• Tweet

Gaza este o fâşie de coastă care se află pe rute comerciale şi maritime străvechi, de-a lungul ţărmului Mediteranei. Aflată sub stăpânirea Imperiului Otoman până în 1917, a trecut de la conducerea militară britanică la cea egipteană şi apoi la cea israeliană în timpul ultimului secol, iar în prezent este o enclavă izolată, locuită de peste 2 milioane de palestinieni.

Reuters prezintă câteva dintre cele mai importante repere ale istoriei sale recente.

1948 - Sfârşitul dominaţiei britanice
Pe măsură ce dominaţia colonială britanică a luat sfârşit în Palestina la sfârşitul anilor 1940, violenţele s-au intensificat între evrei şi arabi, culminând cu războiul dintre noul stat israelian şi vecinii săi arabi în mai 1948.

Zeci de mii de palestinieni s-au refugiat în Gaza după ce au fugit sau au fost alungaţi din casele lor. Armata egipteană invadatoare pusese stăpânire pe o fâşie de coastă îngustă, lungă de 40 km, care se întindea de la Sinai până la sud de Ashkelon.

În urma afluxului de refugiaţi, populaţia din Gaza s-a triplat, ajungând la aproximativ 200.000 de persoane.

Anii '50 şi '60 - Regimul militar egiptean
Egiptul a deţinut Fâşia Gaza timp de două decenii sub conducerea unui guvernator militar, permiţând palestinienilor să lucreze şi să studieze în Egipt.

Palestinieni înarmaţi, "fedayeen", mulţi dintre ei refugiaţi, şi-au sporit atacurile în Israel, atrăgând represalii.

Organizaţia Naţiunilor Unite înfiinţează o agenţie pentru refugiaţi, UNRWA, care oferă astăzi servicii pentru 1,6 milioane de refugiaţi palestinieni înregistraţi în Gaza, precum şi pentru palestinienii din Iordania, Liban, Siria şi Cisiordania.

1967 - Războiul şi ocupaţia militară israeliană
Israelul a capturat Fâşia Gaza în războiul din 1967 din Orientul Mijlociu. Un recensământ israelian efectuat în acel an a estimat populaţia din Gaza la 394.000 de persoane, dintre care cel puţin 60% erau refugiaţi.

Odată cu plecarea egiptenilor, mulţi muncitori din Gaza şi-au găsit locuri de muncă în agricultură, construcţii şi servicii în Israel, unde puteau avea acces uşor în acea perioadă. Trupele israeliene au rămas să administreze teritoriul şi să păzească coloniile pe care Israelul le-a construit în deceniile următoare. Acestea au devenit o sursă de resentimente palestiniene tot mai mari.

1987 - Prima revoltă palestiniană. Se formează Hamas
La douăzeci de ani după războiul din 1967, palestinienii au lansat prima lor Intifadă sau revoltă. Aceasta a început în decembrie 1987, după un accident rutier în care un camion israelian a intrat într-un vehicul care transporta muncitori palestinieni în tabăra de refugiaţi Jabalya din Gaza, provocând moartea a patru persoane. Au urmat proteste cu pietre, greve şi opriri ale activităţii.

Profitând de starea de furie, Frăţia Musulmană, cu sediul în Egipt, a creat o ramură palestiniană armată, Hamas, cu baza de putere în Gaza. Hamas, dedicată distrugerii Israelului şi restaurării dominaţiei islamice în ceea ce considera a fi Palestina ocupată, a devenit un rival al partidului secular Fatah al lui Yasser Arafat, care conducea Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.

1993 - Acordurile de la Oslo şi semiautonomia palestiniană
Israelul şi palestinienii au semnat un acord de pace istoric în 1993, care a dus la crearea Autorităţii Palestiniene. În cadrul acordului interimar, palestinienii au primit mai întâi un control limitat în Gaza şi în Ierihon, în Cisiordania.

Yasser Arafat s-a întors în Gaza după zeci de ani de exil.

Procesul de la Oslo a oferit Autorităţii Palestiniene nou create o anumită autonomie şi a prevăzut crearea unui stat după cinci ani. Dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Israelul i-a acuzat pe palestinieni că nu au respectat acordurile de securitate, iar palestinienii au fost înfuriaţi de continuarea construirii de colonii israeliene.

Hamas şi Jihadul Islamic au comis atentate cu bombă pentru a încerca să deraieze procesul de pace, ceea ce a determinat Israelul să impună mai multe restricţii asupra circulaţiei palestinienilor din Gaza. Hamas a preluat, de asemenea, criticile tot mai numeroase ale palestinienilor privind corupţia, nepotismul şi proasta gestionare economică din partea cercului de apropiaţi ai lui Arafat.

2000 - A doua Intifada palestiniană
În anul 2000, relaţiile israeliano-palestiniene au atins un nou nivel minim odată cu izbucnirea celei de-a doua Intifade palestiniene. Aceasta a inaugurat o perioadă de atentate sinucigaşe cu bombă şi de atacuri cu focuri de armă ale palestinienilor, precum şi de atacuri aeriene israeliene, demolări, zone interzise şi stare de asediu.

O victimă a fost chiar Aeroportul Internaţional Gaza, un simbol al speranţelor palestiniene - zădărnicite - de independenţă economică şi singura legătură directă a palestinienilor cu lumea exterioară care nu era controlată de Israel sau Egipt.

Inaugurat în 1998, Israelul a considerat că aeroportul reprezintă o ameninţare la adresa securităţii şi i-a distrus antena radar şi pista de aterizare la câteva luni după atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite.

O altă victimă a fost industria pescuitului din Gaza, o sursă de venit pentru zeci de mii de oameni. Israelul a redus zona de pescuit din Gaza, restricţie despre care a spus că este necesară pentru a opri contrabanda cu arme.

2005 - Israelul evacuează coloniile din Gaza
În august 2005, Israelul şi-a evacuat toate trupele şi coloniile din Gaza, care era la acea dată complet izolată de lumea exterioară de către Israel.

Palestinienii au dărâmat clădirile şi infrastructura abandonate pentru a le folosi ca fier vechi. Îndepărtarea aşezărilor a dus la o mai mare libertate de mişcare în Gaza, iar "economia tunelurilor" a cunoscut un boom, deoarece grupurile armate, contrabandiştii şi antreprenorii au săpat rapid zeci de tuneluri către Egipt.

Dar retragerea a eliminat, de asemenea, fabricile, serele şi atelierele din colonii, care dădeau de lucru unor locuitori din Gaza.

2006 - Izolarea sub conducerea Hamas
În 2006, Hamas a obţinut o victorie surpriză în alegerile parlamentare palestiniene şi apoi a preluat controlul total asupra Gaza, răsturnând forţele loiale succesorului lui Arafat, preşedintele Mahmoud Abbas.

O mare parte a comunităţii internaţionale a redus ajutorul acordat palestinienilor din zonele controlate de Hamas, deoarece considera Hamas drept o organizaţie teroristă.

Israelul a împiedicat zeci de mii de muncitori palestinieni să intre în ţară, tăind o sursă importantă de venit.

Atacurile aeriene israeliene au paralizat singura centrală electrică din Gaza, provocând pene de curent pe scară largă.

Invocând probleme de securitate, Israelul şi Egiptul au impus, de asemenea, restricţii circulaţiei persoanelor şi a bunurilor prin punctele de trecere din Gaza.

Planurile ambiţioase ale Hamas de a reorienta economia din Gaza spre est, departe de Israel, au eşuat înainte de a fi demarate.

Văzând Hamas ca pe o ameninţare, liderul egiptean Abdel Fattah al-Sisi, susţinut de armata egipteană, care a preluat puterea în 2014, a închis frontiera cu Gaza şi a aruncat în aer majoritatea tunelurilor. Izolată din nou, economia din Gaza a intrat în regres.

Ciclul conflictelor
Economia din Gaza a avut de suferit în mod repetat în ciclul de conflicte, atacuri şi represalii între Israel şi grupările militante palestiniene.

Înainte de 2023, unele dintre cele mai grave lupte au avut loc în 2014, când Hamas şi alte grupuri au lansat rachete asupra oraşelor centrale din Israel. Israelul a efectuat atacuri aeriene şi bombardamente de artilerie care au devastat cartierele din Gaza. Peste 2 100 de palestinieni au fost ucişi, majoritatea civili. Israelul a estimat numărul morţilor săi la 67 de soldaţi şi şase civili.

2023 - Atac surpriză
În timp ce Israelul a fost făcut să creadă că stăpâneşte un Hamas obosit de război prin oferirea de stimulente economice lucrătorilor din Gaza, luptătorii grupului erau antrenaţi şi instruiţi în secret.

La 7 octombrie, atacatorii Hamas au lansat un atac surpriză asupra Israelului, năvălind în oraşe, ucigând sute de oameni şi luând zeci de ostatici în Gaza. Israelul s-a răzbunat, lovind Gaza cu lovituri aeriene şi distrugând cartiere întregi, în una dintre cele mai mari vărsări de sânge din cei 75 de ani de conflict.