• Tweet

Vladimir Putin se ridicase de la biroul său din Kremlin. Aterizase de dimineață venind de la Sochi, unde președinția rusă avea un domeniu. Aparținând, în vechiul regim țarist, Marii Ducese Maria Feodorovna, mama ultimului țar al tuturor Rusiilor, clădirea și parcul sunt de o rară frumusețe. Reședința fusese construită tocmai pentru a asigura intimitatea absolută acelei prințese venită din Danemarca, în secolul XIX, pentru a se mărita cu viitorul țar, un barbat efectiv de două ori mai înalt ca ea și de trei ori mai greu.

Sochi a fost prima escală în fuga ei din calea revoluționarilor bolșevici, de unde va pleca în Kiev. De acolo a fost alungată de răsculați și va ajunge la palatul de vară imperial din Crimeea. Acolo va auzi pentru prima dată vestea asasinării fiului său țarul Nicolae, alături de întreaga sa familie. După șase luni va fi preluată de o navă de război britanică și salvată in extremis de la o moarte sigură.

În Crimeea, Dagmar de Danemarca, cunoscută ca împărăteasa mamă Maria Feodorovna va face o greșeală fatală pentru familia imperială Romanov. Sub conducerea nepotului său, prințul Yusupov (cel care l-a ucis pe Rasputin), o delegație completă, reprezentând aristocrația și noua burghezie din Rusia, va încerca să refacă momentul istoric al alegerii primului Romanov în tronul moscovit. În 1613, Mihail I Romanov, de numai 17 ani, la celebra mânăstire Ipatiev, acceptă să poarte coroana dispărutei linii dinastice Rurik

Acest eveniment pune capăt "vremurilor de necaz" (smutnoye vremya) pe care Rusia le traversa de peste 25 de ani de la ultimul Rurik. Statul rus este salvat de la extinția politică pregătită de către Polonia și Suedia, pe atunci puterile militare regionale cele mai expansioniste. La numai un secol și jumatate de la momentul Ipatiev, prin eforturile celor doi Mari, Petru și Ekaterina, imperiul rus devine putere europeană consacrată. Polonia și Suedia devin umbre ale imperialismul lor de odinioară. Pentru Romanovi acel secol a fost evenimentul fondator al imperiului distrus de către bolșevici.

Ca atare, împărătesei mamă Maria Feodorvna i se va propune alegerea ei "locum tenens" ca țar de drept al rușilor. Spunând că nimeni nu a văzut execuția fiului său Nicolae și a familiei lui, Maria Feodorovna refuză net. Refuzul a dus la lipsa unei linii de succesiune clară în interiorul familiei imperiale, dând oxigen nesperat puterii comuniste revoluționare în formare la Moscova. Cu fiul său mort, toți moștenitorii săi direcți executați pe rând, istoria decisese să mai ofere o șansă Romanovilor. Maria Fedorovna nu va trece însă Rubiconul. Ekaterina cea Mare o va face spre fala națiunii ruse, atunci când își va executa soțul legitim și va domni peste făurirea unui imperiu cu dublu cap de vultur, european și asiatic. La secole diferență Dagmar din Danemarca va rata același moment.

Războiul american din Afganistan îi descoperise lui Putin o altă fațetă, absolut necunoscută lui, a statalității americane. După căderea celor două turnuri de la World Trade Center din New York, Putin descoperise uluit că atunci când mașina economică americană se unește cu complexul militar și pactizează cu elita științifică, imperiul american devine un tanc imposibil de oprit. Iar Rusia, după dispariția URSS, nu mai avea o astfel de capacitate de a crea un complex militar și economic care să o apere împotriva oricărui dușman, fie el occidental sau oriental. Va fi obligat să îl reconstruiască dacă dorea ca Rusia să supraviețuiască propriei sale istorii distrugătoare.

Cu aceste gânduri și din vila acelei țarine, care va fi îngropat definitiv destinul imperial al Rusiei, a aterizat un Vladimir Putin care în acea zi trebuia să decidă destinul lui de șef al statului. Alege planul Kasyanov (primul său ministru vorbitor fin de limbă engleză și franceză, pianist fermecător, demn urmaș al virilității ruse) și aprobă vânzarea finală a concernului Gazprom sau decide asupra planului economic al lui German Gref, germano-rusul vorbitor de rusa lui Pușkin (așa cum și astăzi se laudă cu orice ocazie), legătura sintetică și ADN-ică a Rusiei putiniene cu lumea exterioară post URSS. German Gref dorea menținerea Gazprom, ca cea mai puternică companie de stat, practic banca privată a statului rus. Kasyanov dorea privatizarea totală si dezmembrarea mamutului.

Furată de oligarhii corupției lui Elțîn, imensă și imposibil de reformat, compania Gazprom era/este cel mai mare producător de gaz din lume și cel mai mare proprietar de infrastructură gazieră, care traversa/traversează 17 țări europene și asiatice. Cu investiții în zeci de țări ale lumii, cu o putere financiară egală doar cu a marilor corporații multinaționale globaliste, proprietarul celor mai multe brevete de exploatare de gaz din lume, membru de drept al clubului celor 7 familii gaziere de pe planetă, fondator de drept al primului plan de electrificare al lui Lenin, bijuteria expansiunii asiatice a coroanei imperiale țariste, păstrătorul cheilor puterii oricărui conducător din Kremlin, vechea instituție astăzi denumită Gazprom a avut, în peste un secol de existență oficială doar 8 directori.

Singura companie privată din era Elțîn provenită efectiv dintr-un minister faraonic creat de către comuniști în 1919, ascunde, în imensul complex palațial din Moscova de astăzi, între pepitele de aur sau diamantele cât pumnul, găsite de specialiștii aflați în căutarea de gaz și petrol, documentele originale ale marilor prospectări geologice ordonate de către un kneaz numit Cantemir, fost voievod moldav.

Împletind mit și realitate, simbolizând complexul statal euroasiatic al Rusiei, de multe ori folosind cruzime sau doar simplă corupție pentru a aduce sub autoritatea neînfrântă a Kremlinului țări și popoare, Gazprom devenise cheia luptei de putere care se va da între un democrat de tip parlamentarian numit Mikhail Kasyanov și un libertarian troțkist numit German Gref. Nici unul însă nu gândea Rusia în termeni imperiali. Putin va fi înțeles acest lucru și va acționa ca atare.

Era lupta pentru sufletul imperial al poporului rus. Nu era lupta pentru miliardele furate și dosite în palatele amantelor de la Londra sau Monaco, nu era vorba de rachetele nucleare care rugineau sub cerul liber, nici măcar nu se referea la șocul pierderii teritoriului imperiului sovietic. Era vorba numai despre Rusia ca putere euroasiatică. Alegerea pe care o va face Vladimir Vladimirovici Putin, în acea dimineață fatidică, va trasa viitorul națiunii sale.

Nimeni nu va putea să știe, dacă Putin a realizat lanțul patristic pe care l-a creat atunci când a luat decizia cu privire la Gazprom. Așa cum Gorbaciov a înțeles tîrziu, că iertându-l peElțîn, a pierdut sovietele, a distrus URSS și a cedat puterea absolută pe care istoria i-o încredințase, așa probabil că, peste decenii, și Putin (dacă va supraviețui fizic acestei decizii), va realiza însemnătatea secundei în care s-a ridicat de la biroul din Kremlin și a ordonat telefonic ca premierul rus Kasyanov să fie scos din ședința de guvern pe care tocmai o conducea.

Pe ordinea de zi a acelei ședințe se afla un singur plan, format din trei puncte: 1. desfințarea monopolului absolut deținut de Gazprom asupra proprietății resurselor de gaze pe teritoriul Rusiei prin privatizarea Institului de cercetări și vânzarea hărților de resurse strategice ale companiei; 2. privatizarea sistemului de transport prin acceptarea unei investiții ruso-americane sindicalizată sub numele de Yukos; 3. retehnologizarea procesului de extracție și rafinare, cu ajutorul exclusiv al companiei americane Chevron.

Răspunzând imediat apelului președintelui Putin, premierul Kasyanov va primii un ordin scurt. Scoate de pe ordinea de zi planul pregătit pentru Gazprom. Dar domnule președinte, planul a fost aprobat de toate forurile, urmează să îl trimitem în Dumă spre legiferare. Vocea metalică răspunse: nu vei face nimic din așa ceva. Gazprom nu pleacă nicăieri. Decizia mea este finală. Gazprom rămâne a Rusiei.

Era pentru prima dată când Moscova, după căderea URSS la care Putin asistase ca ofițer KGB, răspundea la telefon. Că a fost bine sau rău, Europa, SUA și China vor avea decenii să înțeleagă care este răspunsul corect. Pentru moment însă Gazprom devenise piesa principală a planului Putin de redresare absolută a complexului economic și militar al Rusiei. Kremlinul redevenise palat imperial, cu un vultur scrutând Europa și cu un altul zburând deasupra Asiei.

După doar săptămâni, Kasyanov va pleca din funcția de prim ministru, iar German Gref va deveni ambasadorul intinerant al lui Putin pentru proiectele speciale ale acestuia. Gazprom va redeveni motorul expansiunii statalității Rusiei post sovietice. La 20 de ani de la istorica decizie a lui Putin, un imperiu se transformă. Singura condiție cerută de istorie este ca de la palatul cezarului cineva să răspundă la telefon.

Astăzi, situația dezastruoasă a statului ucrainean este produsul absolut, direct și organic al acelei decizii. Dacă va fi război, dacă va fi pace, dacă România va suferi și va fi prinsă în turbionul distructiv al noii expansiuni ruse, dacă statalitatea românească va mai exista după ce efectele acelei hotărâri putiniene se vor fi așezat pe harta lumii, acest lucru nu îl mai știm.

Dar un singur lucru este adevărat: nici un șef de națiune nu greșește atunci cînd apără puterea statului pe care îl conduce. Mic sau mare, un oraș doar sau așezat pe două continente, statul reprezintă, în actuala formă de dezvoltare a umanității, unica soluție pentru prezervarea unei civilizații. Miliardarii trăiesc gloria secundei în șampanii aurite cu amantele de braț, apoi secerați fiind de furia națiunilor sărăcite, oligarhii se pierd în istorie, hoții se duc la pușcărie iar moștenitorii plătesc păcatele fondatorilor marilor averi.

Modele filosofice internaționaliste, activismul gregar de orice tip, minciunile inundând provizoriu marile bulevarde ale minții umane, toate vin și pleacă. Singura opțiune pentru prezervarea puterii unei civilizații este statul și puterea sa centralizatoare. Cu toate păcatele lui Vladimir Putin, cu toate marile pericole (reale și imediate doresc să subliniez) pe care politica sa expansionistă le produce la adresa României și poporului român, din punct de vedere istoric, acest conducător nu greșește atunci când își apăra statul și națiunea. Atunci când Churchill a vîndut estul Europei lui Stalin, toți istoricii au declarat că nu a greșit, pentru că, prin acea decizie el a crezut sincer că își apăra imperiul britanic de la disoluția legică și logică care se va întâmpla după a doua conflagrație mondială.

Cei care au falsificat conștient și direct noțiunile de democrație și capitalism, declamând mincinos că reformele capitaliste din Rusia anilor 90, respectiv din tot lagărul comunist european, reprezentau tocmai esența onestă, simbolul muncii cinstite și moralitatea civilizației occidentale, trebuie să răspundă direct pentru riscurile de securitate de astăzi pe care noi, victime ale unor similare procese de furt și de spoliere națională, trebuie sa le facem față. Nu ne-au ajuns deceniile post comuniste de destatalizare, de desindustrializare, de deznaționalizare, acum trebuie să ne pregătim să facem față întoarcerii pendulului istoriei și unui pericol real de a fi vânduți din nou la o nouă Yalta.

Iată de ce am scris acest profil în mai multe episoade, iată de ce am explicat pe larg procesele istorice care ne-au adus, în decembrie 2021 la punctul de plecare din Decembrie 1991, momentul dispariției URSS. Astăzi România este mai săracă, mai slăbită, mai analfabetă și mai dependentă de umorile unor conducători internaționaliști amorali, corupți și asociali, decât era acum 30 de ani. Pericolul la adresa statului român este de sute de ori mai mare.

Eșecul democratizării în tot acest spațiu, în esență la scara a două continente, ne-a adus acum să ne uităm la orașe întregi conduse de neavenții istoriei, fără apă caldă, fără căldură, fără școli, fără drumuri. Programul PNRR negociat de un ministru care acum va fi cel care va suge bani serioși prin monitorizare privatizată a respectivului program european s-a întâmplat efectiv cu aprobarea cinstitei și virginei Uniuni Europene. O mai mare corupție și un act mai vizibil de trădare națională, exportate și aprobate de Europa în România, nici măcar execuția mișelească și la ordin occidental, a lui Nicolae Ceaușescu nu o poate întrece. Iată rezultatul real al fasului istoric denumit reformă democratică.

Milioane de români muncesc ca sclavii la boierii occidentali, plătiți cu sticle colorate și tratați ca nimicuri umane fără nici un fel de respect. Milioane de români au plecat din România tocmai datorită eșecului democrației și capitalismului vândut în anii 90 ca panaceu universal și soluție miracol pentru păstrarea demnității naționale și de ce nu, a celei umane. Nu a fost așa iar realitatea după 30 de ani vine și mușcă adânc din iluziile propagandei multicolore de atunci. Rezultatul minciunii numite reformă economică este vizibil și dureros.

Dacă adăugăm dezastrul politic și de securitate de pe plan internațional, pe care deceniile de propagandă l-au lăsat în urmă, vom fi zguduiți de un adevăr simplu. Mitul civilizației capitaliste, principiale și de succes a fost o mare înșelătorie. Ne aflăm efectiv la finalul unei epoci de 30 de ani în care a dominat falsul propagandistic, pregătind intrarea în secolul post adevăr.

Un stat este foarte greu de construit, procesul statalizării unui popor și a unei națiuni durează secole. Dar trebuie doar o secundă să distrugi un stat, o națiune, o civilizație. Istoria este plină de cadavrele statelor învinse pentru că au crezut că iarba vecinului este mai verde și mai gustoasă. În realitatea era otravă.

H.D. Hartmann