Djokovic vine cu declarații explozive: de ce s-a întâlnit cu ziaristul francez când avea Covid și ce spune despre colegii care l-au criticat
Postat la: 18.02.2022 |
După ce a dat un prim interviu pentru BBC, Novak Djokovic a vorbit și pentru postul public de televiziune și radio din Serbia. Liderul mondial Novak Djokovic se întoarce pe teren cu ocazia turneului de la Dubai de săptămâna viitoare. Declaratiile principale:
„Îmi voi aminti mereu de toate lucrurile frumoase care mi s-au întâmplat în Melbourne. Am avut o mulțime de momente frumoase profesionale și personale acolo. În ciuda a tot ce s-a întâmplat în ianuarie, am o legătură excelentă cu Australia. Rezultatele pe care le-am avut la Melbourne vă arată cum mă simt când merg acolo. Tot ce s-a întâmplat anul acesta a fost total neașteptat. Va fi greu de uitat, dar vreau să mă întorc în Australia în viitor și să joc din nou pe Rod Laver Arena".
„Nu mi-a fost ușor să mă uit la finală, a trebuit din cauza circumstanțelor de acasă, deși nu am vrut să mă uit la ea. Soția mea și fiul meu priveau. Nu am văzut tot meciul, am făcut și alte lucruri prin casă. Am fost neutru - oricine a câștigat, eu am pierdut, nu? (râzând). Nu am vrut să fiu prea mult implicat emoțional, am vrut să fiu pe teren".
„Daniil este un tip de treabă, avem o relație grozavă și ne respectăm. Cred că apreciază că am exersat mult cu el și l-am ajutat când era junior, i-am dat sfaturi și i-am răspuns la câteva întrebări. Eram în același avion când Rusia a jucat Cupa Davis în Serbia, el a fost foarte recunoscător pentru asta. Relația noastră continuă să crească. Mi-a trimis un mesaj la 45 de minute după finală, ceea ce m-a surprins. Conținutul mesajului este privat, dar a fost de sprijin, în ambele sensuri. Este foarte autentic și își spune părerea pe fiecare subiect, nu este întotdeauna corect din punct de vedere politic, ceea ce multor oameni nu le va plăcea. El îmi amintește de mine în acest sens".
"A fost o greșeală. Îl respect pe jurnalistul Franck Ramella care a făcut interviul, este în tenis mai mult decât mine. Am amânat acel interviu ceva timp și am aflat că am fost pozitiv după ce a aterizat deja la Belgrad. Am purtat mască pe tot parcursul interviului, am păstrat distanța fizică. Mi-am scos masca pentru ședința foto, dar atât Franck, cât și fotograful erau la câțiva metri distanță de mine. Recunosc că a fost egoist ceea ce am făcut, a fost o greșeală. Înțeleg că nu toți oamenii mă vor ierta și îi înțeleg pe critici".
„Îmi respect colegii și înțeleg că unii dintre ei nu au vrut să vorbească, iar unii dintre ei m-au criticat sau nu le-a plăcut modul în care am intrat în Australia. Mi-aș dori doar ca ei să asculte partea mea a poveștii. Dar poziția lor nu a fost ușoară, a fost atât de multă atenție asupra întregii acestei povești cu mine și ei doreau să se să vorbească despre ei înșiși și despre turneu. Nick Kyrgios m-a surprins plăcut, i-am mulțumit lui și tuturor celorlalți care m-au susținut, de exemplu Alize Cornet. Am primit o mulțime de mesaje în privat de la unii dintre jucători, care nu au vrut să vorbească în public. Înțeleg, situația a fost complicată".
„Ca un sportiv de elită, vreau să verific de trei ori tot ceea ce intră în corpul meu. Dacă ceva se schimbă cu 0,5% în corpul meu, îl simt. Sunt doar precaut înainte de a lua orice decizie, îmi iau tot timpul și îmi țin mintea deschisă. Voi trăi cu consecințele. Sunt pentru libertatea de a alege a fiecărui individ, fiecare persoană are dreptul de a decide în ceea ce privește sănătatea sa. Nu-mi place să fiu etichetat și pus în aceeași categorie cu anumite inițiative sau mișcări, nu am spus niciodată că susțin vreuna dintre acestea. Am încercat întotdeauna să respect alegerile tuturor, sper că oamenii le pot respecta și pe ale mele".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum a murit Nae Ungureanu, supărat pe rezultatul Craiovei în Armenia: "De dimineață am auzit câinii cum fugeau agitați. M-am dus și l-am găsit gheață..."
Nicolae Ungureanu, fotbalist de legenda al Craiovei Maxima, a incetat din viața vineri dimineața, la varsta de 69 de ani ...
-
Doliu în fotbalul românesc. Nae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima, a murit la 69 de ani
Nae Ungureanu, unul dintre fotbaliștii emblematici ai Universitații Craiova și membru al legendarei generații Craiova Ma ...
-
Campania României în Nations League: cât de departe pot ajunge Tricolorii?
Romania iși incepe campania in Nations League 2026/27 pe 25 septembrie, in deplasare, impotriva Suediei. Este primul mec ...
-
După ce au proiectat roboții care aleargă mai repede decât Usain Bolt, acum chinezii lucrează intens la roboții care vor lua locul oamenilor
Robotii umanoizi din China demonstreaza ca pot alerga mai repede decat cei mai rapizi oameni din lume, insa competitia o ...
-
Acționarul Bobonete, despre salvatorul Craiovei în Europa League: "A zis că mă împușcă, m-a împușcat. Dacă îl dădea și pe al doilea, îl puneam naș la nunta de aur"
Universitatea Craiova și Ararat-Armenia au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' d ...
-
Doi motocicliști au murit în timpul calificărilor pentru Manx Grand Prix
Sam Naughton și Mauro Poncini au murit in timpul calificarilor contand pentru Manx Grand Prix la motociclism, de pe Insu ...
-
Un puști de 15 ani, convocat în premieră la naționala mare a României. E fiul unui fost internațional
FR Baschet a anunțat, joi seara, componența lotului extins al Romaniei pentru meciurile din precalificarile EuroBasket 2 ...
-
Reacția L'Equipe, după ce David Popovici a intrat în istoria natației cu trei titluri continentale consecutive
L'Equipe a reacționat imediat dupa ce David Popovici a devenit unic in istoria natației. Castigator la limita al probei ...
-
Discurs agresiv al lui Egor Kornev, rivalul lui David Popovici la medalia de aur la CE de nataţie de la Paris: 'E un tip obișnuit. El trebuia să forțeze. De ce să trag tare?'
David Popovici s-a calificat fara probleme, marti, in semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Europe ...
-
FIFA, reacție oficială după dezvăluirile despre amanta lui Infantino: „Un efort concertat de discreditare"
FIFA a criticat vehement ceea ce numește un „efort concertat și continuu" de a „submina" organizația și pe p ...
-
Planurile FIFA generează un scandal monstru în fotbal: „Fotbalul se va schimba pentru totdeauna". Boicot al echipelor europene la Cupa Mondială din 2030
Federațiile de fotbal ale țarilor care sunt membre ale UEFA au anunțat boicotul Cupelor Mondiale in semn de protest fața ...
-
Cutremur total în fotbal: marile naționale din Europa amenință că iau în calcul boicotarea Cupei Mondiale
Mai multe federații europene iau in calcul boicotarea Cupei Mondiale daca președintele FIFA, Gianni Infantino, continua ...
-
Rezultate din Europa League: ce a făcut Dinamo Kiev după ce a eliminat-o pe U Cluj
Maccabi Tel Aviv este ca și calificata in turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, dupa ce a invins-o in ...
-
O petiție pentru excluderea definitivă a Argentinei de la Mondiale a strâns un număr record de semnături
Ignorata de FIFA, petiția „Argentina Out" a capatat o amploare considerabila. Lansata pentru a solicita excluderea ...
-
Superstiția "de netrecut" a președintelui Argentinei. De ce refuză să meargă în SUA la finala cu Spania
O decizie complet neașteptata luata la cel mai inalt nivel politic aprinde spiritele inainte de marea finala a Cupei Mon ...
-
Scandal diplomatic la Cupa Mondială! Casa Albă sare în apărarea Argentinei, după gestul interzis din meciul cu Anglia / Reacția furioasă a Marii Britanii
Casa Alba a aparat dreptul la libertatea de exprimare al nationalei Argentinei, dupa ce jucatorii au afisat controversat ...
-
De ce e Spania - Argentina o finală unică în istoria Campionatului Mondial de Fotbal
Finala Cupei Mondiale din 2026 va opune Spania, deținatoarea titlului de campioana europeana, și Argentina, caștigatoare ...
-
Lionel Messi s-a gândit la Maradona după victoria cu Anglia: „E pentru el! Știu că m-a iubit"
Lionel Messi a avut un mesaj emoționant dupa victoria Argentinei in fața Angliei, scor 2-1, rezultat care a trimis campi ...
-
Căpitanul Angliei, Harry Kane, "distrus" după eșecul în fața Argentinei
Capitanul echipei de fotbal a Angliei, Harry Kane, a declarat ca este "distrus" dupa infrangerea suferita in fața Argent ...
-
Verdictul lui Kylian Mbappe după meciul cu Spania: "Nu am știut să-i lovim când trebuia"
Selecționata Spaniei s-a calificat in finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins formația Franței cu scorul ...
-
Imaginea Franței după eșecul din semifinale: jucători devastați la vestiare și un antrenor resemnat
Selecționerul echipei Franței, Didier Deschamps, și-a exprimat profunda dezamagire, marți, dupa infrangerea cu 2-0 sufer ...
-
Inteligența artificială a prezis câștigătoarea Cupei Mondiale: Toate datele despre cele patru echipe au fost analizate
Inteligența Artificiala a analizat toate datele despre cele patru echipe din semifinale și a prezis caștigatoarea Cupei ...
-
Se anunță iureș la finala Cupei Mondiale: Donald Trump merge pentru prima oară pe stadion și ar putea decerna trofeul
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat ca președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va fi prezen ...
-
Programul meciurilor din semifinalele Cupei Mondiale 2026. Când se joacă Franța - Spania și Anglia - Argentina
Cupa Mondiala 2026 a ajuns in penultima faza, cea a semifinalelor. Dupa o luna de fotbal intens din partea țarilor parti ...
-
S-a încheiat finala feminină de la Wimbledon. Câștigătoarea, bătută de trei ori în acest an de o româncă
Linda Noskova este campioana de Grand Slam. Jucatoarea din Cehia, cap de serie numarul 9, a invins-o sambata pe compatri ...
-
Anglia s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale! Victorie tensionată cu Norvegia, după un meci cu gol anulat și controverse de arbitraj
Selectionata Angliei s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, cu o victorie muncita in fata Norvegie ...
-
Cu un jucător în plus, Argentina s-a calificat dramatic în semifinalele Cupei Mondiale, evitând la limită loteria penalty-urilor
Selectionata Argentinei s-a calificat cu emotii in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, printr-o victorie in fata ...
-
Cine câștigă cu adevărat de pe urma Cupei Mondiale 2026. Suporterii plătesc, FIFA încasează, iar gazdele ies pe pierdere
Cupa Mondiala este unul dintre cele mai mari spectacole sportive ale lumii și, in același timp, unul dintre cele mai mar ...
-
Spania este în semifinalele Cupei Mondiale 2026: Duel de foc cu Franța în următoarea etapă
Spania s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale 2026, dupa ce a invins Belgia cu 2-1, vineri seara, pe SoFi Stadium ...
-
Franța e în semifinalele Cupei Mondiale 2026! Mbappe și Dembele au îngenuncheat Marocul, dar fanii tremură: starul francezilor a ieșit accidentat
Selectionata Frantei s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins fara probleme echipa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu