• Tweet

Mărturisesc că m-a încercat un sentiment de frustrare și de tristețe când am aflat că medicii de familie nu vor să distribuie pastilele cu iod care se iau în caz de accident nuclear. Spun că astfel s-ar bloca activitatea la cabinete, care acum sunt asaltate de pacienţi cu viroze, gripă sau Covid. Am crescut, de mic, cu un respect fără margini față de medici.

E o imensă frustrare să constați că medicii de azi refuză să acorde celor arondați un serviciu minimal. Acela de a le da acestora o banală pastilă. În ciuda oricărui sentiment umanitar, în ciuda unui minim bun simț și al oricărui jurământ, fie el și al lui Hypocrat, pe care - am văzut în ultimii doi ani -, puțini doctori mai dau doi bani...

Cu toate gândurile adunate peste zi, începând cu "sfânta nepărase" a unor medici, continuând cu imensa dramă umanitară din Ucraina provocată de cel mai sângeros criminal în masă al Lumii moderne, Vladimir Putin, cutremurat de setea de putere a politicienilor, și nu numai, trecând prin sentimentul atotstăpânitor de frică și apropiere a infernului și terminând cu situația delicată a P.N.L, am avut un somn străbătut de vise aproape reale, la limita coșmarului. Pentru mulți români, faptul că au reușit întrucâtva să-și înfrângă frica de război a fost fericita apartenență a României la NATO, dar, parcă și mai mult, mulțumită prezenței aproape în fiecare seară pe ecrane a dlui Mircea Geoană.

Faptul că fostul ambasador al nostru în America este al doilea om în conducerea NATO (cu tot efortul unora de a-l discredita-chestiune pur românească!), i-a convins pe mulți concetățeni că România va fi apărată, cu siguranță în caz de atac. Sub imperiul imaginilor cu civilii găsiți morți pe străzile din Bucha, la "porțile Kievului" - unii dintre ei cu mâinile legate la spate, au cutremurat Lumea...

Mai întâi a fost un vis muzical. Se făcea că ascultam la Grundig-ul meu obosit pe care îl aveam în timpul lui Ceaușescu celebra "Tablouri dintr-o expoziție", a lui Modest Musorgski. Și acum țin minte. Pe banda BASF de 120 prima era compoziția pianistică, urmată de orchestrarea lui Ravel și se termina cu varianta trupei Emmerson Lake & Palmer...

În 1874, compozitorii Borodin, Rimski Korsakov și Musorgski au plâns moartea prietenului lor apropiat, pictorului Viktor Hartmann. În amintirea lui, au organizat o expoziție cu lucrările lui. Alăturarea unor tablouri cu teme atât de variate l-au inspirat pe Musorgski să compună o piesă muzicală pentru pian. Partitura purta numele „Tablouri dintr-o expozitie"; ea încearca să transpună în muzica 10 tablouri ale lui Hartmann. O compoziție care i-a adus lui Mussorgski faima pe mapamond. Mulți, și eu printre ei, preferă orchestrația realizată de Maurice Ravel, care a rescris partitura pentru orchestră în anul 1922.

Într-unul din tablouri personajele sunt doi evrei: Samuel Goldenberg cel bogat - portretizat cu sunete fine, care sugerează setea de putere a personajului și Schmuyle sărăntocul, redat printr-un ton repetitiv, care transmite spaima omului.

Angoasele lumii de dincolo sunt desenate muzical în penultimul tablou „Coliba Babei Yaga" care descrie baraca vrăjitoarei ghinionului din Rusia și îngrozitoarea ei călătorie prin cer în timpul nopții de smoală. "Furioso"-ul din final se modifică, urmând acorduri largi in stilul rusesc, greu care dau substanța ultimului tablou: „Marea Poarta a Kievului". Sunetele pătrunse de solemnitate, compun un fel de imn care devine un cor, iar clopotele anunță finalul apoteotic imaginat de Musorgski.

În vis se făcea că ascultam toate astea la Radio și muream de frică să nu se audă afară, pe stradă și să vină "oamenii legii", să ma aresteze, ca pe vremea "Europei Libere", fiindcă ascult muzică interzisă.

Pictures at an Exhibition este un album al trupei britanice de rock progresiv Emerson, Lake and Palmer, lansat în 1971 ca și album live și reeditat în 2001 ca o ediție remasterizată ce include atât varianta live cât și pe cea de studio a lucrării clasice a lui Musorgski, Tablouri dintr-o expoziție. Originalul album live a fost înregistrat la Newcastle City Hall în North East England, cu Keith Emerson - orgi Hammond C3 și L100, Moog sintetizator modular, clavinet, Greg Lake - bas, chitară acustică, voce, Carl Palmer - percuție, baterie.

M-am trezit lac de sudoare în mijlocul nopții, am căutat discurile cu cele trei interpretări și am reascultat, - cred că după mai bine de cinci ani -, toate cele trei interpretări, cu o cafea și jumătate de pachet de țigări. N-am mai putut adormi. Dar tot fumând cu privirea în gol mi am amintit de "Scurta viață fericită a lui Francis Macomber" - o celebră nuvelă a lui Ernest Hemingway , publicată pentru prima dată în "Cosmopolitan" în 1936. Acțiunea are loc într-un safari african, și tratează una dintre temele recurente ale autorului - viața trăită de personajul masculin conform unui adevărat cod bărbătesc de comportament. Vă veți întreba de ce aduc vorba despre celebra lucrare a lui Hemingway. Simplu. Dl. Câțu trăiește, cumva aceeași dramă cu a personajului principal al marelui prozator.

Ce n-a înțeles Câțu, e că el a fost doar personajul cu care s-a hotărât să fie înlocuit Orban, care după dezastrul și furturile din pandemie a devenit nefrecventabil, nu că el, (cu tot trecutul lui mizerabil din America), acest Francis Mcomber al liberalilor ar fi fost vreo lumină politică.

Principalul reproș la adresa lui Cîțu e presupusa subminare a guvernării și a executivului, prin critici constante la adresa PSD, a miniștrilor și chiar a premierului. Apoi, este ratingul politic extrem de slab al lui Cîțu (5% încredere), care l-a transformat într-o frână pentru partid. Însă principalul motiv al despărțirii acesteia, cred, este tot mai evidenta apropiere de gândire a lui Cîțu, cu tot ceeace înseamnă USR și fervoarea cu care acesta s-a opus unei alianțe cu social-democrații. Fapt confirmat apoi prin desele critici aduse PSD, deși liberalii sunt cu aceștia la guvernare. Riscul transformării PNL - un partid istoric, într-o anexă neomarxistă apropiată tinerelor rebuturi de la USR ar fi dus la dispariția liberalilor de pe scena politică. Dacă mai adăugăm și ideea exprimată acum ceva timp de dl Câțu, de a rupe alianța cu PSD-ul și reluarea discuțiilor cu USR, pare clar. Când practic, nu există o altă variantă de coaliție, care să-și asume guvernarea și să conducă România în acest moment dificil.

Personajul Francis Macomber, seamănă teribil cu dl. Câțu. Macomber e un un american bogat, Câțu un român extrem de bogat. Americanul și soția sa, Margot, sunt în safari alături de ghidul lor englez, Robert Wilson. La o vânătoare Macomber trage, rănește un leu și apoi pierzându-și firea, fuge de frică. Atât ghidul, cât și soția sa il iau în râs pentru lașitatea sa mizerabilă. Scârbită, Margot îl seduce pe Wilson, având grijă ca Macomber să fie conștient de infidelitatea și disprețul ei. A doua zi Macomber pare că își răscumpără lașitatea omorând cu curaj un bivol, moment în care încearcă un sentiment de fericire pe care nu l-a cunoscut până acum; dar, apoi, după ce sărbătoresc cu toții răpunerea animalului, se confruntă cu un alt bivol, un taur puternic, rănit grav.

Din jeep-ul din care l-a urmărit în timpul acestei acțiuni, Margot țintește și trage asupra bivolului rănit, aparent pentru a salva viața soțului ei. Împușcătura îi lovește, însă pe Macomber, soțul laș și înșelat, ucigându-l în momentul său de triumf, când abia apucase să înțeleagă ce este curajul. Cam asta pățește și dl. Câțu. I se taie orice legătură cu puterea, exact în momentul în care credea că, o dată cu vizita "de făcut fotografii" în America și-a recăpătat forța de a conduce spre neomarxism partidul care în majoritatea membrilor a ajuns să-l disprețuiască.​

Octavian Hoandră