Deși nu mai există legal, institutul lui Ion Iliescu refuză să predea către Guvern documentele despre crimele de la Revoluție
Postat la: 07.08.2020 |
Cercetările privind crimele Revoluției din 1989 sunt încetinite de un blocaj juridico-legal. Soarta fostului Institut al Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) va fi decisă pe 24 septembrie, când CCR va spune dacă dă curs legii prin care Senatul respinge desființarea instituției sau dacă OUG-ul prin care i-a fost încetată activitatea rămâne în vigoare.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICMER), care ar trebui să preia arhiva, spune că IRRD refuză să dea semnătura de predare-primire, însă Gelu Voican Voiculescu, care a fost la conducerea instituției alături de Ion Iliescu, încă speră că Institutul Revoluției va avea câștig de cauză și va recupera bugetul pierdut pe 2020. După ce a fost desființat de Guvern prin Ordonanță de Urgență în decembrie 2019, Institutul Revoluției trebuia să predea patrimoniul și arhiva sa Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, aflat în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului.
IICMER anunțase la începutul anului că urma să înființeze o Direcție specială pentru studierea faptelor din decembrie 1989 pe baza documentației strânse de IRRD, însă, în iunie, Senatul a respins, decizional, OUG de desființare a Institutului condus de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu. Guvernul a contestat la Curtea Constituțională legea de respingere a desființării IRRD, argumentând că a fost încălcat principiul bicameralismului parlamentar.
„Forma adoptată tacit de Camera de reflecţie prevedea aprobarea OUG 91/2019. Ulterior, însă, în Camera Decizională (Senat), forma legii a fost modificată total, dispunându-se respingerea ordonanţei de urgenţă supusă aprobării. (...) Cele două forme constituie, practic, două legi diferite, diametral opuse, aceasta fiind o situaţie tipică în care o singură Cameră a Parlamentului a legiferat", se arată în sesizarea Executivului. Judecătorii CCR se reunesc în ședință pe 24 septembrie pentru a dezbate sesizarea depusă de Guvern.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ghețarul Apocalipsei se topește mai rapid decât estimau oamenii de știință. Impactul asupra nivelului mării ar putea fi dublu
Ghețarul Thwaites din Antarctica de Vest, supranumit „Ghețarul Apocalipsei", se topește mai rapid decat estimau mo ...
-
Un fost lunetist american face dezvăluiri controversate despre Zona 51: "Au împușcat creaturi reptiliene"
Un fost lunetist al armatei americane afirma ca o operațiune militara secreta ar fi avut loc in apropierea Zonei 51 din ...
-
Fost ofițer MAI, intermediarul dintre Călin Georgescu și Răzvan Leu, chemat la DIICOT pentru a asista la percheziții informatice
Un fost ofițer MAI, care i-a facut legatura lui Calin Georgescu cu Razvan Leu, afaceristul pagubit cu 1,1 milioane de eu ...
-
Hackerii au atacat instituția care gestionează tranzacțiile bursiere din România: CNP-uri și date bancare ale investitorilor, expuse
Un atac informatic a vizat Depozitarul Central, instituția care gestioneaza evidența instrumentelor financiare și operaț ...
-
Ucraina a atacat cu drone gigantul tehnologic rusesc Yandex. Explozii și incendii în mai multe regiuni ale Rusiei
Un nou val de atacuri cu drone a vizat mai multe regiuni ale Rusiei in noaptea de joi spre vineri. Un centru de date al ...
-
Sunetul Bio-Duck: De ce submarinele nucleare au ocolit Antarctica timp de 50 de ani din cauza unei frecvențe misterioase
În vastul și inghețatul Ocean Antarctic, sub kilometri de gheața care gem sub propria greutate, o frecvența repeti ...
-
Codul secret al siliciului: De ce AI-ul a început să creeze limbaje criptate pe care inginerii nu le mai pot decoda
În laboratoarele unde se scrie viitorul speciei umane, o fereastra s-a intredeschis spre un abis pe care nimeni nu ...
-
Tânăra din Constanța care a atacat femei pe stradă și în magazine a fost reținută. Ce a arătat expertiza medico-legală
Tanara de 20 de ani acuzata ca a atacat femei pe strazile și in magazinele din Constanța a fost reținuta pentru 24 de or ...
-
Călin Georgescu explică de ce nu a ieșit din arest, deși judecătorul a decis să fie trimis acasă. Ce urmează
Calin Georgescu ramane in arest preventiv, deși Tribunalul București a decis inlocuirea masurii cu arestul la domiciliu. ...
-
Paolo Zampolli, emisarul lui Trump și prietenul declarat al lui Nicușor Dan, a fost demis de către Marco Rubio!
Paolo Zampolli, trimisul lui Donald Trump pentru parteneriate globale, a fost demis de Departamentul de Stat al SUA, pot ...
-
JAG arestează un membru al Curții Penale Internaționale care a conspirat cu Obama pentru a fabrica acuzații de crime de război împotriva lui Trump
Organizația White Hats a arestat-o pe judecatoarea Kimberly Prost de la Curtea Penala Internaționala (CPI), jurista ca ...
-
AI ar putea descoperi forme de inteligență la care oamenii nu au acces
Biofizicianul și matematicianul Douglas Youvan propune ca inteligența ar putea fi o proprietate de baza a universului și ...
-
Barosanii din Silicon Valley s-au apucat de fumat ca sa demonstreze ca în viitor AI va vindeca și cancerul
Shyam Sankar, CTO-ul Palantir Technologies, a declarat., in emisiunea Face the Nation de la CBS, ca unii cercetatori in ...
-
Record la cerșit de Sfânta Parascheva: peste 9.000 de lei adunați în 8 ore de un bărbat care conducea Lexus
Un barbat care apela la mila pelerinilor veniți la Iași pentru sarbatoarea Sfintei Parascheva a fost sancționat de poliț ...
-
Orașul subteran descoperit de un bărbat după ce a spart peretele casei: are tuneluri, biserici și putea adăposti 2.000 de oameni
Un barbat care iși renova locuința a facut o descoperire uluitoare: in spatele unui perete se afla intrarea intr-un oraș ...
-
DNA a clasat unul dintre dosarele lui Cristian Anton, fostul director ARR prins cu 500.000 de euro spagă în cutii de pantofi
Cristian Anton, fostul director de la Autoritatea Rutiera Romana care ținea peste 500.000 de euro cash in cutii de panto ...
-
Cresc șansele să rămânem fără curent în plină iarnă. Dacă vortexul polar se va rupe, rețeaua electrică este în pericol
O noua cercetare arata ca fenomenele meteorologice extreme de la mare altitudine ofera operatorilor de energie un ragaz ...
-
Vrancea: Zece case afectate în urma exploziei din localitatea Sihlea. Trei imobile sunt distruse complet
În urma verificarilor detaliate efectuate la fața locului, s-a constat ca au fost afectate in totalitate trei imob ...
-
O țară a câștigat atâția bani că nu are unde să-i depoziteze: Îi trebuie 300 de containere maritime
Sporirea exporturilor unei țari a inregistrat cea mai mare creștere din februarie, ducand dezechilibrele globale la noi ...
-
Un semnal misterios a ajuns pe Pământ din spațiul cosmic. Locul de unde a venit i-a surprins pe astronomi
Misterele universului sunt inca nedescifrate de catre oamenii de știința, iar uneori primim semnale radio ciudate, fanto ...
-
Trump ia în calcul să atace Iranul cu "mama tuturor bombelor". MOAB este cea mai mare bombă convențională din arsenalul SUA
Armata americana pregatește noi scenarii de atac impotriva Iranului, care includ posibilitatea utilizarii bombei MOAB, c ...
-
Armistițiul a luat sfârșit. Ucraina reia atacurile asupra rafinăriilor rusești: "Interdicţia a fost ridicată. Am terminat cu ea"
Ucraina va relua atacurile asupra rafinariilor rusesti, a declarat presedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziar ...
-
Papa Leon le cere credincioșilor să se roage pentru el: Primul mesaj al Suveranului Pontif după diagnosticul de cancer și operația la plămân
Papa Leon al XIV-lea a transmis primul sau mesaj public dupa intervenția chirurgicala suferita la Roma, in urma careia a ...
-
O nouă variantă de COVID se răspândește în Europa. Specialiștii atrag atenția asupra unui simptom neobișnuit
COVID-19 nu a disparut nici in aceasta toamna, iar numarul cazurilor crește in unele țari europene. Un rol important il ...
-
„123456", parola cu care hackerii au accesat datele a 8,8 milioane de oameni din Danemarca
„123456". Aceasta ar fi fost parola, inclusiv la contul de administrator, a firmei prin care hackerii au intrat in ...
-
Katie Zacharia, noua purtătoare de cuvânt a lui Trump, debut cu stângul în prima sa conferință de presă. Casa Albă se află în încurcătură
Noua purtatoare de cuvant a Casei Albe, Katie Zacharia, a avut parte de un debut stanjenitor, dupa ce l-a confundat pent ...
-
În Bulgaria au fost incendiate 11 din cele 17 antene Starlink care asigură comunicațiile în Ucraina
Doi barbați mascați au incendiat 11 dintre cele 17 antene Starlink instalate intr-un obiectiv cu regim special de securi ...
-
DIICOT a contestat arestul la domiciliu pentru Călin Georgescu. Decizia finală, la instanța care l-a trimis în Arestul Central
Procurorii DIICOT au contestat hotararea prin care Tribunalul București a dispus inlocuirea arestului preventiv cu arest ...
-
Omul Faptelor Bune a dus 37 de suflete la Sfânta Cuvioasă Parascheva. O călătorie în care lacrimile, credința și speranța s-au întâlnit în rugăciune
Uneori, un om care a cunoscut suferința toata copilaria ajunge sa fie sprijinul de care au nevoie alți oameni. Iar atunc ...
-
Decizie majoră: Românii țepuiți prin ROBOR vor primi banii înapoi de la bănci în 45 de zile. Legea a trecut de Senat și se aplică inclusiv contractelor de credit care au încetat
Romanii care platesc credite in lei cu dobanda calculata in funcție de ROBOR vor putea primi o „compensare financi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu