• Tweet

Soldatul David Lewis, în vârstă de 19 ani, din armata americană, a pornit de la Fort Dix într-o drumeție de 80 de kilometri cu unitatea sa pe 5 februarie 1976. În acea zi friguroasă, el a leșinat și a murit. În mod neașteptat, probele de autopsie au ieșit pozitive pentru virusul gripei porcine H1N1.

Supravegherea virusului la Fort Dix a descoperit alte 13 cazuri printre recruții care fuseseră spitalizați pentru boli respiratorii. Teste suplimentare ale anticorpilor serici au arătat că peste 200 de recruți fuseseră infectați cu noua tulpină de gripă porcină H1N1, dar nu fuseseră spitalizați.

S-au declanșat instantaneu semnale de alarmă în cadrul comunității epidemiologice: Ar putea decesul soldatului Lewis din cauza gripei porcine H1N1 să fie un semn prevestitor al unei alte pandemii globale precum teribila pandemie de gripă porcină H1N1 din 1918, care a ucis aproximativ 50 de milioane de oameni în întreaga lume?

Guvernul SUA a acționat rapid. La 24 martie 1976, președintele Gerald Ford a anunțat un plan de „inoculare a fiecărui bărbat, femeie și copil din Statele Unite". La 1 octombrie 1976, a început campania de imunizare în masă. Între timp, micul focar inițial de la Fort Dix a dispărut rapid, fără cazuri noi la bază după luna februarie.

Colonelul Frank Top, care a condus ancheta privind virusul de la Fort Dix, a spus mai târziu: „Am demonstrat destul de clar că (virusul) nu a plecat nicăieri în afară de Fort Dix... A dispărut". Cu toate acestea, îngrijorați de această epidemie și văzând programul masiv de vaccinare din SUA, oamenii de știință din domeniul biomedical din întreaga lume au început programe de cercetare și dezvoltare a vaccinului împotriva gripei porcine H1N1 în țările lor.

În sezonul de iarnă 1976-1977, lumea a așteptat - și s-a pregătit - pentru o pandemie de gripă porcină H1N1 care nu a mai avut loc. Dar acesta nu a fost sfârșitul poveștii. Au existat consecințe ale acelor pregătiri aparent prudente, dar în cele din urmă inutile. Într-o răsturnare de situație epidemiologică, a apărut un nou virus gripal pandemic, dar nu a fost virusul porcin H1N1 anticipat.

În noiembrie 1977, autoritățile sanitare din Rusia au raportat că o tulpină de gripă H1N1 umană - nu porcină - a fost detectată la Moscova. Până la sfârșitul lunii, aceasta a fost semnalată în întreaga URSS și , în curând, în întreaga lume. Comparativ cu alte gripe, această pandemie a fost deosebită.

În primul rând, rata mortalității a fost scăzută, aproximativ o treime din cea a majorității tulpinilor de gripă. În al doilea rând, numai persoanele sub 26 de ani au fost atacate în mod regulat. Și, în cele din urmă, spre deosebire de alte virusuri gripale pandemice nou apărute în trecut, aceasta nu a reușit să înlocuiască subtipul H3N2 prevalent existent, care era gripa sezonieră din acel an.

În schimb, cele două tulpini de gripă - noul H1N1 și vechiul H3N2 - au circulat una lângă alta. Aici povestea ia o altă turnură. Microbiologul Peter Palese a aplicat ceea ce era pe atunci o tehnică nouă numită cartografierea oligonucleotidelor ARN pentru a studia structura genetică a noului virus gripal rusesc H1N1.

El și colegii săi au cultivat virusul în laborator, apoi au folosit enzime de tăiere a ARN pentru a tăia genomul viral în sute de bucăți. Prin împrăștierea ARN-ului tăiat în două dimensiuni pe baza dimensiunii și a sarcinii electrice, fragmentele de ARN au creat o hartă unică a petelor, asemănătoare unei amprente digitale.

Spre surprinderea lui Palese, atunci când au comparat modelul de pete al gripei rusești H1N1 din 1977 cu o varietate de alte virusuri gripale, acest „nou" virus era în esență identic cu tulpinile mai vechi de gripă umană H1N1 care dispăruseră la începutul anilor 1950. Cercetătorii au fost surprinși să constate că „amprenta genetică" a tulpinii de gripă rusească H1N1 din 1977 se potrivește perfect cu cea a unui virus gripal dispărut.

Așadar, virusul gripei rusești din 1977 a fost de fapt o tulpină care dispăruse de pe planetă cu un sfert de secol mai devreme, apoi a fost cumva readusă în circulație. Acest lucru explică de ce a atacat doar persoanele tinere - persoanele mai în vârstă fuseseră deja infectate și deveniseră imune atunci când virusul circulase cu decenii în urmă în încarnarea sa anterioară.

În ciuda numelui său, gripa rusă probabil că nu a început cu adevărat în Rusia. Primele rapoarte publicate cu privire la virus provin din Rusia, însă rapoartele ulterioare din China au furnizat dovezi că virusul fusese detectat cu câteva luni mai devreme, în mai și iunie 1977, în orașul portuar chinez Tientsin.

În 2010, oamenii de știință au utilizat studii genetice detaliate ale mai multor eșantioane de virus din 1977 pentru a stabili data celui mai vechi strămoș comun al acestora. Datele acestui „ceas molecular" sugerează că virusul a infectat inițial oamenii cu un an înainte, în aprilie sau mai 1976.

Așadar, cea mai bună dovadă este că gripa rusă din 1977 a apărut - sau mai bine zis „a reapărut" - în Tientsin, China, în primăvara anului 1976 sau în apropiere. A fost o simplă coincidență faptul că, la câteva luni de la decesul soldatului Lewis din cauza gripei porcine H1N1, o tulpină de gripă H1N1 dispărută până atunci a reapărut brusc în rândul populației umane?

Virusologii gripei din întreaga lume foloseau de ani de zile congelatoare pentru a stoca tulpini de virus gripal, inclusiv unele care dispăruseră în mediul natural. Temerile legate de o nouă pandemie de gripă porcină H1N1 în 1976 în Statele Unite au determinat o intensificare la nivel mondial a cercetărilor privind virusurile și vaccinurile H1N1.

Eliberarea accidentală a unuia dintre aceste virusuri stocate era cu siguranță posibilă în oricare dintre țările în care se desfășurau cercetări privind H1N1, inclusiv China, Rusia, SUA, Regatul Unit și, probabil, altele. La câțiva ani după reapariția virusului, microbiologul Palese a reflectat asupra conversațiilor personale pe care le-a avut la acea vreme cu Chi-Ming Chu, cel mai important expert chinez în domeniul gripei.

Palese a scris în 2004 că „introducerea virusului H1N1 din 1977 este considerată în prezent a fi rezultatul unor teste de vaccinare în Orientul Îndepărtat care au implicat provocarea câtorva mii de recruți militari cu virusul H1N1 viu". Deși nu se știe exact cum ar fi putut avea loc o astfel de eliberare accidentală în timpul unui test de vaccinare, există două posibilități principale.

În primul rând, oamenii de știință ar fi putut utiliza virusul H1N1 reînviat ca material de bază pentru dezvoltarea unui vaccin H1N1 viu, atenuat. În cazul în care virusul din vaccin nu ar fi fost slăbit în mod corespunzător, acesta ar fi putut deveni transmisibil de la o persoană la alta. O altă posibilitate este ca cercetătorii să fi folosit virusul viu, reînviat, pentru a testa imunitatea oferită de vaccinurile H1N1 convenționale, iar acesta să fi scăpat accidental din mediul de cercetare.

Indiferent de mecanismul specific de eliberare, combinația dintre localizarea detaliată și momentul originii pandemiei și statutul de surse extrem de credibile al lui Chu și Palese constituie un argument puternic în favoarea unei eliberări accidentale în China ca sursă a virusului pandemic al gripei ruse.

Resuscitarea unui virus H1N1 dispărut, dar periculos, adaptat la om, a avut loc în timp ce lumea se străduia să prevină ceea ce era perceput ca fiind apariția iminentă a unei pandemii de gripă porcină H1N1. Oamenii erau atât de îngrijorați de posibilitatea unei noi pandemii, încât au provocat-o fără să vrea. A fost o pandemie de profeție care se împlinește de la sine.