• Tweet

Atacul asupra pagerelor și stațiilor de emisie-recepție importate de Hezbollah, care a provocat victime și aproximativ 3.000 de răniți are toate caracteristicile implicării agențiilor de spionaj ale Israelului, în special temutul Mossad, serviciul de informații externe, notează publicația britanică The Telegraph.

„Faptul că beneficiem de rezultate nu înseamnă că noi suntem în spatele [atacului]", spune Avner Avraham, care a slujit în Mossad timp de 28 de ani - între care 10 peste hotare - și care acum oferă consiliere producătorilor de la Hollywood asupra istoriei Mossadului.

„Problema este că această operațiune este într-atât de fascinantă, de creativă și de neconvențională că doar agenții precum CIA, MI6 sau Mossad ar fi capabile de așa ceva. Necesită sprijin guvernamental, o mulțime conexiuni și de bani ca să faci ceva atât de nebunesc", a subliniat el.

Avraham a fost recrutat în Mossad după serviciul militar obligatoriu. „Este prestigios, firește", explică el. „Dar nu poți împărtăși nimic, nici măcar părinților tăi. Nu este ca în [filmele cu] James Bond, este o viață foarte gri."

Fostul agent spune că Mossad-ul este caracterizat de două puncte forte cheie, care îl deosebesc de alte agenții naționale de spionaj.

„Primul este acela că evreii au venit din toată lumea. Au copilărit în locuri diferite, arată diferit, pot vorbi felurite limbi. Familia mea vine din Irak, eu știu arabă și arăt ca un irakian-arab, astfel că am lucrat cu Mossad sub acoperire în Liban", dezvăluie Avraham.

Apoi, serviciile israeliene de securitate au fost perfecționate de ani de conflict.

„Al doilea motiv pentru care suntem atât de buni este că am fost nevoiți să luptăm în toți acești ani pentru a trăi în țara noastră", spune el. „Nu am cerut asta."

Precum KGB, CIA și agențiile britanice în perioada lor de glorie a Războiului Rece, de-a lungul deceniilor, forțele israeliene și-au câștigat o reputație de adevărată ingeniozitate, în măsura în care au găsit modalități neașteptate de a ajunge la țintele lor, care sunt adesea secrete și bine păzite.

„Totul începe cu identificarea unei oportunități", dezvăluie un fost ofițer din Unitatea 81, divizia secretă israeliană a armelor.

„În acest caz, aceasta a fost solicitarea Hezbollah de a achiziționa pagere, întrucât doreau să evite utilizarea telefoanelor mobile, susceptibile să fie piratate și urmărite. Și totuși pager-ul este un dispozitiv pe care îl putem controla cu ușurință - practic știi cum să intri în rețea și să faci să transmită orice ai vrei. Așa că, când au văzut comanda pentru pagere, și-au spus: «OK, acum avem ocazia să punem ceva ce ne dorim în acele pagere»".

„În ceea ce privește operațiunile, trebuie să te gândești în prealabil cum poți să ai controlul asupra întregului proces. Or, știam că acele pagere sunt din producția unei fabrici din Ungaria, dar e posibil ca acestea să fi părăsit fabrica în starea inițială. Dar poate că vama le deturnează - o întârziere de câteva zile din cauza unor probleme vamale - după care [echipa de operațiuni] se ocupă de [introducerea dispozitivelor capcană]. Posibil ca acea companie europeană chiar să nu aibă nicio vină", a explicat acesta.

„Cum pui capcane în dispozitive? Sunt două modalități. Practic, faci rost de schemele, diagramele dispozitivului, care pot fi obținute cu ușurință și cumperi câteva modele de pe piața liberă. Apoi ai vreo două săptămâni la dispoziție să afli cum se deschid, cum poate fi piratat și închis".

Fostul ofițer al Unității 81 a respins teoria potrivit căreia pagerele ar fi putut exploda ca urmare a piratarii de la distanță de către ofițerii de informații israelieni, provocând supraîncălzirea bateriilor. În schimb, e mai plauzibil ca în fiecare dispozitiv să fi fost introdusă o substanță explozivă.

„Nu cred că bateria a fost programată să se supraîncălzească și să explodeze, așa cum s-a sugerat. În niciun caz. Explozivul PETN [tetranitrat de pentaeritritol], care se pare că ar fi fost folosit, apropo, este greu de detectat de către câinii special antrenați. Ar fi fost și alte condiții: trebuia să explodeze o singură dată, când era dată comanda; nu înainte; numai la comandă."

În astfel de scenarii, spune fostul ofițer, dacă se dovedește prea dificil să obții accesul la „dispozitivul original" urmând a fi livrat țintei vizate, atunci „pur și simplu îl copiezi, faci altele noi și înlocuiești modelele originale, unul câte unul. Trebuie să ne asigurăm că noile noastre aparate vor fi cele livrate. Și asta este posibil pentru că putem ști totul despre ele - numerele de serie, ambalajul, absolut totul. Dacă ai câteva mii de unități poți înlocui un palet de transport cu altul. Cine păzește acei paleți? Crezi că un tip Hezbollah l-a escortat pe tot parcursul drumului?"

Mossad-ul a exploatat tehnologia de zi cu zi, în special telefoanele, și altădată.

În 1972, agenții Mossad ce căutau răzbunare pentru crimele de la Jocurile Olimpice de la Munchen s-au furișat în apartamentul din Paris în care locuia Mahmoud Hamshari, reprezentantul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OLP) de acolo.

În timp ce acesta era intervievat de un agent care s-a dat drept jurnalist italian, alți agenți îi puneau explozibili în telefon. După care, pe 8 decembrie, l-au sunat și, confirmând astfel că se afla acolo, au detonat bomba. A fost grav rănit și a murit o lună mai târziu.

În 1996, Yahya Ayyash, principalul fabricant de bombe pentru Hamas, a fost asasinat de Shin Bet, agenția de securitate internă a Israelului, folosind un telefon mobil capcană. Ei îl convinseseră pe Kamil Hamad, unchiul prietenului din copilărie al lui Ayyash - Osama Hamad - să lucreze pentru agenție.

Shin Bet avea informația că Ayyash obișnuia să împrumute telefoane de la Osama. Telefoanele piratate au ajuns astfel de la Kamil la Osama, și, în cele din urmă, la Ayyash. În dimineața zilei de 5 ianuarie, tatăl său l-a sunat. Un avion spion israelian a preluat conversația și a transmis-o către Shin Bet, care a detonat dispozitivul, ucigându-l instantaneu pe fabricantul de bombe al Hamas.

„Israelul îl căuta de mult timp", explică Amit Assa, care făcea parte din Shin Bet în momentul asasinatului din 1996. „Operațiunea a necesitat luni de planificare. A fost o operațiune de mare amploare și așteptam momentul potrivit. Toată lumea lucrează zi și noapte, stă trează. A fost un succes unic, dar sentimentul este unul de ușurare, nu de bucurie. A fost o ușurare să-l scot pe acest terorist din joc pentru că ucidea foarte mulți israelieni. Dar înseamnă să ucizi o persoană."

Telefoanele sunt deosebit de atrăgătoare, deoarece pot fi folosite pentru a urmări ținte în săptămânile sau lunile premergătoare atacurilor, înainte de a fi transformate în bombe la momentul critic. „Hezbollah și toți ceilalți teroriști sunt conștienți de faptul că, dacă ai asupra ta un telefon mobil, este foarte ușor să fii localizat prin GPS", subliniază Assa.

„Se pare că acesta este ceea ce numim un «atac asupra lanțului de aprovizionare», adică locul în care o companie, fie una înființată de Israel, fie una acționând în numele Israelului, a furnizat dispozitivele către Hezbollah", speculează Jonathan Spyer, scriitor și consilier, care a servit într-un regiment de tancuri israeliene.

Fostul ofițer al Unității 81 se îndoiește că planul cu pagerele-capcană a fost ideea rangurilor militare de vârf. Cel mai probabil un tânăr recrut în vârstă 25 de ani din unitățile tehnice s-a gândit că Israelul ar putea profita cumva de aceste dispozitive rurdimentare pentru a ticlui un plan.

Israelul nu a folosit exclusiv dispozitive de comunicare pentru a comite astfel de atacuri, spune Spyer. De pildă în februarie 2008, Imad Mughniyeh, numărul doi din Hezbollah, a fost ucis de o mașină-capcană, într-un asasinat presupus a fi fost un efort comun CIA-Mossad după mai multe tentative eșuate. „Astfel că probabil cineva ce se ocupa de întreținerea mașinii sale a acționat."

„Primul aspect atractiv al acestui tip de operațiune este că nu lasă amprente", spune el. „Toată lumea bănuiește cine se face responsabil, numai că nu există o semnătură evidentă pe baza căreia să poți spune că este un act de război. În al doilea rând, este gratuit, întrucât nu implică riscuri pentru viața cetățenilor țării de origine. Serviciile preferă să nu-și pună în pericol propriul personal. Acest aspect privește și progresele tehnologice. Ideea de a avea propriii agenți care se plimbă peste tot este mult mai dificil de realizat. Serviciile tind să folosească astfel mijloace tehnologice, așa cum tocmai am văzut, sau dau sume mici de bani localnicilor."

„Israelienii au mândria de a se percepe ca fiind oameni foarte pricepuți la gândirea creativă și la improvizație, și care nu respectă reguli, ci vin rapid cu soluții inspirate", adaugă Spyer.

Însă mai puțin clar este beneficiul pe termen lung al acestor tipuri de acțiuni, oricât de spectaculoase ar fi.

„Pentru așa ceva ai nevoie de o bună cooperare, dar și de noroc", spune dr. Ahron Bregman, politolog la King's College, care a servit în Forțele de Apărare Israeliene (IDF).

„Israelienii sunt foarte mândri de ei; aceasta este o operațiune a la James Bond. Marea întrebare este: care este scopul? Ai irosit ceva grozav, doar pentru a impresiona? Ceea ce a făcut Israelul, mai presus de orice, este să umilească Hezbollah".

Asasinarea lui Ayyash, subliniază el, a dus la atacuri sinucigașe drept represalii la Tel Aviv. „Acum, toată lumea așteaptă răspunsul Hezbollah. Ar putea duce la război."