Economist BNR trimite românii să vândă PET-uri: "Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai, deja trăiți cu mult peste posibilități"
Postat la: 25.03.2024 |
„De doi ani de zile băncile centrale practică dobânzi real pozitiv. Ceea ce va face un iad din viața datornicilor. Ideea este așa: nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai, deja trăiți cu mult peste posibilități. Refolosiți lucruri, reparați-le, sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun, să nu mai călătoriți cu avionul, ci cu trenul", a spus Valentin Lazea, la podcastul Andreei Roșca "Vast and curious".
Ce a spus economistul șef al BNR la podcastul Andreei Roșca:
"Generațiile tinere își închipuie că a existat credit dintotdeauna. Creditul, traiul pe datorie era o chestie foarte riscantă până la 1914 și foarte izolată. Da, traiul pe datorie era o excepție. Chiar era o rușine ca muncitor american să iei credit. După care am început primele forme incipiente. Ford și primii fabricanți de mașini, pentru că erau scumpe mașinile au dat credit pentru oamenii pe care îi cunoșteau foarte bine pentru ca aceștia să-și ia mașină. După aceea a intervenit așa-numitul revolving credit. Marile lanțuri de magazine americane au zis: îi știm pe clienții aceștia așa că le dăm pe darorie ca să cumpere tot de la noi marfă. Erau o chestie strict personalizată.
În 1958 vine Bank of America, banca imigranților italieni, în treacăt fie spus, și zice hai să depersonalizăm relația asta, hai să introducem cardul de credit, care să fie valabil mai întâi la nivelul statului California, apoi pe toată suprafața Statelor Unite ale Americii. Și a început această relație depersonalizată... După aia a început să fie tot mai relaxat nivelul de acceptare a documentelor în baza cărora luai credit, dar, în goana de a emite cât mai mulți bani și mânată și de factorul politic, s-a ajuns să se dea la toată lumea, inclusiv la persoane NINJA (no income, no job or assett).
Totul este greșit în sistemul educațional din lume. S-au uitat învățăturile religioase. Da, acel Decalog care spune să nu minți, să nu furi ...Democrațiile depline sunt retrogradate la rang de democrații imperfecte, pentru că încep populismele, publicul ne-educat își impune punctul de vedere iar politicienii îi dau satisfacție. Iar democrațiile imperfecte se transformă în regimuri autoritare. Pentru că publicul, nemulțumit de cum funcționează democrația, deși ar trebui să fie nemulțumit în primul rând de el însuși, se duce spre soluții extreme, ceea ce paște și Europa și România. Adică sunt mulți care spun, deși au frigiderul plin astăzi: noi ne-am săturat de democrația asta. Nu ne mai convine ce ce vedem.
În timpuri de război, ceea ce coagulează o națiune este că atât bogații cât și săracii își var-să sângele pe câmpul de luptă. La fel și asta coagulează în timpuri de pace ceea ce coagulează o națiune este atunci când bogații plătesc mai mult decât proporțional, deci progresiv.Și atunci săracul poate să zică da, băi, uite ăla poate a câștigat banii prin fraudă dar măcar văd că contribuie proporțional, mai mult decât mine, care am fost poate dezavantajat în viață, poate n-am avut noroc...Taxarea progresivă creează soliditatea națională un concept care în România e total absent. Nimeni, nu dă doi bani pe el.
Se fac tot mai simțite, an de an, efectele încălzirii globale. Da, anul 2023 a fost cel mai cald din istorie. 2024, până acuma e cel mai cald din istorie ianuarie și februarie.O parte din țările lumii a treia contestă supremația occidentală în acest război din Ucraina. Ele sunt mai degrabă de partea Rusiei decât de partea Occidentului. Deci există acolo o dorință de a vedea subminată primordialitatea Vestului. Ori țările astea -mă refer mai ales la China, Indonezia- se caracterizează prin faptul că acolo nu prevalează mentalitatea „Mie mi se cuvine". Acolo, elevii tocesc pe rupte, învață carte foarte serios. Deci, cei care la noi se droghează sau sau joacă jocuri pe calculator sau ce fac ei acolo, au drept concurenți niște tineri cărora le e foame, care învață, care pun burta pe carte ș.a.m.d. Și care în competiția asta între Est și Vest nu țin cu Vestul. Deci, dacă nu se vor trezi ai noștri din nou niște oameni hotărâți și mai multă știință de carte din lumea a treia și se vor impune.
Un om de pe stradă sau un om care ne urmărește ar putea să întrebe urm următorul lucru: de ce ar trebui eu, să mă ghidez după morală, după conceptele de Bine, Frumos și Adevăr? Când e clar că toată lumea se ghidează după morala utilitaristă, fiecare se suie pe umerii celuilalt. Întrebarea de bază, fundamentală, pe care eu nu o pun în carte, da, o pun aici, în emisiune, este următoarea: Universul ăsta în care trăim, oare nu se ghidează și el oare legile universal valabile- Adevăr, Frumuseți, Bine ș.a.m.d.? Și aici sunt două concepții diferite pe care un om le poate avea. Fie omul vede Universul ca pe un loc al hazardului,- astăzi ești bine, mâine ți-e rău, mâine poate te lovește mașina. Caz în care are rost să fii utilitarist, adică să te bucuri cât mai mult de viață, să te îndestulezi ș.a.m.d."
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Aproape 1.000 de arestări în Franța, după confruntările dintre protestatari și poliție. 70.000 de membri ai forțelor de ordine, mobilizați
Aproape 1.000 de persoane au fost arestate in Franța, dupa protestele la care au participat peste 400.000 de oameni. Aut ...
-
Europa fierbe sub presiunea protestelor: „Discrepanțe dintre bogați și săraci s-au adâncit, iar guvernele au aplicat cu cinism creșteri de taxe fără să se gândească la consecințe"
În ultimele doua saptamani, mai multe țari europene s-au confruntat cu proteste violente care au degenerat de mult ...
-
Vânătăile suspecte de pe corpul lui Trump se extind și pe față, alimentând speculațiile privind starea sa de sănătate
Președintele american a fost fotografiat cu o vanataie la tampla stanga, pe langa cele vizibile de mai mult timp pe main ...
-
Netanyahu publică o imagine generată de AI cu o explozie atomică deasupra Tel Avivului. Zeci de mii de israelieni din diaspora se întorc în țară pentru a vota împotriva lui
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a publicat duminica, 25 octombrie, o imagine generata cu ajutorul inteligenței ar ...
-
Elon Musk acuză Ucraina de încălcarea condiţiilor de utilizare ale Starlink: "Dacă Starlink ar fi dezactivat, linia frontului ucrainean s-ar prăbuşi imediat"
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, seful SpaceX, a acuzat Ucraina ca a incalcat conditiile de utiliza ...
-
Când îngrijirea acasă a unui părinte cu demență devine prea grea
Puțini oameni sunt pregatiți pentru momentul in care un parinte incepe sa uite drumul spre casa, numele nepoților sau da ...
-
Arată ca un nor uriaș, dar ar putea deveni una dintre cele mai neobișnuite clădiri din Europa
Un zgarie-nori impresionant, care seamana cu un nor „plutitor", ar putea fi construit intr-o destinație turistica ...
-
Între tradiția satului și ritmul orașului: cum se organizează astăzi o înmormântare în Domnești
Domnești este una dintre comunele din Ilfov care s-au schimbat cel mai mult in ultimii ani. Pe langa casele vechi cu cur ...
-
Misterul crăpăturilor de pe Lună. Cum au explicat cercetătorii apariția miilor de falii
Luna iși reduce treptat dimensiunile pe masura ce interiorul sau se racește, iar cercetatorii au identificat mii de fisu ...
-
Dezastrul anuntat: Metroul spre Otopeni ar putea fi gata abia în 2032 chiar și în cel mai optimist scenariu
Dupa lansarea primei „cartițe" pentru saparea tunelurilor pe secțiunea Tokyo-Aeroportul Otopeni a Magistralei 6 de ...
-
Câte persoane au trecut granițele României, după ce moldovenii au luat cu asalt punctele de trecere Sculeni și Albița
Aproape 95.000 de persoane au traversat frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore. În același interval de timp, pol ...
-
Predicțiile celui supranumit "Nostradamus al Americii" - "Lumea se îndreaptă spre dezastru"
John Hogue, un autor cunoscut pentru interpretarile sale asupra profețiilor lui Nostradamus, susține ca lumea s-ar putea ...
-
Doar șase state din lume garantează bătrâneți sigure în fața crizei financiare. Raportul care anunță rescrierea regulilor de pensionare pentru două treimi din planetă
Sistemele globale de pensii au intrat oficial intr-o zodie a colapsului financiar, strivite de o dubla presiune: speranț ...
-
Incident de securitate absolut în SUA: Un obiect zburător neidentificat de formă triunghiulară a sfidat radarele Pentagonului
Doi observatori militari de rang inalt afirma ca au vazut un obiect triunghiular negru misterios zburand cu o viteza ext ...
-
Panică la IPJ Alba Iulia. Un bărbat înarmat cu o pușcă și o grenadă a intrat peste ofițerul de serviciu. Ce a cerut l-a surprins și pe polițist
Un barbat in varsta de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a provocat momente de panica extrema sambata seara, 24 octo ...
-
Cercetătorii au descoperit de ce prostata bărbaților se mărește odată cu vârsta și ce se poate face
Oamenii de știința au descoperit un subtip distinct de celula in prostata și ar putea ajuta la rezolvarea misterului de ...
-
„Noapte înstelată", capodopera lui Van Gogh, ascunde un mister vechi de peste un secol. Ce au descoperit cercetătorii
Cercetatorii cred ca au reușit sa identifice cu exactitate cerul nocturn reprezentat in celebrul tablou „Noapte in ...
-
O studentă a abandonat facultatea după ce a fost violată de două ori de Alexandru Toader. Alte șase victime în dosarul în care profesorul e acuzat de 11 infracțiuni
Șapte femei sunt victime in dosarul in care Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, este acuzat de fapt ...
-
Florian Coldea devine patron unic la Strategic Assets după plecarea generalului Dumitru Cocoru. Firma are o marjă de profit de 48% cu doar 2 angajați
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul in rezerva Florian Coldea, a devenit proprietarul exclusiv al compani ...
-
Controversat om de afaceri bulgar, executat cu un glonț în cap în propria casă. Poliția a prins deja trei suspecți. Care ar fi fost motivul asasinatului
Controversatul fost europarlamentar și om de afaceri bulgar Slavi Binev a fost impușcat mortal in propria locuința din d ...
-
Un bărbat a murit în timp ce se afla la funeraliile unui prieten. Ce s-a întâmplat când a mers să viziteze mormântul tatălui său
Un barbat in varsta de 48 de ani din Brazilia și-a pierdut viața intr-un mod cu totul neobișnuit, chiar in timpul ceremo ...
-
Un bărbat și o femeie din Capitală, acuzați că au răpit doi nou-născuți. Cine este mama copiilor
Un cuplu de romani care traia in Italia a vrut sa ia gemenii unei femei de cetațenie indoneziana, pe care o angajasera s ...
-
Alexandru Toader folosea notele și examenele ca monedă de schimb pentru abordarea și constrângerea studentelor
Lectorul Alexandru Florin Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 ...
-
Se punea la cale un război civil în Republica Moldova: Tinerii erau mobilizați prin rețelele sociale pentru a provoca proteste violente
Poliția, SIS și procurorii din Republica Moldova au facut percheziții in mai multe regiuni, intr-un dosar in care un gru ...
-
Agenți AI care intră singuri în rețele, se copiază de pe un device pe altul, „neutralizează" ținte și se autodistrug
Comandamentul cibernetic al Armatei SUA dezvolta un proiect aproape SF: agenți AI care intra singuri in rețele, se copia ...
-
Experții avertizează asupra unei crize globale de securitate cibernetică: inteligența artificială descoperă vulnerabilități mai repede decât pot fi remediate
Liderii unor companii importante din industria tehnologiei avertizeaza ca inteligența artificiala (AI) ar putea declanșa ...
-
Reacția fostului ministru al Justiției Tudorel Toader după arestarea fiului său pentru viol VIDEO
Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader a avut sambata, 24 octombrie, o scurta reacție dupa ce fiul sau, Alexandru, ...
-
Zeci de familii evacuate după ce un bloc cu "bulină roșie" e în pericol de prăbușire în București. A apărut o fisură uriașă între două scări
O crapatura foarte mare aparuta intre doua scari, de la etajul 5 la 8, a dus la evacuarea preventiva a locatarilor unui ...
-
Proiectul Chrysalis uimește lumea științifică: O comunitate întreagă va trăi și va muri pe o navă-lume lungă de 58.000 de metri
O nava lunga de 58.000 de metri ar putea porni intr-o zi spre cea mai apropiata exoplaneta, iar la bordul ei ar urma sa ...
-
Care sunt calculele reale pentru Europa tinand cont ca epidemia de Ebola se extinde tot mai mult în lume. Nu există în prezent vaccinuri sau tratamente specifice
Epidemia de Ebola provocata de virusul Bundibugyo, care afecteaza Republica Democratica Congo (RDC), s-a extins in Kenya ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu