Un prieten m-a întrebat de ce inflaţia a luat-o iar razna

Postat la: 28.05.2021 |

Un prieten m-a întrebat de ce inflaţia a luat-o iar razna

Un prieten m-a întrebat, zilele trecute, de ce inflaţia a luat-o iar razna. I-am amintit că principala cauză e de ordin global. Lumea toată, din America până în Japonia, este sub influenţa unui superciclu de creştere a preţurilor materiilor prime, între care scumpirea petrolului apasă cel mai greu. Şi, dacă actualul superciclu, cel de-al patrulea într-o sută de ani, a stârnit un val inflaţionist resimţit pe aproape întreaga planetă, cum să ne fi ocolit tocmai pe noi?!?...

E adevărat că, doar cu cinci luni în urmă, noi eram pe creasta unui alt val. Un val de deflaţie. Cu o rată anuală a creşterii preţurilor de consum de numai 2 la sută - spre care am înaintat de-a lungul celui de al doilea semestru al anului trecut - reuşisem să batem un record pe care l-au râvnit (fără succes însă) atât Banca Centrală Europeană, cât si toate celelalte bănci centrale din UE. Ajunsesem, deci, la rata optimă a inflaţiei, de 2 la sută. Cucerisem un cap de pod strategic, practic făcusem un salt cu adevărat remarcabil, de la cea mai mare inflaţie din UE la cea mai bună poziţie din tabloul celor 27 de state-membre. Poziţie pe care am pierdut-o însă la începutul anului curent. Acum, tabloul european are o cu totul altă configuraţie decât cel de la sfârşitul anului trecut, iar pe poziţia cea mai bună, pe care noi am pierdut-o, a urcat zona euro.

După ce, ani la rând, Banca Centrală Europeană şi-a intensificat strădaniile pentru a scoate zona euro din deflaţie, fenomen mai grav decât înflaţia galopantă, a reuşit acum pe noul val global al preţurilor. A reuşit, aşadar, să iasă din deflaţie, să forţeze într-o primă etapă o creştere a preţurilor de consum până la 1 la sută şi, într-o a doua etapă, să urce la 2 la sută. La 2,00 la sută! Mai departe, problema de rezolvat este să menţină noul cap de pod cucerit, ceea ce nu este deloc uşor.

Pe locul de anul trecut, al României, zona euro nu a urcat singură. Împarte acest loc (o rată medie a inflaţiei de 2,00 la sută) cu Austria, Bulgaria, Spania, Belgia, Germania si Croaţia. Bulgaria, cu 2,00 şi Croaţia, cu 2,01 la sută, sunt noile candidate la zona euro, admise deja în camera „de probă", iar Austria, Spania, Belgia si Germania sunt statele cu cea mai mare contribuţie la recenta reuşită a zonei euro.

Unde suntem noi? Într-o grupă de şase ţări, în plutonul din coadă, cu ratele cele mai mari ale inflaţiei din toată Uniunea Europeană. Pot nota, prin urmare, că deschizând acest pluton, suntem totuşi departe de anii mulţi cu inflaţie sălbatică, de care ne-am tot lovit după decembrie 1989. Cu o inflaţie în jur de 3 la sută, şi cu o prognoză în urcare până la sfârşitul acestui an, avem, totuşi, şanse certe să schimbăm trendul la debutul anului viitor. Stăm, oricum, mai bine decât Suedia, Cehia şi Luxemburg, şi cu mult mai bine decât Polonia şi Ungaria, ale căror rate ale inflaţiei au sărit peste 5 la sută.

Două aspecte, legate de noua poziţie a României în ceea ce priveşte mersul inflaţiei, aşa cum se reflectă în tabloul Uniunii Europene, după ce am pierdut locul cel mai bun, impun o analiză detaliată. Pentru că, fapt cert, nici zona euro, şi nici cele 27 de state-membre nu au în prezent nicio garanţie că actualele lor poziţii sunt sigure. Tabloul UE, alcătuit după rezultatele din aprilie 2021, este indubitabil provizoriu. În lunile următoare vor fi multe schimbări de locuri. Iar noi avem şanse să ne menţinem în acest an, departe de cele mai mari inflaţii din UE, pentru ca, începând din 2022, să revenim spre centrul tabloului.

Motivaţia Băncii Naţionale a României, de a ţine politica monetară la distanţă de presiunile de a reduce dobânda-cheie către zero, pentru a urma atât BCE, cât şi băncile centrale ale Cehiei, Poloniei şi Ungariei, se conjugă cu refuzul de a turna gaz peste focul inflaţiei care deja se înfoia. Şi, totodată, peste focul mocnit al climatului inflaţionist de care, de la 1 noiembrie 1990 şi până în prezent, nu am scăpat nicio clipă. Dacă BNR, cedând presiunilor, ar fi redus agresiv dobânda de politică monetară, ar fi dat frâu liber dezlănţuirii preţurilor de consum. Şi am fi văzut cum, în tabloul european, am fi riscat rate de creştere a preţurilor mai mari decât cele din Polonia, Ungaria si Cehia.

A mai intervenit, aici, şi un alt detaliu: mecanismul de transmisie al politicii monetare a funcţionat bine. Iar BNR a optat şi de această dată pentru o politică prudentă, contrabalansând rezonabilitatea dobânzii-cheie cu alte câteva cărţi câştigătoare, între care gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Această din urmă carte a fost jucată potrivit unei strategii de criză, mereu cu ochii pe vasele comunicante ale circulaţiei băneşti, care a asigurat continuu fondurile monetare necesare finanţării bugetului şi companiilor, dar şi creditării populaţiei.

Ce nu a mers? O analiză atentă a tabloului intern al inflaţiei, din ianuarie şi până în prezent, reliefează limpede presiunile care au acţionat asupra câtorva preţuri, cele care au stricat media generală din acest an. Am în vedere, desigur, acele presiuni "pe cont propriu", intervenite dincolo de valul inflaţionist global. Dacă, bunăoară, creşterea cu 8,66 la sută a preţului combustibililor are o raţiune, pentru că preţul internaţional al petrolului a fost scăpat din frâu, există vreo justificare pentru creşterea cu 16,97 la sută a preţului electricităţii pentru consumatorii casnici? Absolut niciuna! Există, în schimb, o explicaţie: bâlbâiala autorităţilor, care au gestionat anapoda trecerea din acest an la liberalizarea energiei electrice. Am dat un exemplu, sunt şi altele, care au dus la plasarea României în plutonul de la coada clasamentului european.

Adrian Vasilescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Un prieten m-a întrebat de ce inflaţia a luat-o iar razna

Postat la: 28.05.2021 |

0

Un prieten m-a întrebat, zilele trecute, de ce inflaţia a luat-o iar razna. I-am amintit că principala cauză e de ordin global. Lumea toată, din America până în Japonia, este sub influenţa unui superciclu de creştere a preţurilor materiilor prime, între care scumpirea petrolului apasă cel mai greu. Şi, dacă actualul superciclu, cel de-al patrulea într-o sută de ani, a stârnit un val inflaţionist resimţit pe aproape întreaga planetă, cum să ne fi ocolit tocmai pe noi?!?...

E adevărat că, doar cu cinci luni în urmă, noi eram pe creasta unui alt val. Un val de deflaţie. Cu o rată anuală a creşterii preţurilor de consum de numai 2 la sută - spre care am înaintat de-a lungul celui de al doilea semestru al anului trecut - reuşisem să batem un record pe care l-au râvnit (fără succes însă) atât Banca Centrală Europeană, cât si toate celelalte bănci centrale din UE. Ajunsesem, deci, la rata optimă a inflaţiei, de 2 la sută. Cucerisem un cap de pod strategic, practic făcusem un salt cu adevărat remarcabil, de la cea mai mare inflaţie din UE la cea mai bună poziţie din tabloul celor 27 de state-membre. Poziţie pe care am pierdut-o însă la începutul anului curent. Acum, tabloul european are o cu totul altă configuraţie decât cel de la sfârşitul anului trecut, iar pe poziţia cea mai bună, pe care noi am pierdut-o, a urcat zona euro.

După ce, ani la rând, Banca Centrală Europeană şi-a intensificat strădaniile pentru a scoate zona euro din deflaţie, fenomen mai grav decât înflaţia galopantă, a reuşit acum pe noul val global al preţurilor. A reuşit, aşadar, să iasă din deflaţie, să forţeze într-o primă etapă o creştere a preţurilor de consum până la 1 la sută şi, într-o a doua etapă, să urce la 2 la sută. La 2,00 la sută! Mai departe, problema de rezolvat este să menţină noul cap de pod cucerit, ceea ce nu este deloc uşor.

Pe locul de anul trecut, al României, zona euro nu a urcat singură. Împarte acest loc (o rată medie a inflaţiei de 2,00 la sută) cu Austria, Bulgaria, Spania, Belgia, Germania si Croaţia. Bulgaria, cu 2,00 şi Croaţia, cu 2,01 la sută, sunt noile candidate la zona euro, admise deja în camera „de probă", iar Austria, Spania, Belgia si Germania sunt statele cu cea mai mare contribuţie la recenta reuşită a zonei euro.

Unde suntem noi? Într-o grupă de şase ţări, în plutonul din coadă, cu ratele cele mai mari ale inflaţiei din toată Uniunea Europeană. Pot nota, prin urmare, că deschizând acest pluton, suntem totuşi departe de anii mulţi cu inflaţie sălbatică, de care ne-am tot lovit după decembrie 1989. Cu o inflaţie în jur de 3 la sută, şi cu o prognoză în urcare până la sfârşitul acestui an, avem, totuşi, şanse certe să schimbăm trendul la debutul anului viitor. Stăm, oricum, mai bine decât Suedia, Cehia şi Luxemburg, şi cu mult mai bine decât Polonia şi Ungaria, ale căror rate ale inflaţiei au sărit peste 5 la sută.

Două aspecte, legate de noua poziţie a României în ceea ce priveşte mersul inflaţiei, aşa cum se reflectă în tabloul Uniunii Europene, după ce am pierdut locul cel mai bun, impun o analiză detaliată. Pentru că, fapt cert, nici zona euro, şi nici cele 27 de state-membre nu au în prezent nicio garanţie că actualele lor poziţii sunt sigure. Tabloul UE, alcătuit după rezultatele din aprilie 2021, este indubitabil provizoriu. În lunile următoare vor fi multe schimbări de locuri. Iar noi avem şanse să ne menţinem în acest an, departe de cele mai mari inflaţii din UE, pentru ca, începând din 2022, să revenim spre centrul tabloului.

Motivaţia Băncii Naţionale a României, de a ţine politica monetară la distanţă de presiunile de a reduce dobânda-cheie către zero, pentru a urma atât BCE, cât şi băncile centrale ale Cehiei, Poloniei şi Ungariei, se conjugă cu refuzul de a turna gaz peste focul inflaţiei care deja se înfoia. Şi, totodată, peste focul mocnit al climatului inflaţionist de care, de la 1 noiembrie 1990 şi până în prezent, nu am scăpat nicio clipă. Dacă BNR, cedând presiunilor, ar fi redus agresiv dobânda de politică monetară, ar fi dat frâu liber dezlănţuirii preţurilor de consum. Şi am fi văzut cum, în tabloul european, am fi riscat rate de creştere a preţurilor mai mari decât cele din Polonia, Ungaria si Cehia.

A mai intervenit, aici, şi un alt detaliu: mecanismul de transmisie al politicii monetare a funcţionat bine. Iar BNR a optat şi de această dată pentru o politică prudentă, contrabalansând rezonabilitatea dobânzii-cheie cu alte câteva cărţi câştigătoare, între care gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Această din urmă carte a fost jucată potrivit unei strategii de criză, mereu cu ochii pe vasele comunicante ale circulaţiei băneşti, care a asigurat continuu fondurile monetare necesare finanţării bugetului şi companiilor, dar şi creditării populaţiei.

Ce nu a mers? O analiză atentă a tabloului intern al inflaţiei, din ianuarie şi până în prezent, reliefează limpede presiunile care au acţionat asupra câtorva preţuri, cele care au stricat media generală din acest an. Am în vedere, desigur, acele presiuni "pe cont propriu", intervenite dincolo de valul inflaţionist global. Dacă, bunăoară, creşterea cu 8,66 la sută a preţului combustibililor are o raţiune, pentru că preţul internaţional al petrolului a fost scăpat din frâu, există vreo justificare pentru creşterea cu 16,97 la sută a preţului electricităţii pentru consumatorii casnici? Absolut niciuna! Există, în schimb, o explicaţie: bâlbâiala autorităţilor, care au gestionat anapoda trecerea din acest an la liberalizarea energiei electrice. Am dat un exemplu, sunt şi altele, care au dus la plasarea României în plutonul de la coada clasamentului european.

Adrian Vasilescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE