• Tweet

În timp ce petrolul domină de obicei discuțiile despre securitatea energetică globală, experții atrag atenția că o resursă mult mai vitală pentru supraviețuire este adesea trecută cu vederea: apa potabilă. Spre deosebire de lipsa petrolului, care afectează economia și transporturile, o criză majoră de apă ar putea avea consecințe umanitare devastatoare, cu riscul ca zeci de milioane de oameni să își piardă viața în doar câteva zile.

În prezent, atenția comunității internaționale este concentrată pe fluctuațiile prețului petrolului și pe amenințările la adresa transportului maritim prin Strâmtoarea Hormuz. Totuși, în rivalitatea strategică dintre Statele Unite și Iran există o vulnerabilitate mult mai puțin discutată: accesul la apă potabilă.

Analistul Bloomberg specializat în piețele energetice și de materii prime, Javier Blas, amintește că încă din anii 1970 Central Intelligence Agency considera apa o „resursă strategică" crucială pentru stabilitatea din Middle East. Evaluările de atunci subliniau că, într-o regiune marcată de climă aridă și resurse limitate, controlul apei ar putea deveni la fel de important - sau chiar mai important - decât controlul petrolului.

Statele din Golful Persic, Arabia Saudită, Kuweit, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Oman, dispun de rezerve uriașe de hidrocarburi, evaluate la trilioane de dolari. Totuși, ele au extrem de puține resurse de apă dulce.

Începând din anii 1970, veniturile din petrol au permis rezolvarea parțială a problemei prin tehnologie. În regiune au fost construite aproximativ 450 de instalații de desalinizare care transformă apa de mare în apă potabilă. Fără acestea, existența acestor state în forma lor actuală ar fi practic imposibilă.

Un raport secret al CIA de la începutul anilor 1980, ulterior declasificat, arăta că oficiali guvernamentali din regiune considerau apa chiar mai importantă pentru bunăstarea națională decât petrolul. După mai bine de 40 de ani, această evaluare rămâne valabilă.

Gradul de dependență de instalațiile de desalinizare diferă de la o țară la alta, însă pentru majoritatea statelor din Golf acestea sunt vitale.

Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite depind aproape în totalitate de desalinizare. Mari metropole precum Dubai nu au alternative reale pentru aprovizionarea cu apă potabilă.

Și Arabia Saudită, în special capitala Riyadh, se bazează masiv pe aceste instalații. Complexul de desalinizare de la Jubail, situat pe coasta Golfului Persic, trimite apă potabilă către capitală printr-o conductă de aproximativ 500 de kilometri. Peste 90% din apa potabilă a orașului provine de acolo.

Un mesaj diplomatic american din 2008, publicat ulterior de WikiLeaks, avertiza că „Riyadh ar trebui evacuat în decurs de o săptămână dacă instalația, conductele sau infrastructura energetică asociată ar fi grav avariate sau distruse". Diplomații adăugau că actuala structură a statului saudit nu ar putea funcționa fără uzina de desalinizare de la Jubail.

De atunci, Arabia Saudită și alte state din regiune au încercat să își consolideze rețelele de apă și să creeze capacități de rezervă. Totuși, aceste instalații rămân vulnerabile, iar majoritatea se află în raza de acțiune a rachetelor iraniene.

Tensiunile cresc deja în regiune. Iranul a atacat o centrală electrică din Fujairah (Emiratele Arabe Unite), care alimentează unul dintre cele mai mari complexe de desalinizare din lume. În Kuweit, fragmente ale unei drone interceptate au provocat un incendiu la o instalație de desalinizare.

În teorie, astfel de obiective sunt protejate de dreptul internațional. În practică însă, observatorii conflictelor din Orientul Mijlociu spun că convențiile internaționale au adesea o valoare limitată atunci când rachetele și bombele încep să cadă.

Într-o confruntare militară directă cu alianța americano-israeliană, Iranul ar avea șanse reduse de victorie. De aceea, strategia sa pare să se bazeze pe lovirea unor ținte vulnerabile: infrastructura energetică, aeroporturile sau sistemele de apă.

Scopul ar fi prelungirea conflictului și creșterea costurilor economice pentru adversari. Pentru Teheran, simpla supraviețuire ar putea fi considerată o formă de victorie, chiar și cu pierderi semnificative.

Lovirea câtorva instalații de desalinizare ar pune statele din Golf într-o situație extrem de dificilă. În afara cercurilor militare, subiectul este rareori discutat, poate și pentru că este greu de imaginat că cineva ar ataca infrastructuri atât de vitale pentru supraviețuirea populației civile.

Există însă precedente. În 1991, în timpul războiului din Golf, trupele irakiene conduse de Saddam Hussein au deschis intenționat robinetele unui oleoduct din Kuweit, provocând o deversare masivă de petrol în Golful Persic, scrie adevarul.ro.

Scopul era dublu: împiedicarea unei eventuale debarcări a forțelor americane și poluarea apei pentru a afecta instalațiile de desalinizare din Arabia Saudită.

Paralela cu situația actuală este evidentă. Un regim aflat sub presiune și luptând pentru supraviețuire ar putea recurge la tactici similare. În ultimii ani, exemple precum atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina sau distrugerea barajului Kahovka au arătat că infrastructura civilă poate deveni țintă strategică în război.

Instalațiile de desalinizare din Golful Persic rămân în mare parte în afara atenției publice, deși reprezintă una dintre cele mai fragile verigi ale securității regionale.

Un atac deliberat sau chiar unul accidental, provocat de o rachetă sau o dronă rătăcită, ar putea declanșa o criză umanitară majoră, mult mai gravă decât orice șoc pe piața petrolului.

Petrolul este important pentru economie. Apa, însă, este indispensabilă pentru supraviețuire.

Tensiunile au crescut semnificativ după ce, pe 28 februarie, Israelul a lansat mai multe atacuri asupra Iranului, inclusiv în capitala Teheran. De asemenea, au fost vizate poziții ale grupării Hezbollah în Liban.

Iranul a răspuns lansând zeci de rachete balistice către Israel și atacând o bază militară americană din Bahrain. Explozii au fost raportate și în Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Qatar, unde sunt amplasate baze militare americane.

Ministerul de Externe al Ucrainei le-a recomandat cetățenilor să evite călătoriile în Israel și a reiterat apelul de a părăsi Iranul.

În același timp, mai multe state au cerut convocarea urgentă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta situația din Orientul Mijlociu.

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că Iranul este pregătit pentru dezescaladare și că atacurile sale vizează doar baze militare americane din regiune, nu teritoriul Statelor Unite. El a adăugat că Teheranul ar fi dispus să negocieze după încetarea atacurilor americane și israeliene.

Fostul ministru ucrainean de externe Pavlo Klimkin a avertizat că un conflict prelungit ar putea afecta livrările de arme către Ucraina, deoarece Statele Unite ar putea fi nevoite să își refacă propriile stocuri.

Între timp, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a afirmat că tensiunile din Orientul Mijlociu „dublează importanța" conductei petroliere Drujba și a cerut din nou reluarea livrărilor de petrol către Ungaria.

Șeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Dan Caine, a declarat că un eventual război cu Iranul nu ar fi „o operațiune de o singură noapte" și că Washingtonul trebuie să se aștepte la pierderi.

În paralel, Emiratele Arabe Unite și Qatar ar fi cerut aliaților să încerce să-l convingă pe președintele american Donald Trump să limiteze durata operațiunii militare împotriva Iranului, invocând printre motive și stocurile limitate de rachete pentru apărarea antiaeriană.

Orice escaladare militară în această regiune are consecințe globale - pentru piețele energetice, alianțe și alte conflicte în curs.

Atunci când exploziile răsună în Orientul Mijlociu, efectele lor se resimt mult dincolo de regiune. Întrebarea nu este doar cine va răspunde la atacuri, ci și cine va reuși să transforme criza în avantaj strategic.