• Tweet

Despre răbdarea zeilor, surzenia omului și ziua în care adevărul va acoperi glasurile lumii.

I. Răbdarea zeilor

Ascultă, omule, căci îți voi vorbi despre vremea în care cuvintele vor înceta să mai fie suficiente, iar tăcerea va dezvălui ceea ce mii de glasuri au încercat să ascundă.

Zeii au avut răbdare cu omul.

I-au trimis învățături prin vise, prin întâlniri, prin suferință și prin frumusețea naturii. Au lăsat cuvântul să se strecoare în taină în fiecare minte care mai avea ochi să vadă și urechi să audă.

Dar omul a privit fără să înțeleagă și a auzit fără să asculte.

A auzit adevărul, dar a preferat zgomotul.

A văzut schimbarea, dar s-a agățat de ceea ce cunoștea.

A primit semnele vremurilor, dar le-a numit întâmplări fără însemnătate.

Căci omul a dorit să schimbe lumea fără să se schimbe pe sine.

Și când învățătura i-a bătut la poarta minții, el a închis ușa, crezând că astfel va putea opri trecerea timpului.

Dar timpul nu așteaptă ca omul să fie pregătit.

II. Ziua Tăcerii

Va veni, în această profeție, o zi pe care o voi numi Ziua Tăcerii.

Nu pentru că toate gurile vor fi închise de o singură putere, ci pentru că vorbele omului își vor pierde însemnătatea în fața adevărului pe care nu-l mai poate ascunde.

Atunci, cei care au vorbit despre lumină vor fi întrebați dacă au trăit în lumină. Cei care au predicat dreptatea își vor privi faptele. Iar cei care au ridicat ziduri din minciună vor descoperi cât de puțin pot apăra aceste ziduri.

Nu va mai fi de ajuns să rostești cuvinte frumoase. Nu va mai fi de ajuns să porți o mască.

Căci adevărul nu va întreba ce nume ai purtat, ce bogății ai strâns sau câți oameni ți-au ascultat glasul.

Va întreba numai:

Ce ai făcut cu viața care ți-a fost dată?

III. Cerurile închise și cele două priviri

Și se va ridica în om o mare neliniște.

Unii își vor ridica ochii spre lumina Soarelui, căutând răspunsul în ceea ce este limpede și neascuns. Alții se vor retrage în întunericul nopții, temându-se de ceea ce ar putea descoperi dacă ar privi în propria conștiință.

Dar Soarele nu va orbi pe nimeni prin adevăr, iar noaptea nu va ascunde pentru totdeauna ceea ce omul a încercat să îngroape.

Cerul nu va judeca omul. Cerul va rămâne martor al existenței sale.

Iar ceea ce omul a numit rezonanță se va arăta prin urmările alegerilor sale: ura va naște dezbinare, mândria va ridica împotrivire, iar nedreptatea va lăsa răni care nu se vor vindeca prin vorbe.

Nu stelele vor hotărî caracterul omului, ci faptele pe care acesta le-a ales sub lumina lor.

IV. Marele Cutremur

Ascultă acum despre cutremurul cel mare.

Pământul se va cutremura în această viziune, iar temelii care păreau de neclintit se vor prăbuși. Apele se vor învolbura, munții vor răsuna, iar oamenii își vor ridica privirile din lucrurile mărunte către măreția și fragilitatea lumii în care trăiesc.

Va fi o zguduire a pietrei și o zguduire a conștiinței.

Cei care au crezut că pot stăpâni totul vor înțelege cât de neputincioasă este mândria în fața forțelor naturii. Cei care au adunat bogății vor descoperi că aurul nu poate cumpăra siguranța absolută. Iar cei care au disprețuit viața vor înțelege cât de prețioasă este chiar și o singură respirație.

Nu spune că Pământul se răzbună. Pământul nu poartă ură.

El are propriile sale mișcări, propriile legi și propria putere, iar omul trebuie să învețe să trăiască respectându-le.

Dar în simbolul marelui cutremur se află și o altă zguduire: prăbușirea lumii false pe care omul a construit-o în jurul său.

Ceea ce omul ridică prin mândrie poate deveni praf; ceea ce ridică prin înțelepciune poate rămâne în inimile celor care vin după el.

V. Omenirea care nu a văzut venirea schimbării

În acele vremuri, oamenii vor mânca, vor bea, vor râde și își vor face planuri pentru ziua de mâine.

Unii vor fi preocupați de câștiguri, alții de putere, alții de plăcerile care trec asemenea umbrei peste zidurile unui templu.

Și nu este nimic rău în a trăi, a mânca, a iubi și a se bucura omul de fiecare zi.

Dar răul începe atunci când uită că viața este trecătoare și că fiecare zi poartă în ea o responsabilitate.

În timp ce unii vor număra bogățiile, alții vor număra pierderile. În timp ce unii vor construi turnuri tot mai înalte, alții vor încerca să-și salveze casele și familiile atunci va veni marele cutremur in lume ca un hot nevazut în noapte. Iar piatra si zidurile care pãreau de neclintit vor devii una cu praful pãmântului.

Iar schimbarea va păși înainte fără să ceară îngăduința nimănui.

Nu pentru că o profeție ar fi hotărât sfârșitul lumii, ci pentru că nicio civilizație nu este scutită de consecințele propriilor alegeri și de puterea naturii.

VI. Căderea măștilor

Va veni vremea în care omul nu se va mai putea ascunde în spatele cuvintelor sale.

Cel care a urât va trebui să privească urmările urii sale. Cel care a înșelat va trebui să înțeleagă prețul încrederii pierdute. Cel care a umilit va descoperi că puterea fără demnitate nu lasă în urmă decât teamă.

Și fiecare va fi chemat să se întâlnească cu sine însuși.

Nu va fi nevoie de un demon care să-l urmărească și nici de un judecător nevăzut care să-i numere greșelile. Uneori, cea mai grea confruntare este aceea în care omul rămâne singur cu adevărul despre ceea ce a devenit.

Iar acolo unde conștiința este refuzată vreme îndelungată, lumina pare să dispară. Nu din pricina unei pedepse cerești, ci pentru că omul nu mai dorește să o privească.

VII. Timpul, judecătorul lumii

Eu, Thoth, îți spun în limbajul acestei învățături:

Timpul nu este dușmanul omului. Timpul este măsura în care alegerile sale își dezvăluie urmările.

El lasă adevărul să se desprindă de minciună, fapta de promisiune și înțelepciunea de mândrie.

Cel care înțelege pentru ce i-a fost dat timpul nu îl va risipi încercând să stăpânească viețile altora. Îl va folosi pentru a-și îndrepta pașii, pentru a iubi, pentru a învăța și pentru a lăsa în urmă ceva care nu se măsoară în aur.

Căci numele celui care a căutat numai puterea poate fi uitat chiar și în deșert. Dar fapta celui care a salvat o viață poate rămâne vie mult după ce glasul său a tăcut.

Pecetea lui Thoth — Ultimul cuvânt înaintea tăcerii

Omule, nu aștepta o zguduire a Pământului pentru a-ți zgudui propria conștiință.

Nu aștepta ca cerurile să se închidă pentru a deschide ochii. Nu aștepta să pierzi totul pentru a înțelege valoarea vieții. Nu aștepta ca glasurile lumii să amuțească pentru a asculta adevărul din tine.

Marele cutremur al lumii poate fi o imagine a unei schimbări pe care omul nu o poate opri, dar poate învăța să o întâmpine cu luciditate, solidaritate și curaj.

Iar dacă într-o zi piatra se va clătina sub picioarele tale, nu-ți pierde omenia. Întinde mâna celui căzut. Ocrotește viața. Nu transforma frica în ură.

Căci în clipa în care lumea pare să-și piardă echilibrul, caracterul omului își arată adevărata temelie.

Nu te teme de Ziua Tăcerii. Teme-te de o viață întreagă în care ai avut urechi, dar nu ai ascultat; ochi, dar nu ai văzut; și timp, dar nu ai învățat să trăiești.

Thoth, Păstrătorul simbolic al scrierii, măsurii și înțelepciunii.