• Tweet

Este o întrebare care trebuie pusă. Mai ales în condiţiile în care lipsesc, în mod straniu, o serie de informaţii utile care ne-ar ajuta să luăm mai bine temperatura societăţii româneşti. Această enigmă, generată de lipsa de comunicare a Guvernului, de absenţa unor informaţii indispensabile, devine mai stresantă acum, în prag de campanie electorală.

Ideea acestei ediţii speciale a Ziarului BURSA, idee pe care am propus-o colegiului redacţional şi care, iată, a fost acceptată, este generată de un raţionament simplu. Dacă tot avem un Guvern de tehnocraţi, atunci putem spera cel puţin că acesta, neangajat fiind în competiţia electorală, ar fi dispus să le ofere cetăţenilor şi întregii clase politice, fără discriminare, instrumentele necesare pentru a lua temperatura societăţii româneşti şi pentru a vedea care este cel mai bun proiect de viitor. Partidele în campanie electorală fac efortul de a-şi prezenta, în faţa cetăţenilor, programele care nu reprezintă altceva decât viziunea lor asupra unei societăţi viitoare, cu obiective pe care, prin politici specifice, se angajează să le atingă. De obicei, acest proces este formal pentru că, până în prezent, regula a fost că Executivul, în preajma alegerilor parlamentare, să aparţină unui partid sau unui grup de partide şi să facă politică în beneficiul acestora. Iar arma politică cea mai importantă este informaţia.

Pentru prima dată în istoria recentă, ar fi posibil ca toate informaţiile esenţiale pentru elaborarea unor programe politice să fie puse, în mod transparent, pe masă. La dispoziţia cetăţenilor şi partidelor. Ori asemenea informaţii se află la dispoziţia Guvernului. În cazul nostru, la dispoziţia Guvernului Cioloş.
Ne aşteptam, aşadar, ca, urmărind ca, în România anului 2016, să aibă loc alegeri cât mai democratice, cât mai libere, cât mai echitabile, făcute în cunoştinţă de cauză şi nu ca efect al unor angajamente demagogice, lipsite de acoperire, Guvernul Cioloş să ne prezinte un raport de ţară. Cu tot ce e bun şi tot ce e rău. Să ne prezinte fenomenele economice în dinamica lor. Şi, evident, să arate naţiunii care sunt vulnerabilităţile. Care sunt principalele provocări ale viitorului.
Nu s-a întâmplat acest lucru. În aceste condiţii, mi-am permis să redactez, cu mai multă vreme în urmă, o scrisoare deschisă prin care îi puneam premierului Dacian Cioloş 10 întrebări, răspunsurile urmând să reprezinte o luare de puls asupra economiei româneşti înaintea alegerilor legislative. Premierul Dacian Cioloş nu a răspuns acestor întrebări.

Şi astfel, atunci când redacţia Ziarului BURSA a decis să mă desemneze redactor şef pentru un număr, am optat pentru această temă. De această dată, întrebările nu mai rămân pur şi simplu în aer. Specialişti în economie, analişti şi jurnalişti de la Ziarul BURSA au făcut un efort uriaş pentru ca, în absenţa unor răspunsuri ale Guvernului, să le ofere cititorilor, opiniei publice şi partidelor politice o serie de informaţii vitale, care pot fi utile pentru a înţelege unde se află economia României în prezent şi ce trebuie făcut în viitor. De aceea, mă aştept ca ediţia de faţă să prezinte interes atât pentru cititori cât şi pentru formaţiunile politice care se pregătesc de alegeri.

Şi, acum, câteva concluzii, dar nu înainte de a risca o afirmaţie gravă. Şi anume că cea mai mare vulnerabilitate a economiei şi respectiv a societăţii româneşti este că această ţară nu dispune de instrumentele necesare - iar dacă dispune, nu le-a activat - pentru a măsura, într-un mod cât de cât exact, performanţele şi contraperformanţele în diferite domenii. Fără a-i scuza pe guvernanţi, trebuie să recunosc că, în absenţa instrumentelor necesare, le este greu şi uneori imposibil ca, la anumite capitole, să ofere răspunsuri exacte unor întrebări legitime. Nu este deci de mirare că, în ciuda eforturilor deosebite făcute de jurnaliştii şi analiştii Ziarului BURSA, răspunsul la unele întrebări este grevat de un anumit nivel al aproximaţiei.

Referitor la dinamica inflaţiei, tema cheie pentru orice persoană care încearcă să anticipeze evoluţia României şi să prevină efectele negative, tot ceea ce am putut afla este că, în esenţă, în cazul unui stat cum este al nostru, pentru moment cel puţin, nivelul inflaţiei depinde, permanent, în principal de doi factori, respectiv de preţul petrolului şi de preţul alimentelor şi, conjunctural, de impactul Brexit-ului. Cam puţin. Dar dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că, pe termen scurt, mediu şi lung, sub aspectul acestui indicator al inflaţiei, România este destul de vulnerabilă. O strategie coerentă de gestionare a ţării ar trebui să conducă la ideea că un control mai bun al inflaţiei nu s-ar putea face decât printr-o dezvoltare accelerată a industriei, comerţului şi serviciilor, astfel încât cei trei factori aleatorii enumeraţi mai sus să îşi diminueze importanţa şi ponderea. Din această perspectivă, partidele politice ar putea face ceva.

Problema şomajului este extrem de spinoasă în România. Experţii spun că şomajul a crescut. Cifrele oferite de Institutul Naţional de Statistică sunt însă optimiste, în sensul că plasează şomajul la 6,1%. Dar nu putem avea o panoramă exactă asupra fenomenului. De ce? Pentru că nu sunt contabilizaţi o bună parte dintre şomeri. Mă refer la cei neînscrişi, în mod oficial, în această categorie. După cum se ştie, persoanele care nu mai primesc ajutor de şomaj pentru că au depăşit termenul în care puteau beneficia de el nu mai sunt cuprinse în statistici. Pe de altă parte, sunt destul de mulţi români care lucrează la negru. Ei ar putea trece drept şomeri, dar nu sunt şomeri. În fine, statistica este alterată şi de uriaşul număr de români aflaţi în străinătate, dintre care unii muncesc, iar alţii nu. Probabil că mai relevantă şi mai exactă este o altă cifă, cea reprezentată de românii care, în mod oficial, lucrează. În primul trimestru, au fost 8.249.687 persoane. Şi totuşi nici acest număr nu e concludent, decât în măsura în care poate fi adăugat numărul persoanelor care lucrează la negru. Apoi, pentru a afla şomajul, ar fi necesar să scădem cifra de mai sus, plus cifra necunoscută, din numărul total al românilor apţi de muncă. O operaţiune imposibilă în condiţiile în care totuşi nu ştim, decât cu aproximaţie, câţi români se află în ţară şi câţi de află în afara ţării.

Am mai încercat să aflăm de la Guvern rapunsuri privind starea pădurilor şi starea terenurilor. Din nou, au fost solicitări cărora nu li s-a putut da un răspuns. Ştim care este volumul lemnului tăiat, care s-a ridicat, în acest an, la 181 milioane metri cubi. O creştere a defrişărilor legale cu 1,36%. Nu ştim însă nimic despre defrişările ilegale. Şi după cum s-a demonstrat, o bună parte din masa lemnoasă rezultată din defrişări ilegale este preluată, tot ilegal, de industria prelucrătoare, a cărei pondere este reprezentată de societăţi cu capital străin. În special austriac. Despre pământ, de asemenea, nu se ştiu prea multe, întrucât nici până azi nu a fost finalizat planul cadastral. Se estimează că peste 50% dintre terenuri nu sunt înregistrate. Se estimează, de asemenea, că aproape un milion de hectare sunt nefolosite şi tot cam atâtea sunt necultivate. În timp ce Ministerul Agriculturii este incapabil să ofere informaţii precise, există un ONG, Eco Ruralis, care a făcut o serie de estimări, estimări neconfirmate însă oficial. În linii mari, se presupune că 40% dintre terenurile agricole nu mai aparţin românilor. În privinţa pădurilor, nu există nici măcar o estimare, exceptând detalii cum ar fi acela că Ikea a reuşit să achiziţioneze 46.700 de hectare.

Pentru orice partid politic şi pentru orice cetăţean este important să ştie care este raportul dintre capitalul autohton şi capitalul străin. Motivul este simplu. De regulă, capitalul străin este mult mai volatil decât capitalul autohton. Şi este mult mai speculativ. De aceea, fiecare stat încearcă pe de o parte să încurajeze investiţiile străine, pe de altă parte să consolideze investiţiile naţionale. Şi astfel, între cele două tipuri de capital se creează un raport optim. Se observă, din această perspectiva, că statele puternice au politici naţionale, în timp ce statele slabe sunt mai tentate să cadă în păcatul globalismului. Conform analistului Ionel Blănculescu, 80% din capitalul existent în România este străin. Capitaliştii autohtoni au o pondere de doar 20%. Alte statistici, mai optimiste, vorbesc despre paritate. Dar două informaţii sunt certe. Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă 90% din companiile active din România şi ele aparţin, în general, cetăţenilor acestei ţări. În ceea ce priveşte marii contribuabili, din primele o sută de firme, doar trei sunt româneşti. Cu toate acestea, sub formă de impozite şi taxe, raportul se inversează. O pondere covărşitor de mare o au, din această perspectivă, firmele cu capital românesc. Ceea ce înseamnă că, pentru partidele care doresc să le propună alegătorilor politici naţionale, este vital să caute soluţii pentru a încuraja dezvoltarea capitalului autohton pe de o parte, şi pe de altă parte pentru a determina societăţile străine şi în special multinaţionalele să îşi stabilească sediul principal în România, astfel încât impozitul pe profit să se verse aici.

Alte capitole interesante vizează piaţa imobiliară, care înregistrează o revenire pe cât de spectaculoasă, pe atât de vulnerabilă, întrucât, din nou, am putea asista la "efectul de balon", sau comerţul cu amănuntul care şi el este un indicator important şi care, după ce a crescut în primele luni ale anului, probabil ca efect al scăderii TVA, în prezent, manifestă tendinţe de scădere. În fine, mult discutatele fonduri europene, accesate sau neaccesate. Din cele destinate perioadei 2014-2020, au fost accesate fonduri europene doar în proporţie de 1%. Premierul Dacian Cioloş susţine că este normal să fie aşa, accesările mai mari urmând să aibă loc în viitor. Pentru orice partid politic care doreşte să îşi lărgească segmentul de alegători fără a face demagogie este vital, chiar obligatoriu, să îşi prezinte propriile soluţii privind accesarea, în viitor, a fondurilor europene.

Această "excursie" prin starea economică a societăţii româneşti - căci, în absenţa unor cifre precise, e greu să îi spunem analiză - ne arată cât de vulnerabili suntem de fapt. Şi de ce unul dintre cele mai importante pariuri pe care le-ar putea câştiga sau pierde partidul care va prelua viitorul Executiv este acela de a face ca statistica să funcţioneze aşa cum trebuie. Dacă ştim că nu ştim şi de ce nu ştim ceea ce nu ştim, ar trebui să ştim cum să facem în viitor să ştim.

P. S. Acest editorial a apărut în Ziarul BURSA, în ediția specială "Redactor șef pentru o zi": S.R.Stănescu. Cuvântul editorului, semnat de Make, este următorul: "Lui Sorin Roşca Stănescu i-a plăcut propunerea mea să fie, pentru o zi, redactor şef al ziarului BURSA şi a tratat-o cu seriozitate: a participat la o şedinţă de redacţie, unde a venit pregătit, a lansat tema extrem de nimerită a acestei Ediţii speciale, a dezbătut pertinent cu ziariştii noştri subiectele întrebărilor, apoi, pe parcursul realizării, a citit articolele programate, a aprobat ilustraţia grafică şi punerea în pagină. Sorin Roşca Stănescu este, de câtva timp, politician, dar exerciţiul acesta, de la BURSA, i-a venit mănuşă - zecile de ani de jurnalism lasă urme adânci. Mulţumesc, Sorin Roşca Stănescu! Citiţi această Ediţie specială! Este utilă, este necesară."

Sorin Rosca Stanescu