• Tweet

Ei bine, războiul în Orientul Mijlociu a venit totuși în mod implacabil. Sunt convins că sunteți bulversați, cu siguranță, citind despre ororile curente, din ultimele două zile, dar și despre posibilele consecințe care ne induc eventualitatea unui marasm economic instalat.

Bursele care se deschid, astăzi, peste tot prin lume, deschid cu mare scădere, cu prăbușiri firești, în urma unui asemenea conflict instalat, conflict care, dacă vreți, are niște accente tragice; are, însă, și niște accente pilduitoare. Și, înainte de a prezenta niște fapte, pot să vă spun că, din acest punct de vedere, am reținut foarte interesanta etichetă pe care propaganda iraniană a aplicat-o atacatorilor săi: americani, israelieni, Trump, Netanyahu - iranienii i-au numit „Coaliția Epstein". Vom comenta despre semnificația acestei etichete destul de nimerite, după părerea mea.

Care au fost faptele? Donald Trump și ai săi știau că se încurcă grav atacând încă o dată Iranul, după isprăvile din 2025, însă n-au rezistat unor uriașe presiuni venite nu doar din Israel, dar inclusiv de la toți sponsorii lor, adică cei interesați de resursele uriașe ale Iranului. De ce au fost atât de presați Trump și echipa sa? Pentru că toți aceștia, care pare că l-ar susține pe președintele american (israelieni, sponsorii și alții) consideră că Trump își va pierde puterea în această toamnă, odată cu alegerile de midterm, de la mijlocul mandatului. Și atunci, neavând încredere că Partidul Republican și Trump vor câștiga aceste alegeri, toți aceștia vor să se asigure că Trump le face treaba de care ei sunt interesați, până în momentul în care, ulterior, va fi „castrat" din punct de vedere politic, în noiembrie, că doar nu i-au dat banii degeaba.

O altă faptă, pe care am spus-o și o repet, este că marasmul militar și cel economic este unul de tip cvasi-total. Statele arabe din zonă, atât de puternice în aparență, dar și foarte bogatele state, au descoperit brusc că nu sunt protejate și, având în vedere că „cel mai fricos într-o zonă de război este capitalul financiar", se tem că acest capital financiar va părăsi regiunea și, atunci, planurile lor de viitor, extrem de ambițioase, vor fi date peste cap; nu mai vorbim despre insecuritatea militară, pentru că, nu-i așa, Iranul are (că de-aia este atât de temut) un potențial militar uriaș, serios și bine antrenat în ultimele decenii.

Alt lucru evident este că aprovizionarea cu energie, dar și economia lumii, sunt în pericole uriașe, mai ales pentru statele așa-zis „puternice", care mimează bunăstarea, dar sunt dependente exact de aceste lanțuri de aprovizionare pe care războiul din Orientul Mijlociu le blochează. Regimul din Iran, care a rezultat în urma uciderii mai multor lideri, rămâne provocat la maximum și, deocamdată, în această a treia zi de conflict, pare că are resurse mari de rezistență, dar și de atac. Se vede, astfel, că uciderea lui Khamenei și a familiei sale a provocat, de fapt, un efect de bumerang. Nu s-a rezolvat deocamdată nimic.

Situația, dacă vreți, este similară cu cea din Venezuela, unde, deși Maduro a fost eliminat, rândul doi de putere i-a luat locul și, în mod real, apare, acum, că Trump n-a rezolvat mai nimic nici în Venezuela. Astfel, nu va trece mult și americanii suveraniști îi vor retrage suportul (ăsta este pronosticul meu) unui președinte ca Trump, care se comportă în mod abulic și, din păcate, apare în mod clar ca fiind doar o marionetă arțăgoasă, deci cu atât mai blamabil.

Lumea occidentală este, în consecință, colapsată; se vede ușor din non-reacțiile organizațiilor diplomației internaționale, care participă la un seppuku colectiv, cam așa cum a făcut și UE cu prilejul războiului ucrainean, provocat tot de către Statele Unite ale Americii, tocmite de aceeași Mare Finanță Occidentală.

Pentru un bilanț al primelor două zile de conflict, un bilanț real, îi dau cuvântul în acest moment geopoliticienei Daria Gușă:

„Am spus că poate este benefic să facem un rezumat al acestor prime două zile de conflict, împărțit în trei părți. Prima dată să recapitulăm ce locații, ce țări au fost lovite, apoi care au fost victimele atacurilor și câte au fost și, la final, să vedem și declarațiile făcute de liderii mondiali referitoare la aceste atacuri.

În primul rând, Iranul a fost lovit în peste 130 de județe. Fiind o țară foarte mare, este formată din aproximativ 500 de județe, iar mai mult de 130 au fost lovite. Nu au fost lovite obiective militare foarte importante, pentru că Iranul nu are obiective militare foarte importante la suprafață, acestea aflându-se doar sub pământ și astfel neputând fi lovite ușor.

În Israel, aproape tot teritoriul a fost atacat. În Bahrain au fost atacate bazele militare americane și anumite clădiri suspectate că ar fi sedii ale agenților de intelligence americani, în special un sediu al NSA, National Security Agency. În Qatar a fost lovită în principal doar baza aeriană Al Udeid. Aproape toate rachetele au fost interceptate și astfel nu au fost mari distrugeri în Qatar. În Kuweit, din nou, au fost lovite în principal bazele militare americane și știm că mai multe avioane de luptă americane au fost doborâte de către iranieni.

În Emiratele Arabe Unite vedem cele mai extinse atacuri, pentru că nu au fost concentrate doar asupra bazelor militare, ci au ajuns și în portul Jebel Ali, care este cel mai important port al lor. Acolo sunt concentrate companii americane de petrol, logistică, gaze naturale și nu doar americane. Este o zonă foarte importantă din punct de vedere al afacerilor. Apoi, a fost lovită și zona din jurul aeroportului Dubai. Din interceptarea rachetelor au fost distruse astfel și hoteluri din zona Palm Jumeirah, care poate fi văzută ca cea mai luxoasă zonă a Dubaiului, și o parte din Burj Al Arab a ars aseară, iar și Ras Al Khaimah sau Sharjah, emirate ale EAU care nu sunt atât de cunoscute, au fost lovite, inclusiv mall‑uri de acolo, dar din nou din devierea rachetelor prin sistemele antirachetă.

În Oman, două drone iraniene au lovit portul comercial din Dukem, în mod surprinzător, pentru că Omanul nu ar fi trebuit să fie una dintre țintele iranienilor. În Arabia Saudită știm că au fost lovite tot așa baze militare și o rafinărie de petrol a companiei Saudi Aramco. În Iordania a fost lovită doar baza militară, iar în Irak tot bazele militare de acolo.

De acum câteva ore, israelienii au început un contraatac și împotriva Libanului, după ce Hezbollah a anunțat că luptă de partea Iranului, și știm că momentan sudul Libanului și Beirutul se află sub bombardament.

Când ne uităm la victime, pe lângă moartea lui Khamenei și a fiicei, nurorii, ginerelui și nepotului său, Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a declarat că au mai murit și Comandantul Suprem al Gărzii Revoluționare Islamice, generalul Abdul Rahim Mousavi, un șef de Stat Major al forțelor armate iraniene, Ministrul Apărării, un general de brigadă și un secretar al Consiliului de Apărare. Din surse israeliene știm că au murit chiar 40 de figuri militare importante iraniene. Dar totuși, moartea lui Khamenei a fost cea mai marcantă. În toată lumea arabă, mai ales în zonele cu mari populații șiite, au avut loc proteste în urma morții lui, proteste anti‑americane, inclusiv în Irak și chiar în Bahrain, care este lovit astăzi de Iran. Cel mai notabil a fost protestul din Pakistan, în orașul Karachi, unde protestatarii care deveniseră mai violenți și încercau să saboteze clădirea Consulatului American, au fost uciși; cel puțin 22 au fost uciși de forțele americane. Știm momentan că înlocuitorul interimar al lui Khamenei este Alireza Arafi, un bărbat de 67 de ani, un cleric foarte puternic din Iran. Nu se știu extrem de multe despre el la nivel internațional, dar are legitimitate internă serioasă. Știm că în Iran au murit cel puțin 555 de oameni. În Israel au murit aproximativ 40. În Liban au murit cel puțin 30 de oameni. Știm că și în Emiratele Arabe Unite au murit 3 oameni. Despre militarii americani am aflat de la iranieni că au omorât 560. Americanii au spus că până acum au fost omorâți doar 3. Și dacă doar 56, nu 560 de militari americani au fost omorâți, asta este o problemă foarte mare pentru americani și mai ales pentru Donald Trump. Și ne‑au mai spus reprezentanții iranieni că 6 ofițeri CIA seniori au fost omorâți în Emiratele Arabe Unite, pentru că acolo au încercat să lovească și sediul CIA.

Când vorbim despre declarații interesante, în primul rând Trump a spus că poate continua acest atac probabil 4 sau 5 săptămâni, că este foarte încrezător că, până la urmă, regimul iranian va capitula și că deja are 3 opțiuni bune pentru a‑l înlocui pe Khamenei. De asemenea, a spus că deja iranienii sunt dispuși să negocieze, declarație infirmată de secretarul Consiliului Național de Securitate al Iranului.

Ieri, cancelarul german Friedrich Merz, prim‑ministrul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au spus că stau în solidaritate, că sunt șocați de atacurile iresponsabile ale Iranului și că sunt dispuși să intre și ei în război pentru a‑și apăra aliații din Orientul Mijlociu. De la Ministrul de Externe al Iranului știm că atacul din Oman a fost o greșeală. În timpul stării de război, armata iraniană este împărțită în mai multe celule total independente și acestea nu pot fi controlate, având putere maximă. Aici vorbim despre o celulă care a greșit și i-a cerut iertare Ministrului de Externe omanez Araghchi.

Atât China, cât și Rusia au ieșit cu declarații ferme de condamnare a americanilor și a israelienilor. Nu condamnă, momentan, atacurile sau contraatacurile Iranului. Și am mai aflat de la Ministrul de Externe omanez că, de fapt, cu o zi înainte ca acest război să înceapă și ca israelienii și americanii să înceapă atacurile asupra Iranului, se ajunsese, în sfârșit, la un acord între SUA și Iran. Iranienii au fost de acord să nu aibă niciun gram de uraniu îmbogățit, cum și‑a dorit Donald Trump până acum, și apoi au fost atacați - o situație foarte asemănătoare cu cea de anul trecut, când iarăși tocmai se făcuseră progrese majore în negocierile nucleare și apoi Iranul a fost atacat.

În media occidentală, narativul principal este că cel mai mare perdant al acestui război nu va fi nici Trump, nici Netanyahu, ci China. Cam acesta este narativul care este împins."

Cozmin Gușă