Rețeta de pizza fără făină a lui Carmen Brumă. Ce ingrediente folosește pentru un preparat bogat în proteine
Postat la: 21.07.2026 |
Carmen Brumă le-a oferit urmăritorilor săi o nouă idee de masă sănătoasă, potrivită mai ales pentru cei care încearcă să își mențină silueta. Vedeta a prezentat pe rețelele de socializare o rețetă de pizza fără făină, pe care o recomandă în cadrul unui stil de viață echilibrat. Preparatul se realizează din câteva ingrediente simple și este gata într-un timp relativ scurt.
Recent, Carmen Brumă, care pe 14 iulie a absolvit Masterul de Nutriție și Siguranță Alimentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București, a publicat un videoclip în care explică, pas cu pas, cum se prepară această variantă de pizza.
„Am aici o pizza de slăbit fără făină. Hai să-ți arăt ce simplu se face, dar și ce înseamnă pizza de slăbit", a spus Carmen Brumă într-un clip postat pe rețelele sociale.
Pentru blat și topping sunt necesare doar câteva ingrediente:
150 g linte roșie hidratată câteva ore;
2 ouă;
2 linguri de drojdie inactivă;
fulgi de ceapă;
o roșie mare;
2 linguri de parmezan ras;
mozzarella;
măsline (opțional);
busuioc proaspăt.
Vedeta explică faptul că secretul preparatului este blatul realizat din linte roșie, un ingredient bogat în proteine și fibre, care oferă o senzație de sațietate pentru mai mult timp.
„Încep cu blatul: 150 grame de linte roșie pe care am pus-o la hidratat. După ce am scurs-o de apă, am adăugat două ouă, fulgi de drojdie inactivă, fulgi de ceapă și am pus totul la blender până s-a format o pastă. Pasta am pus-o pe hârtie de copt și am băgat-o la cuptor pentru aproximativ 20 de minute. Ăsta este blatul, care conține proteine și fibre extrem de importante, pentru că îți dau sațietate și te ajută să menții deficitul caloric, singurul care te face să slăbești. Nu există alimente minune pe care să le mănânci și care să te slăbească. Peste blat am adăugat niște felii de mozzarella, roșii, puțin parmezan și opțional măsline. Din nou la cuptor, aproximativ 10 minute la 220 de grade, apoi niște frunze de busuioc proaspăt și ai o pizza delicioasă", a scris Carmen Brumă pe pagina sa de Facebook.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Amprente vechi de 2.200 de ani dezvăluie cine ar fi construit misterioasa Armată de Teracotă a Chinei
De mai bine de doua milenii, mii de razboinici de teracota par sa pazeasca in tacere mormantul imparatului Qin Shi Huang ...
-
Ce se întâmplă în organism dacă faci o baie fierbinte timp de 30 de minute. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
O baie fierbinte de 30 de minute ar putea avea beneficii importante pentru circulația sanguina. Potrivit unui studiu rec ...
-
Care este cea mai sănătoasă pâine, potrivit nutriționiștilor. Ce sortiment recomandă
Painea nu trebuie eliminata din alimentație odata cu inaintarea in varsta, insa sortimentul ales poate influența digesti ...
-
Psihologii au descifrat suferința de după despărțirea de persoana iubită și nu este cauzată de dragoste!
Psihologii spun ca nu iubirea cauzeaza acel sentiment de dor nebun de care avem senzația ca nu putem scapa oriunde am me ...
-
Misterul "bășinosului-fantomă” de la Consiliul European: Jurnaliștii au fugit de la un briefing din cauza mirosului insuportabil
Un incident mai puțin obișnuit a perturbat activitatea jurnaliștilor acreditați la Consiliul European, la Bruxelles. Rep ...
-
Carnea, secretul unei vieți până la 100 de ani? Ce au descoperit cercetătorii despre vegetarieni
Un studiu realizat in China, pe mai mult de 5.000 de persoane cu varste de cel puțin 80 de ani, arata ca femeile care co ...
-
Un grup de youtuberi americani a petrecut noaptea în Castelul Corvinilor și a vânat fantome: „Este de-a dreptul ireal"
Castelul Corvinilor din Hunedoara, una dintre cele mai spectaculoase fortarețe medievale din Europa de Est, a devenit pl ...
-
S-a ridicat din sicriu la propria înmormântare. Timp de opt ore familia unei tinere de 15 ani a crezut că aceasta a murit: "Am avut o revelație de la Dumnezeu"
O adolescenta de 15 ani din Guatemala, pe care familia o credea moarta, s-a trezit in timpul propriului priveghi, dupa a ...
-
Cât cere Andra Măruță să cânte la evenimente. Sumele sunt semnificative și diferă în funcție de durata recitalului și de amploarea spectacolului
Andra Maruța este una dintre cele mai apreciate artiste din Romania și o prezența solicitata la nunți și evenimente priv ...
-
Concurs de frumusețe. O rusoaică a devenit Mrs. ONU
Maria Filina este din Moscova și deține un blog culinar. Acum, ea a devenit caștigatoarea ediției din acest an a concurs ...
-
Dan Diaconescu a rămas bouche-bee: "Fac și acum șpagatul în aer". Ce dietă a urmat Diana Șoșoacă pentru a da jos peste 20 de kilograme
Diana Șoșoaca a scapat in ultima perioada de un numar considerabil de kilograme. Șefa S.O.S a dezvaluit in cadrul unei e ...
-
Au îngropat „securea războiului": Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
Actorii Florin Piersic și Dorel Vișan, care au fost in conflict ani la rand, au aparut impreuna intr-o ediție speciala a ...
-
Un funcționar public din Marea Britanie s-a prefăcut bolnav folosind machiaj pentru a jongla cu cinci locuri de muncă simultan
Un funcționar public din Marea Britanie este acuzat ca a caștigat aproape 350.000 de lire sterline (aproximativ 410.000 ...
-
O celebră actriță din "Hellboy" a fost imobilizată și arestată după ce a mușcat o stewardesă
Actrița Selma Blair, in varsta de 54 de ani, a fost arestata la New York in urma unui incident violent la bordul unui av ...
-
Fiul lui Adrian Mutu are două „job-uri" la doar 9 ani. Ce trebuie să facă pentru a primi bani
Adrian Mutu a vorbit despre metodele prin care incearca sa ii ofere fiului sau cel mic primele lecții de responsabilitat ...
-
Miracolul medical care a uimit cercetătorii: Ce s-a descoperit în corpul femeii care a trăit 117 ani
Maria Branyas Morera a trait 117 ani, iar oamenii de știința au descoperit in corpul ei un amestec rar de gene bune și o ...
-
Un bărbat a fost oprit în aeroport pentru că avea o umflătură în zona prohabului: Vameșii au rămas șocați când au început să scoată 11 păsări vii
Un barbat sosit din Cuba a fost prins pe aeroportul internațional din Miami cu zece pasari vii ascunse in lenjeria intim ...
-
Care este cel mai înfricoșător film de groază: a doborât recordul ritmului cardiac. Lista completă a celor 20 de titluri
Halloween-ul se apropie, iar mulți se intreaba ce filme ar putea urmari pentru a intra in atmosfera acestei sarbatori. D ...
-
Şoc, şoc, şoc! Apariție la Casa Albă în fața lui Donald Trump - soția "extraterestră" a miliardarului de la Dell Tech
Cel mai viral subiect al momentului in SUA nu e nici ciuma pneumonica din Rusia, nici revoltele din Franța și speculații ...
-
Céline Dion a căzut pe scenă și a uitat versurile celui mai cunoscut cântec. Fanii i-au sărit în ajutor
Dupa o revenire fulminanta pe scena si zece concerte sustinute cu succes, cantareata Céline Dion a trebuit sa fac ...
-
Misterul trenului care a mers gol opt ani de zile, noapte de noapte: Motivul incredibil din spatele curselor fantomă din Berlin
Un tren misterios, complet gol, a strabatut noapte de noapte, timp de opt ani de zile, tunelurile intunecate ale unui ae ...
-
Trapperul Ian, plasat sub control judiciar după ce a urinat pe scena de la Arenele Romane
Trapperul Ian a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dupa incidentul petrecut in timpul unui concert susț ...
-
Obezi și atrofiați: 86% din viață o petrecem fără să ne mișcăm. Mișcarea a devenit o opțiune, nu o normalitate
Un nou studiu global sugereaza ca viața moderna prioritizeaza lipsa de mișcare. Adulții care au participat in cadrul stu ...
-
A tinut secret 40 de ani: Michael Douglas a recunoscut aventura cu o celebră actriță
Actorul Michael Douglas a recunoscut in noile sale memorii, „One Helluva Ride", ca a avut o aventura secreta cu Ka ...
-
Ce a arătat un experiment uriaș desfășurat timp de 13 ani: Care este cea mai inteligentă rasă de câine
În anii 1940, in statul american Maine, un grup de oameni de știința a construit ceea ce a devenit cunoscut drept ...
-
Halle Berry, acuzată de abuz asupra copilului său de 12 ani. Actrița și-ar fi strâns de gât fiul. Fostul soț a obținut ordin de restricție
Actrița Halle Berry este acuzata de abuz asupra fiului sau in varsta de 12 ani de fostul ei soț, actorul Olivier Martine ...
-
Care este "cea mai proastă alegere posibilă" la masa de prânz pentru acumularea grăsimii viscerale și care e "cea mai bună"
Pranzul poate fi un moment convenabil pentru a apela la fast-food, mai ales atunci cand nu ai prea mult timp la dispoziț ...
-
Ce se întâmplă dacă ții apăsat lung butonul 9 de pe telecomandă. Sdi alte butoane au functii secrete
Daca apeși lung pe butonul cu cifra 9, poți deschide un meniu ascuns de diagnoza prin care afli rapid ce defecțiune are ...
-
Cercetătorii au dat verdictul: Dieta flexitariană este cea mai bună pentru sănătate si longevitate
Studiile medicale din ultimii ani confirma tot mai clar ca alimentele pe care le punem in farfurie au un impact direct a ...
-
Oamenii de știință s-au prins in fine cum dispare grăsimea din corp când slăbim. De acum o să fie mai simplu
Puțini s-au intrebat ce se intampla cu adevarat cu grasimea din corpul nostru și cum ajunge aceasta sa fie eliminata. Pr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu