Nebunia pensiilor speciale. Cu ce se tratează ea?

• Tweet

Se intră în linie dreaptă. În sesiunea parlamentară gata convocată există intenția fermă de a se amputa pensiile speciale. Dar nebunia este totală. Pentru că o pensie e mai specială decât alta. Iar confuzia este în mod abil amplificată. Ce se va tăia și cum se va tăia va fi neconstituțional. Iar statul va pierde procese pe bandă rulantă. La capătul balamucului, se vor crea și mai multe nedreptăți. În această operațiune s-a pornit cu stângul.

Toate pensiile mai mari decât cele rezultate în baza principiului contributivității sunt pensii speciale. Deci e special tot ce rezultă fără plata impozitelor datorate statului. Indiferent cine sunt beneficiarii. Și indiferent din ce fonduri - și ele mai mult sau mai puțin speciale - sunt achitate respectivele pensii. Dar dacă toate pensiile de acest fel sunt speciale, pot fi ele tăiate? După opinia mea, nu. Și se va vedea că am dreptate.

Mai multe categorii socio-profesionale au dobândit de-a lungul timpului acest statut. Și, după scurgerea anilor de muncă, sute de mii de oameni au dobândit pensii speciale. Mai mici sau mai mari. Unele exagerat de mari. Nesimțite, în raport cu ceea ce obțin lunar cei mai mulți pensionari. Dar fiecare pensie specială, atunci când s-a acordat, a avut în spate două tipuri de raționament. Pe de-o parte, statul român a fost interesat să stimuleze anumite activități. Și pentru a atrage personal, a promis și a acordat în baza unor contracte pensii speciale. Cum este de pildă în cazul piloților. Și în general a personalului navigant. Statul a avut nevoie de ei, iar nevoia a născut necesitatea de a stimula financiar această activitate. Și polițiștii au pensii speciale. Pentru că statul a pornit de la premiza că acești oameni, prin natura muncii lor, își asumă nu numai riscuri, ci și o viață stresantă. Sau militarii. Sau chiar lucrătorii serviciilor secrete. Ca să nu mai vorbim de procurori și de judecători. Ca să atragă oameni cu un anumit nivel de competență și cu o anumită putere de dăruire, autoritatea statului român, indiferent cine s-a aflat la putere, a crezut de cuviință să facă pe seama celorlalți un sacrificiu. Și așa au apărut pensiile speciale. A fost un tip de raționament făcut cu capul în jos și cu picioarele în sus. Când era mult mai simplu ca oameni să primească pur și simplu salarii mai mari, proporționale cu sacrificiul pe care-l făceau, cu utilitatea socială a muncii lor, respectivele salarii să fie impozitate ca toate celealte, iar, la sfârșit pensiile să fie direct proporționale cu contribuțiile la bugetul statului, făcute de fiecare în parte pe parcursul anilor. În aceste condiții, din când în când, autoritățile statului ar fi putut ajusta, în funcție de circumstanțe și de nevoia de forță de muncă într-un domeniu sau altul, respectivele salarii, astfel încât, implicit, în timp, în mod natural, și pensiile ar fi putut fi ajustate. Era simplu, întrucât practic toate aceste categorii sunt reprezentate de bugetari. Acum s-a ajuns într-o fundătură.

Legal și mai ales constituțional nimeni nu poate tăia o pensie specială. Pentru că ea este un drept câștigat. Ca rezultat al unui contract dintre o persoană și o instutuție, oricare ar fi ea, a statului român. Un drept câștigat nu poate fi amputat retroactiv. Eventual o asemenea lege ar putea funcționa pentru viitor. Dar în niciun caz pentru actualii pensionari și nici măcar pentru actualii salariați. Legea pe care se căznește Parlamentul să o voteze în aceste zile va fi atacată - și pe bună dreptate - la Curtea Constituțională, iar prevederile ei vor fi anulate. Și oricum, așa cum s-a mai întâmplat, va fi atacată individual în instanțele de judecată, iar petenții vor obține câștig de cauză. Cu atât ai mult cu cât și judecătorii sunt în aceeași situație. Iar dacă judecătorii fac grevă pentru a se lupta pentru pensia lor, e ușor de imaginat cum se vor pronunța în instanță atunci când vor analiza cauze de acest fel. Și atunci cum se poate exprima altfel voința politică de a pune capăt pensiilor speciale?

Pentru ceea ce există în prezent, singura soluție legală, utilizată de altfel și în alte state, pentru a ajusta într-un mod echitabil veniturile unor pensionari, este instituirea unui impozit progresiv. Și chiar și acest impozit progresiv ar putea fi la limită aplicat în mod diferențiat în funcție de interesele și obligațiile pe care le are statul față de anumite categorii socio-profesionale. În paralel, pentru viitoarele generații de salariați, ar trebui reclădit sistemul de la iarbă. În sensul de a se stabili pur și simplu salarii corespunzătoare eforturilor și riscurilor pe care și le asumă anumite categorii de oameni și, de asemenea, conform cu valoarea socială a unei activități sau a alteia. Iar aceste salarii ar urma din capul locului să fie supuse impozitării. Pensiile vor decurge apoi în mod firesc în baza principiului contributivității, aplicat fără excepție tuturor salariaților, indiferent în ce domeniu lucrează. În felul acesta, nici nu ar mai fi nevoie de supraviețuirea unor case speciale de pensii, ferite de controlul public.

Sorin Rosca Stanescu