De la 1 ianuarie 2021 prețul la curent electric crește alarmant. Cum se pot evita scumpirile uriașe - LISTA COMPLETĂ
Postat la: 28.12.2020 |
Românii care nu negociază contractul la energie electrică cu furnizorul şi aleg o reînnoire automată de către acesta vor plăti preţuri cu până la un sfert mai mari decât cele actuale, de la 1 ianuarie.
Majoritatea consumatorilor vor plăti preţuri mai mari la curent, de la 1 ianuarie, dacă nu îşi schimbă contractul cu furnizorul, arată ofertele publicate până în prezent de furnizori. La începutul anului viitor piaţa de energie electrică va fi liberalizată, ceea ce înseamnă că preţurile nu vor mai fi reglementate de către stat. Clienţii au două opţiuni. Una este să nu facă nimic şi să lase actualul furnizor să le livreze în continuare curent, la un „preţ pentru serviciu universal", însă această opţiune vine cu scumpiri substanţiale în facturi. Cealaltă este să negocieze contractul cu actualul furnizor sau să aleagă un alt furnizor, la un „preţ concurenţial". Consumatorii vor putea opta pentru una dintre cele două oferte, cea de serviciu universal şi cea concurenţială, până la data de 31 ianuarie 2021.
Majoritatea ofertelor publicate de furnizori arată că acei clienţi care nu vor opta pentru un furnizor concurenţial vor achita facturi mai mari. De exemplu, consumatorii casnici din Moldova ai E.ON care nu vor opta pentru un furnizor concurenţial, vor achita începând din luna ianuarie a anului viitor facturi mai mari cu 13,4% decât cele actuale. Compania va practica începând cu 1 ianuarie un preţ pentru serviciu universal de 0,7707987 lei/KWh (cu TVA), faţă de preţul actual de 0,6797 lei/KWh (cu TVA). La o factură de 100 KWh, un consumator casnic în regim reglementat achită în prezent 67,97 lei, iar începând cu luna ianuarie va achita cu 13,4% sau 9 lei mai mult, respectiv 77,07 lei.
Consumatorii casnici din Oltenia ai CEZ care nu vor opta pentru un furnizor concurenţial vor achita începând din luna ianuarie facturi mai mari cu 17,5% decât cele actuale. Preţul pe care îl plătesc în prezent clienţii companiei este de 0,6742659 lei/KWh (cu TVA), iar de la 1 ianuarie acesta va creşte la 0,792 lei/KWh (cu TVA). La o factură de 100 KWh, rezultă că dacă în prezent, un consumator casnic în regim reglementat achită 67,42 lei, începând cu luna ianuarie va achita cu 17,5% sau aproape 12 lei mai mult, 79,2 lei.
Clienţii casnici ai Electrica din Transilvania şi zona de Nord a Munteniei care nu vor opta pentru un furnizor concurenţial vor achita facturi mai mari cu un procent cuprins între 13,9 şi 16,5% decât cele actuale. Pentru zona Muntenia Nord (judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Prahova şi Dâmboviţa), clienţii plătesc în prezent 0,6582128 lei/KWh (cu TVA), iar de la 1 ianuarie vor plăti 0,7598269 lei/KWh (cu TVA). Pentru zona Transilvania Sud (judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), preţul actual este de 0,6446349 lei/KWh (cu TVA), iar de la 1 ianuarie acesta va fi de 0,7512232 lei/KWh (cu TVA). Pentru zona Transilvania Nord (judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Bihor, Sălaj şi Cluj) preţul actual este de 0,651168 lei/KWh (cu TVA), iar de la 1 ianuarie acesta va fi de 0,7415247 lei/KWh (cu TVA). Cu alte cuvinte, la o factură de 100 de KWh, clienţii din zona Muntenia Nord vor achita cu 10 lei mai mult (75, în loc de 65 lei), cei din Transilvania Sud cu 11 lei mai mult (75, în loc de 64 lei), iar cei din Transilvania Nord cu 9 lei mai mult (74, în loc de 65 lei).
Clienţii Enel din Bucureşti care nu vor opta pentru un furnizor concurenţial vor achita, începând din luna ianuarie a anului viitor, facturi mai mari cu 23,4%. Astfel, dacă în prezent un KWh era tarifat la un preţ de 0,59 lei (cu TVA), de la 1 ianuarie noul preţ va fi de 0,7309 (cu TVA). Similar şi în cazul consumatorilor Enel din Banat sau Dobrogea, care vor plăti 25,7%, respectiv 18% în plus faţă de cât plătesc în prezent. Astfel, în cazul bănăţenilor, dacă în prezent un KWh este tarifat cu 0,6352458 lei (cu TVA), de la 1 ianuarie noul preţ va fi de 0,7987 (cu TVA). În cazul dobrogenilor, dacă în prezent un KWh este tarifat cu 0,6512513 lei (cu TVA), de la 1 ianuarie noul preţ va fi de 0,7681 (cu TVA). Cu alte cuvinte, la o factură de 100 de KWh, bucureştenii, ilfovenii şi giurgiuvenii vor achita cu 14 lei mai mult (73, în loc de 59 lei), bănăţenii cu 16 lei mai mult (80, în loc de 64 lei), iar dobrogenii cu 12 lei mai mult (77, în loc de 65 lei).
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu