Unui medic a comparat 3 radiografii: Plămânii unei persoane post-COVID sunt mai afectați decât ai unui fumător înrăit!
Postat la: 15.01.2021 |
Chiar și după un an întreg în care ne-am confruntata cu pandemia de COVID-19, încă sunt o mulțime de lucruri pe care nu le știm despre acest virus periculos și în mod special despre efectele pe termen lung pe care le are asupra organismului.
Cu toate acestea, un medic chirurg din Texas, Statele Unite, care a tratat sute de pacienți cu COVID începând din luna martie a anului trecut, a postat câteva imagini care fac lumină în ceea ce privește consecințele bolii. Medicul chirurg specializat în traumatologie a comparat trei radiografii pulmonare: a unei persoane sănătoase, a unui fumător, iar cealaltă a unui pacient care a avut COVID-19. Dr. Brittany Bankhead-Kendall, care este profesor universitar în cadrul Texas Tech University Health Sciences Center, a postat imaginile pe Twitter, iar postarea sa a devenit virală în scurt timp.
Imaginile demonstrează că plămânii unei persoane care s-a luptat cu coronavirusul sunt mai afectați decât cei ai unui fumător înrăit. Plămânii unei persoane sănătoase apar de culoare neagră în radiografie, ceea ce înseamnă că țesutul pulmonar este intact și sănătos. Radiografia persoanei fumătoare arată zone decolorate, care semnifică prezența congestiilor și a țesutului cicatricial cauzat de fumat. Cea de-a treia radiografie, care arată plămânii unei persoane care a avut COVID, prezintă zone extinse de culoare deschisă, ceea ce înseamnă că țesutul pulmonar este grav afectat.
După ce postarea sa de pe Twitter a atras multă atenție și a primit mii de reacții, medicul a fost invitat în cadrul unei emisiuni, unde a vorbit despre descoperirile sale de-a lungul lunilor în care a tratat numeroși pacienți cu coronavirus. „Toată lumea este îngrijorată de mortalitatea cauzată de COVID, care este oribilă, îngrozitoare. Dar trebuie să ne gândim la toți cei care au supraviețuit bolii și cei care au fost testați pozitiv - va fi o problemă gravă", a spus medicul. Așa cum se observă din comparația celor trei radiografii, plămânii unei persoane care a avut COVID arată mult mai rău decât cei ai unui fumător.
„În continuare sunt oameni care spun 'Sunt bine, nu am avut nicio problemă' și apoi le faci o radiografie pulmonară și au niște rezultate foarte proaste. Fie se vede foarte mult alb, care este cauzat de cicatrizare, fie se vede cum plămânii sunt afectați în întregime. Și dacă nu te confrunți cu probleme acum, faptul că apare în radiografie este un indiciu clar că este posibil să ai probleme mai târziu", a adăugat medicul.
Se pare că și pacienții asimptomatici, în proporție de 70-80%, prezintă afectare la nivelul plămânilor, vizibilă la radiografie. Dr. Bankhead Kendall avertizează că orice pacient care a avut COVID și care se confruntă cu dificultăți de respirație ar trebui să anunțe medicul. „Nu există implicații pe termen lung ale unui vaccin care ar putea fi atât de rele precum implicațiile pe termen lung ale COVID", mai spune medicul.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Bateria care promitea să schimbe mașinile electrice ar fi fost doar o celulă litiu-ion. Scandalul Donut Lab lovește investitorii
Promisiunea unei noi baterii marca Donut Lab suna ca un salt uriaș pentru industria vehiculelor electrice, cu o baterie ...
-
Stare de urgență pe mai multe insule din Grecia. Rezervele de apă au fost epuizate în plin sezon turistic
Ministerul Mediului și Energiei din Grecia a declarat oficial stare de urgența pe insulele Alonissos și Tinos, situate i ...
-
Explicația DNA: de ce a fost inculpat Ciprian Ciucu. Două persoane arestate preventiv în dosar
Primarul Ciprian Ciucu a fost audiat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Edilul spune ca este nevinova ...
-
„Statele Unite au suferit o înfrângere glorioasă": tonul victorios domină presa iraniană după semnarea acordului
Titlurile ziarelor iraniene de joi au adoptat un ton victorios in urma semnarii protocolului de intelegere dintre SUA si ...
-
Lista de cumpărături pentru părinții cu primul copil
Scoica auto pe care o cumperi pentru transport cu mașina poate fi montata direct pe carucior fara sa trezești beb ...
-
Diferența dintre puff bar și kit vape cu atomizor
Doua dispozitive arata aproape identic pe raft: un tub compact, o gura de tragere, niciun buton vizibil. Unul se arunca ...
-
Trei explicații științifice care răcesc scenariile hollywoodiene: Dacă extratereștrii există, de ce nu ne vizitează?!
Publicarea recenta in Statele Unite a unor sute de cazuri de fenomene inexplicabile, odata clasificate, care acopera per ...
-
Ce trebuie să ai în vedere dacă faci mult sport pentru a-ți proteja sănătatea
Practicarea regulata a activitaților fizice și adoptarea unui stil de viața dinamic reprezinta unele dintre cele mai bun ...
-
O asociație fantomă de sorginte useristă spală bani publici printr-o grupare paramilitară
Astazi, Asociația Patria Prima a depus sesizari simultane la DIICOT, Parchet, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțe ...
-
Cum trebuie să bei ceaiul ca să aibă cu adevărat efect asupra sanatatii si longevitătii
Deși beneficiile consumului de ceai pentru sanatate și longevitate sunt susținute ferm de știința, o noua analiza averti ...
-
Muntele Erebus aruncă în aer zilnic praf de aur în valoare de 8.000 de dolari care se dep-une pe gheața din Antartica
Muntele Erebus, cel mai sudic vulcan activ de pe glob situat in Antarctica, nu este doar un gigant de gheața, ci și o su ...
-
Cercetătorii de la Stanford regenerează cartilajul pierdut și inversează evoluția artritei
Dupa decenii in care medicina a oferit preponderent soluții pentru gestionarea durerii, un tratament nou pentru artroza, ...
-
Val de căldură în Europa: Zece zile de "cuptor" atmosferic
Începand de astazi, valorile termice vor inregistra o creștere susținuta și semnificativa in partea de vest a cont ...
-
"Dezertări" record în armata Ucrainei - Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române
Peste 200.000 de militari ucraineni sunt cautați de autoritațile din Ucraina fiind „absenți fara permisiune". Ei p ...
-
Românii emigrează masiv din Spania: El Pais și Institutul de Statistică spaniol prezintă cu uimire fenomenul
Candva condamnați fiindca vin in numar prea mare acolo, romanii din Spania parasesc țara in ritm accelerat. INE, adica u ...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
-
Delapidare uriașă la USR: 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajata ca responsabil financiar la Uniunea Salvati Romania (USR) a fost trimisa in judecata de procurori sub ...
-
Damian Drăghici lansează miercuri un manual pentru suflet: "Greșeala este Calea!"
Damian Draghici lanseaza miercuri, 19 iunie 2026, o carte absolut superba - "Greșeala este Calea!" - in care vom regasi ...
-
Ghidul Complet al Cazinourilor Online: Divertisment, Tehnologie și Siguranță în Era Digitală
Industria jocurilor de noroc a suferit o transformare radicala in ultimul deceniu, mutandu-se in mare parte din salile s ...
-
Un medicament experimental a redus tumorile la pacienți cu mai multe forme de cancer
Un medicament experimental dezvoltat in Marea Britanie, care impiedica celulele canceroase sa se ascunda de sistemul imu ...
-
Prețurile petrolului scad, însă șoferii mai au de așteptat: De ce acordul SUA-Iran nu aduce ieftiniri rapide la carburanți
Acordul dintre Statele Unite și Iran ar putea pune capat conflictului care a perturbat piețele energetice globale, insa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu