Au făcut praf și Institutul Cultural Român
Postat la: 27.04.2021 |
Din nou, coaliția și-a arătat colții. Noua țintă este Institutul Cultural Român. Care reprezintă în străinătate ceea ce Ministerul Culturii reprezintă în țară. O instituție de mare importanță pentru prestigiul României. Noua putere vrea să pună mâna integral pe acest institut și, din prea mare grabă, îl face harcea-parcea.
„România normală" presupune, în mentalitatea președintelui Klaus Iohannis, care a defilat cu acest concept la rever în timpul campaniei sale electorale, acapararea rând pe rând de către „coaliția sa", de către „Guvernul său" și de către „majoritatea sa" a tuturor funcțiilor în stat. Sub aparența unor schimbări benefice, a unor reorganizări vizând modernizarea și eficientizarea, sunt vânate de fapt pozițiile importante în toate instituțiile de conducere și este vizată o subordonare politică cât mai accentuată a instituțiilor din statul român. Și, pornind de la conflictul dintre obiectivele declarate, obiectivele reale și obiectivele asumate, iată, Institutul Cultural Român este aruncat literalmente în aer.
Începând de ieri, 26 aprilie, acest institut nu mai poate funcționa din punct de vedere legal, în ciuda faptului că sute de acțiuni inițiate de acesta sunt în curs în lumea întreagă. ICR nu mai are conducere. Nu mai are Consiliu de Administrație. Nu mai are președinte. Nu mai are niciun vicepreședinte. Mai are însă portar. Și personalul angajat, în țară și în străinătate. Care nu se știe sub ce formă va mai putea fi plătit în mod legal. Și nici nu se mai poate afla, indiferent cât de imaginativi am fi, cum Dumnezeu vor putea fi finanțate, fără semnăturile legale, inițiativele din străinătate ale ICR de a populariza sub toate aspectele cultura și civilizația română.
Dar cum s-a ajuns în acest impas? În definitiv, de-a lungul anilor s-au schimbat de multe ori guverne și majorități parlamentare, dar niciodată ICR nu a fost pus literalmente pe butuci. S-a ajuns în acest punct extrem de critic, în esență pentru că actuala coaliție aflată la guvernare nu este capabilă nici măcar să își adjudece cât mai multă putere și cât mai multe avantaje, prin mijloace aparent legale și fără a dinamita activitatea instituțiilor. În fapt, la Cotroceni, la inițiativa domnului Klaus Iohannis, a avut loc în prealabil o discuție pe această temă în prezența liderilor coaliției. S-a dezbătut, vezi Doamne, viitorul Institutului Cultural Român. În diverse scenarii. În realitate, obiectivul urmărit era acela de a anula orice urmă de independență și de autonomie a acestei instituții de cultură.
În acest scop, s-a conturat ideea de-a dreptul tâmpită, ca Institutul Cultural Român să fie scos de sub autoritatea Senatului, Camera Superioară a Parlamentului, și plasat sub o autoritate guvernamentală. Fie direct sub autoritatea Executivului, fie sub autoritatea Ministerului Culturii, fie sub cea a Ministerului de Externe, pentru ca SIE să aibă mai mult spațiu de manevră. Primii pași sunt cei clasici. Respingerea raportului de activitate și, în consecință, demiterea Consiliului de Administrație. Și de aici încolo a început literalmente nebunia.
Din prea mult profesionalism, din prea multă competență și inteligență, printr-o ordonanță guvernamentală, care are puterea unui act normativ, a fost modificat articolul 6 din lege, care vizează mandatul membrilor consiliului de conducere ICR. Din prostie, în această ordonanță nu s-a făcut nicio referire vizând modificarea actelor administrative de numire a președinților și vicepreședinților. Prin urmare, mandatul acestora nu a mai putut fi prelungit. Și astfel ICR a rămas fără conducere. Este o instituție decapitată.
Din nou, Klaus Iohannis, căznindu-se să remodeleze România și să o facă „normală", a măsurat de zece ori și a tăiat o dată. Greșit. A mai rezolvat o bucățică din „România lucrului bine făcut". „Pas cu pas", le va rezolva pe toate.
Sorin Rosca Stanescu
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
-
CIA și Pfizer știau că mint publicul în legătură cu necesitatea unui vaccin anti-Covid
Senatorul american Rand Paul a dat publicitații documente care sugereaza ca CIA și Pfizer știau ca mint publicul in lega ...
-
Uniunea Europeană a rămas un proiect atractiv doar pentru națiunile sărace
Referendumul din Islanda din 29 august, pe tema reluarii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a fost, de fapt, u ...
-
Europa se află de 1.500 de ani în faza germană a civilizației. Cât va mai dura, ce urmează
Am parcurs doua faze ale civilizației europene, celtica și romana, am intrat in faza germana. Faza celtica a inceput in ...
-
Îmi cer scuze Babei Cloanța pentru comparația cu musafira de azi a lui Nicușor Dan
Dupa ce, in tinerețe, și-a plimbat pasarica goala pe litoralul romanesc, alaturi de alte doua tinere redegiste, dupa cum ...
-
Acordul SUA-Venezuela de „5,4 trilioane de dolari": cea mai mare tranzacție petrolieră a tuturor timpurilor?
Weekendul acesta a aparut cu emfaza tipica postarilor pe Truth Social ale lui Donald Trump un breaking news: Statele Uni ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu