• Tweet

"Majoritatea populației nu înțelege ce se întâmplă cu adevărat. Și nici măcar nu înțelege că nu înțelege." Noam Chomsky.

Am un mare noroc. Acela că în momentul vieții în care mă aflu, îmi permit să citesc numai din plăcere. Mă reîntorc, deci, la aceleași cărți care, într-un fel m-au construit pe dinăuntru. De fapt, cărțile care au construit o întreagă generație care acum deranjează cumplit bandele de "corecți politic". Treaba lor.

Dar, cât de confortabil este avantajul de a nu citi din obligație! Mai ales că o bună parte din ceeace se scrie acum este un fals monstruos, justificat doar de câștigul material, sau de dobândirea statutului de slugă bine plătită a mai marilor zilei. Borges spunea că e mai greu să fii un bun cititor decât un bun scriitor. Poate, cititorii buni se deosebesc de ceilalți și prin faptul că recitesc. Cei maturi recitesc ca să descopere ceva nou, lucruri care le-a scăpat la prima citire. Așa am pățit eu cu Pascal. Îmi scăpase sensul unei ziceri a lui, anume că "Nimic nu ne place decât lupta, nu victoria" .

Și mai departe: "Ne place să vedem, în dispute, lupta dintre opinii, dar a contempla adevărul găsit, deloc." Parcă ar fi coborât între noi, pe pământ și vede, chiar în acest moment cum în acest război toată lumea vorbește cu imens entuziasm doar despre arme, și orice gând de pace lipsește cu desăvârșire. Văd toate astea și abia dacă mai pot scrie. Oricum n-are rost. Fiindcă văd, în orice parte m-aș întoarce doar ipocrizie, egoism și dorință de înavuțire. Doar cărțile ne pot salva, atâta timp cât nu vor veni "politically corecții" neomarxiști să ni le confiște din biblioteci pe cele pe care le vor considera periculoase pentru noua lor orânduire.

Prostul își bizuie existența numai pe "este". El n-a descoperit posibilul. Prostia este acea stare nativă, care se bazează pe evitarea cu orice preț, zi de zi, a primejdiilor. Niciodată nu vom găsi un prost care să fie preocupat de altceva, decât de liniștea falsei lui fericiri; a zilei de azi, a următorului week-end, a următoarei petreceri cu grătare.

Asigurarea unei trândăvii salvatoare, asta e cel mai important pentru ei. Un întreg popor se tînguiește, se plânge de scumpiri, de sărăcie, de pensii mici, dar nu face absolut nimic pentru a-și arăta indignarea. Asumarea unui risc, oricare ar fi el, e, practic, inexistentă. Dar, să nu ne mirăm: exact asta își doresc mai marii Lumii, mai marii politicii, mondiale și autohtone. Un "afară de timp" din care nu mai știm, ca popor, ca națiune culturală, politică, economică, să ieșim.

În treacăt fie spus, cu toate că Dumnezeu ne-a fericit cu genii sclipitoare, precum un Dragoș Anastasiu, de la "Arena leilor", veșnic în discuții de idei cu Guvernul României, sau marele Dragoș Damian de la Terapia, - doar două din multele genii cu care noi românii mai proști avem onoarea de a fi contemporani, și, uneori de a respira chiar același aer cu ei, -, două genii economico-sociolegice care au de atâta vreme soluțiile clare pentru țară, conducătorii noștri politici par că nu vor să audă și să pună în practică, din pură invidie și/sau răutate, nici o rezolvare de geniu venită de la acești corifei ai salvării neamului.

Și, - ceeace e și mai revoltător -, majoritatea așa-zișilor intelectuali publici, acești "boieri ai minții", cei de la care noi, mai proștii nației așteptăm idei care să ne salveze și să ne adune, pentru a le apăra. Pentru a NE apăra...
Prostia, grobianismul, violența, ignoranța aruncă un miros greu asupra populațiilor lumii. Însă, pare-se, de asta e nevoie. Când nu se mai scrie cu onestitate, când cei care vorbesc/scriu nu mai cred, nici ei că pot scrie onest, întâi față de ei și apoi față de cititori, atunci totul este pierdut. Tot ceeace numim valoare în scrisul mondial de câteva sute de ani are o bază solidă în ideea că există o onestitate intelectuală, așa cum spunea Shakespeare - "Fii sincer cu tine însuți!".

Mă întreb, așadar, cum va arăta în curînd jurnalismul și literatura română dacă ne gândim că tot ce se poate spune mai rău despre o operă literară sau jurnalistică este faptul că îi lipsește sinceritatea...
Mă uitam recent peste textul unui protest al unor mari scriitori din țara noastră, despre care nici o televiziune n-a dat nici măcar o știre de 20 de secunde. Atenționarea intelectualilor se referea la Institutul Cultural Român, la mari scriitori care sunt marginalizați, depunctați din interese politice josnice, mari personalității în viață, legende vii ale culturii române, considerați a fi, după noua grilă neomarxistă, politic incorecți.

O știre care ar fi imortalizat, prin protestul pe care l-ar fi descris, exact discuția despre zona de timp în care în România și-a jucat cartea părăsirii propriilor valori, care au creat această nație, atât de nenorocită, azi. Atunci, în lipsa de atenție generală a apărut "conceptul" de "listă de valori acceptate" și totul a început să se degradeze în România. Așa a început să-și facă apariția în cultură, răul absolut care i se poate întâmpla unui popor. Apariția unei "Liste de valori acceptate" a însemnat începutul distrugerii sufletului poporului Român.

"Lista de valori acceptate" - se spune în protestul amintit, inițiat de câțiva mari intelectuali români - a dlui H-R.Patapievici, autorul Omului recent o numește explicit „tablă de valori acceptate"! Să înțelegem că e un fel de tablă, ca cea biblică, a prorocului Moise? Deci, e vorba de o listă? Ca pe vremurile lui Stalin, Iosif Vissarionovici. „Valori acceptate"... de cine? Există în România post-decembristă vreo putere, una ocultă, poate, care acceptă sau respinge, depunctează, marginalizează unele valori ale culturii scrise ale naţiunii române? La scoate din manuale, din vitrinele librărilor, din biblioteci? Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit (de cine? - n.n.) «politic corect», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din «ţările progresiste» a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e «politic incorect».

Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului". „Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă (!), nu mai e prizată de intelectualii progresişti." „Din punct de vedere politic (?!), Eminescu pare a fi irecuperabil. Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit. Or, se ştie, supremul argument împotriva cuiva este sentinţa «eşti învechit». Iar cultura din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este «învechit» - adică să fie progresistă." (H.-R. Patapievici, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale, în Flacăra, nr. 1-2/ 2002).

Răspunsul la întrebarea lui Wittgenstein - dacă suntem siguri că gândirea pornește din cap, rămâne încă neclar, deocamdată. Dacă o credem pe Anais Nin, gândirea pleacă din sex. Ceeace rămâne un mister este de unde pornesc ideile unor oameni care aparent sunt inteligenți, dacă nu sunt chiar și figuri publice. Pare că nici din capul domniilor lor și nici dintr-un sex destul de slab precizat. Poate pornesc din burți și din osânza pomădată zilnic, în fața oglinzii, cu creme și alifii scumpe.

Un lucru care este cumva certificat este acela că mai bine comunici azi cu cărțile, cu lectura cărților bune, decât cu oamenii proști, cu sufletul pustiu.
Dar lucrurile sunt mult mai simple. Aceștia, cei care s-au născut în anii 50, 60, 70... îi deranjează pe mulți din "generațiile așteptate" (așa cum s-au autointitulat!), foarte tare. S-ar bucura să scape de ei și nici nu ascund asta. Dar nu-și permit s-o spună direct. Încă.

Le put mamele acelea, care au fumat, au luat aspirină, n-au făcut teste speciale și nici n-au născut sub ochii soților. Și care purtau orice haine, fără să analizeze materialele din care sunt făcute. Se țin de nas când află că s-a putut trăi și fără mii de medicamente, doar cu "Piramidon" și "Acalor", iar când cădeau cu trotinetele de lemn și își juleau genunchii lipeau pe rană cu scuipat frunze de patlagină. Vaaaai!, nu foloseau cotiere, genunchiere sau cască de protecție pe trotinetele de lemn, nici centuri de siguranță în mașină și iată că sunt în viață. Erau puține mașini și multe căruțe trase de cai de care se agățau, erau autobuse vechi, și aglomerate.

Au rezistat fără aer condiționat, au mâncat roșii și castraveți plini de praf, direct din grădină, au băut apă după toți prietenii lor, au împărțit cu ei guma de mestecat, direct „din gură", și nu s-au mai îmbolnăvit... Dar, mai ales, la școală nu li se vorbea despre identitatea de gen, despre masturbare, despre homosexuali șau lesbiene, LGBTQ sau altele asemenea. Iar dacă mai primeau două la palmă, sau profesoara mai striga la ei, nu se alegea cu dosar penal...

Cumva, pare că e timpul să li se facă felul acestor "oameni ai evului mediu". Prea mulți pe la biserici, prea mulți pupători de moaște! Cred că îi evaluează ca fiind prea mulți. Nu sunt, din păcate!

Încă din 1972 există ideea că valorile strică oamenii. În 72, Chester M. Pierce profesor de educație și psihiatrie la facultatea universității Harvard a lansat tema aceasta. "Fiecare copil din America intrând la școală la vârsta de 5 ani este bolnav mintal, deoarece vine la școală cu anumite atașamente față de părinții lui, față de țară, față de o credință într-o ființă supranaturală. Depinde de voi, învățătorii, să-i însănătoșiți pe acești copii, creînd copiii internaționali ai viitorului."

Astăzi lumea are 6,8 miliarde de oameni. Și ar putea crește până la aproximativ 9 miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficientă cu noile vaccinuri, cu asistența medicală, cu serviciile de sănătate și control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15%, spunea, mai ieri, Bill Gates

Până și marele J Cousteau, cel pe care îl iubeam copii fiind pentru extraordinarele lui călătorii, care aveau ca scop salvarea naturii, fost reprezentant UNESCO spune clar că "În scopul stabilizării populației lumii trebuie să eliminăm 350.000 de oameni pe zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie să-l spun, dar este la fel de rău să nu-l spun."

Dar până ce expirații se vor cere singuri la eutanasiere, scârbiți, precum Alain Delon, sau până ce "oamenii recenți" vor trece la verificarea cu "tabla de valori", din casă în casă, e bine să nu se uite câteva "amănunte". "Expirații" au trăit și sub Ceaușescu, simt imediat când cineva vrea să le fure libertatea. Ei au fost în genunchi și s-au ridicat. Au fost loviți și au rezistat. Au trăit printre cărți și chiar le-au citit. Cunosc limba română, și se descurcă fără aplicații. Știu ce e foamea, lipsa curentului electric, au fumat chiștoace și au băut doi-trei dintr-o cafea. Au mai fost trecuți la index, au mai fost obligați să-și uite valorile naționale, au fost supravegheați, bătuți sau chiar legați de calorifer cu cătușe prin birourile Securității. Doar așa, ca să se știe.

Octavian Hoandră