• Tweet

Când jurnalistul suedez Diamant Salihu vrea să arate cât de gravă a devenit problema bandelor de crimă organizată din Suedia, nu trebuie decât să trimită câteva capturi de ecran cu anunțuri primite pe telefon. La prima vedere, par mesaje publicitare banale, cu emoji-uri și promisiuni de bani rapizi. Dar simbolurile - pistoale, cranii, sume de ordinul zecilor de mii de euro - trădează o realitate mult mai sumbră: sunt, de fapt, anunțuri pentru asasinate la comandă.

Astfel de „reclame ale morții" circulă pe rețele de mesagerie criptate și sunt adresate direct adolescenților: „Toate tipurile de misiuni disponibile. Nu contează vârsta." Iar Suedia, țara care în ultimele decenii și-a construit imaginea unui stat model al incluziunii și al bunăstării, descoperă acum că minorii ajung să fie recrutați pentru a ucide, scrie The Telegraph.

„Avem atâția copii implicați în bande de crimă organizată, că nu mai pot fi numărați", spune Salihu, reporter de investigații pentru televiziunea publică SVT. În unele cazuri, copiii au doar 13 ani. Legea suedeză prevede că sub 15 ani nu pot fi trași la răspundere penală, iar grupările criminale exploatează această vulnerabilitate legislativă fără ezitare.

Criza este resimțită acut în întreaga societate: atentate, împușcături în orașe de provincie, explozii în cartiere rezidențiale și adolescenți care își filmează asasinatele cu telefoane mobile, la cererea celor care le plătesc. Autoritățile par uneori copleșite, iar explicațiile sunt complexe, incomode și, adesea, politizate.

În centrul acestei spirale se află întrebarea care bântuie atât opinia publică, cât și decidenții politici: cum a ajuns Suedia - cu un sistem generos de protecție socială, programe de integrare și deschidere față de migranți - să devină scena unei violențe urbane comparabile cu zonele de conflict?

Răspunsurile nu sunt simple. Dar o parte consistentă a relatărilor recente pe acest subiect - inclusiv lucrările lui Salihu - indică o combinație de segregare socială, eșecuri în integrare, radicalizare culturală și un sistem de justiție penală prea lent sau prea indulgent.

În anii '90, grupările de motocicliști - Hell's Angels sau Bandidos - reprezentau principalele organizații criminale din Suedia. Erau violente, dar previzibile. Între timp, harta criminalității s-a redesenat. Locul lor a fost luat de rețele etnice, unele cu ramificații internaționale - în special în Balcani și Orientul Mijlociu - care operează după o logică mai fluidă, mai brutală și, paradoxal, mai vizibilă decât în trecut.

Gruparea Foxtrot, condusă de Rawa Majid, un cetățean suedez de origine kurdă cunoscut sub numele de „Vulpea", este una dintre cele mai influente. Specializată în traficul de droguri, dar și în asasinate la comandă, Foxtrot a fost vizată recent de sancțiuni impuse de SUA, după ce autoritățile au descoperit presupuse legături cu Iranul și implicarea în tentative de atacuri asupra intereselor israeliene în Europa.

În Suedia, rețeaua a perfecționat un model de funcționare aproape cinic: adolescenți recrutați online, plătiți pentru a executa comenzi violente, dotați cu arme de foc și coordonați prin aplicații criptate. „Crimele sunt externalizate", spune Salihu, „iar moartea devine tranzacție".

Fenomenul nu se limitează la marile orașe. În zone urbane altădată liniștite, precum Uppsala sau Sundsvall, au fost înregistrate atacuri armate și explozii cu grenade. În multe cartiere, locuitorii evită să iasă seara, iar profesorii se tem că elevii lor - uneori și de 12-13 ani - sunt deja în contact cu mediul infracțional. Nu este vorba doar de sărăcie, ci de o ruptură între generații și între comunități.

Salihu atrage atenția că Suedia a investit enorm în programe de integrare, dar rezultatele au fost amestecate. „Nu există o singură cauză", spune el. „Unii tineri provin din familii destrămate, alții din medii aparent stabile. Unii au frați care au reușit. Dar ei aleg calea asta pentru bani, pentru statut, pentru ideea falsă de respect."

În același timp, rețelele sociale au devenit catalizator pentru această lume paralelă. Gangsterii se filmează cu arme aurite, rapperii îi glorifică, iar „gangfluencerii" - o categorie nouă de influenceri - fac educație criminală pe Instagram și TikTok. Când Salihu a fost criticat într-un live cu 20.000 de spectatori de către un fost membru al grupării Foxtrot, platforma nu a intervenit. „Cum e posibil?", întreabă el. „Cum pot aceste rețele să nu acționeze, știind că vorbim de indivizi care amenință jurnaliști, polițiști și procurori?"

În contextul presiunii crescânde din partea opiniei publice și a ascensiunii partidului naționalist Democrații Suedezi, guvernul a început să întărească legislația penală: pedepsele pentru minori au crescut, instrumentele de supraveghere au fost extinse, iar poliția a primit mai multe resurse. Însă întrebarea de fond rămâne: este suficient?

Encrochat, rețeaua de comunicații criptate folosită de infractori din întreaga Europă, a permis autorităților suedeze să prindă sute de membri ai rețelelor, dar acest succes punctual nu a schimbat dinamica generală. Rețelele se regenerează rapid, iar recrutarea începe devreme, în școli și cartiere ignorate.

Cazul Suediei este urmărit cu atenție în Europa, mai ales în țările care au promovat politici de imigrație generoase. Nu doar din motive de securitate, ci pentru că prăbușirea unui model admirat decenii întregi provoacă disconfort ideologic. Suedia a fost, pentru mulți, un ideal: un stat al bunăstării, egalitar, deschis, umanist. Astăzi, acel ideal este pus sub semnul întrebării.

„Dacă am ajuns aici în ciuda tuturor eforturilor noastre sociale, ce am greșit?", se întreabă Salihu. Iar întrebarea lui nu este adresată doar Suediei, ci întregii Europe.

Modelul suedez a fost construit pe o premisă simplă și generoasă: dacă statul oferă egalitate de șanse, acces la educație, sănătate, locuință și o rețea solidă de sprijin social, cetățenii vor răspunde cu încredere, loialitate și integrare. Realitatea ultimilor ani pune sub semnul întrebării această premisă. În cartierele unde segregarea a devenit normă, unde școlile sunt dominate de copii care nu stăpânesc limba suedeză și unde poliția ezită să patruleze, încrederea în instituții se erodează de ambele părți.

Pe de o parte, o parte a populației majoritare vede în creșterea criminalității o dovadă a eșecului multiculturalismului și susține partide anti-imigrație. Pe de altă parte, tineri din medii marginalizate simt că nu au niciun orizont, iar bandele le oferă o identitate și o ierarhie - oricât de violentă și distructivă ar fi ea.

Suedia, care cândva își asuma statutul de „superputere umanitară", descoperă acum că generozitatea nu este suficientă, dacă nu este dublată de o politică de coeziune care funcționează și pe teren, nu doar în documente.

Cazul suedez este un avertisment. Nu atât împotriva imigrației, cât împotriva naivității administrative și a lipsei de monitorizare coerentă a impactului social. Nu este suficient să primești oameni - trebuie să ai și un plan realist, pe termen lung, pentru integrare. Iar integrarea nu înseamnă doar cursuri de limbă sau acces la ajutoare sociale, ci și un efort comun de construire a unei societăți în care regulile sunt clare, respectate și împărtășite de toți, notează The Telegraph.

Totodată, statul nu poate ceda spații întregi ale autorității sale. Cartierele în care bandele de infractori impun regulile nu mai sunt doar o problemă de siguranță publică - sunt un simptom al slăbirii instituțiilor. Iar acolo unde statul se retrage, alții ocupă acel vid: rețele criminale, influenceri ai violenței, și, uneori, chiar actori geopolitici interesați de destabilizare, cum arată și recenta anchetă privind posibila colaborare între rețelele de crimă organizată și Iran.

Pentru jurnalistul Diamant Salihu, care a trăit experiența migrației și cunoaște atât provocările, cât și speranțele care o însoțesc, răspunsurile nu sunt nici simple, nici radicale. El nu blamează migrația ca fenomen, ci eșecul de a însoți acest fenomen cu politici realiste. Scrierile lui sunt, de fapt, o încercare de a aduce nu doar lumină, ci și responsabilitate într-un peisaj dominat de clivaje și polarizare.

„Dacă nu tragem acum linie și nu recunoaștem amploarea problemei, riscăm să pierdem ceva esențial din societatea noastră democratică", avertizează el. Și poate tocmai în această tensiune între idealism și realitate stă adevărata dramă suedeză. O societate care a vrut să fie exemplu moral pentru lume, dar care acum descoperă că niciun ideal nu este imun la fracturi - iar unele pot deveni letale.