Patru ipoteze despre cum a ajuns substanța în corpul Simonei Halep
Postat la: 24.10.2022 |
Anunțul Agenției Internaționale de Integritate e tenisului este fără putință de tăgadă, ambele probe recoltate la US Open de la Simona Halep indicând urme ale acestei substanțe. Întrebarea care se naște pe buzele fiecărui iubitor al tenisului și nu numai este cum a ajuns Roxadustatul în organismul tenismenei, mai ales că nu poate fi vorba de contaminare sau ingerare accidentală a aceastei substanțe.
Conform specialiștilor, substanța este una de sinteză, artificială, care nu se găsește în mod natural ori în pastile comune, ci numai în aceste tablete. Deci, ca să ai Roxadustat în corp, trebuie să iei acest medicament. Sunt câteva ipoteze, pe care Simona Halep trebuie să le infirme sau să le confirme, mai întâi în fața comisiei de anchetă, apoi în fața milioanelor de fani care au susținut-o în carieră.
1. A luat substanța cu bună știință
Variantă este mai puțin plauzibilă, pentru că în peste 20 de ani de carieră Simona a dat exemplu de un sportiv corect și a trecut de toate testele antidoping.
2. I-au fost administrate substanțe „ascunse" în medicație sau alimentație
Cineva din stafful ei, deci care avea acces la alimentația sau medicamentația sa, i-a strecurat, fără ca Simona Halep să știe, și această substanță, pentru a-i mări performanțele sportive și implicit sumele de bani câștigate de pe urma concursurilor. Ori a păcălit-o că medicamentul respectiv este inofensiv.
3. Cineva din stafful ei a pârât-o la WADA
Există informația că Simona Halep a fost supusă unei proceduri speciale pentru depistarea substanței în corp. Ea a trecut fără probleme de nenumărate teste antidoping normale, astfel că, acum, ar fi fost supusă unui test special, capabil să detecteze Roxadustatul. În acest caz, cineva care a fost sau care este în stafful ei a pârât-o la WADA, iar acea persoană ar fi cea care a „trădat-o" pe Simona, după cum chiar ea s-a exprimat în comunicatul oficial.
4. I s-a pus ceva în mâncare/băutură în scopul răzbunării/scoaterii din circuit.
Și aici gândurile fanilor tenisului se duc către o rivală sau către familia fostului ei soț, Toni Iuruc, de care Simona Halep ales să se despartă după un singur an de mariaj. Varianta este puțin credibilă pentru că, dacă cineva voia să-i facă rău cu adevărat, nu-i punea o substanță obscură și greu de detectat, ci ceva mult mai folosit pentru dopaj. În plus, e greu să ajungi în preajma Simonei Halep și să-i pregătești masa ori băutura, mai ales în contextul în care tatăl sportivei, Stere Halep, mărturisea că fiica sa nu consuma nimic din ce nu era sigilat.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
O grupare de hackeri iranieni susține că a spart dronele FBI și amenință autocarele echipelor de la Cupa Mondială
Statele Unite au implementat un dispozitiv de securitate fara precedent pentru desfașurarea Cupei Mondiale, insa riscuri ...
-
Jaf la Campionatul Mondial. Englezii au fost cei "călcați" de hoți
Echipa Angliei a fost victima unui jaf surprinzator inaintea primei lor sesiuni de antrenament la Kansas City, locul ale ...
-
FIFA explică penibil imaginile cu tribunele goale de la Cupa Mondială: "Fanii nu au stat pe locurile lor tot timpul meciurilor"
Cupa Mondiala din 2026 a inceput joi, in Statele Unite, Mexic si Canada, si au aparut primele imagini cu tribune slab po ...
-
Momentul inedit care nu s-a văzut la televizor: ce s-a întâmplat pe teren în pauza meciului Mexic - Africa de Sud
În pauza confruntarii dintre Mexic și Africa de Sud, partida de deschidere de la Cupa Mondiala 2026, organizatorii ...
-
Programul meciurilor de la Cupa Mondială de fotbal. Cine sunt cei 11 comentatori
Mai este doar o zi pana la startul Cupei Mondiale din Statele Unite, Mexic si Canada. Este cel mai mare turneu organizat ...
-
Gică Popescu, despre Campionatul Mondial: "E frustrant să vezi Curacao, Haiti, Iordania sau Irak"
Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat ca este frustrant sa vada selecționate precum Curacao, Haiti sau Iordan ...
-
Se anunță tensiuni la Campionatul Mondial: Naționala Iranului, forțată să părăsească SUA fix în ziua meciului
Echipa nationala a Iranului va trebui sa intre si sa paraseasca Statele Unite in aceeasi zi in care va juca meciurile in ...
-
Fotbaliștii Columbiei, în centrul unei controverse politice înainte de Cupa Mondială
Federatia Columbiana de Fotbal a denuntat vineri „hartuirea" suferita de jucatorii care vor concura la Cupa Mondia ...
-
Cum funcționează noul sistem al Cupei Mondiale cu 48 de echipe și cine sunt cele 12 favorite stabilite de analiști
Prima etapa a Cupei Mondiale din 2026 cuprinde 12 grupe. Le-am clasificat și am ales favoritele pentru calificare. Un nu ...
-
Gigi Becali a dezvăluit ce are de gând cu FCSB: "O s-o vând, că nu sunt idiot să o las moștenire"
FCSB a reușit sa obțina calificarea in preliminariile UEFA Conference League, dupa ce a caștigat „finala barajului ...
-
Parisul, devastat noaptea trecută. Sute de arestări după victoria lui PSG în finala Ligii Campionilor. "Numai la noi se poate întâmpla așa ceva"
Ciocnirile dintre suporterii de fotbal și forțele de ordine din toata Franța au dus la peste 400 de arestari, in urma vi ...
-
PSG câștigă Liga Campionilor pentru a doua oară consecutiv. Câștigătoarea decisă la lovituri de departajare!
PSG a invins-o pe Arsenal, scor 1-1 (4-3 d. l. d.), in finala Ligii Campionilor din 2026, meci disputat pe „Puskas ...
-
Edi Iordănescu dezvăluie capcana în care poate cădea Gică Hagi dacă nu gestionează bine prezența lui Ianis în lotul României
Invitat la podcastul GSP „2 la 1", fostul selecționer Edi Iordanescu a abordat o latura „sensibila" a mandat ...
-
Rică Răducanu a fost uitat de Rapid: "Nu mai primesc nici măcar indemnizația de 1.500 de lei!"
Fostul portar al Rapidului, Rica Raducanu, a dezvaluit in cadrul unui podcast faptul ca a fost uitat conducerea clubului ...
-
Convocările preliminare ale lui Gheorghe Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor: nume noi pe listă
Reprezentativa Romaniei de fotbal masculin va disputa in iunie doua amicale, iar Gheorghe Hagi a anunțat, vineri, convoc ...
-
Hagi surprinde la prima convocare! Fotbalistul ignorat ani la rând revine în circuitul naționalei
Gica Hagi pregatește primele convocari din noul sau mandat la echipa naționala și are deja pe lista un nume-surpriza. Se ...
-
Scandal sexual în Serie A: fotbaliști acuzați de proxenetism, inclusiv elevii lui Cristi Chivu de la Inter! Hakimi, Bastoni, Coutinho sau Giroud apar în dosar
Presa italiana a dezvaluit numele unor fotbaliști menționați in cadrul anchetei privind presupusa exploatare și proxenet ...
-
Roboții umanoizi întrec oamenii în semimaratonul de la Beijing. Peste 100 de roboți au concurat, evoluție uriașă față de anul trecut
Zeci de roboți umanoizi fabricați in China și-au etalat calitațile sportive in semimaratonul de la Beijing, unde au reuș ...
-
Cornel Dinu se opune nu vrea ca noul stadion Dinamo să poarte numele "Mircea Lucescu"
Cornel Dinu, una dintre figurile emblematice ale lui Dinamo București, a reacționat dupa ce ministrul de Interne Catalin ...
-
Șeful Spitalului Universitar relatează momentul în care Mircea Lucescu a suferit al doilea infarct: I se făcea un set de analize
Starea de sanatate a fostului selecționer Mircea Lucescu este tot mai precara. Internat la Spitalul Universitar din Capi ...
-
Dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă cinci suspecți au fost reținuți
Alte cinci persoane sunt cercetate sub control judiciar de politistii si procurorii din Ploiesti in dosarul care vizeaza ...
-
CCR, lovitură pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua. Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
Judecatorii Curții Constituționale au judecat o excepție ridicata din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ...
-
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: Medicii au decis montarea unui defibrilator cardiac
Veștile despre starea de sanatate a lui Mircea Lucescu aduc noi detalii dupa incidentul suferit inaintea amicalului cu S ...
-
Dumitrescu în noua „cabină de comandă" a FRF și barajul cu Turcia: răscrucea spre Mondial
Pe masura ce ne pregatim pentru Cupa Mondiala și ne finalizam pronosticurile, momentul pe care mulți suporteri il aștept ...
-
Uniunea Europeana prin Romania a inregistrat o premiera mondiala: infiintarea programului de licentă" Arta Circului" - Brîndușa Novac
Circul trece de la statutul de meserie transmisa informal la statutul de arta academica. Un moment istoric pentru cultur ...
-
Echipa Israelului, exclusă din finala olimpică de bob în patru pentru minciună şi falsificare de documente
Calificata pentru finala olimpica de bob in patru de duminica, echipa Israelului a stralucit in cele din urma prin absen ...
-
Ilie Dumitrescu a anunțat numele selecționerului României pentru barajul cu Turcia: "Sută la sută"
Situația selecționerului Mircea Lucescu se apropie de o clarificare oficiala, dupa ce Federația Romana de Fotbal a progr ...
-
Florin Prunea, despre Mihai Stoica: „Păcăliciule, agariciule! Îți dădeam eu ție una în scăfârlia aia!"
Fostul portar Florin Prunea (57 de ani) a avut o reacție extrem de dura la adresa lui Mihai Stoica, oficial al FCSB, dup ...
-
Incendiu la terenul de minifotbal din Focșani al familiei șefului FRF. ISU fusese sesizat cu privire la instalațiile terenului ce au pus în pericol un întreg cartier
În urma cu doua seri, pompierii militari au fost solicitați sa intervina pentru stingerea unui incendiu izbucnit l ...
-
Gigi Becali, desființat: "E prostul proștilor, rupe pixul la dictare, nu știe nici să semneze"
Conflictul verbal dintre Radu Banciu și Gigi Becali a escaladat rapid, dupa ce finanțatorul FCSB l-a atacat pe jurnalist ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu