Războiul în cheia energetică

Postat la: 20.03.2022 |

Războiul în cheia energetică

Statele Unite au generat, legat de războiul din Ucraina, o situație aparent fără ieșire. Sub aspect energetic. Embargoul la care a fost supusă Federația Rusă blochează, mai devreme sau mai târziu, cu desăvârșire importurile de gaze din Rusia ale UE. UE devine dependentă de Statele Unite, care pot oferi gaze lichefiate. Dar nu în cantitate suficientă. Și, astfel, se generează o criză aparent fără ieșire.

Niciodată până în prezent, în întreaga istorie, un stat nu a fost supus unor sancțiuni economice de anvergura celor pe care le suportă Federația Rusă. Cea mai dură pedeapsă vizează exporturile de gaze și petrol, pe cale de a fi în totalitate blocate la nivel european. În felul acesta, UE în general și Germania în special ar putea fi domesticite de către Washington pentru mulți ani de aici încolo. Cu o singură condiție însă. Ca nevoia energetică creată prin embargo să poată fi satisfăcută. Numai că, în prezent, nu există cantități atât de mari de gaze lichefiate. În aceste condiții, America se îndreaptă către alte surse. Și intră într-un veritabil cerc vicios.

De ce este sancționat regimul Putin? Și, implicit Federația Rusă? Pentru că, spun americanii, este un dictator, un agresor și un criminal de război. Și, țaca-paca, conductele care alimentează Europa de Vest sunt tăiate. Dacă America nu are suficiente gaze lichefiate pentru a acoperi nevoile UE, atunci la ce alte rezerve se mai poate face apel? Soluțiile sunt limitate. Exporturi energetice masive, de natură să le înlocuiască pe cele rusești, nu pot fi făcute decât de către Arabia Saudită, Iran și Venezuela. Atenție însă. Înainte de a dezbate fondul acestei probleme, trebuie să reținem că o foame energetică încă și mai mare mistuie China. Mega-puterea economică, somată ultimativ și în mod repetat de către Statele Unite, ca nu care cumva să încalce embargoul, în special cel energetic, impus Federației Ruse. Și, iată, începe probabil cel mai mare dans din istorie, care, la nivel global, poate schimba literalmente axa pământului.

Saudiții nici măcar nu au răspuns la telefonul dat în acest sens de mai marii Casei Albe. Au ignorat cu desăvârșire Statele Unite. De ce? Pentru că, din 2018, prințul moștenitor Mohammed bin Salman este acuzat de Washington pentru asasinarea unui jurnalist. Iar ditamai prințul moștenitor, omul care ține în mână uriașul robinet de gaze și petrol, este țintă a Statelor Unite. Și cu uriașe bunuri și fonduri financiare sechestrate. În disperare de cauză, și-a făcut delegație la saudiți, practic peste noapte, Boris Johnson, premierul Marii Britanii. A plecat și s-a întors cu mâna goală. Saudiții sunt supărați și pentru faptul că Occidentul nu îi ajută în niciun fel în conflictul deschis cu Yemenul. Așa că probabil le vor vinde chinezilor 25% din uriașa lor producție. Și, atenție, s-ar putea să o facă pe yuani. Nu pe dolari. Ceea ce ar arunca în aer uriașa piață a petrodolarilor. Numai că dolarul este încă puternic, acceptat și utilizat la nivel global, tocmai datorită faptului că cele mai multe tranzacții energetice se fac în dolari. Putem asista deci la apusul supremației monedei americane. Cu consecințele de rigoare.

Deci energie nu mai poate fi cumpărată de la Federația Rusă, condusă de un dictator, nu poate fi achiziționată nici din regatul Saudit, pentru că prințul moștentor este pus la index și, la rândul său, a pus la index Statele Unite. Și atunci ce ne facem? La cine mai poate apela așa-zisa lume liberă? La Venezuela. La Mazuro. La un regim taxat drept criminal și evident dictatorial de către Statele Unite și UE. E greu de presupus că un asemena compromis va putea fi realizat. Venezuela pare mult mai dispusă să le ofere energie chinezilor, care îi acordă lui Mazuro susținere politică. Și mai rămâne în joc Iranul. Dar nici regimul de la Teheran nu este pe placul Statelor Unite și UE. Dimpotrivă. Și, în plus, tratatul atomic care exista a fost aruncat în aer de Trump. Iar Iranul este oficial, cel puțin, supus unui embargo internațional la fel de dur ca cel impus Federației Ruse.

Și uite așa prețul energiei s-a dus în sus. La 140 de dolari barilul. Este cel mai scump preț plătit în ultimii opt ani. Riscul cel mai evident este ca planeta să fie aruncată, cu excepția câtorva state, într-o criză economică de mari proporții. Și foarte greu, dacă nu care cumva imposibil de gestionat în următorii ani.

Dacă Statele Unite, sub aspect energetic, stau cât de câ confortabil, dacă își permit să importe de patru ori mai puțină energie decât în trecut, adică doar 500.000 de barili pe zi, nu același lucru se poate spune despre Uniunea Europeană, pe care Washingtonul a deconectat-o de la conductele rusești, nefiind însă în măsură, în baza principiului vaselor comunicante, să descarce în porturile europene suficent de multe gaze lichefiate, pentru a asigura funcționarea motoarelor economice europene.

Dar și Federația Rusă este în mare dificultate. Mai mare chiar decât Europa. Ce va face cu gazele și cu petrolul disponibile? Le va exporta în China, cu care a încheiat un parteneriat economic? Ușor de spus, greu de făcut. Vor trece ani de zile până când vor putea fi instalate, pe o distanță de mii de kilometri, magistralele indispensabile transportului energetic. Și, până atunci, Beijingul dă în clocot, pentru că foamea sa energetică este aprigă și crește direct proporțional cu avântul economic. Și, dând în clocot, s-ar putea să vedem cum se dinamitează practic din interior întreaga economie la nivel global. Ca să nu mai vorbim de ce s-ar întâmpla dacă, în loc să i se pună capăt, războiul din Ucraina s-ar extinde și către Europa de Est.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Războiul în cheia energetică

Postat la: 20.03.2022 |

0

Statele Unite au generat, legat de războiul din Ucraina, o situație aparent fără ieșire. Sub aspect energetic. Embargoul la care a fost supusă Federația Rusă blochează, mai devreme sau mai târziu, cu desăvârșire importurile de gaze din Rusia ale UE. UE devine dependentă de Statele Unite, care pot oferi gaze lichefiate. Dar nu în cantitate suficientă. Și, astfel, se generează o criză aparent fără ieșire.

Niciodată până în prezent, în întreaga istorie, un stat nu a fost supus unor sancțiuni economice de anvergura celor pe care le suportă Federația Rusă. Cea mai dură pedeapsă vizează exporturile de gaze și petrol, pe cale de a fi în totalitate blocate la nivel european. În felul acesta, UE în general și Germania în special ar putea fi domesticite de către Washington pentru mulți ani de aici încolo. Cu o singură condiție însă. Ca nevoia energetică creată prin embargo să poată fi satisfăcută. Numai că, în prezent, nu există cantități atât de mari de gaze lichefiate. În aceste condiții, America se îndreaptă către alte surse. Și intră într-un veritabil cerc vicios.

De ce este sancționat regimul Putin? Și, implicit Federația Rusă? Pentru că, spun americanii, este un dictator, un agresor și un criminal de război. Și, țaca-paca, conductele care alimentează Europa de Vest sunt tăiate. Dacă America nu are suficiente gaze lichefiate pentru a acoperi nevoile UE, atunci la ce alte rezerve se mai poate face apel? Soluțiile sunt limitate. Exporturi energetice masive, de natură să le înlocuiască pe cele rusești, nu pot fi făcute decât de către Arabia Saudită, Iran și Venezuela. Atenție însă. Înainte de a dezbate fondul acestei probleme, trebuie să reținem că o foame energetică încă și mai mare mistuie China. Mega-puterea economică, somată ultimativ și în mod repetat de către Statele Unite, ca nu care cumva să încalce embargoul, în special cel energetic, impus Federației Ruse. Și, iată, începe probabil cel mai mare dans din istorie, care, la nivel global, poate schimba literalmente axa pământului.

Saudiții nici măcar nu au răspuns la telefonul dat în acest sens de mai marii Casei Albe. Au ignorat cu desăvârșire Statele Unite. De ce? Pentru că, din 2018, prințul moștenitor Mohammed bin Salman este acuzat de Washington pentru asasinarea unui jurnalist. Iar ditamai prințul moștenitor, omul care ține în mână uriașul robinet de gaze și petrol, este țintă a Statelor Unite. Și cu uriașe bunuri și fonduri financiare sechestrate. În disperare de cauză, și-a făcut delegație la saudiți, practic peste noapte, Boris Johnson, premierul Marii Britanii. A plecat și s-a întors cu mâna goală. Saudiții sunt supărați și pentru faptul că Occidentul nu îi ajută în niciun fel în conflictul deschis cu Yemenul. Așa că probabil le vor vinde chinezilor 25% din uriașa lor producție. Și, atenție, s-ar putea să o facă pe yuani. Nu pe dolari. Ceea ce ar arunca în aer uriașa piață a petrodolarilor. Numai că dolarul este încă puternic, acceptat și utilizat la nivel global, tocmai datorită faptului că cele mai multe tranzacții energetice se fac în dolari. Putem asista deci la apusul supremației monedei americane. Cu consecințele de rigoare.

Deci energie nu mai poate fi cumpărată de la Federația Rusă, condusă de un dictator, nu poate fi achiziționată nici din regatul Saudit, pentru că prințul moștentor este pus la index și, la rândul său, a pus la index Statele Unite. Și atunci ce ne facem? La cine mai poate apela așa-zisa lume liberă? La Venezuela. La Mazuro. La un regim taxat drept criminal și evident dictatorial de către Statele Unite și UE. E greu de presupus că un asemena compromis va putea fi realizat. Venezuela pare mult mai dispusă să le ofere energie chinezilor, care îi acordă lui Mazuro susținere politică. Și mai rămâne în joc Iranul. Dar nici regimul de la Teheran nu este pe placul Statelor Unite și UE. Dimpotrivă. Și, în plus, tratatul atomic care exista a fost aruncat în aer de Trump. Iar Iranul este oficial, cel puțin, supus unui embargo internațional la fel de dur ca cel impus Federației Ruse.

Și uite așa prețul energiei s-a dus în sus. La 140 de dolari barilul. Este cel mai scump preț plătit în ultimii opt ani. Riscul cel mai evident este ca planeta să fie aruncată, cu excepția câtorva state, într-o criză economică de mari proporții. Și foarte greu, dacă nu care cumva imposibil de gestionat în următorii ani.

Dacă Statele Unite, sub aspect energetic, stau cât de câ confortabil, dacă își permit să importe de patru ori mai puțină energie decât în trecut, adică doar 500.000 de barili pe zi, nu același lucru se poate spune despre Uniunea Europeană, pe care Washingtonul a deconectat-o de la conductele rusești, nefiind însă în măsură, în baza principiului vaselor comunicante, să descarce în porturile europene suficent de multe gaze lichefiate, pentru a asigura funcționarea motoarelor economice europene.

Dar și Federația Rusă este în mare dificultate. Mai mare chiar decât Europa. Ce va face cu gazele și cu petrolul disponibile? Le va exporta în China, cu care a încheiat un parteneriat economic? Ușor de spus, greu de făcut. Vor trece ani de zile până când vor putea fi instalate, pe o distanță de mii de kilometri, magistralele indispensabile transportului energetic. Și, până atunci, Beijingul dă în clocot, pentru că foamea sa energetică este aprigă și crește direct proporțional cu avântul economic. Și, dând în clocot, s-ar putea să vedem cum se dinamitează practic din interior întreaga economie la nivel global. Ca să nu mai vorbim de ce s-ar întâmpla dacă, în loc să i se pună capăt, războiul din Ucraina s-ar extinde și către Europa de Est.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE