Statul a fost prejudiciat cu până la 30 de miliarde de lei în scandalul ROBOR
Postat la: 13.06.2026 |
Scandalul privind manipularea ROBOR nu ar trebui privit doar prin prisma creditelor luate de populație sau de companii, ci și din perspectiva statului român, care, în ultimii ani, s-a împrumutat masiv în lei, inclusiv prin instrumente financiare cu dobândă variabilă.
În cazul în care manipularea ROBOR constatată de Consiliul Concurenței a dus la umflarea indicelui cu unul sau două puncte procentuale, prejudiciul suportat de statul român ar putea ajunge la sume uriașe: între 10 și 15 miliarde de lei în scenariul unei majorări artificiale de un punct procentual și între 20 și 30 de miliarde de lei în scenariul unei majorări de două puncte procentuale.
Consiliul Concurenței a amendat 10 bănci cu 3,73 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 710 milioane de euro, pentru încălcarea normelor de concurență în legătură cu procedura de stabilire a ROBOR. Autoritatea de concurență a susținut că băncile și-ar fi coordonat comportamentul prin schimburi de informații confidențiale și strategice în timpul fixingului ROBOR. Decizia nu este definitivă, iar mai multe bănci au anunțat deja că o vor contesta în instanță.
Din 2019 încoace, statul român a contractat împrumuturi masive în lei, atât direct de la bănci, cât și prin emisiuni de titluri de stat, precum Tezaur, Fidelis sau obligațiuni de stat. Unele dintre aceste instrumente au fost listate la bursă, iar o parte importantă a datoriei publice are dobândă variabilă.
O fracțiune semnificativă a acestor împrumuturi are dobândă calculată după formula ROBOR plus marjă, conform datelor Ministerului Finanțelor și strategiile de administrare a datoriei publice, potrivit cărora ponderea datoriei de stat cu dobândă variabilă se situează, de regulă, între 10% și 18% din total.
Dacă ROBOR a fost umflat artificial, statul nu a fost doar un spectator al scandalului, ci una dintre victimele financiare ale acestuia.
Manipularea ROBOR, sancționată deja de Consiliul Concurenței cu amendă de 710 milioane de euro, a cauzat și statului român, iar nu numai consumatorilor, un prejudiciu ce se cere reparat.
În perioada 2018-2026, datoria publică guvernamentală medie a fost de aproximativ 700-850 de miliarde de lei, în condițiile în care aceasta ar fi crescut de la aproximativ 350-400 de miliarde de lei în 2018 la peste 1.130 de miliarde de lei în 2026.
Pornind de la o pondere medie de 15% a împrumuturilor și titlurilor de stat cu dobândă variabilă, se estimează un sold mediu variabil de 105–130 de miliarde de lei. Suma de 120 de miliarde de lei poate fi utilizată ca medie conservatoare.
Pentru perioada ianuarie 2018 – iunie 2026, adică aproximativ 8 ani și jumătate, sunt două scenarii principale.
În primul scenariu, dacă ROBOR ar fi fost umflat artificial cu un punct procentual, prejudiciul direct al statului ar fi fost de aproximativ 1,2 miliarde de lei pe an, adică 10–10,5 miliarde de lei pe întreaga perioadă.
În al doilea scenariu, dacă umflarea ROBOR ar fi fost de două puncte procentuale, prejudiciul direct s-ar ridica la aproximativ 2,4 miliarde de lei pe an, respectiv 20–21 de miliarde de lei în total.
În 2026, suma de 228 de miliarde de lei a fost „captivă” în contracte și titluri de stat cu dobândă variabilă stabilită pe baza ROBOR.
Pe lângă prejudiciul direct, calculat pe împrumuturile legate explicit de ROBOR, vorbim și despre un prejudiciu indirect. Acesta a apărut prin influența ROBOR asupra pieței financiare, asupra randamentelor cerute de investitori și asupra costurilor de refinanțare ale statului.
Inclusiv pe partea de împrumuturi și titluri de stat cu dobândă fixă, efectul unui ROBOR crescut artificial s-ar fi putut transfera în randamente mai mari cerute de creditori și, implicit, în costuri mai ridicate pentru bugetul public.
Acest prejudiciu este mai greu de cuantificat exact. Efectul indirect ar putea adăuga câteva miliarde de lei la nota totală.
Astfel, prejudiciul total pentru stat ar putea ajunge la 12–15 miliarde de lei în scenariul unei majorări artificiale de un punct procentual și la 24–30 de miliarde de lei în scenariul unei majorări de două puncte procentuale.
Dacă statul român a fost prejudiciat prin costuri de finanțare mai mari, ar trebui să acționeze pentru recuperarea banilor.
Acum priviți, cruciți-vă, întrebați-vă ce s-ar fi putut face cu aceste mormane de bani și fiți siguri că actuala putere nu va cere acești bani nici într-un milion de ani de la bănci.
Astfel, scandalul ROBOR poate viza nu doar eventualele procese ale consumatorilor sau companiilor care au avut credite legate de ROBOR, ci și posibilitatea ca statul însuși să se considere parte prejudiciată.
Pe de altă parte, băncile sancționate au respins acuzațiile Consiliului Concurenței și au anunțat că vor contesta decizia. Instituțiile bancare susțin, în esență, că procedura de stabilire a ROBOR se desfășura într-un cadru reglementat și supravegheat, iar unele dintre ele au invocat faptul că au acționat în baza regulilor aplicabile pieței monetare interbancare.
Gheorghe Piperea
-
PORTOCALIUL PARALIZAT!
Iranul pune condiții draconice Statelor Unite ale Israelului pentru incetarea conflictului. Iranul considera ca razboiul ...
-
"Sfat" pentru Putin: „Aici se află una dintre lecțiile creșterii și descreșterii imperiilor"
E nevoie de inițiative diplomatice capabile sa opreasca razboiul și sa permita construirea unei paci durabile. Escaladar ...
-
Si va fi razboi cum nu a mai fost pana acum!
Pentru cei care nu ințeleg sistemul politic israelian, voi explica lucrurile clar: Netanyahu a obținut ceea ce iși dorea ...
-
Retragerea NATO la frontierele din 1997 și propunerea lui Viktor Orban la șefia ONU!
Va amintiți ca, in anul 2022 și incepand din acel an, am dezbatut de mai multe ori cererile formulate, in mod formal sau ...
-
Cum a ajuns Universitatea din Iași plantația clanului Toader
Tudorel Toader zis Bubosul, a fost vreme de 12 ani decanul Facultații de Drept a Universitații Alexandru Ioan Cuza (UAIC ...
-
Civilizația care se clatină. Avertismentul pe care Europa n-a vrut să-l audă
Tot mai multe discursuri... Tot mai agramate și sarace, cultural. E semn clar ca in 50 de ani e posibil sa ajungem la i ...
-
Foarte departe de noi și de puterea noastră de decizie, începe negocierea secvențială privind Noua Ordine Internațională
Asta e, trebuie sa ne resemnam ca marile jocuri de putere au inceput sa fie negociate de mai mult timp intre super-puter ...
-
Asta așa, la spartul târgului...
A scris un consilier prezidențial o opinie in care a afirmat ca naziștii au fost socialiști. Babaiatuleeeeeee... s-a umf ...
-
STATUL GLOBAL UNIC: PACE PRIN „SĂNĂTATE”
Cine sunt dușmanii statului mondial unic este limpede și a fost de la inceput. În faimosul lui tom, „The Sec ...
-
Operațiunea psihologică numită Călin Georgescu e gândită la Ierusalim!
Acum ca avem dovada ca partidul lui George Simion e pilotat de consilierii lui Netanyahu, putem sa exprimam mai cu incre ...
-
Ce caută șefulul sistemului în ciberspațiu
Nu poți sa te lupți cu sistemul cand ești șeful sistemului, da? Nicușor Dan a recunoscut oficial ca este șeful sistemulu ...
-
Pablo Lulea Escobar sau când porcăria devine "artă politică"
Exista oameni care intra in politica pe ușa din fața, oameni care intra pe ușa din dos și oameni care, dupa o viața de i ...
-
Bulgaria ne-a predat o lecție exact în ziua din care avem guvern legitim din nou
Am discutat despre intalnirea celor trei granzi de peste o luna, din Shenzhen. Ma refer la Putin, Trump și Xi. Și am abo ...
-
O imigratie scapata de sub control, care se revolta impotriva tarii care i-a primit!
In loc de introducere: „Va veni o zi in care vom vedea mult mai multi radicali, extremisti si teroristi provenind ...
-
I se va schimba porecla din "Micul Ceaușescu" în "Lulea - cap de porc"!
Nu va mai redau detaliile incidentului de ieri dimineața, cu Lulea și jumatatea de cap de porc, pentru ca acestea sunt ș ...
-
De ce îl atacă dintr-o dată Trump și MAGA pe Zelensky? Pentru că vin alegerile!
Și indiferent ce elucubreaza mecanic elitele politice, oamenii știu exact ce vor. Dar mai ales ce nu vor. Adica pe Zelen ...
-
Europa vociferează, România tace!
Practic intreaga UE este cuprinsa de proteste, unele violente: Franța, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Germania. Mot ...
-
Trei adevăruri care ne distrug ca NEAM și ȚARĂ
Cel mai mare pericol pentru Romania este așa zisa „elita politica", reprezentata azi, la VEDERE, de Nicușor Dan, ...
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu