Caz unic: Femeie condamnată pentru uciderea bebeluşilor săi pentru care oamenii de ştiinţă cer eliberarea după 20 de ani
Postat la: 21.03.2021 |
A fost condamnată în 2001 la 30 de ani de închisoare fiind acuzată că şi-a ucis toţi cei patru copii, doi băieţi şi două fete, care au murit la vârste cuprinse între 19 zile şi 18 luni. Dar zeci de oameni de ştiinţă susţin acum o nouă teorie despre aceste decese, care ar avea la bază mutaţii genetice rare. Avocaţii lui Kathleen Folbigg vor să aducă noi dovezi în faţa juraţilor australieni.
Poliţia a început să investigheze decesele în 1999, după moartea ultimului copil, la 18 luni, pe 1 martie 1999. Căsnicia soţilor Folbigg se destrămase şi, după ce tânăra mamă a părăsit căminul conjugal, soţul i-a descoperit un jurnal în care a putut citi următoarele rânduri: „Mă simt cea mai rea mamă din lume, şi sunt speriată că Laura mă va părăsi şi ea acum, ca şi Sarah. Sunt conştientă că sunt impulsivă şi uneori crudă cu ea. Iar apoi ea m-a părăsit, cu un pic de ajutor. Nu se poate întâmpla din nou. Mi-e ruşine de mine însămi. Nu-i pot spune nimic soţului meu, pentru că şi-ar face griji şi nu m-ar mai lăsa singură cu ea".
90 de oameni de ştiinţă au semnat o petiţie adresată guvernatorului statului New South Wales prin care îi cer acestuia eliberarea femeii, potrivit CNN. Folbigg a avut un început de viaţă marcat de traumă - când avea 18 luni, tatăl a înjunghiat-o mortal pe mama sa. A fost un copil cu probleme comportamentale care ar fi putut fi conectate cu un istoric de abuz de către tatăl său când era doar un bebeluş. Când s-a căsătorit, la sfârşitul anilor 80, şi apoi a avut o casă şi un copil cu soţul său, a simţit că viaţa sa este „completă", se arată în documentele de la proces.
Primul copil, un băiat, l-a avut la 21 de ani. Caleb a murit la vârsta de 19 zile, cauza morţii fiind atribuită sindromului de moarte subită a sugarului (SMSS). A rămas repede din nou însărcinată, iar în 1990 i s-a născut al doilea copil, Patrick. La patru luni, bebeluşul a avut ceea ce se numeşte eveniment inexplicabil care ameninţă viaţa în care a suferit crize epileptice şi leziuni cerebrale. După alte patru luni, a murit. Al treilea copil, Sarah, a murit la 10 luni - cauza morţii: SMSS. Poliţia a deschis o anchetă după ce şi al patrulea copil, Laura, a murit subit, la vârsta de 18 luni, iar soţul ei a mers la poliţie cu pagina din jurnal.
La procesul din 2003, procurorii au pledat pentru vinovăţie - femeia şi-a sufocat toţi copiii - deşi rapoartele medicale nu stabiliseră nimic concludent. Pledoaria lor s-a bazat pe maxima unui pediatru britanic, Roy Meadow: „Un caz de moarte subită la un sugar este o tragedie, două sunt suspicioase, iar al treilea e crimă, până la proba contrarie". Acuzarea a comparat probabilitatea ca toţi să moară din cauze naturale cu şansa ca porcii se nască cu aripi care le-ar permite să zboare. Folbigg nu a mărturisit, dar femeia a fost acuzată de crimă în cazul morţii a trei copii şi ucidere din culpă, în cazul unui al patrulea.
SMSS a fost introdus drept cauză de deces în 1969, iar în anii 80 cazuri anterior considerate omucideri erau atribuite acestui sindrom, care a început să fie înţeles tot mai mult. În ultimele două decenii însă, cercetările au avansat şi în tot mai multe cazuri au fost luaţi în calcul factorii genetici. În 2001, un cardiolog pediatru de la Clinica Mayo, împreună cu echipa sa, a găsit o legătură între acest sindrom şi o mutaţie a unei gene, SCN5A. Ulterior, variaţii genetice ale peste 30 de gene au fost legate nu doar de SMSS, ci şi de moartea subită a unor copii peste un an.
În 2015, avocaţii au făcut apel la guvernator invocând noile dovezi ştiinţifice pentru reexaminarea acuzaţiilor. Dacă şi judecătorul districtual ar fi fost de acord, atunci guvernatorul ar fi putut retrimite cazul la Curtea Penală de Apel. Echipa de avocaţi ai lui Folbigg i-au cerut lui Carola Vinuesa, co-director al Centrului pentru Imunologie Personalizată la Universitatea naţională din Australia, să secvenţieze genomurile copiilor. Acesta a fost de părere că şansele sunt destul de mici să fie găsite mutaţii la mamă, observând şi natura neobişnuită a cazului în care cercetătorii ar proceda la secvenţiere genetică completă.
Echipa sa a găsit însă o mutaţie în genomul mamei - o variaţie a genei CALM2 care controlează transportul calciului în celulele inimii. Potrivit studiilor, acestea pot provoca probleme cardiace la copiii mici, fiind una dintre cauzele recunoscute ale SMSS, respectiv moartea subită a unor bebeluşi de peste un an. Apoi au găsit mutaţiile genei CALM 2 şi la cele două fetiţe. Cercetătoarea a considerat că are suficiente dovezi pentru a-i scrie judecătorului despre o cauză naturală probabilă cel puţin în cazul fetiţelor. Judecătorul s-a opus reexaminării cazului motivând ansamblul dovezilor, inclusiv din jurnal.
În noiembrie trecut, oamenii de ştiinţă au venit cu dovezi şi mai puternice. O echipă de şase experţi din şase ţări condusă de profesorul danez Michael Toft Overgaard a descoperit că variaţiile genei CALM2 pe care o aveau mama şi cele două fiice puteau provoca boală cardiacă - aşa cum se descoperise şi în cazul altor mutaţii ale genei. În plus, ambele fete luau medicamente pentru infecţii respiratorii înainte de a muri. Sarah lua antibiotice, în timp ce Laura era tratată cu paracetamol şi pseudoefedrină. La momentul morţii Laura avea inflamaţie a inimii.
Mai mult, la cei doi băieţi au fost găsite mutaţii ale genelor BSN - moştenite cel mai probabil de la ambii părinţi. Tatăl a refuzat însă să fie testat. Studiile pe şoareci au arătat că, dacă ambele copii ale genei BSN au erori, acestea pot cauza crize epileptice la exemplarele tinere. Cercetătorii încă examinează cazul băieţilor. Patrick a avut crize epileptice înainte de moarte. Mutaţii ale genelor CALM1, CALM2 sau CALM3 au fost descoperite la doar 75 de oameni din lume - dar sunt şanse mari ca ele să fie transmise urmaşilor.
„În ultimă instanţă, nu e vorba despre faptul că aceste variaţii genetice sunt foarte rare în populaţia generală, ci despre şansele ca un cuplu precum Kathleen şi Craig să aibă această combinaţie de mutaţii. Odată ce intră în joc genetica, statistica nu mai contează. Patologia deja ne-a arătat că există cauze diferite ale deceselor", a explicat Vinuesa, notând că nu trebuie să fie dovedită o cauză comună pentru a fi toate morţi naturale. Avocaţii lui Folbigg au înaintat cazul la Curtea de Apel din New South Wales motivând că legea a fost aplicată necorespunzător de către însărcinatul cu ancheta din 2019.
Rezultatele cercetărilor au determinat 90 de oameni de ştiinţă, între care şi doi laureaţi Nobel, să înainteze o petiţie către guvernatorul statului australian. „Este profund îngrijorător faptul că dovezi medicale şi ştiinţifice au fost ignorate în favoarea probelor circumstanţiale. Acum avem o explicaţie alternativă pentru moartea copiilor soţilor Folbigg", a spus Fiona Stanley, cercetător pediatric. Un purtător de cuvânt al guvernatorului Margaret Beazley a spus că procurorul general al statului va studia petiţia şi o va consilia în acest caz.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu