• Tweet

Miercuri, 16 februarie, urma să aibă loc, conform anunțurilor oficiale CIA plus NATO, declanșarea războiului clasic împotriva Ucrainei. Oficiali ai Federației Ruse au negat anterior această intenție, iar ulterior au comunicat ironic că războaiele nu se fac miercuri. Azi expiră o nouă dată în care războiul a fost declarat iminent. De către SUA și aliații ei. Deși, din nou, verbal și în scris oficialii de la Kremlin infirmă categoric asemenea ipoteză. Deci războiul se amână. Până când? Până la calendele grecești? Și de ce se intensifică între timp provocările sub steag fals?

Provocările sub steag fals sunt definite de către strategii militari drept acte ostile, săvârșite de o tabără, sub aparența că ar fi fost săvâșite de tabăra rivală. Ele reprezintă practic invitații la declanșarea unor ostilități în toată legea. Sub forma unor represalii. Desigur, dacă cei vizați mușcă momeala. Care este în acest caz momeala?

Cea mai dens populată regiune a Ucrainei este Donbasul. Și cea mai industrializată totodată. Și cea mai bogată în resurse de cărbune. În Donbas există două mari orașe, Donețk și Lugansk, care au dat semnalul creării unei zone așa-zis autonome. Separată prin voința populației, dar și în urma unor manevre ale Moscovei, de restul Ucrainei. Și cu un statut cvasi-recunoscut internațional, într-un fel asemănător celui al Transnistriei. Este un așa-numit spațiu fierbinte, protejat de Federația Rusă și care oricând poate inflama o zonă geografică mult mai întinsă. Totuși, în Donbas, deși 75% din populație a decis ca limba oficială să fie cea rusă, etnici ruși sunt doar 38,50%. În aceste zile vedem cum convoaie întregi de refugiați de etnie rusă din Donbas o iau la sănătoasa. Spre Est, nu spre Vest. Adică spre Rusia. De ce? Pentru că, încet-încet, în această țară a nimănui se declanșează prăpădul. Se trage din ce în ce mai puternic cu armament ușor, dar și cu armament greu. Sunt raportate victime. Presupun că, dacă acești oameni fug în Rusia, nu se duc în direcția din care se trage. Ci în direcția diametral opusă. Ceea ce înseamnă că provocările sunt puse la cale, într-un fel sau altul, de către Ucraina. Sub steag fals. Neasumate oficial. De aceea populația fuge în direcția opusă.

Până în prezent, în ciuda avalanșei de infomații alarmiste, care devoalează, vezi Doamne, o puzderie de manevre belicoase ale Federației Ruse, desfășurate pe pământ, în aer, în spațiul electronic, pe frontul invizibil al spionilor și al agenților de influență, dar chiar și în cosmos, prin „orbirea" unor sateliți plasați acolo de Elon Musk, Federația Rusă nu a tras nici măcar un glonț în spațiul ucrainean. Și așa cum presupun, nici în Donbas. Care în mod real este un spațiu al nimănui. În schimb s-au tras cartușe și obuze din cealaltă direcție. Ceea ce înseamnă că provocările împotriva Federației Ruse sporesc ca intensitate.

Cine face aceste provocări și ce interes are? Menținând o stare de tensiune sau chiar crescând tensiunea între cele două state, aparent Ucraina are de câștigat. Ea își consolidează astfel poziția sau cel puțin așa crede, de partener de facto al statelor NATO. Și, în consecință, statul ucrainean primește oficial și neoficial ajutoare din ce în ce mai masive. În bani și în echipament militar. Faptul că zi de zi suntem anunțați cum militari NATO se deplasează spre Vest cu intenția ca, la nevoie, să părăsească Ucraina, faptul că se mută sau se golesc ambasade din Kiev, iar cetățenii altor state sunt avertizați că e timpul să-și facă bagajele, nu trebuie să înșele pe nimeni. Dimpotrivă. Acum devine evident că NATO, sub bagheta SUA, s-a implicat militar în Ucraina, alimentând atât nemulțumirile, cât și reacțiile Moscovei.

Cine are de câștigat din modul în care se pot derula evenimentele în această zonă incandescentă a continentului european? Pentru a răspunde, apelăm la o imagine vizuală. La o stea cu cinci colțuri. Rusia, Statele Unite, Germania, China și Turcia. Aceștia sunt jucătorii principali. Desigur, există și jucători importanți, dar secundari, cum este Republica Franceză. Trebuie luate în calcul două ipoteze mari și late.

Prima ipoteză: Vladimir Putin cedează nervos și declanșează atacul militar clasic împotriva Ucrainei, confirmând astfel nenumăratele preziceri ale taberei adverse. În această ipoteză, câștigă Statele Unite financiar, întrucât blochează cu desăvârșire exportul gazului rusesc în Europa, înlocuindu-l cu gazele lichefiate, iar sub aspect geostrategic, întrucât își subordonează astfel Europa și anulează hegemonia Germaniei asupra continentului. În plan intern, Biden are de câștigat. Iar Federația Rusă, în ipoteza în care ocupă Ucraina, se încarcă cu o notă de plată pe care nu o poate duce. În schimb, Putin va trece drept un întregitor de neam și de țară. Și va rămâne șef pe viață, ca și omologul său chinez. Și fiindcă vorbim despre China, într-un asemenea scenariu, parteneriatul consolidat economic, strategic, militar cu Federația Rusă va deveni extrem de puternic, creându-se astfel un pol de putere alternativ, la cel constituit între Statele Unite și UE.

A doua ipoteză: Rusia nu atacă militar Ucraina, așa cum cred cei mai mulți experți cu capul pe umeri. În această situație, Satele Unite nu au niciun fel de argument pentru a arunca în aer Nord Stream 2. Gazele rusești vor curge către Europa Centrală și de Vest, iar statele din nucleul dur vor continua să-l achiziționeze la prețuri care le avantajează în raport cu statele din Europa Centrală și de Est, mai puțin Ungaria, care a bătut palma cu Putin. Germania, în tandem cu Franța vor rămâne hegemonii Europei și se vor distanța în continuare de Statele Unite. Joe Biden va rămâne cu buza umflată atunci când va privi către Europa. Dar președintelui SUA i se vor umfla obrăjorii atunci când își va întoarce fața către Beijing și va constata că polul de putere alternativ Rusia-China bate pasul pe loc.

În tot acest timp, Turcia va baleia între Federația Rusă, NATO și Statele Unite. Dacă nu va exista un conflict, Erdogan este amenințat să rămână într-un șpagat politic. Și va încerca în această situație să deseneze nu un imperiu european, așa cum își dorește, adică de la Bosfor încoace, ci vechiul imperiu asiatic, eventual chiar islamic, adică de la Bosfor încolo. Din toate motivele enumerate mai sus, este extrem de interesant să urmărim în continuare provocările sub steag străin și modul în care evoluează steaua cu cinci colțuri. 

Sorin Rosca Stanescu