• Tweet

Jacob Helberg, subsecretar de stat al SUA pentru afaceri economice si arhitectul initiativei Pax Silica, care este o initiativa strategica internationala, condusa de la Washington, lansata in decembrie 2025 pentru a securiza lanturile de aprovizionare folosite in tehnologiile avansate (semiconductorii, AI, elementele din pamanturi rare), e autorul unui text deosebit de interesant pe care il redam in continuare: 

“În ultimii ani, puține expresii au devenit mai măgulitoare pentru un guvern decât „suveranitatea digitală”. Termenul evocă independență, autonomie și promisiunea că o națiune își controlează propriul destin. Nu este de mirare, așadar, că a devenit un concept central într-o dezbatere de politică publică aflată în plină expansiune.

Multe state privesc către Organizația Națiunilor Unite ca principal promotor al acestei idei. Prin Pactul Global pentru Digitalizare și prin mecanismele financiare și instituționale pe care încearcă să le construiască în jurul acestuia, ONU promovează o lume în care fiecare țară deține un „minimum ireductibil” de inteligență artificială: propriile centre de calcul, propriile date și propriile modele AI, dezvoltate și deținute pe plan intern. Secretariatul ONU a propus chiar un fond de miliarde de dolari pentru finanțarea acestor investiții. În paralel, tot mai multe guverne elaborează strategii naționale de AI, convinse că independența presupune duplicarea unor infrastructuri deja existente în alte părți. Este o viziune seducătoare. Dar este și una retrogradă și contraproductivă.

Liderii din Silicon Valley și-au construit averile pornind de la o idee pe care industria tradițională încă o respinge: competiția bazată pe copierea produselor și metodelor existente nu este, de cele mai multe ori, motorul prosperității, ci cimitirul creșterii economice. O companie care copiază un produs existent intră pe o piață aglomerată și își vede marjele de profit erodate de zecile sau sutele de concurenți care oferă același lucru. În schimb, compania care creează ceva cu adevărat nou, ceva ce nu exista cu o zi înainte, nu are concurență și păstrează profiturile generate de acel nou segment de piață. Aceasta este diferența dintre a merge de la „zero la unu” și a împărți o piață deja existentă. Doar inovatorii creează bogăție nouă.

Aplicați aceeași logică statelor. Imaginați-vă o conferință internațională în care zeci de guverne anunță, pe rând, că vor construi propriul cloud suveran, propriul model AI și propriul campion național. Se vor felicita reciproc pentru independența lor, apoi se vor întoarce acasă și vor investi miliarde în companii care încearcă să facă exact ceea ce alte zeci de state fac deja, pe piețe prea mici pentru a susține măcar un singur jucător competitiv. Rezultatul nu va fi „suveranitate digitală”, ci o mediocritate sincronizată: o lume plină de copii subdimensionate, fiecare reconstruind cu întârziere descoperirile de ieri, în timp ce inovația reală merge mai departe.

În timp ce alții reconstruiesc prezentul, companiile americane vor inventa viitorul. Nu vor apăra platformele de ieri, ci vor lansa produsele de mâine, produse care încă nu există, pe care niciun comitet internațional nu le-a imaginat și care vor defini următorul deceniu. Fiind singure în avangardă, ele vor beneficia și de recompensele acesteia: marje ridicate, evaluări spectaculoase și poziții dominante în economia globală. Nu este o întâmplare și nici un privilegiu american. Este logica economică a inovației.

Aici greșesc promotorii suveranității digitale. O națiune nu este suverană digital pentru că poate reproduce descoperirile de ieri, asta poate face deja jumătate din lume. O națiune este cu adevărat suverană digital dacă poate contribui la descoperirile de mâine. Mai potrivit ar fi să vorbim despre „suveranitate prin inovare”: capacitatea de a crea ceea ce încă nu există, nu de a copia ceea ce există deja. Adeptul autarhiei își măsoară puterea prin ceea ce poate izola și reconstrui. Inovatorul și-o măsoară prin ceea ce poate inventa și nimeni altcineva nu poate. Primul va încheia deceniul cu un muzeu. Al doilea va deține viitorul.

Statele Unite au învățat această lecție atunci când lumea a trecut la 5G. America nu avea un campion național care să producă echipamentele radio și stațiile de bază necesare rețelelor. Ar fi putut declara o urgență de „suveranitate digitală” și să investească sume uriașe pentru a construi un producător intern de la zero. Nu a făcut acest lucru. În schimb, companiile americane au cumpărat echipamente de la aliați de încredere și și-au concentrat ingeniozitatea asupra nivelului superior: cloud-ul, software-ul și inteligența artificială care astăzi susțin economia digitală. America nu a câștigat viitorul construind antenele. L-a câștigat construind tot ceea ce circulă prin ele.

Aceasta este logica inițiativei Pax Silica. Nu a fost concepută ca o fortăreață, ci ca o coaliție de capabilități: un cadru în care statele care au încredere unele în altele își pot combina avantajele tehnologice. Un partener contribuie cu puterea de calcul, altul cu resursele minerale, un al treilea cu talentul, iar un al patrulea cu capitalul. Rezultatul nu este o simplă sumă, ci o multiplicare a valorii.

Directorul general al Microsoft, Satya Nadella, a subliniat recent un aspect pe care promotorii suveranității digitale ar trebui să îl înțeleagă: adevărata miză nu este deținerea celui mai performant model AI, ci construirea celui mai performant ecosistem. Un ecosistem în care valoarea se răspândește către toate companiile, industriile și țările participante, nu se concentrează exclusiv în mâinile proprietarului tehnologiei de bază. Marile platforme tehnologice au creat întotdeauna mai multă valoare pentru ecosistem decât au capturat pentru ele însele.

În acest context, fiecare stat își păstrează propriul avantaj competitiv prin ceea ce niciun rival nu poate copia și niciun fond internațional nu poate cumpăra: propriul ciclu de învățare. Cunoașterea acumulată de companii și instituții, experiența dobândită prin rezolvarea problemelor reale și interacțiunea dintre capitalul uman și cel tehnologic reprezintă adevărata sursă de avantaj competitiv. O țară nu devine suverană digital prin acumularea unui model AI care va deveni depășit într-un an. Devine suverană digital prin controlul mecanismului care transformă experiența proprie în inovație continuă.

Susținătorii suveranității digitale cred că își pregătesc țările pentru viitor. În realitate, le conduc, disciplinat și bine finanțat, spre trecut. Suveranitatea digitală nu a însemnat niciodată construirea unor ziduri și nici copierea tehnologiilor existente. A însemnat întotdeauna extinderea frontierei tehnologice. Iar în era inteligenței artificiale, doar acele națiuni care vor continua să împingă această frontieră spre teritorii încă neexplorate vor putea spune cu adevărat că sunt suverane digital.”