
Și totuși, în ultimele luni, asistăm la o serie de revelații tardive. Cancelarul german, Friedrich Merz, vorbește despre un adevăr pe care orice antreprenor european îl știe de ani de zile: birocrația europeană a devenit sufocantă, iar aprobarea proiectelor durează uneori ani.
La Bruxelles, Ursula von der Leyen caută soluții pentru reducerea costului alimentelor într-o Uniune în care traiul zilnic a devenit, pentru milioane de oameni, o ecuație tot mai dificilă. Apoi se laudă că a atras India intr-un parteneriat epocal. Acest fapt va aduce evident o imigrație mai de calitate, decât cea problematică din spatiul arab, care a golit bugetele sociale si nu a adăugat niciun plus serios economiei occidentale. Nu mai vorbesc despre atentatele teroriste şi sentimentul de insecuritate care a devenit parte din peisajul cotidian în multe orașe occidentale.
Iar acum Macron spune răspicat că Europa a ajuns să finanțeze soluții din afara continentului în loc să-și sprijine propriile industrii.
Păi… cine a dus Europa în acest punct? Pentru că aceste realități nu au apărut ieri. Criza energetică europeană nu a început în 2022, odată cu războiul din Ucraina, cum încearcă mulți să rescrie cronologia. Povestea a debutat în 2019, cu mult înainte de pandemie sau de conflict. Sistemul energetic european devenea deja fragil, iar politicile adoptate la nivel continental împingeau economia într-o zonă de costuri tot mai ridicate.
În același timp, continentul a ținut-o langa cu “salvarea planetei”, a impus un ritm de reglementare ecologică extrem de agresiv, într-o lume în care marii competitori economici, China, India sau chiar SUA, au continuat să își dezvolte industriile într-un ritm pragmatic.
Rezultatul? Un paradox economic. Europa nu avea cum să fie simultan laborator ideologic și mare putere industrială. Cele două lucruri nu au mers împreună.
Între timp, China a construit infrastructură, a protejat industrii strategice și a folosit statul ca instrument economic. În SUA protecționismul industrial există de decenii, chiar dacă este ambalat elegant în discursul pieței libere.
Europa a rămas singura piață majoră care a jucat, mult timp, cu regulile cele mai stricte împotriva propriilor producători. Iar acum liderii continentului par să descopere problema. De aici și senzația de spectacol ușor absurd.
Aceiași politicieni care au generat problemele actuale ale Uniunii descoperă astăzi, cu aerul unor comentatori neutri, că sistemul are fisuri. Aceiași lideri care au apărat ani la rând direcția actuală vorbesc, brusc, despre necesitatea unei schimbări.
Este o trezire reală? Sau doar un reflex politic într-un moment în care forțele naționale, suveraniste sau conservatoare câștigă teren în aproape toate statele europene? Europa intră într-o perioadă complicată.
Instabilitatea energetică globală, tensiunile din Orientul Mijlociu (care de abia au început, subliniez din nou) și deciziile marilor puteri influențează inevitabil prețul energiei și, implicit, întregul lanț economic. Dacă petrolul se scumpește, se scumpește totul: transport, alimente, industrie. Iar un continent care deja se luptă cu stagnarea economică va resimți șocul cu atât mai puternic.
În acest context, declarația lui Macron este poate cea mai sinceră frază rostită de un lider european în ultimii ani: “Suntem nebuni.” Întrebarea reală rămâne însă alta. Cine suntem „nebuni”? Noi, cetățenii europeni, sau liderii care au condus continentul până aici?
Mădălin Ionescu
-
SUA-China-Rusia, la Abu Dhabi: o reuniune a neputinței, gonflată senzațional ca pe TikTok
Tot felul de titluri bombastice anunța discuțiile dintre cele trei puteri, derulate in inima Emiratelor. „O noua Y ...
-
DOUĂ MUȘTE LA COTROCENI
Unii exulta dupa clinciul de ieri, de la Cotroceni, dintre președintele bizar și jurnalistul sarmalist: „Oamenii s ...
-
Ursula și-a bătut joc din nou de fermierii români și toți est-europenii
Comisia Europeana a ajuns la un acord cu Consiliul și Parlamentul (asta ramane de vazut la vot) privind bugetul pe 2027. ...
-
Putin vrea reactivarea Consiliului NATO-Rusia. De ce Trump ar fi de acord, iar Xi nu s-ar opune!
Într-o biografie a lui Putin, scrisa acum vreo 10 ani, una critica, dar excelenta, semnata de Stephen Lee Myers, i ...
-
A fost Florian Lungu...
Abia acum imi dau seama, cand ma uit pe fereastra, spre inaltul cerului, si vad ca soarele a razbit pana in ochii nostri ...
-
Un gând după alegerile din America: A pierdut Trump sau a câștigat SISTEMUL?
Au trecut cateva zile de la alegerile americane. Concluzia aproape unanima este ca alegerile de la jumatatea mandatului ...
-
Oameni buni, ne-am pierdut cumva mintile?
Observ cu stupoare ca declaratiile lui Jared Kushner sunt tratate in Romania cel mult intr-un registru minor, o parantez ...
-
Trump a pierdut pentru că nu s-a oprit. Nu s-a oprit din a fi Trump
Dupa experiența Biden, America avea nevoie ca de aer de un președinte. De Președintele Trump. Nu de Trump afaceristul. N ...
-
Pentagonul își face un NATO în interiorul NATO. Iar noi aflăm din ziare...
Marți, la Cracovia, cu ușile inchise, s-au intalnit americanii cu polonezii, germanii, olandezii, norvegienii, suedezii ...
-
Cât ne costă statul care nu funcționează?
De mai bine de un an, romanilor li se cere sa stranga cureaua: TVA mai mare, impozite mai mari, prețuri care cresc mai r ...
-
Dar poate ne trezim!...
În timp ce reglementarile și sancțiunile aplicabile pentru amprenta de carbon a comercianților și a persoanelor fi ...
-
APOCALIPSA DUPĂ TRUMP: SISTEMUL CÂȘTIGĂ ÎNTOTDEAUNA
Fatalitatea – ca de-aia e fatalitate! – s-a produs. Trump pierde controlul ambelor camere ale Congresu ...
-
Polonia - bătălia la nivel european între neomarxism și suveranism
Polonia, care astazi se afla in interiorul unui eveniment halucinant pentru spațiul euroatlantic, a avut, de fapt (și a ...
-
Tsi mai fãtsã Nicu al Gheară
Nicu Gheara este un nume de bombardier asociat cu Ibiza și mezinul fraților-patați din Medgidia, el fiind așadar, Gheara ...
-
Faza 1 a Apocalipsei este aproape aici
Australia cere acum cetațenilor sa stocheze hrana și apa. Acesta este cel mai ciudat concurs de circumstanțe vazut de oa ...
-
Clujul „de 5 stele" în lunga călătorie de la șobolani și zgomot la bun simț instituțional
Clujul și-a numarat, din nou, milioanele. Aeroportul a anunțat cu mandrie ca, pentru al treilea an, a trecut pragul de t ...
-
PORTOCALIUL PARALIZAT!
Iranul pune condiții draconice Statelor Unite ale Israelului pentru incetarea conflictului. Iranul considera ca razboiul ...
-
"Sfat" pentru Putin: „Aici se află una dintre lecțiile creșterii și descreșterii imperiilor"
E nevoie de inițiative diplomatice capabile sa opreasca razboiul și sa permita construirea unei paci durabile. Escaladar ...
-
Si va fi razboi cum nu a mai fost pana acum!
Pentru cei care nu ințeleg sistemul politic israelian, voi explica lucrurile clar: Netanyahu a obținut ceea ce iși dorea ...
-
Retragerea NATO la frontierele din 1997 și propunerea lui Viktor Orban la șefia ONU!
Va amintiți ca, in anul 2022 și incepand din acel an, am dezbatut de mai multe ori cererile formulate, in mod formal sau ...
-
Cum a ajuns Universitatea din Iași plantația clanului Toader
Tudorel Toader zis Bubosul, a fost vreme de 12 ani decanul Facultații de Drept a Universitații Alexandru Ioan Cuza (UAIC ...
-
Civilizația care se clatină. Avertismentul pe care Europa n-a vrut să-l audă
Tot mai multe discursuri... Tot mai agramate și sarace, cultural. E semn clar ca in 50 de ani e posibil sa ajungem la i ...
-
Foarte departe de noi și de puterea noastră de decizie, începe negocierea secvențială privind Noua Ordine Internațională
Asta e, trebuie sa ne resemnam ca marile jocuri de putere au inceput sa fie negociate de mai mult timp intre super-puter ...
-
Asta așa, la spartul târgului...
A scris un consilier prezidențial o opinie in care a afirmat ca naziștii au fost socialiști. Babaiatuleeeeeee... s-a umf ...
-
STATUL GLOBAL UNIC: PACE PRIN „SĂNĂTATE”
Cine sunt dușmanii statului mondial unic este limpede și a fost de la inceput. În faimosul lui tom, „The Sec ...
-
Operațiunea psihologică numită Călin Georgescu e gândită la Ierusalim!
Acum ca avem dovada ca partidul lui George Simion e pilotat de consilierii lui Netanyahu, putem sa exprimam mai cu incre ...
-
Ce caută șefulul sistemului în ciberspațiu
Nu poți sa te lupți cu sistemul cand ești șeful sistemului, da? Nicușor Dan a recunoscut oficial ca este șeful sistemulu ...
-
Pablo Lulea Escobar sau când porcăria devine "artă politică"
Exista oameni care intra in politica pe ușa din fața, oameni care intra pe ușa din dos și oameni care, dupa o viața de i ...
-
Bulgaria ne-a predat o lecție exact în ziua din care avem guvern legitim din nou
Am discutat despre intalnirea celor trei granzi de peste o luna, din Shenzhen. Ma refer la Putin, Trump și Xi. Și am abo ...
-
O imigratie scapata de sub control, care se revolta impotriva tarii care i-a primit!
In loc de introducere: „Va veni o zi in care vom vedea mult mai multi radicali, extremisti si teroristi provenind ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu