Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Tragedie la maratonul Londrei: un alergător a murit după ce parcursese 37 de kilometri!

Postat la: 04.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un alergător care a participat la Maratonul de la Londra s-a prăbuşit în timpul cursei şi a încetat din viaţă la spital, au anunţat luni organizatorii întrecerii din capitala Marii Britanii.

Alergătorul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, este originar din sud-estul Angliei şi s-a prăbuşit după ce parcursese 37 de km.

"Deşi a primit asistenţă medicală imediată, iar ambulanţa a sosit la locul incidentului în trei minute, maratonistul a decedat ulterior, în spital. Familia a cerut să-i fie păstrată intimitatea şi, conform dorinţei acesteia, nu vor mai fi dezvăluite alte detalii. Cauza decesului va fi stabilită în urma examinărilor medicale", a precizat organizatorii, într-un comunicat preluat de agenţia Reuters.

Alergătoarea de origine kenyană Joan Chelimo Melly, care reprezintă România în competiţiile internaţionale, s-a clasat pe locul al cincilea în Maratonul de la Londra, în 2 h 19 min 27 sec.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE