Excomunicarea lui Erdogan!
Postat la: 08.06.2022 |
În plin război ruso-ucrainean, eveniment în care statele NATO și UE se implică din ce în ce mai mult, este lansat de peste ocean un scenariu incendiar. Eliminarea Turciei din NATO. Pentru început, sub forma unui balon de încercare, ridicat de la pământ de doi politicieni de top. Și, două zile mai târziu, Uniunea Europeană votează un raport, prin care Turcia în general și Erdogan în special sunt trași de ureche. Se resetează astfel NATO?
Nu există nicio prevedere în tratatul NATO prin care să se stabilească cum anume își poate pierde un stat calitatea de membru. Când un stat este primit în NATO, este necesară unanimitatea. Prin urmare, în ceea ce privește accederea în această organizație, dreptul de veto funcționează la parametri maximi. Cât privește însă eliminarea unui stat, un caz cu totul și cu totul fără precedent, nu există nicio normă care ar putea fi aplicată. Am putea să ne imaginăm că eventuala excludere a Turciei ar putea fi totuși consecința unui vot unanim în acest sens. E greu însă de presupus că o unanimitate ar putea fi obținută atât de ușor. Analiștii de peste ocean, care de câteva zile agită această temă, avansează și un al doilea scenariu. Și anume o decizie NATO conform căreia în cazul Turciei nu s-ar mai aplica faimosul articol 5 - „Toți pentru unul, unul pentru toți". Nemaibeneficiind de o asemenea prevedere, un stat, oricare ar fi el, nu mai are rost să rămână în NATO. Și în felul acesta, cred unii, Turcia ar putea fi împinsă afară. Dar cum s-a ajuns în această situație? Și cât de plauzibil este scenariul alungării Turciei din „paradisul" NATO?
Tensiunile dintre UE și Turcia și, respectiv, cu NATO, în special cu Statele Unite, s-au acumulat treptat. Relațiile cu Ankara au suferit o cotitură dramatică începând din iulie 2016, data loviturii de stat eșuate, care viza asasinarea lui Erdogan și instalarea la Ankara a unui nou regim. Este greu de prespus că Statele Unite nu au dispus de informații referitoare la iminența planului de asasinare. Cert este însă că demnitarii de la Washington nu au mișcat un deget pentru a-l preveni pe liderul turc. Și la fel de cert este că cel care i-a salvat viața și regimul, avertizând-l telefonic și oferindu-i toate detaliile necesare, a fost Vladimir Putin. Din momentul loviturii de stat eșuate, au apărut trei consecințe dramatice în relațiile Turciei din interiorul NATO, în special în relația bilaterală cu Washingtonul, în planul raporturilor cu Uniunea Europeană, unde Turcia așteaptă de decenii să fie primită, dar și în plan intern.
În plan intern, liderul de la Ankara a declanșat o vânătoare sângeroasă împotriva tuturor persoanelor bănuite că ar fi făcut parte din complot sau că ar fi putut deveni oponenți ai săi. Acest proces intern nu putea fi declanșat și desfășurat fără restricționarea severă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și a drepturilor democratice ale societății civile de a funcționa și coexista cu statul. Relația cu Statele Unite s-a deteriorat dramatic pe de-o parte fiindcă, temporar, regimul Erdogan a interzis decolarea și aterizarea bombadierelor Statelor Unite din baza militar de la Incirlik, iar pe de altă parte pentru că Washingtonul nu a răspuns presiunilor uriașe făcute de Erdogan, care a solicitat extrădarea faimosului cleric Fethullah Gülen, considerat a fi un cap al conspirației.
În trecut, acesta a fost unul dintre susținătorii lui Erdogan, dar, ulterior, relațiile lor s-au deteriorat, iar clericul a primit azil politic în Statele Unite. În prezent are 81 de ani, iar mișcarea islamistă Hizmet pe care a întemeiat-o dispune de o rețea uriașă de școli și ONG-uri răspândite în întreaga lume. Se estimează că 10% din populație îl susține. Autor a peste 40 de cărți, este o autoritate incontestabilă a lumii islamice. Întrucât Statele Unite au refuzat să îl predea pe cleric, Erdogan a ales la rândul său să cumpere armament performant nu de la americani, ci ce la ruși. O chestiune extrem de sensibilă, întrucât Turcia este stat NATO și nu unul oarecare. Are cea mai puternică armată din Europa, iar în ceea ce privește Marea Neagră, este garantul strâmtorilor, a navigației libere pe timp de pace și a navigației atent monitorizate în timp de război.
Dar ce i se impută Turciei, dincolo de recentul raport UE vizând restricționarea unor drepturi și libertăți? Și, desigur, dincolo de achizițiile de armament rusesc? După cum se știe, de curând și invocând pericolul pe care îl prezintă Federația Rusă pentru statele din proximitate, Suedia și Finlanda au solicitat primirea în NATO printr-o procedură de urgență. Iar lucrurile se mișcă în această direcție. Turcia însă poate bloca aderarea. Fructificându-și dreptul de veto. Motivele lui Erdogan sunt tot de natură politică. Ambele state susțin Partidul Muncitorilor din Kurdistan, care este perceput la Ankara drept o organizație teroristă. Din discuțiile avute până în prezent pe această temă, nu rezultă că vreuna dintre părți renunță la pozițiile inițiale. Pe acest fond, a apărut și controversa legată de eliminarea Turciei din rândul statelor NATO.
Și nu numai. Realitatea este că Turcia fie a închis ochii, fie a privit în altă parte atunci când Federația Rusă și-a concentrat forțele navale în Marea Neagră, creând practic o blocadă de-a lungul întregii coaste și perturbând astfel întreg traficul de mărfuri, ceea ce a însemnat generarea unor pierderi uriașe nu numai pentru statele riverane, ci și pentru toate statele care tranzitează prin Marea Neagră. Dacă nu este greu de deslușit contextul actualelor tensiuni dintre Turcia și statele NATO și, respectiv, dintre Turcia și UE, este imposibil de evaluat, cel puțin pentru moment, care ar putea fi consecințele pe termen scurt, mediu și lung ale transformării Turciei din amic în inamic. Din aliat în dușman.
Sorin Rosca Stanescu
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu