Președintele ANPC afirmă că bucureștenii riscă o nouă tragedie precum Colectiv
Postat la: 10.05.2022 |
Starea mijloacelor de transport din parcul STB este absolut dramatică, fiind probleme la sistemele de frânare şi alerte de incendiu, iar călătorii sunt în pericol şi există riscul să se repete tragedia de la Colectiv, a declarat, marţi, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-o conferinţă de presă. Anterior, Nicușor Dan a spus că ANPC a devenit 'noua bâtă a PSD în Bucureşti' și că este adevărat că autobuzele nu arată perfect, dar nici apocaliptic așa cum afirmă ANPC.
"În urmă cu 40 de zile am desfăşurat un control la autobazele şi depourile STB şi la acel moment am stabilit cu conducerea societăţii anumite măsuri care trebuie luate pe termen scurt, cum ar fi starea de curăţenie şi igienă a vehiculelor, aflate în stare avansată de murdărie, urmând să înceapă şi acţiuni pentru măsurile pe termen mediu şi lung. Din păcate, între timp nu s-a făcut nimic, cu excepţia faptului că am găsit câteva capete de mop şi câteva mături noi", a spus Constantinescu. El a arătat că personalul STB de la întreţinere este mult subdimensionat şi, în medie, o persoană trebuie să cureţe şi să igienizeze 40 de vehicule, ceea ce este inuman şi imposibil de realizat, iar detergenţii şi dezinfectaţii folosiţi sunt de o calitate slabă.
"De asemenea, marea majoritate a pieselor de schimb folosite pentru vehicule sunt "after market", foarte puţine sunt originale. Ceea ce am găsit erau recondiţionate, cu o uzură mult peste ce ne imaginăm noi în raport cu siguranţa cetăţenilor. Mecanicii se plâng de lipsa pieselor şi că sunt nevoiţi să facă tot felul de operaţiuni la limita bunului simţ tehnic, pentru a putea ieşi cât mai multe maşini pe traseu. Sunt probleme cu sistemul de frânare sau cu direcţia. Nu putem vorbi nici măcar de o dotare elementară", a susţinut preşedintele ANPC.
El a mai spus că inspectorii au găsit discuri de frână crăpate, rugină la sistemul de furtune ale frânei sau ale aerului comprimat, senzori care nu funcţionează, inclusiv cele de alertă de incendiu, iar călătorii sunt expuşi pericolului. La rândul său, Paul Anghel, director general în cadrul ANPC, a arătat că au fost găsite inclusiv vehicule fără inspecţia tehnică periodică, iar cei din depouri au relatat că au fost cazuri de tramvaie care nu au mai putut frâna.
"Vreau să tragem un semnal de alarmă. Există în circulaţie tramvaie Tatra din 1967, care au durată de circulaţie de 8-10 ani, noi le folosim 20-30 de ani, şasiul are 50 şi ceva de ani, şasiuri pe care le mută de pe un tramvai pe altul, cu sisteme de frânare învechite. E clar că sunt un pericol pe roţi printre cetăţeni. În plus, marea majoritate a vehiculelor STB nu au rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi", a spus Anghel, subliniind că, în acelaşi timp, Bucureştiul are pretenţia să fie un smart city.
"Trebuie să găsim o soluţie să nu periclităm siguranţa călătorilor. Nu ne dorim o tragedie precum cea de la Colectiv pentru a lua măsuri abrupte", a completat directorul general al ANPC. De asemenea, Horia Constantinescu a mai spus că este justificată comparaţia cu tragedia de la Colectiv, în condiţiile în care există probleme la sistemele de frânare şi de alertă împotriva incendiilor.
"Situaţia este absolut dramatică. Noi le-am retras din circulaţie doar pe cele care reprezentau un pericol imediat, dar dacă era să le retragem pe toate care erau în neregulă, marea majoritate a bucureştenilor ar fi trebuit să aleagă altă soluţie de deplasare. Noi vom transmite un nou material către instituţiile abilitate să cerceteze modul în care sunt lăsate să circule aceste bombe pe roţi fără frâne, fără protecţie împotriva incendiilor. Comparaţia cu Colectiv este într-o zonă apropiată, pentru că nefuncţioarea unui sistem de alarmă în cazul unui incendiu poate ţine înăuntru călătorii şi riscăm incidente mult mai grave decât ne putem imagina. Un tramvai fără frâne poate mătura o intersecţie întreagă", a subliniat Constantinescu.
El a adăugat că depourile arată atât de deplorabil, încât există chiar solicitări din partea unor case americane de film să turneze aici o nouă serie din filmul apocaliptic Mad Max. ANPC va continua controalele atât la societăţile de transport în comun din ţară, cât şi la Metrorex. "Vrem să transmitem un mesaj primarilor să aibă un rol activ şi să ia măsuri în reevaluare a parcului auto, să se asigure că pot frâna şi că oamenii nu sunt un pericol, înainte să venim în control", a susţinut reprezentantul autorităţii. Acesta nu a dorit să comenteze afirmaţiile primarului Nicuşor Dan, potrivit căruia controalele ANPC sunt de fapt acţiuni politice.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Semnal de alarmă lansat de fondatorul Microsoft. Bill Gates avertizează că inteligența artificială poate provoca un miliard de decese
Miliardarul Bill Gates avertizeaza ca inteligența artificiala este suficient de puternica pentru a declanșa evenimente c ...
-
Tucker Carlson, fost susținător al lui Trump, spune că administrația ar trebui să îl înlăture în baza Amendamentului 25: "Un om care amenință să elimine omenirea"
Tucker Carlson, fost prezentator al Fox News și unul dintre susținatorii cunoscuți ai lui Donald Trump, a declarat ca pr ...
-
Nepoata lui Putin poartă numele Zelenski. Dezvăluirea făcută de o publicație rusă
Numele de familie al nepoatei lui Vladimir Putin este Zelenski. Dezvaluirea incredibila a fost facuta de o publicație ru ...
-
Diversiune totală: În Rusia a fost anunțat un atac nuclear asupra unei țări de pe flancul estic al NATO: „O operațiune foarte scurtă"
O agentie importanta din Rusia a publicat un articol despre o noua „operațiune militara speciala". Motiv pentru ca ...
-
Cum structurează platformele iGaming campaniile promoționale pentru pariuri sportive și cazino online
Divertismentul digital s-a dezvoltat puternic in ultimii ani, un capitol aparte fiind cel al jocurilor de noroc. Acest s ...
-
Ce au mâncat Trump și Xi Jinping la cina de stat de la Casa Albă. Meniu cu influențe chineze și miere recoltată la Casa Albă
Președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping au participat joi seara, 24 septembrie, la o cina de sta ...
-
Agenți AI autonomi au spart sute de comercianți online pentru 25 de dolari pe țintă într-o campanie care e încă în desfășurare
S-a gasit prima campanie de hacking la scara mare cu AI comisa de un atacator care amesteca tehnologia americana cu cea ...
-
Adevărata poveste a Meșterului Manole: A cerut sa fie zidit de viu și a fost!
Povestea lui Manole din Negru este una dintre ele. Nu e legenda. Nu e mit. Este marturia unui om care a ales sa moara pe ...
-
Premieră mondială: Inteligența Artificială a atacat un Guvern
Premierul australian, Anthony Albanese, a declarat ca agenții AI ai OpenAI au spart baza de date naționala de sanatate a ...
-
Focșaniul sub teroarea clanurilor de cămătari "Ciorditoru" și "Flaușatu"
De vreo 5-6 ani municipiul Focșani se afla sub teroarea clanurilor de camatari conduse de Marian Croitoru alias "Ciordit ...
-
Provocarea criminală de pe rețele sociale care a ucis 82 de copii în SUA a ajuns printre elevii din România: medicii avertizează că "jocul" poate fi fatal
O provocare extrem de periculoasa raspandita pe rețelele sociale a ajuns și printre elevii din Romania, dupa ce in State ...
-
AUR cere sare neiodată în magazine și amenzi de 40.000 de lei. Medicii vin cu un avertisment sumbru - cretinism endemic
Un proiect de lege depus de AUR pornește de la ideea ca excesul de iod ar putea avea efecte nocive asupra tiroidei și pr ...
-
Un agent AI trimis să caute informații a trecut singur peste restricțiile unui site guvernamental
Un agent AI dezvoltat de OpenAI a obținut acces neautorizat la o parte din portalul guvernamental Medicare Statistics Re ...
-
Un experiment Oxford arată cum doi agenți AI au găsit singuri o metodă de a trișa la blackjack fără să fie prinși
Un experiment realizat de cercetatori de la Universitatea Oxford arata ca doi agenți AI pot ajunge sa colaboreze pe ascu ...
-
Poliția dă, în premieră, detalii din noul dosar în care Cristian Pomohaci e acuzat de pedofilie
Poliția da primele detalii din nou dosar de pedofilie in care fostulul preot Cristian Pomohaci, este acuzat de acte sexu ...
-
Scandal uriaș cu donațiile pentru copii bolnavi: peste 28 de milioane de lei ar fi fost scoși din asociație prin contracte suspecte
Polițiștii din Bihor au efectuat, joi, 10 percheziții in București și in județul Bihor, intr-un dosar de delapidare cu c ...
-
Ofertă inedită în Santorini: Cazare gratuită în schimbul a 24 de ore de muncă pe săptămână. Care sunt condițiile
O oferta neobișnuita din Santorini poate transforma una dintre cele mai scumpe destinații ale Greciei intr-un loc accesi ...
-
Tatăl Valentinei, fata ucisă și băgată într-o valiză, promite răzbunare. "Nu stau de vorbă cu el, îl omor. Ferească Dumnezeu să-l întâlnesc!"
Tatal Valentinei, ultimul membru al familiei care a vazut-o pe tanara in viața, lanseaza amenințari disperate și violent ...
-
Cumpăra speciala, una din cele mai de succes funcții la sloturi online
Posibilitatea de a cumpara speciala (Buy Bonus) la sloturi online este o funcție implementata in urma cu cațiva ani ...
-
STUDIU: 45% dintre angajații români se confruntă cu oboseală cronică provocată sau agravată de muncă
Aproape jumatate dintre angajații romani se confrunta cu oboseala provocata sau agravata de munca, iar cei foarte perfor ...
-
Sechestru pe vila lui Călin Georgescu. Decizia a fost luată de DIICOT după ce a judecătorii au respins arestarea pentru 30 de zile a fostului candidat la prezidențiale
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe locuința din Mogoșoaia a lui Calin Georgescu. Decizia a fost luata de parchetul An ...
-
"Maestrul spiritual" Ovidiu Dragoș Argeșanu a fost arestat. Este acuzat de agresiuni sexuale în timpul ședințelor de terapie
Ovidiu Dragoș Argeșanu, cunoscut drept „maestru spiritual", a fost arestat preventiv pentru 30 de zile intr-un dos ...
-
Imagini virale cu cel mai tânăr viceprimar din România: Se târăște prin șanț și abia poate vorbi. În februarie a fost reținut după o urmărire cu poliția. Era beat și s-a răsturnat cu mașina în șanț
Momente greu de imaginat cu viceprimarul comunei Pogaceaua, din județul Mureș. Ștefan Adelin Laurențiu a fost filmat de ...
-
Oamenii de știință chinezi afirmă că au detectat un stadiu cuantic în interiorul celulelor vii
Oamenii de știința au gasit dovezi ca fizica cuantica funcționeaza in interiorul uneia dintre cele mai importante struct ...
-
Cazul tinerei găsite în valiza de pe Olt: Mașina suspectului a fost descoperită în județul Sibiu. Bărbatul e dat în urmărire generală
Ancheta in cazul tinerei de 28 de ani gasite moarta intr-o valiza care plutea pe raul Olt se extinde in mai multe județe ...
-
Lista directorilor companiilor de stat care încasează peste 15.000 de euro/lună. Se mai enervează vreun român?!
Guvernul Romaniei a lansat platforma guvernanta.gov.ro, un portal public care centralizeaza datele privind conducerile d ...
-
E nebunie: Nicușor Dan spune că nu a mai fost la consult medical de la depunerea jurământului: "Am tot amânat pentru momente mai liniștite!"
Președintele Nicușor Dan a explicat de ce arata obosit in multe dintre aparițiile sale, dupa speculațiile despre sanatat ...
-
„Vrăjitoarele sângelui menstrual" de pe TikTok și Manuscrisul Voynich - despre magie, maternitate și războiul dintre sexe
Autor: Dr. Heather Lynn Femeile de pe TikTok anunța ca au descifrat Manuscrisul Voynich. Videoclipurile fac legatura int ...
-
Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară
Romania se pregatește pentru una dintre cele mai ample reforme fiscale din ultimii ani, care va schimba radical modul in ...
-
Ion Negoescu, fostul polițist care i l-a prezentat lui Călin Georgescu pe afaceristul înșelat, a organizat vizita ideologului rus Aleksandr Dughin în România în 2014
Ion Negoescu, fost ofițer in MAI și actual preot onorific, a fost audiat ca martor in dosarul DIICOT in care este cercet ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu